PEDAGOGIZAREA PARINŢILOR ÎN VEDEREA EDUCĂRII COPIILOR CU

REȚINERE ÎN DEZVOLTAREA PSIHICĂ(RDP) ÎN ACTIVITĂȚILE DE CULTURA

FIZICĂ

ARSENE IGOR, DR.,CONF.,UNIV.,USEFS,

CHISINAU, REPUBLICA MOLDOVA

Cuvinte chee: familie, pegadogizare, educație, cultură fizică, activitate, personalitate,

psihosocializare, reținere în dezvoltarea psihică(RDP), cereințe educative speciale(CES)....

Rezumat: Conţinutul acestui articol pune în importanţă problema pedagogizării

părinților copiilor cu reținere în dezvoltarea psihică(RDP). Este scoasă în evidenţă relaţia
corelaţională dintre particularităţile perceperii relaţiilor intrafamiliale şi contactelor cu cei din jur
la copii cu reținere în dezvoltarea psihică în ativitatea de cultură fizică.

Actualitatea. Familia pentru copil – este prima microsferă socială. Educaţia în familie –
este o direcţie bine centralizată, acţiuni influenţabile conştiente realizate de părinţi cu scopul de a
forma anumite calităţi şi deprinderi. Educaţia este una dintre acele probleme a căror analiză, în
ciuda apariţiilor de facilitate şi simţ comun, se dovedeşte până la urmă de o mare complexitate.
Explicaţia acestui fapt trebuie căutată în viaţa cotidiană şi în inevitabilitatea implicaţiei ei
educative. Înainte de a avea idei şi sisteme educative bine determinate, oamenii au practicat
exercițiile fizice şi au suportat influenţele acesteia. Educaţia este o activitate complexă care se
realizează printr-un șir de acţiuni exercitate în mod conştient, sistematic şi organizat învederea
transformării celui supus educării într-o personalitate activă şi creatoare. Pentru o bună
dezvoltare, copilul are nevoie de grijă și suport continuu, acest lucru fiind în responsabilitatea
atât a părinților, cît și a cadrelor didactice. [10].
Cu regret, una din cele mai perimate „tradiţii” ale învăţământului sovietic – excluderea
elevilor şi părinţilor din procesul decizional, suprimarea dorinţelor fireşti ale acestora de aşi
proiecta propriile trasee educaţionale şi de aşi valorifica aptitudinile conform propriilor
preferinţe, de a concentra luarea tuturor deciziilor în mâinile „specialiştilor” în educaţie – părinţii
şi reprezentanţii comunităţilor, prin definiţie, nefiind „specialişti” –, mai persistă şi astăzi. [6].
Asistăm, aşadar, la apariţia unei noi relaţii între educaţie şi societate, noi, vrem să
direcţionăm această relaţie între cultura fizică şi societatea contemporană. Societatea
contemporană trebuie să acorde o mai mare atenţie problemelor educaţiei fizice, să sprijine
material progresul cercetărilor în acest domeniu şi să aplice în practică rezultatele lor.
Obiectul cercetării – Copii cu reținere în dezvoltarea psihică
Subiectul de cercetare. Analiza pedagogizării parinţilor în vederea educării copiilor cu
reținere în dezvoltarea psihică în activitățile de cultura fizică

