COMPORTAMENTUL COLECTIV – comportament al maselor (mod behaviour)

Părerea mea:

Delimitări conceptuale

UNDE ÎL POȚI STUDIA – un număr vast de contexte în care INTERACȚIUNEA

COMPORTAMENTALĂ poate fi studiată, dat fiind numărul mare al persoanelor implicate:
Ex: galeriile de fotbal, concerte, teatre.

Definiție Chelcea: comportament spontan ghidat de norme divergente față de cele general
acceptate - ATIPIC, create de participanți în situația dată. (opinie publică, emoție – teamă panică,
bucurie -, modă, etc. )

Smelmer - comportament relativ spontan și NESTRUCTURAT al unui grup de oameni care

reacționează sunt o influență comună într-o situație ambiguă

.......

ISTORIC
- Inițial au fost studiate tipuri de comportamente fără a fi analizate cauzele care determină
apariția lor;
- Ulterior în lucrarea ,, Psihologia mulțimilor” – se oferă o perspectivă științifică cu privire
la modul de acțiune (caracteristici, trăsături, emoții, convingeri, etică, sentimente) când se
încearcă analiza opiniilor maselor și maniera în care pot fi clasificate. -----

- LEGEA UNITĂȚII MINTALE A MULȚIMILOR – COMPORTAMENT

CARACTERIZAT PRIN UNANIMITATE – oamenii implicați ajung să gândească, să
simtă și să se comporte la fel.

- CONTAGIUNE MINTALĂ – se manifestă asemenea unei boli – explicând astfel

porniri instinctuale, animalice (medicii – contagiune infecțioasă, pt ca permiteau
răspândirea bolilor, sociologii – contagiune socială,

- - CONTAGIUNE EMOȚIONALĂ – caracterizat prin sincronism emoțional,

experiență emoțional, feedback facial/ vocal/ al posturii – corpului. (SUNT VIZIBILE -
expresii faciale, mișcări ale corpului, schimbări ale vocii, modificări hormonale).

O emoție colectivă – psihofiziologice, comportamentale, sociale ce se multiplică la nivel de grup.

Emoțiile pot varia de la negative la pozitive și vice versa.
- Comportamentul maselor nu e numai impulsiv și mobil, ci OFERĂ INDIVIDULUI O
PUTERE IREZISTIBILĂ = Individul integrat în masă nu mai admite obstacole între
dorință și împlinirea dorinței.
Opiniile și credințele maselor sunt concretizate de două tipuri de factori:
1. Îndepărtați – contribuie la apariția noilor curente – idei noi;
2. Imediați - dau formă ideilor – modul de manifestare al maselor și consecințele lui.
COMPORTAMENTUL COLECTIV – apare ca noțiune Ernest Burgess - Introduction to
the Science of Sociology – prima mențiune a termenului – 1921.

DEFINIȚIE: COMPORTAMENTUL INDIVIZILOR AFLAȚI SUB INFLUENȚA UNUI

IMPULS CARE ESTE OBIȘNUIT ȘI COLECTIV, UN IMPULS, CU ALTE CUVINTE,
CARE ESTE REZULTATUL INTERACȚIUNII SOCIALE”.

Sunt astfel descrise prin comportament colectiv: mulțimile, mișcările sociale, propaganda, moda.

2002 – Robert Ezra Park - comportamentul colectiv = INTERACȚIUNE EMERGENTĂ:

- Interacțiune intensă, în timpul unei perioade de stres/ dezordine;

- orientare unul către celălalt mai mare decât în mod obișnuit;
- comportament social - gândurile și comportamentul sunt influențate;
- comportament colectiv – acționează sub influența dispozitivului grupului;
- în mod inconștient acceptă și internalizează normele grupului – IMITAȚIA =
COMPORTAMENT IMITATIV ȘI SUSȚINUT DE CELALALT
- reacții circulare ------- CONTAGIUNE COMPORTAMENTALĂ , asemenea lui
Herbet Blumer Collective Behaviour (1937)

CLASIFICAREA COMPORTAMENTELOR COLECTIVE:

MULȚIMI, PUBLICURILE, MASELE, MIȘCĂRI SOCIALE – WEI (2014)
comportamentul oamenilor în urma dezastrelor, moda, panica, zvonurile, opinia publică
SCHAEFER și LAMM (1983/1995)

DIMENSIUNILE COMPORTAMENTULUI COLECTIV ȘI TIPURI DE MULȚIMI

I. Chelsea – 3 repere:
1. scopul;
2. gradul de organizare;
3. durata.

1. Clasificare după SCOP:

- comportamente colective cu caracter EXPRESIV (manifestarea emoțiilor indiferent de felul
lor):
- comportamente colective INSTRUMENTALE(obținerea unui lucru sau schimbarea unei
situații față de care există nemulțumiri, ex: grevă, protest).

- Comportamentele colective se pot întrepătrunde – care pot fi și expresive și instrumentale

– ex: suporterii la fotbal.

2. Gradul de organizare: existența unui LIDER (formal sau informal), PROGRAM DE

ACȚIUNE, NR. PERSOANE PARTICIPANTE.
Comportament expresiv – grad mai redus de organizare și durează mai puțin, spre deosebire de
comportamentul intrumental.

