Fake news

• Știre falsă, publicată deliberat cu scopul de a

păcăli, determinând o acțiune (vot, achiziții de
bunuri, schimbare comportamente, schimbare
de atitudine-simpatie, antipatie)
• De ce sunt create, publicate și difuzate? Să
influențeze alegerea pe care o face publicul
(prieteni pe FB, politicieni, comportamente,
mărfuri)
 Definiție
• O știre fabricată, fără corespondență în
realitate, dar căreia i se dă aparența unei știri
adevărate
• În epoca presei pe hârtie se numea fonfleu.
Scopul fonfleului era doar atragerea audienței.
Din cele patru funcții ale mass media
(informare, educare, divertisment și
socializare), fonfleul acoperea zona de
divertisment.
 Tipuri de fake news
• Parodie (Cațavencii, TNR)
• Click-bait: Mihaela Rădulescu fără fustă
• Scoatere din context: Primarul Tudorache și-a dat hainele
jos
• Citare trunchiată: Val Vâlcu spune că e bine să renunțăm
la vaccinare
• Inventarea de surse care dau autoritate unei păreri
personale
• Inventarea de fapte
• Inventarea de semnificații
 Cum sunt amplificate știrile false
• Conturi fabricate (la
profil-poze cu flori, locul
de muncă: self
employed, adresa:
Europa)
• Uzine de like-uri
• Fake reviews
• Fake followers
 Tendinţe media
• Tabloidizare
• Ştirile fac spectacol
• Infotaintment
• Informaţie light
• News you can use
 Metoda jurnalistică de a „povesti” are cinci
imperative
1. Clarifică
2. Simplifică
3. Polarizează
4. Intensifică
5. Personifică (Levi, 2001, p. 16)
 Jurnaliştii caută:
1. Noutăţi
2.    Surpriză
3.    Dramă
4.    Impact
5.    Celebritate
6.    Personificare
 Întrebările știrii
• Cine?
• Ce (a făcut)?
• Când?
• Unde?
• Cu ce impact?
Metoda jurnalistică de a „povesti” are cinci
imperative
1.     clarifică
2.     simplifică
3.     polarizează
4.     intensifică
5.     Personifică (Levi, 2001, p. 16)
 Importanța știrii
• Personajul
• Noutatea
• Apropierea
• Ineditul
• Impactul
• Referirea la grupuri/națiuni de elită
 Jocuri
• Convinge soția să împrumute mașina cu care
dorea să meargă la cumpărături
• Roagă un coleg să preia o sarcină
• Convinge șeful că a greșit
 Tehnici de manipulare
• Manipularea contextului
• Manipularea interesului
 Rolurile dialogului
1. Reducerea incertitudinii
2. Recunoașterea problemei
3. Reformularea problemei
 Publicuri
• Publicul unei singure probleme
• Publicul direct interesat
• Publicul tuturor problemelor
• Publicul problemelor fierbinți
 Publicul direct interesat

 
Dacă auditoriul este puternic implicat, este mult
mai probabil să fie sensibil la argumente. Este
nevoie de argumente solide, logice.
 
 Publicul problemelor fierbinți

 
• Dacă publicul nu este direct implicat,
credibilitatea şi contextul comunicării devin
mult mai importante.
 Construirea bazei comune
Comunicatorii care exprimă de la început opinii
împărtăşite de public, chiar şi în altă problemă
decât cea în discuţie, au şanse mai mari de a
schimba atitudinea acestuia în probleme de
interes. La început referiţi-vă la interese şi
obiective comune cu auditoriul şi abia apoi treceţi
la aspectul care ar putea să vă pună în dezacord.
De asemenea, trebuie reţinut că oamenii pot fi
cel mai bine convinşi cu propriile lor argumente.
Comunicarea în zona de confort (domeniul de
acceptare)
Această procedură constă în determinarea
zonelor de acord şi dezacord ale auditoriului şi
vorbitorului şi respectarea strictă a graniţei
dintre ele. Odată identificate aceste zone,
convingerea se va realiza mai uşor în paşi mici şi
în mai multe etape.
 Folosirea emoţiilor, nu doar a logicii