1
 Scopul cercetării. Analiza investigaţională a conţinuturilor educaționale și pedagogizării
parinţilor în vederea educării copiilor cu reținere în dezvoltarea psihică în activitățile de cultura
fizică.
În conformitate cu scopul cercetării au fost identificate sarcinile, printre care cel mai
importante au fost particularitățile, factorii perceperii relațiilor intrafamiliale și contactelor cu cei
din jur. În acest context, pedagogizarea părinților devine o necesitate de mare importanță.
Мetode de cercetare: Analiza şi generalizarea datelor din literatura ştiinţifico-metodică;
Studiul datelor statistice; Sondaj sociopedagogic; Metode statistico – matematică;
Organizarea studiului. Îmbunătăţirea relaţiei şcoală-familie-comunitate este un obiectiv
prioritar la nivelul Învăţământului General. În condiţiile în care şcoala reprezintă factorul
principal al educaţiei tinerei generaţii, dar nu suficient, educaţia de tip familial devine necesară
cu atât mai mult cu cât bazele formării personalităţii se pun în mediul familial. Familia se poate
constitui într -un factor de risc sau în unul de protecţie în funcţie de abilităţile pe care le dezvoltă,
climatul educaţional şi afectiv existent la nivel familial. Acordul familiei cu şcoala înseamnă
găsirea în comun a unei soluţii care să corespundă atât intereselor copilului şi familiei cât şi
şcolii şi societăţii. Modul în care sunt prezentate, comentate, argumentate informaţiile de către
părinţi, influenţează opiniile şi atitudinile copiilor. [11,12].
În societatea modernă familiile se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiţie crescută
pentru obţinerea atenţiei din partea copiilor, precum şi cu poveri economice, care forțează tot
mai mulţi părinţi să lucreze multe ore peste program şi limitează serios timpul pe care aceştia
îl petrec cucopiii lor. Familiile trimit copiii la şcoală, acolo unde speră ca ei să-şi dobândească
instrumentele necesare pentru a reuşi în viaţă. Şcolile preiau copiii şi-i trimit înapoi în familiile
lor, acolo unde presupun că le va fi furnizat sprijinul de care aceştia au nevoie pentru a creşte şi
a învăţa. Termenulde „parteneriat şcoală - familie” este folosit pentru a sublinia faptul că şcolile,
familiile şi comunităţile împart responsabilităţile care vizează copiii, prin suprapunerea sferelor
de influenţă. [1].
Sensibilizarea şi informarea membrilor comunităţii, inclusiv a părinţilor, cu privire la
incluziunea educaţională a copiilor cu RDP reprezintă un obiectiv major al instituţiei şcolare.
Este foarte important ca nu doar şcoala să creeze condiţii favorabile pentru ca elevii cu RDP să
se simtă parte a colectivului. Copilul cu CES, la fel ca şi ceilalţi copii, sînt parte a comunităţii. Ei
pot şi trebuie implicaţi în acţiuni comunitare, astfel încît să se simtă utili, puşi în valoare şi
respectaţi. Cu părere de rău, mai persistă situaţii cînd membrii comunităţii, inclusiv părinţii,
manifestă o atitudine discriminatorie faţă de copiii cu CES, îi marginalizează. Din aceste
considerente, şcoala urmează să desfăşoare o amplă activitate/ acţiune de sensibilizare şi

