UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

REFERAT LA DISCIPLINA:
PROTECȚIA COPILULUI ȘI A ALTOR CATEGORII DE
PERSOANE

TITLUL REFERATULUI:
TUTELA MINORULUI

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
CONF.DR.MUNTEANU CORNELIA

STUDENT:
BĂDILĂ GEORGE
ANUL:
III

ANUL UNIVERSITAR 2018-2019

SEMESTRUL II
1. INTRODUCERE

Ocrotirea minorilor este o constantă a preocupărilor umanității

din cele mai vechi timpuri, una dintre condițiile perpetuării speciei
noastre. Copilăria este pândită de pericole și are nevoie de apărare.
Pentru o lungă perioadă, copilul nu poate rezista unor eventuale
agresiuni exterioare, iar capacitatea de a înțelege riscurile și
consecințele faptelor sale este mult diminuată ori îi lipsește cu
desăvârșire.
În mod obișnuit, ocrotirea copiilor minori se exercită în cadrul
familiei, de către părinți. Sunt și situații în care părinții manifestă
dezinteres față de copil ori sunt în imposibilitatea de a-l proteja.
Sănătatea și chiar existența acestor copii ar fi primejduite, dacă alte
mecanisme sociale nu s-ar declanșa în vederea substituirii protecției
firești a părinților.
În trecut, regimul legal al minorității avea ca fundament
concepția potrivit căreia copiii trebuie ”supuși” protecției exercitate de
reprezentanții lor legali. În mod tradițional, în dreptul privat, această
protecție a fost reglementată, în principal, sub două aspecte
principale: inacapacitatea minorului și ocrotirea părintească. În epoca
modernă, ca efect al schimbării concepției cu privire la drepturile
omului, copilul încetează a mai fi un ”obiect” de protecție și devine
participant la viața socială, inclusiv cea juridică. Copilul este titular al
drepturilor fundamentale ale omului în aceeași măsură ca și adultul.
Bineînțeles că acesta nu are încă gradul de maturitate necesar pentru
a participa la viața juridică pe poziție de egalitate cu majorii. Dar
aceasta nu înseamnă excluderea lui, ci sprijinirea și asistarea lui
pentru exercitarea drepturilor fundamentale care ii aparțin. Această
nouă concepție cu privire la protecția copilului a fost exprimată la nivel
intenațional prin adoptarea Convenției O.N.U. cu privire la drepturile
copilului1, iar în dreptul intern a fost transpusă prin adoptarea Legii
nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
În România,ocrotirea copilului,educarea și pregătirea sa psiho-
fizică în vederea încadrării în societate și respectării normelor morale și
de conviețuire socială,constituie o preocupare importantă a tot mai
multe organisme și organizații de stat sau neguvernamentale.
Promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor inerente fiinţei
umane, în mod special ale copilului, reprezintă elementul esenţial al
asigurării progresului, bunăstării şi gradului de civilizaţie al oricărei
societăţi, al democraţiei şi statului de drept.
Drepturile copilului ocupă un loc aparte în cadrul ramurii de
drept, fiind alcătuită din ansamblul normelor juridice ce reglementează
drepturile omului. Obligaţia fundamentală de a creşte copilul revine
părinţilor. Ea reprezintă nucleul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.
Orice copil care este lipsit, fie temporar, fie definitiv, de protecţia
părinţilor, sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi
lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă 2.

1
Ratificată prin Legea nr.18/1990 republicată
2
Art.39 alin. (1) din Legea 272/2004
 Căile de suplinire a ocrotirii părinteşti sunt instituirea tutelei,
măsurile de protecţie specială cum ar fii plasamentul, plasamentul în
regim de urgenţă, supravegherea specializată şi adopţia.
Potrivit indicaţiilor legale exprese, în alegerea uneia dintre
soluţiile de protecţie alternativă se va ţine seama de necesitatea
asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de
originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.
Ca instituţie juridică, tutela reuneşte dispoziţiile legale
referitoare la ocrotirea unui minor de către o altă persoană decât
părinţii săi, sub supravegherea autorităţii tutelare. Într-o altă
accepţiune, privită din perspectiva persoanei desemnate să
înfăptuiască ocrotirea, tutela numeşte însăşi activitatea pe care o
desfăşoară tutorele în exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
îndatoririlor ce îi revin legate de persoana şi de bunurile copilului.