• Înainte de a decide asupra propoziţiei

următoare vor fi interpretate semnalele
interlocutorului, mesajele de feedback,
verbale, nonverbale şi paraverbale. Mesajele
transmise trebuie să apeleze la toate simţurile
interlocutorului, să fie tangibile, vizible, nu
numai audibile.
 Credințe(convingeri)
• Descriptive: pământul e rotund
• Evaluative: va fi greu
• Prescriptive: trebuie să...
• Centrale (în acord cu societatea/în dezacord. Legate sau nu de
autoritate).
• Periferice-derivate din convingerile centrale
• Consistența cognitivă: Nu ne plac contradicțiile
(inconsistențele) între credințele noastre. Oamenii vor
schimba cadrul de referință/ răspunsul în sensul obținerii unei
consistențe cognitive. (Hull și Leon Festinger/bulele
Facebook)
 Tehnici de manipulare
• Emoții puternice, reacții viscerale
• Cazurile excepționale prezentate ca regulă
• Frici, resentimente
• Maniheism: alb și negru
• Presiunea grupului
• Conflict (între generații, între specialiști și
nespecialiști, între iubitori de câini și iubitori de pisici)
• Ironia folosită pentru anihilare
• Mesaj antisistem
 Cum se luptă antisistem
• Negarea autorității, în orice formă
• Studii false
• Extinderea domeniului de expertiză
• Accentuarea tendințelor naturale
• Excluderea logicii : anularea argumentelor
raționale cu un discurs emoțional (imagini,
copii)
Cine este sistemul

?
 Răspuns
Toate tipurile de • Științifică
• Autoritatea legală
autoritate (primar, parlamentar)
• Autoritatea carismatică
• Autoritate tradițională
(preot)
 Persuasiunea
• Procesul de comunicare prin care se pot
schimba convingeri, atitudini, intenții,
comportamente
• Implică folosirea conștientă sau inconștientă a
limbajului verbal/nonverbal
• Formă de comunicare/ proces/conștientă sau
nu
 Manipulare
• A face pe cineva să acționeze așa cum dorim,
deși intenția/interesul său era altul
• Persoana manipulată va avea impresia că
dorește să acționeze în sensul indicat de
manipulator
 Influența grupului
• Efectul ”persoanei a III-a”
• Efectul de omogenizare al grupului (Cart,
Wright&Zander, 1968)
• Spirala tăcerii (Elisabeth Noelle Neuman)
• Rolul mass media

• Frica de izolare, de a aparține minorității de opinie,

face ca părerile diferite de ale majorității să fie
ascunse. Oamenii caută inculdere, se tem de izolare.
 Cum devin zvonurile credibile
• Se atribuie informația unei surse de autoritate:
cercetători, studii, savanți
• Se dau nume, date , cifre
• Prin străduința colportorilor
• Datoprită sensibilității subiectului (HPV, OMG)
• Dacă rezonează cu dorințele publicului
• Din plăcerea marilor explicații (teorii ale
conspirației, obținerea/recăpătarea controlului)
• Ecoul propriilor credințe/valori
 Tipologiile zvonerilor
• Instigatorul (cel care are un interes specific)
• Liderul de opinie (cel care vrea să-și conserve statutul,
va rezona cu preconcepțiile publicului)
• Apostolii (cei care cred sincer și încearcă să-i convingă pe
alții)
• Oportunistul (profită pentru a-și promova propriile
interese: bio, natural)
• Receptori pasivi (declară că zvonul nu i-a convins, dar o
urmă de îndoială li s-a strecurat în suflet)
• Rezistenții (cei care combat zvonul)
 De ce se colportează zvonurile
• Afirmare personală
• Socializare
• Prestigiu
• Interese personale
• Interese comerciale
 Cum moare un zvon

• Exagerare
autodistructivă
• Pierdere interes
• Subiectul zvonului
câștigă simpatia
publicului
 Nevoile publicurilor

William Schutz afirmă că printre factorii ce

determină comportamentul nostru
comunicaţional se numără şi aşa numitele
"nevoi interpersonale".
 Nevoi personale
• Recompense materiale
• Siguranță
• Includere
• Stimă
• Creștere/dezvoltare
 Nevoia de incluziune
• Se manifestă sub
forma aspiraţiei de a
obţine de la ceilalţi
recunoaşterea valorii
proprii. Nevoia de
incluziune ne împinge
să ne comportăm în
aşa fel încât să ne
remarcăm, să ieşim în
relief. ”Flatarea”-
acordarea de atenție
ar satisface acestă
nevoie.
 Nevoia de control
• Expresie a dorinţei
• a impune
de
celorlalţi voinţa
noastră, de a-i
conduce ori măcar
influenţa, pe faţă sau
din umbră.
• Relația cu jurnalistul
este una asimetrică:
expertul deține mai
multe cunoștințe dar
mai puțină putere.
 Nevoia de afecțiune
• Unii oameni sunt
calzi şi prietenoşi în
toate relaţiile lor,
chiar şi în cele cu
totul pasagere. Ei
aşteaptă un
comportament
asemănător şi din
partea celorlalţi,
din cauza nevoii de
afecțiune.
 Managementul crizei

„O perioadă, în dinamica unui sistem,

caracterizată prin acumularea accentuată a
dificultăţilor, izbucnirea conflictuală a
tensiunilor, fapt care face dificilă funcţionarea
sa normală, declanşându-se puternice presiuni
spre schimbare”.

