Universitate de Stat

”Bogdan Petriceicu
Hasdeu” din Cahul

CONDITIILE DE AFILIERE LA KOMINTERN le-au fost

comunicate după plecarea spre URSS, după cum urmează:
5.Propagarea ideilor comuniste la ţară.
6.Denunţarea patriotismului social şi a pacifismului social.
7.Ruptura completă şi definitivă cu reformiştii.

Coordonator: Cojocaru Gheorghe dr.hab.prof.

univ

Masterand: Arsene Igor Gr. MISSEE 2201

In martie 1919, din inițiativa lui Lenin, la Moscova apărea Internaționala a III-a
Comunista (Kominternul), „partid unic mondial„. Scopul declarat al Internaționalei
a III-a era declanșarea revoluției mondiale – , având ca efect înfrângerea
capitalismului si instaurarea comunismului victorios in întreaga lume.
Kominternul lupta, pe plan international, prin toate mijloacele disponibile,
inclusiv forța armată, pentru răsturnarea burgheziei de pretutindeni și pentru
crearea unei republici sovietice internaționale, ca etapă de tranziție către abolirea
completă a statului
Sintetizând, „Când prioritara a devenit construirea socialismului in URSS,
partidele frățești tind sa nu mai fie decât apărătoarele bastionului central… înscrisa in
natura si in funcționarea Kominternului, aceasta evoluție va face din șefii comuniști de
peste tot un aparat international dirijat de Kremlin„.[1]
Delegații celui de-al doilea Congres
al Internaționalei Comuniste. Leon
Troțki (al patrulea din stânga), în
fața lui se află Giacinto Serrati
(Italia), în spatele lui se află Alfred
Rosmer (Franța), Paul Levi
(Germania), Grigori Zinoviev,
Nikolai Bukharin, Mihail Kalinin. |
Moscova, 1920.
Referitor la acest aspect, ziarul socialist Lumea noua, observa, in 1922, “Internaționala a III-a a fost
puternic influențată de interesele Rusiei sovietice. Conducătorii ei efectivi, in majoritatea ruși, in dorința de a
consolida republica sovietica, trebuiau sa faca tot posibilul spre a dezlănțui in Europa revoluția sociala“. In
concluzie, Rusia sovietica urma sa întărească revoluția bolșevică si sa stăpânească planeta, cu centrul de
comanda la Moscova, conducerea fiind asigurata de Partidului Comunist bolșevic Unic, ramificat in alte
state prin filialele sale (secții externe), subordonate Kominternului, ce urmau sa fie înființate in restul
tarilor.
O asemenea filiala/secție, trebuia sa se realizeze si in Romania, concretizata ulterior prin Partidul Comunist
din Romania – al cărui prim secretar-general a fost Gheroghe Cristescu „Plapumaru'”. In primul rand însă,
pentru a deveni parte din Komintern, Partidul urma sa accepte, necondiționat si fără excepție, toate cele 21
de condiții de aderare impuse de Komintern. Iată ce declarau membrii delegației romane, deplasați in URSS
pentru negocieri:
Ioan Flueras (care va fi exclus din Partid): „(…) Partidul ne-a dat sarcina de a intra in legătura cu
Executiva Internaționalei a III-a comuniste pentru a cunoaște condițiile afilierii, in cazul in care partidul
nostru se hotărăște sa facă acest lucru, pentru ca noi, la plecarea noastra, nu am stiut nimic de cele 21 de
puncte. Dupa ce Comitetul Executiv va fi luat la cunostinta de situatia din partidul nostru (…) noi am dori, de
asemenea, sa obtinem un raspuns in scris de la Executiva, in ce masura privesc partidul nostru cele 21 de
puncte ale conditiilor de afiliere, pentru cazul cand acesta hotaraste afilierea la Internationala a III-a
comunista, la Congresul ce va fi convocat in cel mai scurt timp dupa intoarcerea noastra„. Eugen Rozvan:
„Conditiile de afiliere nu le-am putut discuta acasa, intrucat le-am primit numai in drum spre Rusia. Insa eu
sunt convins ca la Congresul care va avea loc la Bucuresti, marea majoritate se vor supune acestor conditii„
CONDITIILE DE AFILIERE LA KOMINTERN le-au fost comunicate după plecarea spre URSS, după cum urmeaza
Propaganda şi agitaţia sunt comuniste şi vizează în acelaşi timp burghezia şi reformismul.
Epurarea posturilor de răspundere în mişcarea munictorească. A se înlocui reformiştii prin comunişti.
Acţiunea legală îmbinată întotdeauna cu cea ilegală.
Propaganda ideilor comuniste în armată.
Propagarea ideilor comuniste la ţară.
Denunţarea patriotismului social şi a pacifismului social.
Ruptura completă şi definitivă cu reformiştii.
Susţinerea nu prin vorbe, ci prin fapte a oricărei mişcări de emancipare colonială.
Crearea unor nuclee comuniste în sindicate.
Organizarea partidului comunist trebuie să fie bazată pe o disciplină de fier, de tip militar.
Epurarea grupurilor parlamentare.
Combaterea internaţionalei sindicale de la Amsterdam. ( sindicatele socialiste)
Epurarea periodică a partidelor comuniste de elementele mic-burgheze.
Ajutor necondiționat republicilor sovietice în lupta împotriva contrarevoluției.(Orice partid care vrea sa facă parte din Internaționala
Comunista este obligat sa dea ajutor necondiționat oricărei republici sovietice in lupta împotriva forțelor contrarevoluționare)
Fiecare program naţional-comunist trebuie adaptat la condițiile specifice ale ţării.
Hotărârile Kominternului, partid mondial unic, au caracter obligatoriu.(Toate hotărârile congreselor internaționale comuniste, precum si
hotărârile Comitetului Executiv sunt obligatorii pentru toate partidele care tin de Internaționala Comunista)
Partidele sunt comuniste şi nu socialiste.
Toate ziarele comuniste trebuie să publice toate documentele importante ale Kominternului.
La patru luni după al II-lea congres va fi convocat un nou congres pentru a dezbate propunerile.
Noul comitet central va fi ales cu 2/3 de membri comuniști.
A exclude din partidele comuniste pe cei care resping propunerile prezente.(Acei membri de partid care resping din principiu condițiile si
principiile conducătoare ale Internaționalei Comuniste trebuie excluși din partid. Același lucru se va aplica in special delegaților congresului
extraordinar)
Revoluția bolșevică, creație a propagandei. 6.000 de figuranți