Durata mai îndelungată a comportamentului colectiv poate conduce la APARIȚIA liderului

formal și a unei strategii de acțiune.

II. Gabriel TARDE - analizează mulțimile după: NATURĂ ȘI SCOP.

Tipuri de mulțimi identificate: mulțimi revoluționare/ rurale/ religioase/ politice/ economice/

estetice/ de sărbătoare/ de doliu.
CAPITOLUL 2 – COMPORTAMENTUL AGRESIV ȘI VIOLENȚA

Trăim într-o societate în care sunt promovate și mediatizate situații și cazuri care implică
comportamente antisociale, agresive sau acte de violență, pornind de la semne obscene,
agresivitate verbală și ajungând până la lovire și vătămare corporală. – acestea pot VARIA ca
FORMĂ, INTENSITATE, DURATĂ și GRAVITATE.

Definiții AGRESIVITATE:
- Orice formă de comportament direcționat pentru a răni sau insulta o altă ființă care
este motivată să evite un astfel de comportament.
- Agresivitatea nu este un gând sau o emoție, ci este un comportament social care
implică cel puțin două persoane.
- Agresivitatea este intenționată, deși nu toate comportamentele intenționate care rănesc
alte persoane sunt comportamente agresive.( ex: artele marțiale, să fii agresiv în bussiness
- hotărât)
Pe cale de consecință, agresivitatea este un comportament social, care implică cel puțin două
persoane, este intenționată și direcționată pentru a răni sau insulta o altă ființă care
încearcă să evite comportamentul agresiv.

(în analiza unui alt specialist )Diferența între agresivitate LEGITIMĂ și ILEGITIMĂ, în
contextul utilizării termenilor coerciție și violență.
- De multe ori, coerciția și violența sunt aduse în discuție pentru a fi analizat
comportamentul agresiv.
- COERCIȚIA – acțiune desfășurată cu intenția de a prejudicia o altă persoană ori de a o
forța să se conformeze. (în baza unei reglementări juridice explicite)
- VIOLENȚA - agresivitate de ordin fizic îndreptată împotriva altei persoane – forme
extreme de agresivitate fizică.
- Discuție despre pedeapsa capitală dacă poate fi considerată legitimă (deși legală potrivit
legislației anumitor stare).

COMPORTAMENT AGRESIV:
Definiție: Comportamentul agresiv este acel comportament verbal sau acțional care are ca
scop umilirea, vătămarea sau chiar suprimarea altor persoane, care sunt motivate să evite
acest tratament. (Chelcea)

Caracteristici:
1. Comportament intenționat de tip acțional sau verbal;
2. Comportament ofensiv, nu defensiv;
3. Scopul este de a produce prejudicii fizice, psihologice, morale sau materiale unei
persoane/ ființe;
4. Este orientat spre o persoană/ ființă motivată să evite comportamentul.

Comportamentul agresiv poate fi uneori și nonverbal (semne obscene), defensiv (autoapărarea),

pasiv (lași pe cineva să moară – prin înfometare a unei persoane care nu se poate hrăni singură).
FORME DE COMPORTAMENT AGRESIV

1. Într-o primă clasificare poate fi de natură directă sau indirectă, fizică sau verbală, activă
sau pasivă.
2. În altă clasificare poate fi identificate 8 tipuri de comportamente agresive: prădător,
teritorial, defensiv, dominator, iritat, maternal, instrumental și accesul la reproducere.
3. În altă clasificare, agresivitatea poate fi defensivă sau ofensivă;
4. În alta, fizică, verbală, nonverbală.

Bărbații au fost caracterizați ca fiind mult mai agresivi fizic decât femeile, timp în care femeile
apelează mai mult la agresivitatea relațională și indirectă.

FACTORI: frustrare, atacuri/ provocări directe de ordin fizic/verbal/ nonverbal, alcool,

stupefiante, reviste pornografice – la care se adaugă zgomotul (poate fi și muzica), poluarea,
prezența armelor.

Factorii pot fi clasificați în – surse ce țin de fiecare individ în parte (comportamentul personal și
reacția la stimuli); surse în cadrul familiei; surse de țin de mijloacele de informare în masă.

COMPORTAMENTUL AGRESIV MODELE ȘI TEORII

I. Perspectiva etologică
- Tratează atât comportamentul animal, cât și cel uman – ca funcție al unui sistem ce își
găsește bazele în devenirea istorică – este vorba despre o natură biologic-
instinctuală a comportamentului agresiv.

Factori ce declanșează agresivitatea – denumiți trigger:

1. Câștigarea și impunerea unei poziții dominante în ierarhia socială (conflict la om/
luptă la animale) – este vorba despre o luptă continuă pentru resurse și deținerea
controlului asupra spațiului vital.
2. Apărarea teritoriului familial – datorată faptului că există o tendință a omului de a crea
o dependență prelungită față de tineret în cadrul organizării sociale a familiei.