2
informare a părinţilor/membrilor comunităţii privind incluziunea socială şi educaţională a
copiilor cu CES. [7].
A fi părinte este o provocare, o misiune care necesită o pregătire sistematică, demonstrînd
voinţă, perseverenţă, dragoste, şi nu în ultimul rînd învăţare permanentă. Ei sunt primii învățători
ai copilului, educîndu-le și formîndu-le valori morale, culturale, religioase, patriotice, asigură
copiilor norme de comportament, socializare, independenţă, spiritul de iniţiativă, cultura de duce
un mod sănătos de viață etc. Din acest motiv părinții au nevoie de a-și forma un șir de
competențe și abilități, asigurînd copilului o educație bună și corectă. În acest context,
pedagogizarea părinților devine o necesitate de mare importanță. [8].
Studiile actuale pun în evidenţă importanţa familiei asupra dezvoltării și educării
copilului în special a celor cu cerințe educaționale speciale. Cerinţe educaționale speciale (CES)
înseamnă nevoi educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei şi
adaptate particularităţilor individuale sau caracteristicilor uneia sau altei deficienţe sau dificultăţi
de învăţare. Conceptul de cerinţe educaționale speciale (CES) urmărește depăşirea tradiţională a
separării copiilor în diferite categorii printr-o abordare non-categorialăa tuturor copiilor. [9].
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a aprobat un șir de documente ce vizează
nemijlocit implicarea părintelui în învățarea elevilor: − Evaluarea criterială prin descriptori în
învățământul primar. Ghid metodologic. Clasa I (aprobat de Consiliul Național pentru
Curriculum, Ordinul nr. 862 din 07 septembrie 2015); − Instrucțiune cu privire la implementarea
Metodologiei evaluării criteriale prin descriptori în învățământul primar, clasa I (aprobată de
Consiliul Național pentru Curriculum, Ordinul nr. 862 din 07 septembrie 2015); − Metodologia
privind implementarea evaluării criteriale prin descriptori în clasele I-II (aprobată de Consiliul
Național pentru Curriculum, Ordinul nr. 623 din 28 iunie 2016); − Evaluarea criterială prin
descriptori în învățământul primar. Ghid metodologic. Clasa a II-a (aprobat de Consiliul Național
pentru Curriculum, Ordinul nr. 256 din 28 aprilie 2017); − Metodologia evaluării criteriale prin
descriptori în clasa a III-a (aprobată de Consiliul Național pentru Curriculum, Ordinul MECC nr.
70 din 05 septembrie 2017).
Rezultatele studiului. Parteneriatul pentru învățare are drept scop schimbare spre bine în
viaţa elevului. Profesorul de o anumită disciplină școlară nu recurge întotdeauna când e necesar
la colaborarea cu familia. Ca urmare, scade și performanța copilului. Imposibilitatea de a dialoga
frecvent cu familia scade de fiecare dată succesul copilului. În aceeași ordine de idei, accesul
părintelui în școală este deseori restricționat din motive de siguranță. Astfel, părinții nu pot intra
în școală fără a cere în prealabil o discuție cu profesorul/profesorii. Nici dirigintele nu este
întotdeauna informat despre anumite situații individuale la orele ținute de alți profesori și
recomandările acestora pentru învățarea eficientă. Formele de comunicare a familiei cu școala.
3
Sursa: Sondaj realizat de AGIRoMd. Observăm că ședințele cu părinții sunt în topul preferințelor
și anume ele prezintă informația despre copil. Dar, ținând cont de principiul confidențialității,
dirigintele nu are dreptul să vorbească despre rezultatele copilului în fața celorlalți părinți. Există
și alte forme de colaborare în școală, dar ele sunt prezentate într-un procent foarte mic și sunt
asigurate doar de diriginți. Informația veridică pe discipline școlare lipsește de fapt. Întrebarea
din sondaj (AGIRoMd) privind frecvența comunicării părinților cu profesorii atestă că
majoritatea respondenților (43 %) comunică cu profesorii cel puțin o dată și cel mult de 3 ori în
jumătate de an, primind informații despre învățarea copilului. Studii de politici educaţionale
referitor la frecvența comunicării părinților cu profesorii, alţii decât diriginţii Sursa: Sondaj
realizat de AGIRoMd. Ca să înțelegem clar, nu este vorba de nota acordată copilului, ci de acele
măsuri de ameliorare necesare copilului pentru o anumită situație de învățare. [6].
Indicații practico-metodice. Acţiuni concrete pe care părinţii, şcoala şi comunităţile le
pot întreprinde pentru a-l ajuta pe copii să înveţe de a duce un mod sănătos de viață: să elaboreze
un regim al zilei pentru teme și activitate de mișcare, într -un loc liniştit de studiu, fără TV,
radio, telefon sau calculator; să citească, activități de mișcare împreună cu copilul, să-l ducă pe
acesta la bibliotecă şi să-l ajute să-şi aleagă cărţile potrivite; să folosească televizorul cu
înţelepciune, stabilind anumite ore pentru privit la TV şi să selecteze programele pe care să le
urmărească, discutând apoi subiectele respective; să păstreze legătura cu şcoala; să-i încurajeze
pe copii, să le aprecieze efortul, să-i încurajeze să persevereze; să le vorbească copiilor şi să le
cunoascã prietenii şi locurile în care îşi petrec timpul liber; să-i sprijine în activităţile
extracurriculare; să-i încurajeze la activități de cultură fizică; să-i implice în activităţile familiei.
Copiii şi părinţii pot învăţa multe unii de la alţii doar printr -o simplă acţiune de
comunicare. Aduţii ar trebui să le prezinte deschis acestora valorile lor. Discutând despre
importanţa unora, precum: onestitatea, încrederea de sine ,responsabilitatea, părinţii îşi ajută
copiii să decidă singuri şi să adopte cele mai bune soluţii. [6].
Şcolile ar trebui: 1. să încurajeze familiile şi profesorii să stabilească acorduri de învăţare,
definind scopurile, expectaţiile şi responsabilităţile împărtăşite ale şcolilor şi părinţilor, ca
parteneri egali la succesul elevilor; 2. să instruiască pe cei din conducerea şcolii: directori, cadre
didactice şi alţi membri din conducerea şcolii, precum şi părinţi, în scopul de a-i ajuta pe toţi
colaboratorii să obţină abilităţile necesare; 3. să ofere teme, care să-i atragă pe părinţi; 4. să
existe programul de lucru din şcoală: rămânând deschise după - amiază, seara şi la sfârşitul
săptămânii, şcolile permit elevilor şi familiilor să se angajeze în activităţi de învãăţare
şi recreative,oferind programe de educaţie a adulţilor şi de instruire a părinţilor; 5. să acorde
părinţilor dreptul de a decide: şcolile pot prezenta opţiuni, pentru ca părinţii să
seangajeze individual sau colectiv în luarea de decizii referitoare la scopurile şi standardele
4
copiilor şi cele ale instituţiei de învăţământ; 6. să creeze un centru de resurse pentru părinţi,
desemnând o zonă în şcoală unde să invite părinţiisă împărtăşească experienţele celorlalţi şi să
lucreze cu profesorii şi conducerea şcolii în activităţile specifice instituţiei respective de
învăţământ. Principiile fundamentale ale colaborării familie-şcoală sunt: copiii să se implice ca
participanţi activi în interacţiunile familie - şcoală, centrate pe învăţare; să ofere tuturor părinţilor
oportunităţi de a participa activ la experienţele educaţionale ale copiilor, chiar dacă vin sau nu la
şcoală; 7. colaborarea familie-şcoală să fie folositoare pentru rezolvarea problemelor dificile şi
drept cadrude sărbătorire a realizărilor, a performanţelor deosebite; relaţia dintre cele două
instituţii atât de importante să constituie fundamentul restructurării educaţionale şi a reînnoirii
comunităţii; 8.eficienţa profesională a cadrelor didactice şi a întregului personal al şcolii să fie
maximizată prin dezvoltatea unor abilităţi concrete, esenţiale conexiunii cu părinţii şi
comunitatea. [2,3,4,5].
Concluzii
Concluzie 1, putem afirma cu certitudine că pedagogizarea parinţilor în activitățile de cultura
fizică joacă un rol primordial și un impact pozitiv asupra creșterii și educației copiilor cu reținere
în dezvoltarea psihică. Implicarea părinților în educația copilului cu RDP, va conduce la multe
schimbări pozitive, acest lucru contribuind la socializarea și școlarizarea lor. Concluzie 2, pentru
a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi, implicit, succesul în viaţă, e nevoie
ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de
făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.