„Revoluția bolșevică” însăși a fost construcția exclusivă a propagandei comuniste. Istoricii, inclusiv cei ruși, sunt astăzi unanimi în opinia că singura revoluție
care a avut loc în Rusia în 1917 a fost cea din februarie soldată cu abdicarea țarului și instalarea guvernului Kerenski. În noaptea de 24 spre 25 octombrie
1917 stil vechi / 7 noiembrie stil nou, celebra dată a „Revoluției bolșevice”, în capitala fostului imperiu a avut loc nu o revoluție, ci un puci, o lovitură de stat.
Un grup minoritar hotărât a acaparat puterea în mijlocul apatiei sau disperării majorității. Prin extraordinara abilitate a lui Lenin de a minți și de a
prezenta trunchiat realitatea, forțele democratice au fost manipulate să denumească grupurile paramilitare bolșevice Comitet Militar Revoluționar. Șefii din
gări, poștă, instituții nu știau că lasă cale liberă bolșevicilor. Credeau că predau cheile Comitetului Militar Revoluționar. Tuturor și Rusiei înseși le-a fost fatal
că respectivii nu au verificat cine este de fapt Comitetul Militar Revoluționar.

Uriașa minciună numită „Revoluția din noiembrie” a fost acoperită rapid de propagandă. La a treia aniversare de la luarea puterii, deci în timp de Lenin era
președintele Comisarilor Poporului, la Sankt Petersburg a avut loc un montaj teatral și cinematografic de proporții epopeice. 6.000 de figuranți au luat parte
la așa-zisa „Luare a Palatului de Iarnă”, adică la ilustrarea propagandistică a revoluției. Punctul culminant al montajului a fost asaltul Gărzilor Roșii asupra
Palatului de Iarnă, devenit sediu al guvernului provizoriu.

Acest asalt nu a existat în realitate, dar fotografiile făcute figuranților la filmări au fost prezentate drept imagini ale unor revoluționari adevărați. Pe baza
acestui montaj din 1921, celebrul regizor sovietic Serghei Eisenstein va realiza, la celebrarea a 10 ani de comunism , filmul „Octombrie” sau „10 de zile care
au zguduit lumea”.