Astfel o conotație importantă o au IERARHIA ȘI TERITORIUL. – unele ființe sunt pur

ierarhice, fără teritorii fixe, altele sunt teritoriale, fără a avea probleme ierarhice. – OMUL ARE
AGRESIVITATE ÎN AMBELE DIRECȚII. – specie teritorială de grup= omul.

3. Omul glorifică agresivitatea – prin diverse manifestări: tatuaje, uniforma militară,

mândrirea cu cicatricile obținute în lupte, sărbători care celebrează evenimente istorice
agresive.

II. Perspectiva psihanalitică

În cadrul acestei perspective este analizat comportamentul agresiv prin raportare la INSTINCT.
- Comportamentul agresiv este rezultatul naturii sale instinctuale.
Pentru Freud - INSTINCTUL VIEȚII și INSTINCTUL MORȚII.

Instinctul morții - guvernează comportamentul agresiv uman creându-se astfel premisa ,,

autodistrugerii”, fiind vorba despre un instinct exterior, conducând la prejudicii aduse
celorlalți.

Agresivitatea umană are caracter INSTINCTUAL ȘI NATURAL - care își găsește

exprimarea fie prosocial prin activitate, fie antisocial prin provocarea de rău altora.

Este important ca exprimarea agresivității să se realizeze în LIMITELE SOCIALE

ACCEPTATE.

Într-o teorie, este considera și faptul că INSTINCTUL SEXUAL este cel care justifică
comportamentul bărbaților care sunt mai înclinați decât femeile spre izbucniri de furie și de
luptă.

III. Perspectiva sociobiologică

Sociobiologia – studiul sistemic al bazei biologice a întregului comportament social.

Din perspectiva acestei teorii, comportamentul agresiv (precum și celelalte comportamente

care influentează și asigură supravițuirea individului) – are caracter ADAPTIV -

Astfel agresivitatea asigură accesul la reproducere și genele individului sunt transmise

generației următoare.

Teoriile biologice - sunt fundamentate pe caracterul instinctiv și înnăscut al omului.

IV. Teoria frustrare-agresivitate

ÎN SENS LARG: teoria privește FRUSTRAREA ca generator de comportamente agresive.

(o situație frustrantă/ eveniment neplăcut poate crea un context favorabil pentru manifestarea
unui act agresiv)

!!! un act agresiv nu este lipsit de frustrare, pe de altă parte frustrarea nu favorizează.

Alături de frustrare ar putea fi adăugate și evenimentele neplăcute, ca fiind cauze ale manifestării
agresivității.

Cu toate acestea, nici orice eveniment neplăcut poate fi conseiderat frustrant, dar maniera
în care este interpretat evenimentul neplăcut poate conduce sau nu la apariția agresivității.

Apariția agresivității depinde de modul în care evenimentul neplăcut este interpretat și de

prezența INCITAȚIILOR AGRESIVE ( un film văzut).
FRUSTRAREA – deliberată/ ilegitimă duce la apariția emoțiilor negative precum furia/ mania,
care la rândul lor pot duce la agresivitate.

Omul poate lupta cu această frustrare sau fugi de ea - astfel oamenii au capacitatea pentru
agresivitate și violență, dar nu au impuls biologic de a ataca alte persoane și de a distruge.

V. Teoria învățării sociale

Această teorie aduce în discuție faptul că un comportament agresiv, în majoritatea situațiilor, este
un rezultat al învățării.

Astfel aceștia sunt de părere că învățarea prin modelare, observație, experiență directă sau
indirectă poate duce la apariția unor comportamente agresive, fără să fie exclusă componența
biologică.

Teoria invățării sociale este de părere că individul este dispus să imite și să învețe având ca
model comportamentul celor cu care se dezvoltă/socializează și mass-media.

Experiența poate fi – directă (pers. abuzată), indirectă (martor la violențe), ficțională

(filme).

COMPORTAMENTUL AGRESIV, CA ȘI CEL PROSOCIAL = AMBELE POT FI

ÎNVĂȚATE

- Teoria învățării și-a găsit aplicabilitatea și în altă zonă științifică – violența media sau
expunere la violență prin media

Expunerea la violență prin media are 3 categorii de efecte:

- Agresivitatea prin imitație directă – expunerea poate conduce la schimbări
comportamentale/ de atitudine/ valori;
- Desensibilizarea- cu cât individul este mai expus la materiale cu caracter agresiv și
violent, cu atât există posibilitatea ca toleranța și acceptarea unor astfel de acte să fie mai
mare:
- Frica.
CAPITOLUL 3. COMPORTAMENTUL PROSOCIAL ȘI ALTRUISMUL

Se face o paralelă în funcție de perspectiva fiecăruia, între comportamentul prosocial și

altruism, ca definiție și ca raport între ele.

Termeni asociați comportamentului prosocial: solidaritate, gratitudine, altruism, voluntariat,

binefacere, acte de caritate, sacrificiu.

Definitie:

în sens larg: comportamentul intenționat ca are ca scop acordarea de ajutor altor persoane fără
ca cei care se implică în susținerea acestei acțiuni să aștepte vreo recompensă sau ca
respectivele acțiuni desfășurate să reprezinte obligații de serviciu.