(Zamfir, C,Vlăsceanu, L., 1993, p.145)

 Managementul crizei
De pregătit din vreme:

 lista publicurilor
 lista cu personalul care acţionează în criză
 fişiere de criză – bănci de date cu persoanele de
contact, cu informaţiile relevante despre alte situaţii
similare, statistici etc.

 mesajele care vor fi transmise, funcţie de specificul

crizei declanşate şi de strategia de răspuns aleasă.
 Etapele crizei
• Avertizare
• Manifestare
• Recuperare
 Probleme în online
• Centrarea pe individ
• Lipsa constrângerilor
• Implicarea-emoția
• Încurajarea distribuirii
• Presiunea grupului
 Facebook
• De ce postează oamenii/ de ce participă
• Cum se distribuie
• Unde se distribuie informația
 Premisele unei reacţii eficiente

 consolidarea reputaţiei şi a bunului renume în

comunitate
 corectitudinea demonstrată anterior crizei
 transaparenţa comunicării în timpul crizei
 Strategia ieşirii din criză
1. Strategia negării. Nu e nimic adevărat.
2. Eludarea responsabilităţilor Nu noi suntem
vinovați”
3. Este o provocare! Alții sunt de vină!
4. Justificarea
5. 5. Dovedirea caracterului accidental Se mai
întâmplă!
6. Asigurarea bunelor intenţii - recunoaşterea greşelii
şi solicitarea de scuze.
 De ce zâmbesc angajații McDonalds

Regula
reciprocității
 Relaţia medic-pacient

Pescosolido şi Kroenenfeld stabilesc patru

etape în contextul socio-cultural în care
evoluează sociologia medicală.
 1930-1955
Medicina ştiinţifică se afirmă în faţa medicinei
tradiţionale.
Câştigurile medicilor se dublează într-un
deceniu.
Publicul acceptă dominaţia profesională a
medicilor.
 1955-1968
• A doua etapă coincide cu dezvoltarea
accelerată a societăţii americane, după al
Doilea Război Mondial.
• Este epoca de aur a dominanţei profesionale,
când publicul are convingerea că medicina
ştiinţifică va eradica îmbolnăvirile şi va rezolva
problemele de sănătate ale oamenilor.
 1968-1980
• Încrederea publicului în ştiinţă este zdruncinată,
instituţiile medicale nu rezolvă problemele, în special
cele legate de costuri, de accesul la tratament şi de
bolile cronice.
• Medicina alternativă se dezvoltă în detrimentul
practicilor ştiinţifice.
• Richard Nixon este autoritatea care recunoaşte prima
dată „criza din sănătate”.
 1981-
• Bolile cronice - principalul motiv de frustrare a
publicului, dezamăgit de lipsa de soluţii.
• Scade încrederea în instituţiile medicale clasice şi
continuă dezvoltarea de terapii alternative.
• Relaţia medic-pacient se tensionează, iar unii autori
anunţă "moartea pacientului", în sensul de
„persoană care îndură”, şi apariţia unui pacient activ,
care contestă autoritatea epistemică medicală (Hess,
2004, p. 697).
 1981-
• Iatrogenia, erorile medicale, orientarea
medicilor către profit cresc scepticismul
pacienţilor.
• Apar mişcări sociale contestatare în jurul unor
grupări de activişti pentru drepturile
pacienţilor sau care sprijină terapiile
alternative, aşa cum se întâmplase în cazul
cancerului, încă din anii 70
 Sunt incriminate
• Ineficacitatea sistemului (nu oferă servicii
medicale care să vindece boala);
• ineficienţa (costurile cresc mai repede decât
performanţele);
• latenţa în răspunsul la cererile publicului sau
ale profesioniştilor;
• ignorarea nevoilor psihosociale ale
pacienţilor.
 Experienţe diferite
Sociologii consideră că pacientul are o
experienţă personală a bolii, ignorată de
medici, concentraţi asupra simptomelor şi
constantelor biologice. Asupra acestei
experienţe s-au focalizat criticii modelului
biomedical. Experienţa bolii este plasată în
primul plan al paradigmei apărute odată cu
lucrarea lui Freidson (Proffesion of Medicine,
1970).
 Perspective diferite
Medicii sunt îngrijoraţi de complicaţiile care
duc la morbiditate asociată şi la mortalitate,
perspectiva lor fiind centrată pe identificarea
cauzelor şi înlăturarea lor.
Bolnavii se gândesc la autonomia socială, la
păstrarea statutului şi a respectului de sine, ca
şi la dimensiunea economică a unei boli
cronice.
 Diferenţă generatoare de conflict
Medicii cunosc cauza şi mecanismul bolii, în
timp ce pacienţii o atribuie unui factor extern,
declanşator, cum ar fi traumele emoţionale
sau un alt tratament medical. (Charmaz, p.
183)
 Soluţia
• Un dialog extins între experţi, respectiv
comunitatea ştiinţifică medicală, administraţia
sanitară sau teoreticienii sociologiei medicale
şi publicul larg, reprezentat de pacienţi, fie ca
indivizi, fie ca membri ai grupurilor de sprijin
sau de presiune (Poppay, 1998, p. 620).
 Relatia medic-pacient