În paralel, controlul resurselor a făcut ca populația să accepte administrația controlată de bolșevicii inițial minoritari. Din nefericire pentru Rusia și istoria
Europei în sec. XX, armatele albe au fost împinse chiar de la început spre regiunile de margine ale fostului imperiu țarist, iar zonele agricole cele mai
prospere au ajuns să cadă în mâna Armatei Roșii. În timpul războiului civil, afișele de propagandă spuneau: „Numai Armata Roșie vă aduce pâine!”. După
înfrângerea Armatelor Albe, aceste afișe au devenit realitate, chiar dacă pâinea era neagră și puțină.
Afișe, teatru, fim. De ce propaganda comunistă a mizat pe imagine

Ca să se mențină la putere, bolșevicii au folosit permanent și represiunea, și propaganda. Controlul conștiințelor a mizat în
primul rând pe imagine - afișe, teatru, film. Majoritatea populației era analfabetă, deci ziarele nu ar fi fost un instrument
eficient.

În primii ani de existență, regimul comunist a încurajat tot felul de experimente regizorale. Artiști idealiști de stânga,
oameni cu o bună educație, lucrau alături de Lenin, Troțki și Dzerjinski la clădirea acestei lumi noi. Regizorii sovietici
împrumutau tehnici artistice inovatoare din Occident și le aplicau acasă.Montajele pe stradă, în fabrici sau pe front și
eliminarea barierelor între public și actori s-au dovedit una dintre cele mai eficente metode de propagandă. Diferența
dintre povestea oficială și realitate era astfel și mai ștearsă.

Raportul Hrușciov a incriminat reprimarea oamenilor partidului din perioada stalinistă și explica derapajul prin cultul
personalității lui Stalin. Dar comuniștii au folosit permanent și represiunea, și propaganda.

În noua lume care trebuia să controleze conștiințele, religia nu avea ce să caute.

Ateismul militant. Atacul asupra Bisericii

În anii '20, propaganda comunistă folosea frecvent așa-numitul teatru agit-prop. Personajele erau creionate în tușe
groase: binele absolut contra răului absolut. „Dușmanul de clasă” era răul în stare pură. Personaje de acest fel defilau în
locuri publice, iar spectatorii erau invitați să-și exprime sentimentele. Această ciocnire primitivă între bine și rău a
simplificat imaginea lumii pentru poporul de rând. Terenul pentru conflictul magistral din anii '30 - Stalin contra
„dușmanului de clasă” era pregătit.

Campania de alfabetizare din anii '30 a ajutat masele să citească în 1936, '37 sau '38 și nu numai, cum cele mai cunoscute
nume din ierarhia de partid și din Armata Roșie au devenit peste noapte dușmani furibunzi ai Uniunii Sovietice. Articolele
de înfiecare nu erau un exercițiu stilistic. Îndeplineau una din funcțiile de bază ale propagandei: alimentau frica.
Vehemența era un avertisment pentru orice potențial opozant.

Dar ura de clasă a câștigat teren nu numai din cauza simplificării primitive a conflictelor inerente în orice societate.

Odată cu luarea puterii, regimul comunist a impus ateismul în masă. Într-o societate în care etica și tăria sufletească erau
legate profund de religie - creștin-ortodoxă, mozaică sau islamică, prigoana declanșată de regimul bolșevic a golit
conștiințele de orice ierarhie valorică firească. Atacul a fost declanșat după ce patriarhul Moscovei, Tihon, a emis la 1
februarie 1918 o pastorală prin care cerea creștinilor să nu ia parte la acțiunile „monștrilor neamului omenesc” care „în
locul iubirii creștinești, semănau răutatea, ura și vrajba dintre frați”.
 În replică, un decret semnat de Lenin cu privire la separarea bisericii de stat confisca toate averile bisericii neconfiscate deja și le tăia
preoților orice sursă de venit. Alte decrete au desființat școlile confesionale și interziceau preoților să colaboreze pentru activități
comunitare. Biserica era astfel azvârlită la marginea societății, fără posibilitatea de a-și promova credința sau de a se implica în viața
curentă a credincioșilor. Opoziția era tratată ca activitate contrarevoluționară și pedepsită des cu un glonț în cap.