Adesea în locul sintagmei comportamentul prosocial este folosit termenul de altruism.

Altă definiție: comportamentul prosocial semnifică acea acțiune care încearcă să

îmbunătățească situația unei persoane, cel care contribuie la această îmbunătățire nefiind
condiționat de obligații profesionale. (subcategorie a comportamentului de ajutorare)

Altruismul este considerat a fi o SUBSPECIE a comportamentului prosocial.

Altruismul- poate fi definit ca fiind acel comportament care se bazează pe EMPATIE.

Altă definiție: Act intenționat efectuat în folosul altei persoane ( comportamentul de ajutorare
este considerată a fi o subcategorie a comportamentului social) – INTENȚIA ESENȚIALĂ

aici se consideră că termenii comportament prosocial = altruism = comportament de

ajutorare- același înțeles.

Altruismul poate fi definit ca fiind acel comportament intenționat, realizat în afara obligațiilor de
serviciu și orientat spre susținerea, conservarea și promovarea valorilor sociale.

Altruism privit ca sacrificiul de sine.

________________
Intervenția în caz de urgență - caracteristici:

1. indivizii trebuie să aprecieze dacă li se solicită ajutorul sau nu;

2. dacă situația nu este considerată urgentă, aceștia pot să nu intervină;
3. persoana în cauză poate considera că nu intră în responsabilitatea lui;
4. intervenția directă / intervenția indirectă.
 - Frica, stresul, prudența inhibă caracterul prosocial;
- Numărul mare de persoane influentează negativ acordarea ajutorului;

Pentru a putea fi delimitat comportamentul prosocial de alte forme de compotament de

ajutorare - 3 condiții:
1. Intenția de a acorda ajutor;
2. Libertatea alegerii;
3. Nu există recompense externe.

TEORII ALE COMPORTAMENTULUI PROSOCIAL

I. SOCIOBIOLOGIA

Pornind de la comparația cu mediul natural, și de la comportamentul cimpanzeilor - care s-a

dovedit a fi cooperare și coalizare, apropriere.

Potrivit acestei teorii pentru oameni nevoia de a acorda ajutor și primi ajutor din partea celorlalți
este asemănătoare cu nevoia de hrană.

Astfel, oamenii au în comun cu animalele SCOPUL PRINCIPAL- SUPRAVIEȚUIREA

GENELOR, având la bază tot întrajutorarea, cooperarea (oamenii își ajută rudele ca să
supraviețuiască genele comune).

II. TEORIA ÎNVĂȚĂRII

- Este o perspectivă diferită cu privire la emergența comportamentul prosocial.

Învățarea de bază are la bază – condiționarea clasică;

- învățarea instrumentală

Învățarea socială are la bază – observarea și întărirea – modelarea comportamentului

- Adepții teoriei EXCLUD posibilitatea vreunei tendințe înnăscute.

Modalități de influențare a comportamentului prosocial

– întărire directă – ex: laudele – socializarea dezvoltă comp. Prosocial;
- întărire indirectă: când ai un exemplu, esti martorui cuiva care are un comp. plin de
compasiune

-moderația este importantă când este cerul ajutor, pentru că insistența conduce la o reacție
psihică de rezistență indusă.

- Este important să existe un MODEL;

- În funcție de gen, femeile ar acorda mai puțin ajutor în raport cu sexul opus, spre
deosebire de bărbați.
III. PRINCIPIUL RECIPROCITĂȚII

- Este principiul potrivit căruia: dacă la un moment dat am fost ajutați de cineva și,
după un timp, acesta se regăsește într-o situație dificilă, trebuie să îi întoarcem
serviciul.

- principiul are la bază relațiile strânse între indivizi (cum sunt cei de la sate);

- este important ca cel care primește ajutorul să perceapă INTENȚIONALITATEA ACTULUI și

să evalueze corect PROPROȚIONALITATEA dintre COSTUL AJUTORULUI și RESURSELE
PERSOANEI ce îi oferă ajutorul – astfel probabilitatea de a apela la norma reciprocității crește.

Potrivit unui specialist există 2 cerințe minimale:

1. Individul trebuie să îl ajute pe cel ce l-a ajutat;
2. Individul nu trebuie să facă rău celui ce l-a ajutat.

IV. NORMA RESPONSABILITĂȚII

Tendința de a-i ajuta pe cei apropriați, începând cu familie, rude prieteni și continuând cu
cei față de care simțim că avem o responsabilitate. – poartă denumirea de
RESPONSABILITATE SOCIALĂ.

- Îi mai ajutăm pe cei pe care îi cunoaștem sau pe care îi considerăm dependenți de noi;
- Este un comportament care ni se pare normal;
- Nu așteptăm vreo recompensă din partea celorlalți;
- Prin solicitarea ajutorului poți responsabiliza o persoană (exemplul cu radioul și plaja);
- Deopotrivă expresii precum: Numai tu mă poți ajuta!, cresc gradul de responsabilizare;
- Atunci când nu putem ajuta, ne încearcă sentimentul de vinovăției.

