Manipularea prin mass-media

Astăzi, mai mult ca oricând, ne aflăm în situaţia de a învăţa să recepţionăm critic

mesajele care ajung la noi şi care încearcă să ne convingă şi să ne transforme în susţinători ai
unui punct de vedere sau ai unui oportunist interesat de obţinerea capitalului politic, religios sau
de altă natură. Manipularea este una dintre principalele forme de abatere de la informarea
obiectivă, prin care se urmăreşte determinarea unui actor social să gândească şi să acţioneze într-
un mod compatibil cu interesele iniţiatorului.

Forme generale de manipulare

În scopul devierii comportamentelor şi dominării gândirii opiniei publice, manipularea
uzează de mijloace precum persuasiunea şi dezinformarea.
Persuasiunea se defineşte ca acţiunea prin care autorul unui mesaj susţine o idee,
încercând să convingă auditoriul. Persuasiunea nu conţine intenţionalitate negativă, în sensul că
nu ascunde fapte, ci le evidenţiază doar pe cele favorabile. Ea ţine de forţa argumentării, de
puterea de convingere a vorbitorului, de modul în care acesta este capabil să-şi pună într-o
lumină cât mai bună ideea susţinută. Cu alte cuvinte, actul persuasiv nu presupune obligativitatea
de a acţiona într-un anume fel, ci oferă argumente logice, emoţionale şi culturale în sprijinul
eventualei asumări a acţiunii respective.
Dezinformarea reprezintă orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces de
comunicare, intervenţie ce modifică deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în
receptori anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit agent social.

Exemple de manipulare prin mass-media

Manipularea constituie o formă a influenţei sociale, care mizează pe producerea unei
schimbări în opiniile, atitudinile şi comportamentele ţintei. Dacă vom lua în seamă faptul că una
dintre funcţiile importante ale comunicării este aceea de influenţă, atunci ne va apărea ca firească
specializarea acţiunii de influenţă în cadrul mass-media.
Datorită structurii sale complexe şi a limbajului specific, care îmbină forţa cuvântului cu
atuurile actoriceşti (tonul, mimica, expresivitatea mişcării), televiziunea are cel mai persuasiv tip
de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare în masă. Expertul în teoria comunicării Neil
Postman atrăgea atenţia, în 1981, asupra unei singure forme de persuasiune şi asupra eficacităţii
acesteia în reconfigurarea valorilor: reclamele de la televizor. Conform aprecierilor lui, până la
vârsta de 20 de ani, vizionăm aproximativ un milion de spoturi publicitare. Tot Postman atrăgea
atenţia că majoritatea americanilor permit televiziunii să le ocupe tot mai mult timpul şi să le
influenţeze din ce în ce mai puternic opiniile despre lumea în care trăiesc.
Ziarele, radiourile, televiziunile au nevoie de bani pentru a supravieţui, bani care provin,
în mare măsură, din reclame. Firmele, la rândul lor, au observat impactul pe care îl are mass-
media în promovarea unui produs sau serviciu.
 Teoreticianul Marshall McLuhan spunea într-una din cărţile sale, „The medium is the
message”, următoarele: „Copiii sunt mai snobi decât adulţii, mai dispuşi să se conformeze
gusturilor comunităţii în ceea ce priveşte utilizarea unor mărci comerciale bine cunoscute.”
Thomas Garett aprecia, în 1961, că o persoană devine mult mai umană pe măsură ce
comportamentul ei este mai conştient şi reflexiv. În opinia lui, reclama sugestivă este aceea care
caută să ia prin surprindere puterea umană de a raţiona sau să o facă neoperaţională într-o
anumită măsură. O astfel de reclamă este lipsită de etică nu numai pentru că face uz de stimuli
emoţionali, ci şi din cauza înjosirii atributelor umane fundamentale.
Theodore Levitt (1974) foloseşte atuul puterii umane pentru a apăra tehnicile reclamei
adesea considerate îndoielnice din punct de vedere etic. Admiţând că limita dintre denaturare şi
falsitate este greu de stabilit, el se foloseşte de un argument principal: „Înfrumuseţarea şi
denaturarea sunt câteva dintre scopurile dorite şi legitime din punct de vedere social al reclamei;
nelegitimă în reclamă este numai falsificarea cu intenţia de a fura”.
Manipulare există în toate ramurile mass-media. De multe ori, aceasta este involuntară.
Este cazul redactorului american Orson Welles, care a creat o piesă de teatru radiofonic despre
un grup de extratereştri care voiau să atace Pământul. Întâmplarea a avut loc în primele decenii
ale existenţei radioului, atunci când acesta era considerat mediu de informare în proporţie de sută
la sută, tot ceea ce se difuza fiind considerat corect, real.
Deşi îşi dorea să amuze populaţia, nicidecum să o facă să creadă întâmplările povestite,
Orson Wells a avut o surpriză de proporţii. Panica a cuprins America. Toată lumea urmărea
emisiunea, deoarece se credea că, într-adevăr, extratereştrii vor ataca planeta.
Există specialişti, precum W.J. McGuire, care consideră că inteligenţa este corelată
rezistenţei la persuasiune. Indivizii cu un nivel ridicat de inteligenţă sunt mai rezistenţi la
persuasiune, întrucât sunt capabili în mai mare măsură să înţeleagă mesajul.
Tony Schwartz, autor al cărţii „The Responsive Chord” (1973), a fost iniţial interesat de
domeniul radiofonic şi modalitatea prin care sunetele provoacă reacţii ale publicului. Atenţia lui
s-a îndreptat ulterior spre televiziune, observând că este foarte asemănătoare radioului şi
mijloacelor orale de comunicare, tocmai prin caracterul efemer şi preluarea sensurilor
experimentate de către receptori. Schwartz a obervat că majoritatea sensurilor experimentale nu
sunt provocate simbolic, ele având la bază sentimente de confort ori disconfort. Care sunt
experienţele şi sentimentele comune unui număr semnificativ de oameni? Frustrarea resimţită în
aglomeraţia traficului şi necazurile cu automobilul ar fi exemple în acest sens. Agenţii mass-
media, în special creatorii de reclame, au catalogat acest gen de experienţe drept evocatoare şi se
servesc de mass-media pentru a le reitera.
În ultima perioadă, în structura comunicării şi a modului de difuzare a informaţiilor au
survenit foarte multe mutaţii, impunându-se ca acestea să fie căutate în medii extrem de diverse
precum: ziare, reviste, radio, televiziune, suporturi electronice, informaţii oficiale, dezbateri
legislative, conferinţe de presă, Internet etc.
 Odată cu extinderea mass-media, acţiunile de manipulare s-au amplificat atât numeric,
cât şi ca extensie a ţintelor.
Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor
unei clase, grup, colectivităţi nu prin mijloace coercitive, ci prin inducere în eroare sau
dezinformare.
Din acest motiv, recurgerea la această cale în situaţii de divergenţă de interese devine tot
mai frecventă în societatea actuală, manipularea fiind un instrument mai eficient şi mai puternic
decât utilizarea forţei.
Explozia surselor deschise de informare a impus dezvoltarea cercetării acestora inclusiv
la nivelul serviciilor secrete, datele rezultate astfel constituind o parte importantă a procesului de
obţinere a informaţiilor.