În ciuda tuturor presiunilor, în 1922, Lenin constata cu furie că Biserica Ortodoxă scăpa controlului statului. Diversiunea creată
pentru eliminarea ultimelor rezistențe a fost ideea lui Troțki. Folosindu-se de foametea din 1921 de care erau ei înșiși vinovați, bolșevicii au
acuzat preoțimea că este indiferentă la suferințele oamenilor și au ordonat confiscarea vaselor de cult și a ultimelor odoare sfinte din
biserici. Credincioșii erau șocați. Sacrilegiul a fost sancționat ca atare de patriarhul Tihon; a fost plasat în arest la domiciliu. Populația și-a
apărat bisericile chiar și împotriva soldaților înarmați cu mitraliere, dar nu a putut rezista mult timp în fața asaltului statului.

Lenin a cerut Biroului Politic să dea ordin „pe cale verbală” ca judecarea rapidă răzvrătiților „să se încheie prin executarea unui
număr cât mai mare dintre ei, pe cât posibil, și la Moscova și în alte centre ale Bisericii”.

În paralel, filmul, teatrul, afișele vulgarizau și ironizau credința.Crăciunul, Paștele au devenit sărbători interzise. Comsomolul,
organizația de tineret a partidului comunist, a devenit rapid expertă în parade de stradă în care tinerii batjocoreau ceremoniile religioase
și strigau: „N-avem nevoie de rabini, nu ne trebuie preoți/ Loviți burghezii, sugrumați culacii”.

Supuse intensiv unor astfel de tratamente, și victime a cel puțin două perioade de foamete cumplită, națiunile din Uniunea Sovietică s-
au văzut lipsite în nici 20 de ani de tradițiile religioase milenare. Dar mecanismele psihologice naturale, nevoia de ordine a lumii și de
ierarhie, nevoia de apartenență, s-au dovedit mai profunde decât au crezut Marx și Lenin laolaltă.

Din moment ce icoanele și transcendul erau interzise, imaginarul colectiv a făcut loc unor chipuri noi, dar în vechile tipare. Cultul lui
Lenin a fost inaugurat de Stalin printr-un jurământ rupt parcă dintr-o carte de rugăciuni. Stalin era, de altfel, absolvent de seminar
teologic.

Închinarea la moaștele sfinților și-a găsit corespondent în vizitele la Mausoleul de lângă Zidul Kremlinului unde se afla și astăzi
trupul îmbălsămat al lui Vladimir Ilici Lenin. Treptat însă, pe măsură ce decizia politică migra spre vârful ierarhiei sovietice, cultul
părintelui Revoluției a fost înlocuit cu cel al liderului în funcție.
Cultul personalității, anestezia conștiințelor. Stalin – Dumnezeu, Moș Crăciun, soldat, metalurgist

Contrar a ceea ce a afirmat Hrușciov, cultul personalității nu era numai urmarea megalomaniei și dorinței de putere
absolută. Cultul personalității era și o măsură de siguranță. Autoritatea zeului suprem este, psihologic, foarte greu de
contestat. În public, imposibil.

Nu este o coincidență că apogeul puterii și al abuzurilor lui Stalin, adică perioada marilor epurări, a avut loc după ce
cultul personalității era pe deplin instituit. Propaganda era atât de eficientă încât Stalin a permis reluarea unor obiceiuri
tradiționale, de exemplu împodobirea bradului de Crăciun. Redenumit „pom de iarnă”, bradul era însoțit în imaginile de
propagandă chiar de Iosif Visarionovici Stalin în postura de Moș Crăciun. Oficialul comunist care i-a propus liderului
sovietic „reabilitarea” bradului, Pavel Postișev, a fost executat mai târziu, după un proces-mascaradă.

Similar, statuia lui Stalin ținând în brațe o fetiță, statuie aflată din stația de metrou moscovită Stalinskaia, a fost făcută
după o fotografie care a circulat mult timp ca afiș de propagandă. Fetița - Jelia Markizov, fiica unui diplomat sovietic - a
devenit orfană de tată chiar la ordinul lui Stalin, liderul comunist care, potrivit propagandei, iubea atât de mult copiii.
Bibliografie
1. [1] op.cit., FranIoise Furet, „Trecutul unei iluzii. Eseu
despre ideea comunista in secolul XX”
2. https://istorie-edu.ro/miscellanae/propaganda/propaganda-
comunista.html
3. https://radiochisinau.md/controlul-constiintelor-propaganda-
si-cultul-personalitatii-in-comunismul-sovietic---56914.html
Multumesc pentru atentie!!!