V. TEORIA COST-BENEFICIU

Această teorie descrie principiul conform căruia indivizii caută să dezvolte relații bazate pe
echitate, echilibru, altminteri poate apărea un disconfort psihic.

- Teoria are la bază DORINȚA DE STABILIRE A ECHITĂȚII ÎN RELAȚIILE DINTRE

PERSOASOANE.

Teoria poate fi privită ca un RAPORT dintre ceea ce dă (COSTUL ACȚIUNII) și ceea ce

primește (BENEFICIUL) o anumită persoană.
Ceea ce se dă: pot fi factori de natură materială, financiară, psihică (consum de bunuri, cheltuire
de sume de bani, timp, efort fizic, oboseală, depresie, durere)

Ce se primește: recompense externe: bani, stimă, ajutor reciproc și recompense interne:

sporirea stimei de sine, satisfacție, sentiment de competență.

- Această teoria funcționează pe ideea că îi vom ajuta pe alții, dacă apreciem CĂ

BENEFICIUL VA DEPĂȘI COSTUL.
- Percepția costului și a beneficiului variază în funcție de fiecare individ.

VI. TEORIA AFECTELOR

- Emoțiile și sentimentele au un rol important în manifestarea comportamentului prosocial.

- Emoțiile pozitive în comparație cu cele negative favorizează apariția comportamentului
prosocial;
- Există emoții negative care totuși și ele pot conduce la comportamente prosociale – ex:
tristețe, sentimentul de vinovăției, pierdere suferită recent – durerea provocată.
CAPITOLUL 7 – GÂNDIREA DE GRUP ÎN ORGANIZAȚII

Irving J. Janis - a folosit pt prima dată noțiunea de gândire de grup – prin care sublinia
PATOLOGIA DECIZIONALĂ A GRUPULUI – GROUPTHINK

- Potrivit acestuia gândirea de grup era un mod de a gândi pe care oamenii puternic
implicați în grup îl adoptă pentru obținerea consensului, omitând cercetarea realistă a
celorlalte variante - este deteriorată eficiența mentală, realitatea testată și judecata morală
– ca urmare a PRESIUNII GRUPULUI

GÂNDIREA DE GRUP ȘI DECIZIILE POLITICE ERONATE

Exemplul:
1. Pearl Harbor - deviza nu se poate întâmpla aici a devenit aici și oricând se poate
întâmpla;
2. Atacul SUA împotriva CUBA – din Golful Porcilor
1. Nimeni nu putea acuza vreo instituție a statului american că ar fi vreo
implicare în ceea ce s-a întâmplat;
2. Nu au pus preț pe aviația cubaneză – au minimizat posibilitățile inamicului;
3. Cu toții au fost convinși că mica armată anti-castristă era suficientă, armata
americană oricum nu avea de gând să intervină;
4. Considerau armata cubaneză slab pregătită - informații care contraveneau
informațiilor deținute de către alte state
5. Rolul exilaților cubanezi era numai de a sabota liniile inamice.
6. Izolarea în munți, ca strategie.
-deși s-a urmărit promovarea diversității de opinie, fiind incluse în grup persoane cu opinii
radicale – s-a apelat la amânarea luării deciziilor, pentru ca în final să fie desemnată o
persoană care să combată orice hotărâre - nefiind adoptată prima soluție întâlnită.

3. Decizia lui Bush de a ataca Irakul- grup decizional caracterizat de izolare, lipsa unor
proceduri adecvate de luare a deciziei, presiune puternică spre uniformizarea opiniilor,
stereotipizarea out-grupului, lipsă de omogenitate a grupului, respingerea părerilor
contrare - a existat iluzia invulnerabilității

4. Naveta spațială Challenger - două elemente ce au avut rol decizional: timpul și

leadershipul

Simptomele gândirii de grup: iluzia invulnerabilității, supraestimarea puterii, stereotipia

grupului sau raționalizarea colectivă.
Coeziunea în contextul gândirii de grup – în exemplul experimental: fenomennul gândirii de
grup nu a fost susținut, întrucțt membrii grupului înal coeziv - au fost adepții unui stil de gândire
liberă , lipsită de constrțngeri- LIPSA AUTO-CENZURĂRII.

ÎN MOD NORMAL - gândirea de grup e caracterizată de efectul de polarizare- decizia

luată se îndepărtează de medie sau de compromis.

Dacă în luarea unei decizii sunt implicate opiniile tuturor – decizia reprezintă părerea împărtășită
de majoritate – și capătă un aer de normalitate decizia luată. - nu există conflict, implicare
redusă, normalizare.

Dacă se îndreaptă spre unul dintre POLI (deci spre o extremă) - implicarea este una puternică -
se încearcă accentuarea unei tendințe dominante într-un ansamblu de grupuri – MEMBRII SUNT
DISPUȘI LA RISC ÎNALT( înaintea unor discuții de grup) - decizia IMPLICĂ UN RISC MAI
MARE PT GRUP, DECÂT PENTRU FIECARE MEMBRU ÎN PARTE – EX: GOLFUL
PORCILOR. - se tinde la accentuarea caracterului extrem în opoziție cu polul extrem inițial.