2. NOȚIUNE. CARACTERE GENERALE. PRINCIPIILE

TUTELEI.

2.1. Scurt istoric

Instituția tutelei este tradițională în dreptul românesc. Tutela
era cunoscută în vechiul drept românesc sub diferite denumiri. Astfel,
insituția ”omului bun” este prima formă, iar mai târziu acesta se
numește ”ispravnic”. Când la decesul cuiva rămânea un copil mic,
defunctul lăsa și toate bunurile sale unui ”om bun”, care să le păstreze
până când copilul va atinge vârsta prevăzută de lege, ceea ce implică
sarcina de a se îngriji de hrana copilului. Mai târziu, regulile acestea
vor căpăta un caracter de instituție juridică sub denumirea de epitropie
potrivit Codului Calimach, și vechilet în Codul Caragea3. Potrivit
Codului Civil aceasta devine o instituție de drept privat având ca scop
protecția minorilor și a interzișilor4.

2.2. Definiția și reglementarea tutelei

Nici codul familiei și nici Legea nr.272/2004 nu definesc tutela,

rămânând această sarcină pe seama doctrinei. Astfel, tutela copilului
este o măsură de protecție alternativă ce reprezintă ansamblul de
mijloace juridice prin care copilul lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinților săi ori care, în vederea protejării intereselor sale,
nu poate fi lăsat în grija acestora, este ocrotit de către tutore.
Codul familiei nu definește tutela în mod expres, însă
reglementează instituția tutelei în detaliu, arătând condițiile în care ea
poate fi instituită, persoanele care pot exercita această funcție și
drepturile și obligațiile acestora.
Instituţia tutelei până la apariţia Legii 272/2004 a fost
reglementată de codul familiei la art.113-141 5. Dispoziţii referitoare la

3
I.Imbrescu, Tratat de dreptul familiei – familia, protecția copilului, elemente de stare civilă, Editura
Lumina Lex, București, 2006, p. 623
4
M.Tomescu, Dreptul familiei – protecția copilului, Editura All Beck, București, 2005, p. 229
5
Noul Cod Civil va reglementa tutela minorului în art.60 - 77.
 tutela copilului se regăsesc şi în alte acte normative. Exempli gratia,
evocăm art.59 alin.26 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al
adopţiei.

În contextul juridic, creat prin intrarea în vigoare a Legii

nr.272/2004, tutela copilului este, potrivit art.39 alin.2 din Lege,
alături de măsurile de protecţie specială şi adopţie, o formă a protecţiei
alternative, la care are dreptul orice copil care este, temporar sau
definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării
intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.

Tutela este mijlocul juridic de ocrotire a minorului lipsit de

ocrotire părintească7. Într-o definiţie, tutela este o sarcină gratuită şi
obligatorie, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore,
este chemată să
exercite drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de un copil minor, ai
cărui părinţi sunt decedaţi ori în imposibilitatea permanentă de a-şi
exercita atribuţiile8. Aşadar, pentru minor tutela este un mijloc de
ocrotire, pe când pentru tutore ea este o sarcină. Ea are o natură
mixtă deoarece aparţine atât dreptului civil cât şi dreptului familiei.

Tutela poate fi luată în sensuri: în sens larg, înţelegând instituţia

juridică a tutelei şi în sens restrâns, de sarcină a tutelei.