Relaţia medic – pacient

se stabileşte între
membrii a două grupuri
sociale distincte în ceea
ce priveşte prestigiul,
puterea şi orientările
lor: un grup ce oferă
îngrijiri specializate unui
alt grup care solicită
aceste îngrijiri de
sănătate.
 Recomandări pentru personalul medical

• trataţi fiecare pacient ca pe o persoană, nu

ca pe un caz
• ajutaţi pacientul să înţeleagă rostul şi
urmările fiecărei manevre, pentru a reduce
stresul
• explicaţi avantajele, limitele şi riscurile
intervenţiei şi discutaţi-le cu pacientul
• respectaţi-I punctele de vedere şi valorile
pacientului
 Tripla ipostază
Intervenind în situaţiile de criză, medicul este un
om care:
• alină suferinţa
• vindecă boala
• salvează viaţa bolnavului
 În relaţia socială medic – pacient
apar patru situaţii
• activitate – pasivitate: medicul este activ, bolnavul
pasiv (răni grave, comă, anestezie)
• conducere – cooperare: bolnavul urmează sfaturile
medicului şi are raţionament (boli acute, infecţii)
• participare reciprocă: medicul ghidează bolnavul în a-
şi acorda singur ajutorul, întâlnirile fiind ocazionale
(boli cronice)
• pacientul conduce-iar medicul cooperează: când
medicul răspunde pozitiv cererilor pacientului,
scriindu-i o reţetă ori o trimitere.
 Relaţie potenţial conflictuală
Medicul percepe boala şi bolnavul din perspectiva specializării
sale profesionale şi va defini el însuşi conţinutul şi formele
serviciului pe care îl acordă bolnavului.
Bolnavul îşi percepe afecţiunea în funcţie de nevoile cotidiene şi
de nivelul său cultural.
Situaţiile conflictuale au la origini şi alţi factori:
• tipul de activitate medicală (chirurgie, psihiatrie, neurologie,
etc.)
• tipul de pacient
• tipul de boală
Surse de conflict intre medic si pacient

• Medicul efectuează consultul fără acceptul

pacientului, inclusiv când acesta poate deveni un
pericol pentru anturaj: alcoolicul violent în stare de
intoxicaţie acută; psihoticul care poate comite suicid
sau acte agresive; toxicomanul în lipsă de
drog,solicitând violent doza; pacienţii antrenaţi într-
un conflict ce poate degenera în violenţe extreme
 Surse de conflict
medic si pacient

• Diferenţa dintre cei doi actori în ceea ce

priveşte evaluarea gravităţii bolii, diferenţă ce
provine din dezechilibrul între cunoştiinţele
medicale şi din experienţa personală diferită a
bolii.
 Surse de conflict
medic si pacient

Aşteptările contradictorii ale medcilor cu

privire la comportamentul bolnavilor se
constituie într-o altă sursă de conflict.
 Strategii de control în relația
medic-pacient
Persuasiunea-medicul încearcă să convingă
pacientul că alegerea sa este optimă pentru
pacient prin copleşirea cu dovezi (analize de
laborator, exemple din experienţa
anterioară)
Medicul nu acceptă sugerarea de proceduri de
către pacient.
 Strategii de control în relația
medic-pacient
• Negocierea – procesul prin care medicii şi pacienţii
ajung la un compromis, de obicei în ceea ce
priveşte durata programului de tratament.
• Incertitudinea funcţională – deşi medicul are
certitudini privind evoluţia unei boli ori succesul
unei terapii, totuşi menţine incertitudinea
pacientului, în scopul economisirii de timp, evitării
unor scene emoţionale, ori al menţinerii autorităţii
asupra pacientului.
 Strategii de control în relația
medic-pacient
Dominarea situaţională
Din punctul de vedere al comportamentului non-verbal,
medicul ocupă poziţia dominantă, conducând dialogul şi
semnalând intrarea ori ieşirea pacientului. Posibilitatea
pacientului de a influenţa în vreun fel conversaţia ţine de
nivelul cunoştiinţelor medicale pe care le posedă, de gradul
de disconfort creat de boală, precum şi de capacitatea de a-
şi exprima trăirile, dar şi de bunăvoinţa medicului.