Mass-media în accepţiunea serviciilor secrete de informaţii

Un dezavantaj pentru analistul din cadrul serviciilor secrete îl constituie multitudinea de
surse deschise care îngreunează procesul de diseminare a datelor validate de cele imprecise.
Apariţia şi dezvoltarea noilor forme mass media (new media) şi impunerea acestora, într-
un timp relativ scurt, ca sursă de informare concurentă presei tradiţionale, reprezintă un fenomen
global, o serie de studii date publicităţii începând din anul 2007, evidenţiind “creşterea audienţei
ştirilor difuzate online în detrimentul celei a canalelor mediatice tradiţionale”.
Internetul prezintă riscul de a fi utilizat de profesioniştii dezinformării, miza constituind-o
numărul de utilizatori consumatori de informaţie, care accesează reţeaua pentru a se informa sau
documenta cu privire la diferite subiecte ori probleme.
Au fost numeroase situaţii în care reţeaua Internet a fost utilizată în scopuri de
manipulare (atacuri informaţionale şi imagologice asupra unor instituţii publice, incitarea şi
supradimensionarea unor tendinţe destabilizante, compromiterea sau boicotarea unor concurenţi).
În aceste condiţii, există riscul supraaprecierii valorii de adevăr a unei informaţii ce poate fi doar
o dezinformare.
În concluzie, trăim într-un ambient bogat în media persuasive. E necesar uneori să fim
convinşi în anumite privinţe, iar media reprezintă o alternativă facilă de obţinere a informaţiilor.
Ne putem proteja de consecinţele persuasive ale media începând să privim dincolo de sensul
aparent al mesajelor.