Prestaţia compensatorie

= obligaţia soţului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria de a

executa, în beneficiul soţului inocent, o prestație, astfel încât să se evite un
dezechilibru patrimonial semnificativ, care ar putea să fie cauzat de divorţ, în
condiţiile de viaţă ale celui din urmă
- condiţii cumulative:
a) soţul care solicită prestaţia compensatorie să sufere un dezechilibru
patrimonial semnificativ raportat la condiţiile de viaţă din timpul căsătoriei, în
sensul diminuării, de asemenea semnificative, a nivelului de trai
b) soţul căruia i se solicită să fie exclusiv culpabil de desfacerea căsătoriei
c) căsătoria a durat cel puţin 20 de ani, durată împlinită la data desfacerii
căsătoriei, adică la data rămânerii definitive
d) soţul inocent să nu solicite pensie de întreţinere
- legea oferă o serie de criterii orientative pentru stabilirea prestaţiei
compensatorii: a) resursele soţului care o solicită şi mijloacele celuilalt soţ din
momentul divorţului; b) efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului
matrimonial; c) orice alte împrejurări previzibile de natură să modifice resursele
soţilor şi efectele lichidării regimului matrimonial, cum ar fi vârsta şi starea de
sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi
urmează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională a fiecăruia şi posibilitatea
de a desfăşura o activitate producătoare de venituri etc.

- forme:
a) în bani: * sumă globală sau
* rentă (viageră) în bani, fie o cotă procentuală din
veniturile debitorului, fie o sumă de bani determinată
b) în natură: uzufruct asupra unor bunuri mobile sau imobile care
aparţin debitorului
- durata prestaţiei compensatorii sub forma rentei viagere sau a
uzufructului: pe durata vieţii beneficiarulu sau pentru o perioadă mai scurtă
- dacă prestația compensatorie constă într-o rentă, la cererea soţului creditor,
debitorul poate fi obligat să constituie o garanţie reală sau să dea cauţiune
pentru a asigura executarea rentei
- hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită se bucură de o autoritate
de lucru judecat relativă, până la momentul schimbării condiţiilor care au stat la
baza pronunţării ei; dacă se modifică semnificativ mijloacele debitorului sau ale
creditorului, instanţa – la cererea celui interesat, creditor sau debitor, după caz –
poate modifica prestaţia compensatorie, micşorându-i sau mărindu-i cuantumul
(micșorare în cazul rentei viagere sau a uzufructului, respectiv mărire indiferent
de forma prestației)
- prestația stabilită sub forma rentei viagere se indexează de drept
- cazuri de încetare:
» de drept *decesul creditorului sau debitorului,
*recăsătorirea soţului creditor,
 » judiciară *soțul creditor obţine resurse de natură să
îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei

Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori

- instanţa de divorţ trebuie să se pronunţe din oficiu asupra raporturilor

dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, chiar dacă acest lucrunu a fost solicitat
prin cererea de divorț
- copiii minori ai soţilor: copiii care nu au împlinit 18 ani şi nici nu au
dobândit capacitatea de exerciţiu, potrivit legii, născuţi în afara căsătoriei, copiii
minori născuţi în timpul căsătoriei şi copiii minori adoptaţi de ambii soţi
- criterii:
1. interesul superior al copiilor
2. raportul de anchetă psihosocială
- ancheta psihosocială se realizează de către autoritatea tutelară, până la
reglementarea organizării şi funcţionării instanţei de tutelă, la locuinţa soţilor, iar
dacă aceştia nu au locuinţă comună – la locuinţa fiecăruia dintre ei
- este obligatoriu, lipsa atrăgând nelegalitatea hotărârii cu privire la
raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, dar concluziile raportului
au caracter consultativ
- este suficient ca raportul să fie se întocmit şi depus la dosar, nefiind
obligatorie citarea autorităţii tutelare
- conține informații privitoare la: condiţiile de trai ale soţilor, raporturile
dintre părinţi şi copii, modul în care părinţii îi îngrijesc pe copii, punctul de vedere
al autorităţii tutelare referitor la măsurile pe care poate să le ia instanţa cu privire
la copii
- părinţii aflaţi în curs de divorţ se pot învoi cu privire la raporturile dintre
ei şi copiii lor minori, dar instanţa poate cenzura învoiala părinţilor, dacă aceasta
nu corespunde interesului superior al copilului. Ascultarea părinţilor şi a
minorilor. Instanţa de tutelă este obligată să îi asculte atât pe părinţi, cât şi pe
copiii minori.
- ascultarea părinţilor este obligatorie
- ascultarea copiilor, în camera de consiliu, este obligatorie dacă minorul
a împlinit 10 ani, dar poate fi ascultat şi cel care nu a împlinit 10 ani, dacă
judecătorul va considera necesar, opinia sa va fi luată în considerare în raport cu
vârsta şi cu gradul său de maturitate