2.3. Carecterele juridice ale tutelei

a). Legalitatea tutelei: acest caracter se fundamentează pe ideea că

instituția tutelei are o reglementare legală expresă. Legea
reglementează această instituție cu caracter imperativ.

b). Obligativitatea tutelei: ca și ocrotirea părintească, tutela este o

instituție ce interesează ordinea publică, prin faptul că este destinată a
ocroti o importantă categorie de persoane incapabile. Prin urmare,
fiecare persoană este ținută să exercite funcția (sarcina) de tutore și
nu o poate refuza decât în cazurile expres prevăzute de lege. Este o
sarcină în principiu obligatorie, întrucât persoana desemnată a fi tutore
nu are libertatea de a accepta sau a refuza numirea (potrivit art.118
Codul Familiei ”cel numit tutore nu poate refuza această sarcină”),

6
Părinții firești ai copilului redobândesc drepturile și îndatoririle părinești dacă instanța nu decide
instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecție specială a copilului, în condițiile legii
7
Corneliu Turianu, Curs de drept civil. Partea generală. Editura Universitară Bucureşti 2005, p.231; Gh.
Beleiu,
Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, 2001, p.360.
8
Iosif Robi URS, Carmen Todică „Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică”, Editura Universitară
Bucureşti
2007, p.176; Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru Drept civil. Persoanele. Ediţia a 2-a revăzută, Editura
Hamangiu 2007, p.231.; M. Tomescu, Dreptul familiei. Protecţia copilului. Editura All Beck, Bucureşti,
2005, p.229.
 afară numai dacă s-ar afla în una din situațiile expres prevăzute de
art.118 alin.29 Codul Familiei.

c). Gratuitatea tutelei: așa cum rezultă din prevederile art. 121 alin.
(1) Codul Familiei ”tutela este o sarcină gratuită”. Doar în mod
excepțional tutorele poate beneficia de o remunerație ce nu va depăși
10% din veniturile bunurilor copilului, ținând seama de munca depusă
cu administrarea bunurilor copilului, de starea materială a acestuia,
precum și de starea materială a tutorelui. Remunerația odată stabilită
poate suferi modificări de cuantum (cu mențiunea că orice majorare se
va opri la nivelul maxim de 10% din veniturile bunurilor celui aflat sub
tutelă10) sau, potrivit cu împrejurările, aceasta poate fi suprimată.

d). Caracterul personal al tutelei: tutela are un caracter intuitu

personae, ceea ce înseamnă că ea trebuie exercitată personal de către
tutore, nefiind permisă ”delegarea” chiar temporară, a drepturilor și
îndatoririlor ce-i revin în legătură cu persoana și bunurile copilului.
Însă tutorele poate cere înlocuirea sa dacă, pe parcursul tutelei, se
ivește oricare din împrejurările indicate prin art. 118 din Codul familie,
aceleași care, prezente la data instituirii tutelei, ar justifica refuzul
sarcinii tutelei.

2.4. Principiile tutelei

a) Principiul generalității tutelei: potrivit acestui principiu, instituirea

tutelei poate interveni în oricare din situațiile în care copilul este lipsit
de ocrotire părintească, afară de cazurile în care s-a recurs la o altă
formă de protecție alternativă11.

b) Principiul exercitării tutelei exclusiv în interesul minorului: acest

principiu este expres prevăzut de art. 114 din Codul Familiei. De fapt,
este reiterat criteriul interesului superior al copilului ca principiu
fundamental și general al protecției și promovării drepturilor sale,
indiferent de calea de înfăptuire a ocrotirii.

