Sunteți pe pagina 1din 3

PROIECT EDUCAȚIONAL

LA NIVEL DE UNITATE

ANUL ȘCOLAR 2020-2021


TITLUL PROIECTULUI:
„Bucuriile iernii”

PERIOADA:
23 decembrie 2021

LOCUL DE DESFĂȘURARE:
Școala Gimnazială Nr. 27, Sector 2, București

ARGUMENT:
Fiecare anotimp are frumusețea sa. Cred că niciun alt anotimp nu trezește în sufletul copiilor –
și nu numai – atâta frumusețe și emoție ca anotimpul iarna. Fiica cea mare a anului este un anotimp de
basm. Învăluită de un văl alb și strălucitor de omăt, aceasta ne inspiră cu frumusețea ei naturală, ne
bucură prin jocurile în zăpadă și ne unește prin sărbătorile creștine.
La români, sărbătorile de iarnă, îndeosebi cele de Crăciun, sunt adevărate sărbători de suflet.
Ne revin puternic în minte și în suflet amintirile copilăriei, ne amintim cu drag de zăpezile bogate și
prevestitoare de rod îmbelșugat, de colindele și de clinchetele de clopoței care ne umplu sufletele de
bucurie, ne amintim de mirosul proaspăt de brad, dar și de cozonaci, de nerăbdarea așteptării
cadourilor sub pomul de iarnă... Sunt atât de multe activități distractive pe care copiii le pot desfășura
iarna și este atât de plăcut să-i privești!
Bucuria copiilor este așa de mare încât ne minunăm de fiecare dată de puterea pe care o au
aceștia de a transmite adulților emoțiile pe care ei inșiși le trăiesc la un nivel maxim. Este o lecție de
viață pe care omul trebuie să o învețe din nou de la copii.
Crăciunul este un prilej de a aduna toată familia laolaltă, de a oferi cadouri și iubire, de a cânta
colinde și sărbători nașterea Mântuitorului, Iisus Hristos. Iarna e plină de bucurie! Implicarea în acest
proiect le oferă copiilor ocazia de a-și consolida unele cunoștințe despre Sărbătorile de iarnă, despre
frumusețea anotimpului alb, din dorința de a păstra vie frumusețea și prospețimea lor.

SCOPUL:
Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a caracteristicilor şi fenomenelor din
anotimpul iarna, antrenând copiii în activităţi directe şi variate ce duc la formarea şi afirmarea
personalităţii creatoare și promovând imaginea școlii și a celor care participă la activităţi.

OBIECTIVELE PROIECTULUI:
❖ Să participe la realizarea de fotografii, desene, picturi, colaje pe tema „Bucuriile iernii”;
❖ Să prezinte o expoziţie cu lucrări pe tema „Bucuriile iernii”;
GRUP ŢINTĂ:
❖ elevii clasei a VI -a C;
❖ cadre didactice;
❖ părinţi.

RESURSE:
❖ umane: cadre didactice, elevi, părinți;
❖ materiale: cartoane, coli colorate, creioane colorate, lipici, acuarele, pensule, aparat foto.
EVALUARE:
❖ modalităţi de evaluare:
- portofoliul proiectului (fotografii);
- expoziție cu lucrările copiilor.
❖ rezultate aşteptate:
- implicarea elevilor și a părinților în activități extrașcolare;
- promovarea activităţilor instructiv-educative din școală în comunitatea locală.

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR:
(Joi, 23 decembrie 2021)

Profesor propunător Denumirea activității Modalitate de realizare


Ștefănuț Cristiana De Crăciun gătim în familie Colaje cu fotografii
Manea Ioana Împodobirea bradului de Crăciun Colaje cu fotografii
State Elena Mergem să colindăm Colaje cu fotografii
Costescu Mariana Florile Crăciunului Colaje cu fotografii
Neghină Eliza Iarna pe uliță Colaje cu fotografii
Popa Flavia Urări de sărbători Felicitări

DISEMINAREA PROIECTULUI:
În data de 4 ianuarie, în timpul orei de dirigenție, elevii vor prezenta într-o expoziție
(Google classroom) fotografiile și felicitările realizate în perioada proiectului.

ECHIPA DE PROIECT:

Coordonatori:
Prof. Neghină Eliza

Membri:
Prof. Ștefănuț Cristiana
Prof. Manea Ioana
Prof. State Elena
Prof. Costescu Mariana
Prof. Popa Flavia

Avizat Director,

Prof. Vătui Alina

S-ar putea să vă placă și