Exercitarea autorității părintești

REGULA: exercitarea autorităţii părinteşti se face de către AMBII

părinţi ÎN COMUN, inclusiv după divorț
- drepturile şi îndatoririle părinteşti, care privesc atât persoana, cât şi
bunurile copilului, aparţin în continuare, în mod egal, ambilor părinţi, aceştia
exercitându-le numai în interesul superior al copiilor şi fiind răspunzători
pentru creşterea acestora
- în caz de neînțelegere cu privire la modul de exercitare a autorităţii
părinteşti, oricare dintre părinţii divorţaţi se poate adresa instanţei de tutelă

EXCEPȚIA: instanţa decide altfel, respectiv autoritatea părintească să fie

exercitată: a) de un singur părinte (scindarea autorităţii părinteşti), sau b) de către
alte persoane
- condiție: * există motive întemeiate
a) - părintele care va exercita autoritatea părintească va avea toate drepturile
şi obligaţiile specifice autorităţii părinteşti, iar celălalt părinte va avea numai
dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, dreptul
de a avea legături personale cu minorul, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia
acestuia
b) - exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului de
către alte persoane se realizează presupune plasamentul copilului la o rudă
sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o
instituţie de ocrotire
- drepturile privind bunurile copilului sunt exercitate de părinţi, în comun
sau numai de către unul dintre ei potrivit hotărârii instanței de tutelă
- pe durata plasamentului, locuinţa și domiciliul copilului se află la
persoana sau instituţia la care s-a dispus plasamentul
- părinții păstrează dreptul de avea legături personale cu minorul, de a
consimți la adopția copilului minorului și au obligația de a contribui la
cheltuielile de întreţinere a minorului