c) Principiul independenței patrimoniale dintre copil și tutore: o aplicație a

principiului separației juridice dintre patrimoniul copilului și cel al
părinților (atât patrimoniul comun al acestora, cât și patrimoniul
propriu fiecăruia dintre părinți) consacract expres prin art.106 Codul
familiei, la care face trimitere art.125 din materia tutelei 12.
9
Art. 118 alin. (2) Codul familiei: ”cu toate acestea poate refuza sarcina tutelei: a. Cel care are vârsta de
șaizeci de ani împliniți; b. Femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani; c. Cel care crește
sau educă doi sau mai mulți copii; d. Cel care exercită o altă tutelă sau curatelă; e. cel care, din cauza bolii,
a infirmității, a felului îndeletnicirii, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau
din alte motive întemeiate, nu ar putea să îndeplinească această sarcină” alin. (3) ”dacă vreuna dintre
împrejurările arătate în prezentul articol se ivește în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit”
10
E. Florian, Dreptul Familiei, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 409
11
Potrivit art.39 alin. (2) din Legea nr.272/2004, protecția alternativă include instituirea tutelei, măsurile de
protecție specială prevăzute de această lege și adopția.
12
Potrivit art.106 Codul familiei, la care face trimitere art.125 ”părintele nu are nici un drept asupra
drepturilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui, afară de dreptul de moștenire și la
întreținere”. Regula se aplică corespunzător și în relația dintre tutore și copilul aflat sub tutelă, adică redusă
la ideea de independență patrimonială, fără cele două excepții din finalul art.106, dreptul la moștenire
 d) Principiul exercitării tutelei sub supravegherea și îndrumarea autorității
tutelare: potrivit prevederilor art. 136 din Codul familiei, autoritatea
tutelară va exercita un control efectiv și continuu asupra modului în
care tutorele își îndeplinește îndatoririle sale cu privire la persoana și
bunurile minorului. De aceea, reprezentanții autorității tutelare au
dreptul să viziteze copilul la locuința sa și să informeze pe orice cale
despre felul în care este îngrijit, despre sănătatea, dezvoltarea fizică,
educarea, învățătura și pregătirea sa profesională, oferind la nevoie
îndrumările necesare (art. 136 Codul familiei, art.108 alin.2 Codul
familiei).

3. DESCHIDEREA TUTELEI.

3.1. Cazurile de deschidere a tutelei minorului

Tutela se deschide în cazurile în care minorul este lipsit de

ocrotirea părintească. Porivit art. 113 Codul familiei, copilul va fi pus
sub tutelă, în cazul în care ambii părinți sunt morți, necunoscuți,
decăzuți din drepturile părintești, puși sub interdicție, dispăruți sau
declarați morți, copilul fiind lipsit de îngrijirea ambilor părinți.
De asemenea, la încetarea adopției c urmare a declarării nulității
acesteia, instanța judecătorească poate, dacă este în interesul copilului
ca părinții lui să nu redobândească exercițiul drepturilor și îndatoririlor
părintești, să instituie tutela sau alte măsuri de protecție specială a
copilului în condițiile legii13.

3.2. Persoanele obligate prin lege să înștiințeze autoritatea tutelară despre

necesitatea instituirii tutelei
Potrivit prevederilor art.115 Codul familiei, au obligația ca, în
termen de cel mult cinci zile de la data când află de existența unui
minor lipsit de ocrotire părintească, să înștiințeze autoritatea tutelară:
a) persoanele apropiate minorului precum și administratorii și locatarii
casei în care locuiește minorul
b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morții unei persoane
precum și notarul public cu ocazia deschiderii moștenirii
c) instanțele judecătorești, parchetul sau poliția, cu prilejul pronunțării,
luării sau executării unor măsuri privative de libertate
d) organele administrației publice, organizațiile obștești, instituțiile de
ocrotire, precum și orice altă persoană

3.3. Numirea tutorelui

Potrivit art.41 alin.(2) și art.42 alin.(2) din Legea 272/2004

numirea tutorelui se face de către instanța judecătorească, la
propunerea direcției generale de asistență socială și protecția copilului,

(legală) și dreptul la întreținere.

13
Art.59 alin.(2) din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției
 pe baza evaluării, de către același organism, a garanțiilor morale și a
condițiilor materiale pe care le poate oferi viitorul tutore. Până la
numirea tutorelui, autoritatea tutelară poate numi un curator.
Potrivit art.41 alin.(1) din Legea nr. 272/2004, pot fi tutori
persoanele fizice sau soțul și soția împreună, care au domiciliul în
România și nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate
prevăzute de lege. Persoana fizică sau familia care urmează a fi tutore
trebuie să fie evaluată de către direcția generală de asistență socială și
protecția copilului cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale
pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în îngrijire 14.
În timp ce dispozițiile legii nr.272/2004 prevede că numirea
tutorelui se face de către instanța judecătorească, art.116 Codul
familiei prevede că, autoritatea tutelară este cea care numește
tutorele. În consecință, se poate observa existența unei contradicții,
însă având în vedere caracterul special al Legii nr.272/2004,
dispozițiile acesteia se vor aplica cu prioritate.

