Interjecția 

este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă: o stare sufletească (ah!, vai!, uf!, oh!, aha-
aha!), o poruncă sau un îndemn (hai, haide, haidem!, uite!, înainte!, liniște!), imitarea unor sunete sau zgomote
din natură – onomatopee (buf! boc! trosc! zdup! cucurigu! miau! cirip-cirip!), un mod de adresare (bre, măi,
adio!, noroc!, ia).
Funcțiile sintactice ale interjecției
În general interjecțiile nu au funcție sintactică. Cu toate acestea, există anumite construcții în care
interjecțiile pot avea funcție sintactică.
 Hai la masă! (predicat)
 Iată o pisică! (predicat)
 Iepurele atunci țuști! (predicat)
 Deodată se aude în ușă: cioc! cioc! (subiect)
 Era vai de ea. (nume predicativ)
 În receptor, am auzit: alo, alo! (complement direct)
 Din colțul camerei se aude un sunet enervant: Bâz! Bâz! (atribut)
 Câinele lătra cât îl ținea gura: ham-ham-ham! (circumstantial de mod)

Punctuația interjecțiilor
În funcție de intonația exclamativă, mai înaltă sau mai puțin înaltă, după interjecție se folosește, după
caz: semnul exclamării sau virgulă. În general, semnul exclamării se pune după o interjecție care exprimă stări
sufletești precum: entuziasm, spaimă, durere mare etc
 Ura! Am câștigat concursul!
 Ah! Cred că mi-am luxat mâna!
 Uau! Ce aproape de sol zboară acel avion!

Când sunt folosite precum un vocativ, interjecțiile folosite pentru adresare se despart prin virgulă de
restul cuvintelor, dacă nu sunt însoțite de un substantiv.
 Măi, vino aici!
 Măi Vasile, vino aici!
 Măi oameni buni, ascultați-mă!

După interjecțiile care exprimă o poruncă sau un îndemn, dacă sunt urmate de un complement. În
celelalte cazuri, aceste interjecții se despart prin virgulă sau semnul exclamării, în funcție de intonația folosită.
 Hai cu noi!
 Na-ți banii înapoi!
 Hai, că întârziem!
 Hai! mișcă-te că e târziu!

Interjecția ia, urmată de un verb la conjunctiv sau imperativ, nu se desparte de verb prin virgulă.
 Ia să văd ce ai acolo.
 Ia ascultă și tu!

Dacă mai multe interjecții identice sunt repetate, se despart prin virgulă sau prin liniuță de unire. La
final se poate pune virgulă sau semnul exclamării după caz.
 Ha-ha-ha! Ce glumă bună!
 He, he, dacă eram mai tânăr.