Locuinţa copilului după divorţ

- copilul minor locuieşte cu părinţii săi, neputând să fie separat de aceştia

fără încuviinţarea lor, decât în cazurile prevăzute de lege (exemple: părinții
nedivorțați nu locuiesc împreună, în cazul divorțului)
- stabilirea locuinţei copilului se realizează chiar şi în cazul în care
autoritatea părintească se exercită în comun, de ambii părinţi, după divorţ
REGULA: la unul dintre părință
- părinţii se pot înţelege la care dintre ei să locuiască minorul după divorţ
în concordanţă cu interesul superior al copilului, instanța fiind obligată să
verifice, din oficiu, dacă înţelegerea părinţilor respectă acest principiu
- dacă părinţii nu se înţeleg sau dacă instanţa constată că înţelegerea lor este
contrară interesului minorului, atunci locuinţa copilului după divorţ va fi stabilită
de instanţă
- criteriile pentru stabilirea locuinţei copilului
a) la părintele la care a locuit în mod statornic
b) dacă minorul a locuit cu ambii părinţi, criteriul va fi interesul său superior.
Elemente de apreciere sunt prevăzute exemplificativ de art. 21 alin. (1) din Legea
nr. 272/2004: „a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte
în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din
urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea
relațiilor personale; c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d)
istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane;
e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație
copilului.”.
EXCEPȚIE: la alte persoane - la bunici, la alte rude ori persoane sau la o
instituţie de ocrotire
- spre deosebire de exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane,
stabilirea locuinţei copilului la alte persoane presupune un comportament al
părinţilor faţă de copii atât de grav încât să formeze convingerea instanţei că nu
pot să exercite autoritatea părintească sau că, dacă o exercită, pun în pericol
existenţa şi dezvoltarea copiilor, însă gravitatea acesteia nu este de natură a-i lipsi
de prerogativele autorităţii părinteşti, ci impune doar ca minorul să fie separat de
părinţi
- cei la care se stabileşte locuinţa minorului exercită numai supravegherea
acestuia şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi
învăţătura sa dar părinţii vor exercita autoritatea părintească
- părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a
avea legături personale cu acesta modalitatea de exercitare a acestui drept fiind
stabilită de părinţi, împreună iar în caz contrar va hotărî instanţa, care poate
inclusiv să limiteze exerciţiul dreptului, dacă este în interesul superior al: în afara
locuinţei părintelui la care se află, la locuinţa părintelui care solicită să îşi exercite
acest drept, în public, în vacanţe, într-un anumit loc și în prezența anumitor
persoane etc.
„În caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a
dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în
funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de
intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de
comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare
caz în parte.” [art. 17 alin. (4) din Legea nr. 272/2004]
Dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți
poate fi limitat, prin excepție, atunci când contravine interesului superior al
copilului, respectiv „dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea
fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului” (art. 19 din Legea nr.
272/2004).

Contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi

pregătire profesională a copiilor

- instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia

fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire
profesională a copiilor, cu aplicarea corespunzătoare a regulilor geenrale din
materia obligației legale de întreținere
 - instanţa se va pronunţa în funcţie de hotărârea luată cu privire la locuinţa
copilului, respectiv cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti de către o rudă, o
altă persoană sau o altă familie ori o instituţie de:
a) dacă locuinţa copilului este la unul dintre părinți, instanţa va stabili
obligaţia celuilalt părinte de a contribui la cheltuielile de creştere, educare,
învăţătură şi pregătire profesională a copiilor iar dacă sunt mai mulţi copii, va
stabili contribuţia pentru fiecare dintre ei
b) dacă instanţa stabileşte locuinţa unuia dintre copii la un părinte şi locuinţa
celuilalt la celălalt părinte, va stabili şi contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile
pentru creşterea copilului aflat la celălalt părinte
c) În situaţia în care instanţa stabileşte locuinţa copilului la bunici sau la alte
rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire, ambii
părinţi vor fi obligaţi în solidar să plătească contribuţia către persoanele la care
instanţa a stabilit locuinţa sau către instituţia de ocrotire
d) dacă se ia măsura excepţională a plasamentului copilului la o rudă, o altă
familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire, instanța va trebui să
stabilească, de asemenea, contribuţia pentru ambii părinţi, în solidar, însă aceasta
va fi plătită la bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti de
unde provine copilul
- cuantumul întreținerii va fi fixat în conformitate cu nevoia minorului şi
ţinând cont de mijloacele părinţilor - până la o pătrime din venitul său lunar net
pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi
copii, fără ca întreţinerea datorată copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor
persoanesă depăşească jumătate din venitul net lunar al celui obligat
- părinţii se pot înţelege cu privire la stabilirea contribuţiei (cuantumul
contribuţiei; scutirea unui părinte de plata contribuţiei, dacă părintele celălalt
poate asigura copilului condiţii de trai corespunzătoare nevoilor sale; plata unei
sume globale ș a.), dar înţelegerea lor trebuie verificată de instanţă, pentru a nu
fi contrară interesului superior al copilului
- părintele nu poate renunţa la contribuţie, deoarece nu el este titularul
dreptului, ci copilul şi nimeni nu poate renunţa pentru viitor la dreptul său la
întreţinere
- întreținerea se acordă de la data la care a fost cerută sau și pentru o
perioadă anterioară, dacă nu a fost solicitată mai devreme din culpa debitorului