3.4. Capacitatea și incapacitatea de a fi tutore

De regulă poate fi numit tutore orice persoană majoră care se
bucură de capacitate deplină de exercițiu, fără ca legea să stabilească
vreun criteriu în acest sens. Minorul, cât și cel pus sub interdicție
având ei însuși nevoie de ocrotire, nu sunt în măsură să exercite
ocrotirea altuia.
Art.117 din Codul familiei enumeră persoanele care nu au
capacitatea de a fi tutore:
minorul sau cel pus sub interdicție
cel decăzut din drepturile părintești sau declarat incapabil de a fi tutore
cel căruia i s-a retras exercițiul unor drepturi publice sau civile, fie în
temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu rele
purtări
cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege sau de a fi ales
cel care, exercitând o altă tutelă, a fost îndepărtat din aceasta
cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului nu ar putea
îndeplini sarcina tutelei

4. ATRIBUȚIILE TUTORELUI.
Tutela are sopul de a suplini ocrotirea părintească de care este
lipsit copilul minor, de aceea drepturile și îndatoririle tutprelui au de
regulă același conținut ca și drepturile și îndatoririle părintești. În acest
context, tutorele este asimilat în întregime cu părintele firesc. Deci
tutorele are obligația să crească copilul, îngrijind de sănătatea și
dezvoltarea lui fizică, de educare, învățătura și pregătirea personală a
acestuia, potrivit cu însușirile lui15.
Latura personală a ocrotirii cuprinde același set de obligașii care
intră în conținutul ocortirii părintești. Prin urmare, în conformitate cu
prevederile art.44 alin. (2) din Legea 272/2004, tutorelui, în calitate
de reprezentant legal al copilului îi revine responsabilitatea prioritară

14
Ion Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura Universul Juridic, București, 2006,
p.673
15
Art.123 din Codul familiei
de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață
necesare creșterii și dezvoltării copilului.
Obligația de a ”ține” copilul, adică de a asigura locuință copilului,
subînțeleasă de vreme ce tutorele este dator a se îngriji de copil, este
enunțată explicit prin art.122 din Codul familiei, potrivit căruia minorul
pus sub tutelă locuiește la tutore, cu mențiunea că, având
încuviințarea autorității tutelare, copilul poate avea o altă locuință.
Potrivit art. 103 și art.125 din Codul familiei, tutorele este
îndrituit – mai mult, este dator, ținând seama de finalitatea instituției –
să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără
drept.
Asemenea părinților, tutorele are datoria să supravegheze
copilul, să coopereze cu acesta și să îi respecte viața intimă, privată și
demnitatea, să informeze copilulu despre toate actele și faptele care l-
ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia, să întreprindă
toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului și, de
asemenea, să coopereze cu persoanele fizice și juridice care exercitp
atribuțiile în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a
copilului16.
În ceea ce privește bunurile minorului, tutorele reprezintă pe
minor în actele juridice, dacă are vârsta de până la 14 ani, și îi
încuviințează actele, dacă are vârsta de 14-18 ani (art.124 și art.133
codul familiei). Tutorele poate încheia unele acte singur, în numele și
pe socoteala minorului, fără nici o încuviințare prealabilă, iar alte acte
numai cu încuviințarea prealabilă a autorității tutelare (art.129 și
art.130 Codul familiei).
Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate face singur acte de
conservare și acte de administrare, dacă acestea din urmă nu-i
pricinuiesc vreo leziune (decretul nr.32 din 31 ianuarie 1954) 17.
Minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face acte de
dispoziție, dar cu încuviințarea prealabilă a tutorelui și a autorității
tutelare. Actele încheiate de minor fără încuviințarea prealabilă sunt
anulabile18.
Există unele acte, pe lângă cele amintite, pe care minorul le
poate face singur, fără a avea nevoie de vreo încuviințare:
acte de dreptul familiei (minora de 16 ani se poate căsători; minorul
care a împlinit vârsta de 10 ani trebuie să consimtă la adopție; etc.)
acte de domeniul dreptului muncii – persoana fizică dobândește
capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani (art. 13 alin.1 din
Codul muncii)19.
acte din domeniul dreptului civil – minorul în vârstă de 16 ani poate
să-și facă singur testament, dar nu poate dispune de mai mult de
jumătate din bunurile de care poate dispune majorul prin testament;
acte juridice de valoare patrimoniala măruntă.