Bibliografie
1. Arsene Igor. Adaptarea psihosocială a elevilor cu reţinere în dezvoltarea psihică în cadrul
lecţiilor de educaţie fizică cu conţinut adecvat. Chişinău 2010, 167 p.
2. Baran  –  Pescaru, Adina, Parteneriat în educaţie: familie – şcoală –  comunitate. Bucureşti,
Ed. Aramis Print, 2004;
3. Bălan, D.Petrovai, S.Tinca, E. Raduly, Ghid pentru părinţi, Cluj -Napoca, Editura CCD, 2000;
4. Bunescu, Gheorghe, Educaţia Părinţilor. Strategii în programe, Bucureşti, E.D.P., 1997;
 5. Chiru, M., Cu părinţii la şcoală, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2003;
 6. Ghica, V., Ghid de consiliere şi orientare şcolară (pentru orele de dirigenţie), Bucureşti. Ed.
Polirom, 1998.
7. Http://ipp.md/wp-content/uploads/2017/12/Studiu-Parteneriate-2017.pdf
8. Agabrian M. Parteneriate în educaţie: familie-școală-comunitate. Iaşi: Institutul European,
2005. 172 p.
9. Băran-Pescaru A. Parteneriat în educaţie: familie-școală-comunitate. Bucureşti: Aramis, 2004.
80 p.
10. Solovei R. Educaţie incluzivă. Ghid metodologic pentru instituţiile de învăţămînt primar şi
secundar general. Chișinău: 2013. 172 p.
11. Braghiş M. Parteneriatul şcoală-familie-comunitate în treapta învăţământului primar: Ghid
metodologic. Chișinău: tip. centrul ed.-poligrafic al usm, 2013.187 p.
12.https://www.academia.edu/36791450/familia_primul_educator_rolul_familiei_
%c3%8en_activitatea_de_%c3%8env%c4%82%c5%a2are
5