4 TIPURI DE POLARIZĂRI ALE GRUPULUI:

A) Teoria răspândirii responsabilității - mai puțină responsabilitate personală pentru
consecințele negative;
B) Teorii referitoare la procesul de leadership - caracterul și comportamentul liderilor în
procesul decizional și felul în care influențează decizia (sau nu);
C) Teoria familiarizării – cu când este discutată și dezbătută o chestiune, cu atât ea capătă
cu caracter familiar;
- cu cât sunt mai aprinse discuțiile familiaritatea crește, iar
incertitudinea scade - până la eliminarea completă a posibilității
unei alte soluții;
D) Teorii ale valorii – asumarea riscului unei decizii este considerată o valoare pozitivă, din
perspectiva faptului că este important să gândești singur, fără să fii influențat;
- astfel cei cu opinii, dar care nu și le exprimă, ajung să dea credibilitate
și să își schimbe opiniile în detrimentul celor care se impun.

SIMPTOMELE GÂNDIRII DE GRUP

1. Iluzia invulnerabilității – optimismul grupului decizional devine exagerat și nu mai

sunt luate în calcul și alte alternative;
- sunt omise amenințările;
- sentiment de siguranță și încredere al grupului - decizia/
planul este INFAILIBIL – ex: Golful Porcilor;
- în final, decizia e slabă și ineficientă.
2. Justificarea propriilor acțiuni și hotărâri, respectiv lipsa luării în calcul a alternativelor
– conduce la eșec. (finaluri dezastruaose)

3. Percepțiile stereotipizate față de outsideri – asociere nedorită între ceva ce știi și de care ești
sigur și ceva despre care nu deții informații - ex: dacă liberul e slab, rău, incapabil nu rezultă și
că armata este una slab pregătită – ex: Golful Porcilor (au crezut că forțele aviației cubaneze sunt
la fel de slab pregătite ca și conducătorul lor).

4. Când sunt luate decizii importante, membrii grupului elimină implicațiile ETICE:
-lipsa consecințelor morale pentru deciziile adoptate;
- principiile dispar
- ex: Golful Porcilor.

5. Opiniile puternice împotriva stereotipurilor/ iluziilor de grup conduce la un dezacord

– eliminarea criticismului ;
- a opiniilor puternice contradictorii, ce pun presiune pe grup
- complianța membrilor la regulă
Ex: la Golful porcilor – coeziunea grupului și presiunea liderului – au anihilat opinia unui nou
venit

Datoria unui grup decizional - are ca scop producerea unei poziții a grupului prin prisma
credințelor/ argumentelor/ informațiilor pe care le dețin membrii grupului;
-pot exista certuri și disensiune;
- nu întotdeauna conduce la consens.
- tendința este de a se înclina în favoarea opiniei majoritare, în detrimentul celei individuale; -
UNANIMITATE
- conformarea față de poziția dominantă – nesiguranța față de propriul răspuns – (decizii fiasco)
- menținerea relațiilor profesionale și de prietenie;

6. Autocenzurarea ideilor cu caracter deviant – membrii grupului compromit decizia, prin

neexprimarea propriilor gânduri și idei;
- nesiguranță;
- deciziile rămân în final ineficiente și slabe.

7. Fenomenul de iluzie umană- există impresia că toți membrii grupului au fost de acord;
- idei exprimate mult prea târziu, care rămân
neanalizate.

8. ,, Paznicii minții” – Protectori mintali - sunt cei care ghidează din umbră grupul, prin
cernerea informațiilor din exterior sau interior, ferind grupul de cel care poate zădărnici decizia.

Pentru ca gândirea de grup să se materializeze este de ajuns ca unul dintre simptome să își
facă apariția.

În EX: GOLFUL PORCILOR – AU FOST 6 SIMPTOME DIN 8, POTRIVIT LUI IRVING.

1. iluzia invulnerabilității – dacă liderul decide că e ok, atunci planul va avea succes -
ÎNCREDERE FĂRĂ LIMITE
2. Iluzia unanimității – obiecțiile membrilor cu păreri contrare nu cântăreau;
-lipsă de critică și evaluativă ----nimeni nu își mai bătea capul să afirme
contrar;
 - membrii sunt conștienți de dificultăți, dar întrețin discuții iluzorii
- pentru cei care considerau contrar a reprezentat un ”PACT DE NEGARE”.
3. Autocenzurarea ideilor- frică de a pune la îndoială planul de atac/ decizia;
4. Paznicii minții - Kennedy și secretarul de stat, prin reținerea pentru ei a informațiilor
relevante.
5. Presiunea spre conformism – Kennedy a dat dovadă prin solicitarea formulată cabinetului, ca
răspuns la niște critici dure, fiecare membru să trebuiască să își exprime poziția finală – toți
membrii au fost de acord.
6. Eliminarea criticilor față de ceea ce gândesc anumite persoane – in speță, a planului propus
de CIA și a doi dintre cei mai vehemenți susținători ai acestuia.