16
Emeșe Florian, , Dreptul Familiei, Editura C.H. Beck, București, 2006,p. 414
17
Ion Filipescu, Andrei Filipescu, op.cit. p.675
18
Art. 133 alin. 4 din Codul familiei
19
Art.13 alin.2 Codul muncii – persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat și
la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, pentru activități
potrivnice cu dezvoltarea fizică, aptitudinile, și cunoștiințele sale, dacă astfel nu ii sunt periclitate sănătatea,
dezvoltarea și pregătirea profesionlă
 Actele juridice menționte încheiate de minor fără respectarea
dispozițiilor legale sunt sancționate cu nulitatea relativă.
Ca obligație specifică tutorelui, el este dator să prezinte
autorității tutelare, anual precum și ori de câte ori autoritatea tutelară
ar solicita, dări de seamă cu privire la felul în care s-a îngrijit de
persoana copilului minor și la modul în care au fost administrate
bunurile sale (art.134 alin. 1 și 2 din Codul familiei). Constantând, în
urma verificărilor întreprinse, realitatea celor arătate de tutore cu
privire la veniturile copilului, chltuielile prilejuite de întreținerea
copilului și administrarea patrimoniului său, autoritatea tutelară va
proceda la descărcarea de gestiune a tutorelui.

5. RĂSPUNDEREA TUTORELUI.
Tutorele raspunde pentru întreaga activitate desfășurată în
această calitate. Felul răspunderii diferă în funcție de natura și
consecințele neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a îndatoririlor
referitoare la persoana sau la bunurile copilului aflat sub tutelă.
Sancțiunea specifică materiei, prevăzută de lagislația familiei,
este îndepărtarea de la tutelă a tutorelui care a săvârșit un abuz sau o
neglijență gravă, a comis fapt ce îl fac nevrednic pentru exercitarea
funcției, sau a celui care nu își îndeplinște mulțumitor sarcina (art.138
ali.2 Codul familiei).
Măsura îndepărtării tutorelui poate fi de asemenea dispusă din
cauze neimputabile acestuia și fără conotații sancționatoare dacă, în
cursul exercitării tutelei intervine vreuna din împrejurările de
incapacitate care l-ar împiedica să continue asigurarea ocrotirii
copilului, cum ar fi punerea sa sub interdicție (art.117 Codul familiei).
Tutorele, la fel ca și părintele poate răspunde penal,
administrativ sau civil. Răspunderea sa juridică intervine pentru
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor sale.
a) Răspunderea penală:poate interveni pentru infracțiunea de rele
tratamente aplicate minorului (art.306 Codul penal) sau pentru
infracțiunea de punere în primejdie a unei persoane în neputință de a
se îngriji (art.314 Cod penal). De asemenea, se poate aplica pedeapsa
complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore (art.64 lit.e codul
penal). În cazul în care tutorele se face vinovat de neîndeplinirea
îndatoririlor sale cu privire la bunurile minorului, el răspunde penal
pentru gestiune frauduloasa (art.215 din Codul penal).
b) Răspunderea administrativă: în condițiile legii nr.61/1991 unele fapte
de încălcare a obligațiilor izvorâte din tutelă constituie contravenții.
Tutorele poate răspunde administrativ, în condițiile actului normativ
mai sus menționat.

c) Răspunderea civilă:

răspunderea civilă delictuală: tutorele răspunde civil delictual în cazul

în care, prin faptele sale, a produs prejudicii minorului sau altor
 persoane. Temeiul juridic al acestei răspunderi îl constituie art.998 și
art.999 Codul civil. Răspunderea tutorelui este o răspundere pentru
fapta proprie. El nu poate fi făcut răspunzător, în baza art.1000 alin.2
codul civil, pentru prejudiciile cauzate de minorul aflat sub tutelă.
Potrivit prevederilor art.141 alin.2 Codul familiei, ”chiar dacă
autoritatea tutelară a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta
răspunde pentru paguba pricinuită prin culpa sa”.

răspunderea civilă specifică: potrivit prevederilor art. 138 Codul fam.,

minorul precum și toți cei prevăzuți în art.115 Codul fam., pot face o
plângere autoității tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui
păgubitoare pentru minor. Toturele va fi îndepărtat dacă săvârșește un
abuz, o neglijență gravă sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore,
precum și dacă nu își îndeplinește mulțumitor sarcina 20.

6. ÎNCETAREA TUTELEI.
Cauzele care determină încetarea funcției tutorelui sunt
împrejurări legate de persoana tutorelui. De aceea, încetarea funcției
tutorelui nu atrage inevitabil și încetarea tutelei, aceasta din urmă fiind
asociată unor circumstanțe în legătură cu persoana celui aflat sub
ocrotire.
Funcția tutorelui încetează în următoarele situații:
decesul tutorelui
îndepărtare de la tutelă. Tutorele este îndepărtat dacă în timpul tutelei
apare vreuna din cauzele de incapacitate de a fi tutore, sau dacă
săvârșește un abuz, o neglijență gravă sau fapte care îl fac nevrednic
de a fi tutore, ori nu își îndeplinește mulțumitor sarcina.
înlocuirea tutorelui la cererea sa, dacă pe parcursul exercitării tutelei
apare una din situațiile care, la instituirea tutelei, îndreptățea pe cel în
cauză să refuze sarcina tutelei.
numirea unui alt tutore, în cazul în care minorul este pus sub
interdicție.
Dacă încetarea funcției tutorelui nu coincide cu încetarea tutelei,
până la numirea noului tutore, va fi instituită curatela copilului (art.139
Codul fam.)
Cauzele de încetare a tutelei nu sunt expres prevăzute dar,
ținând seama de finalitatea și de specificul instituției, momentul final al
ocrotirii pein tutelă este marcat de:
dobândirea de către minor a capacității depline de exercițiu, fie prin
împlinirea vârstei de 18 ani, fie în cazul minorelor prin căsătorie;
decesul minorului aflat sub ocrotire
dispariția împrejurărilor care au condus la instituirea tutelei
La încetarea tutelei ori, încetarea funcției se ridică problema
efetuării socotelilor și a predării bunurilor minorului, în condițiile
art.140 Codul familiei21.

20
Ioan D.Romoșan, Rudenia – izvor de drepturi și obligații, Editura Imprimereie de Vest, Oradea, 1999,
p.280
21
Acțiunea minorului împotriva tutorelui pentru darea socotelilor este practic imprescriptibilă – Ion
Filipescu, Andrei Filipescu, op.cit. p.676
 BIBLIOGRAFIE

1. Arcu Constantin – Protecția minorilor în dreptul internațional privat,

Editura Universității, Suceava, 2003
2. Cocoș Ștefan – Dreptul familiei, editția a IV – a, Editura Pro
Universitaria, București, 2008
3. Filipescu Ion, Filipescu Andrei – Tratat de dreptul familiei, Editura
Universul Juridic, București, 2006
4. Florian Emeșe – Protecția depturilor copilului, Editura All Beck,
București, 2005
5. Florian Emeșe – Dreptul familiei, Editura C.H. Beck, București, 2006
6. Imbrescu Ion – Tratat de dreptul familiei – familia, protecția copilului,
elemente de stare civilă, Editura Lumina Lex, București, 2006
7. Moldovan Bogdan D. – Protecția copilului, Editura Colecția Științele
Educației, Bistrița, 2008
8. Tomescu Milena – Dreptul familiei – Protecția copilului, Editura All
Beck, București, 2005
9. Bodoașcă Teodor – Contribuții la studiul condițiilor în care poate fi
instituită tutela copilului în reglementarea Legii nr. 272/2004, Revista
Dreptul nr.3 din 2005
10. Rusu Marcel I. – Considerații cu privire la atribuțiile autorității
tutelare, Revista Pandectele Române nr. 2 din 2005