EX: Truman și intrarea în lupta cu Coreea de Nord - SIMPTOME:

1. iluzia invulnerabilității;
2. Stereotipizarea inamicului;
3. raționalizarea colectivă;
4. indepărtarea părerilor distincte care contravin majorității.

Exemple în marketing:
- piața pentru un produs este sigură (iluzia invulnerabilității);
- un competitor mai mic nu va îndrăzni să intre pe piață (percepții stereotipizate);

CRITICI ADUSE GÂNDIRII DE GRUP - este un Proces?? Fenomen?? Teorie a variației???

- Irving a pornit de la fenomen (sub formă de teorie) și a ajuns la un proces;
- Capitolul analizează facă este o teorie a variației sau un proces/ fenomen patologic al
luării deciziei;
- Liniile mari expuse de Irving se mențin în mare, fiind nunațate o dată cu trecerea
timpului- rămân discutabili factorii care determină și condițiile favorizante.

Critici aduse teoriei lui Irving, formulate de Fuller și Aldag

Un prin argument – susținerea teoriei în urma analizei studiilor de caz generate de o serie de
hotărâri politice inadecvate care au condus la dezastre - nu e analizat procesul decizional din
perspectiva deciziilor bune și rele.

Al doilea argument, cercetarea în laborator fiind ipotetică și simulată, omitea caracterul

complex al factorilor decizionali cu care un grup se confruntă în realitate - considerau că
gândirea de grup nu poate fi studiată în laborator, ci numai procesul decizional și aspecte legate
de acesta.

Ce e gândirea de grup – sunt mai multe definiții, dar îți scriu ce înțeleg eu din ele
– o incercare în a se obține un acord al grupului pentru luarea unei decizii –
UNANIMITATEA;
- Un set de procese ale grupului de dinaintea adoptării deciziei;
Procese ale gândirii de grup: coeziunea grupului, consensul, conformismul grupal sau
leadership-ul/ identitatea socială.
Condiții antecedente ale gândirii de grup: coeziunea înaltă a grupului, izolarea lui,
omogenitatea, stresul , scăderea stimei de sine,
Gândirea de grup – este un FENOMEN REAL ȘI VALID, ce marchează grupurile decizionale în
viața reală

CAPITOLUL 8 – MODA ȘI CONSUMUL

- Omul privit ca și un creator
- Moda privită ca mișcare socială expresivă - un gust colectiv;
- Fenomen rațional – la nivel individual și macrosocial.

MODA – STIL, VESTIMENTAȚIE, FORMĂ SAU REZULTAT AL CONSUMULUI

- în accepțiunea imediată te duce cu gândul la obiecte vestimentare pe care le asortăm.
- În limbajul curent îl mai folosim ca fiind stil/ mod de viață , identificarea unor tendințe,
crearea/ promovarea unor curente (artă/ știință/ arhitectură)
- Cele mai multe asocieri sunt cele legate de vestimentație / producția de haine /
comercializarea lor.
- RETAILING – modalitate de intensificare a consumului în materie de modă, de unde
rezultă moda poate fi privită ca formă sau rezultat al consumului (diferă după opiniile
specialiștilor).
-
Moda are implicații sociale, culturale și politice – element esențial în construirea și
transmiterea identității sociale a individului, ajutând la stabilirea clasei sociale, a preferințelor
sexuale, a vârstei, etniei, a genului (masculin/ feminin)
Ex:
BARBA – identitatea unui bărbat este alcătuită, pe lângă stilul vestimentar de mustață și
barbă
- Parte a anatomiei masculine, care diferențiază bărbații de femei;
- Musulmanii – corpul uman trebuie să fie păstrat așa cum la lăsat Allah, până la ziua
judecații;
- Importanță atât pentru creștini/ musulmani.
MUSTAȚA – semn de rafinament și al virilității - Europa secolului XIX;
PĂLĂRIA – atât pentru femei și bărbați - simbol al ETICHETEI;
PERUCA- important atât pentru femei, cât și pt bărbați – element de înfrumusețare.
TATUAJELE- implicații aparte în fiecare cultură și subcultură

Există o legătură intrinsecă între moda privită ca formă de consum – producția

de articole și accesorii vestimentare – comportamentul consumatorului.

PROCESUL DE CUMPĂRARE este marcat de 2 TIPURI DE FACTORI (LUC MARCENAC):

1. de mediu – cultura și subculturile - (valori și principii ale individului sunt interdependente cu
normele/ credințele sociale)
 - ex: subculturi: naționalitățile, religiile, regiunile, vârsta -
impact major asupra psihologiei individului
- clasele socioeconomice – ansamblu de persoane
- poziție de vecinătate în societate;
- caracteristici comune în comportament și atitudini.
- grupurile sociale – ex: familia, grupul de referință

2. individuali – motivația – motivații (ex în tabel) și blocaje;

- riscurile – materiale, riscuri care țin de utilizare, de timp, psihologice, sociale;
- nevoile;
- personalitatea;
- valorile;
- atitudinile
- schimbarea atitudinală.

Moda – privită ca fenomen cultural care reflectă modernitatea și aculturația

- Aspectul exterior al individului - a doua piele a omului (considerată încă din cele mai
vechi timpuri)
Vestimentația prezintă anumite particularități încă din cele mai vechi timpuri: în funcție de
evenimentele și activitățile specifice fiecărei epoci.
Mai mult de cât atât culorile au jucat un rol important - ,, cod vestimentar al culorilor”
- Inițial copii erau imbrăcați în alb pentru a simboliza puritatea – (ex: în Evul Mediu atunci
când copii la naștere erau considerați asexuați);
- La botez se distingea sexul prin atașarea unei panglici albastre pt fete (puritatea
Fecioarei Maria), roșu pentru băieți (semn al puterii);
- Rochia albă – femei nemăritate/ pastel, roz - cele măritate.

Hainele indicau statutul social, gradul de maturizare al copilului și introducerea lui în societate.

Curente și mișcări în modă: - în prezent, în cea de-a IV-a perioadă, a secolului XXI – aduce în
discuție: INTERNETUL, CONSUMERISMUL CELEBRITĂȚILOR, RENAȘTEREA BRANDURILOR,
VINTAGE-UL, moartea HAUTE COUTURE-LUI și GLOBALISMUL.

- Moda este nuanțată prin prisma caracterului UTILITAR ȘI PRACTIC (vestimentație pt

companii, armată, teatru, film, școli)
- O MARE IMPORTANȚĂ LE-A AVUT ȘI : emanciparea femeii, revoluția industrială,
schimbările sociale și economice după cele două Războaie;
- Hainele second-hand – etapă importantă în evoluția de articole vestimentare - cu
impact mare economic, social, cultural;
- Stilul vestimentar – crearea unui stil din dorința de a se remarca, de a-și pune amprenta
personală.
COSTUMUL. FUNCȚIILE COSTUMULUI ȘI EXPRESIA VIZUALĂ

- Moda privită ca tiran al omenirii, prin prisma faptului că își are rațiunea în deșertăciunea
omului. - se naște din necesitate, însă nu îndeplinește nicio nevoie fără de care nu poți
trăi.
- Costumul – privit ca ansamblu al imaginii umane ce cuprinde și coafura, machiajul și
celelalte intervenții care contribuie la aspectul reconoscibil al unei persoane.
FUNCȚIILE COSTUMULUI
1. Funcția de protecție - prin care individul se adaptează la mediu
- evoluția vestimentației a avut caracteristici distincte în funcție de:
zonă geografică, nevoi, obiceiuri. (ex: vestimențatia omului cand calatorea pe jos/ calare/cu
automobilul, locația în care mergea, influențele geografice - la noi influențe orientale, dar și
europene )

2. Funcția de comunicare – în trecut costumul îți indica date principale referitoare la: sexul,
categoria de vârstă, funcția, rangul, averea, neamul celui care îl purta.
- influențează impresia celorlalți asupra ta (analfabeții erau
considerați știutori de carte)
- studiu privind relația dintre stilul vestimentar și valorile
materiale-------rezultat: stilul vestimentar este mai degrabă un indicator al venitului și al
gradului de interes pentru moda vestimentară, decât al valorilor materiale la care aderă.
- mod de comunicare nonverbală.

3. Funcția estetică - stilul vestimentar ajunge să reprezinte o stare de spirit pt cel care îl poartă;
- caracterul utilitar este cu mult depășit;

TEORII ALE MODEI

1. Teoria imitației – omul este o ființă socială – care imită idei, obiceiuri, norme, mode,
conduite;
- imitația definită ca efect al contagiunii sociale;
- este comparatul omul cu animalul, din perspectiva naturii sale de imitator,
considerându-se că - imitația este o nevoie, cu condiția ca imitația să fie la îndemână
- modelele ce sunt imitate nu trebuie să se abată exagerat de mult de la ideile
predecesorilor lor, pentru ca influența să nu fie nulă și imitația să nu devină anevoioasă – să fie
la îndemână.

- Imitația tradiție - care asigură legătura între generații;

- Imitația modă – asigură coeziunea/ legătura în cadrul aceleași generații.

2. Teoria consumului – se bazează pe principii economice;

- potrivit acestor principii consumatorii sunt de 2 tipuri:
– cei din clasa de lux - potenți financiar, ce încearcă să își întărească poziția;
-cei din clasa de joc - care imită modul de viață al celor de sus.
 - Caracterizată de risipă ostentativă pentru vestimentație
- Un obiect vestimentar ieftin și prost - este inferior atât din punctul gustului, cât și al
utilității;
- este unul dintre cele mai categorice verdicte
adevărate comparativ cu orice alt domeniu de consum

- Dorință de cumpărare – pentru a urmări un pattern al celorlalți – la nivel de masă- în

ceea ce privește consumul în materie de vestimentație – consum și eu ce consumă și
ceilalți – se numește efectul bandwagon.
- Efectul Veblen – consumul ostentativ ca urmare al prețurilor ridicate ale unor bunuri de
lux;
- Efectul de snob – indivizii se opun normei majorității de a consuma anumite bunuri
(automobile, articole vestimentare, mobilă) care înregistrează o creștere a consumului.