OBLIGAŢIA LEGALĂ DE ÎNTREŢINERE

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale obligaţiei legale de

întreţinere
= îndatorirea impusă de lege, între anumite persoane
fizice, de a-şi asigura, în caz de nevoie, mijloacele necesare
traiului
- se fundamentează pe raporturile de familie (căsătorie,
rudenie firească sau civilă) – existente sau anterioare – sau pe
raporturile de afinitate ori cele asimilate raporturilor de
familie
- caractere juridice:
a) caracterul legal rezultă, în primul rând, din reglementarea,
în Codul civil, a următoarelor aspecte: unele dintre caracterele
juridice (art. 513-514), persoanele între care există obligaţia de
întreţinere şi ordinea în care aceasta se datorează (art. 516-523),
condiţiile obligaţiei de întreţinere (art. 524-528), cuantumul şi
executarea obligaţiei de întreţinere (art. 529-534), obligaţia de
întreţinere între foştii soţi (art. 339) ş.a.
de altfel, însuşi art. 513 C.civ. consacră acest caracter al
obligaţiei legale de întreţinere, stabilind că aceasta „există
numai între persoanele anume prevăzute de lege” şi „numai
dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege”.
Drept consecinţă a acestui caracter legal, „nimeni nu poate
renunţa pentru viitor la dreptul său la întreţinere” (art.515
C.civ.), fiind vorba de renunţarea la exerciţiul dreptului. Astfel,
aceasta este permisă numai pentru trecut, nu şi pentru viitor.
Acest caracter juridic diferenţiază obligaţia legală de
întreţinere de cea de natură convenţională, aceasta din urmă
având natură voluntară, datorită izvorului său – act juridic civil
(spre exemplu, contractul de întreţinere) , vânzarea cu clauză de
întreţinere , donaţia cu sarcină , legatul cu sarcină ;
 b) caracterul personal este reglementat expres de art. 514
C.civ. („Obligaţia de întreţinere are caracter personal”), alături
de unele consecinţe juridice ale acestuia : obligaţia este
netransmisibilă moştenitor, atât activ, cât şi pasiv , ea
stingându-se la moartea debitorului sau a creditorului cu
excepţia situaţiilor în care există prevedere legală contract ;
dreptul la întreţinere este insesizabil – şi, pe cale de consecinţă,
în principiu, nu poate fi supus compensaţiei - şi nu poate fi
cedat decât în condiţiile prevăzute de lege - creanţa nu poate
face obiectul cesiunii de creanţă, a novaţiei stipulaţiei pentru
altul ori a acţiunii oblice ;
c) caracterul reciproc rezultă din prevederile art. 516 şi 519
C.civ. şi priveşte obligaţia legală de întreţinere dintre soţi; foştii
soţi; rudele în linie dreaptă; fraţi şi surori. Prin excepţie,
obligaţia legală de întreţinere are caracter unilateral în
următoarele cazuri:
1. la împlinirea termenului de un an de la data desfacerii
căsătoriei, numai fostul soţ vinovat exclusiv de desfacerea
căsătoriei este ţinut de obligaţia legală de întreţinere faţă de
celălalt fost soţ (art. 389 alin.2 C.civ.);
2. în cazul căsătoriei putative, numai soţul de rea-credinţă este
obligat la întreţinere faţă de cel de bună-credinţă (art. 304
coroborat cu art. 389 alin.2 C.civ.);
3. soţul divorţat şi recăsătorit este obligat la întreţinere faţă de
fostul soţ necăsătorit (art. 389 alin.5 C.civ.);
4. soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ
mai puţin de 10 ani, nu poate beneficia de întreţinere din partea
respectivului copil (art. 517 C.civ.);
5. moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea
unui minor sau care i-a acordat întreţinere fără a avea obligaţia
legală, în condiţiile art. 518 C.civ., nu vor avea dreptul la
întreţinere din partea celui astfel întreţinut;
 6. părinţii sunt obligaţi la întreţinerea copilului minor şi a
celui major aflat în continuarea studiilor până la împlinirea
vârstei de 26 de ani (art. 525 şi 499 alin.3 C.civ.);
7. cel care s-a făcut vinovat faţă de cel obligat la întreţinere
de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri (art. 526
C.civ.);
8. obligaţia de întreţinere a celui care a luat un copil pentru a-
l îngriji temporar (art. 13 alin.2 din Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului .
Ca regulă, prin caracterul reciproc se înţelege ca această
obligaţie este prefigurată de lege ca existând între anumite
categorii de persoane, fără ca aceasta să însemne că îndeplinirea
lor este considerată reciproc.
Numai prin excepţie, soţul care a contribuit la întreţinerea
copilului celuilalt soţ, beneficiază de întreţinere din partea
respectivului copil numai dacă a prestat această întreţinere timp
de cel puţin 10 ani (art. 517 alin.2 C.civ.);
d) caracterul succesiv al obligaţiei legale de întreţinere
presupune că aceasta se execută prin prestaţii succesive, la
anumite intervale de timp (fie că obligaţia se execută în natură,
fie că se plăteşte sub forma unei pensii de întreţinere). Prin
excepţie, întreţinerea poate fi executată prin plata anticipată a
unei sume globale care să asigure nevoile de întreţinere ale celui
îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga
perioadă în care se datorează întreţinerea dacă debitorul
întreţinerii are mijloacele necesare pentru aceasta (art. 533
alin.3 C.civ.);
e) caracterul divizibil. Ca regulă, obligaţia legală de
întreţinere este divizibilă, atât activ (art. 523 C.civ.) cât şi pasiv
(art. 521 alin.1 C.civ.), aceasta constituind o aplicaţie a regulii
de drept comun reglementată de art. 1424 C.civ.
Astfel, potrivit art. 523 C.civ.: „Când cei obligat nu poate
presta, în acelaşi timp, întreţinere tuturor celor îndreptăţiţi să o
ceară, instanţa de tutelă, ţinând seama de nevoile fiecăreia
dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreţinerea să se
plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă
între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite să o ceară. În
acest caz, instanţa hotărăşte, totodată, modul în care se împarte
întreţinerea între persoanele care urmează a o primi”. În cazul
acesta, când cei obligaţi în primul rând la întreţinere nu au
mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile creditorilor, în
temeiul art. 522 C.civ., „instanţa de tutelă le poate obliga pe
celelalte persoane îndatorate la întreţinere să o completeze, în
ordinea stabilită la art. 519”.
Divizibilitatea pasivă este prevăzută expres de art. 521 alin.1
C.civ. care dispune: „în cazul în care mai multe dintre
persoanele prevăzute la art. 516 sunt obligate să întreţină
aceeaşi persoană, ele vor contribui la plata întreţinerii,
proporţional cu mijloacele pe care le au”.
Prin excepţie de la regula divizibilităţii, obligaţia legală de
întreţinere este solidară în următoarele cazuri:
- părinţii sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului
lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi
educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională (art.499 alin.1
C.civ.);
- în cazul în care sunt mai mulţi moştenitori ai persoanei care
a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat
întreţinere fără a avea obligaţia legală, obligaţia este solidară,
fiecare dintre ci contribuind la întreţinerea minorului
proporţional cu valoarea bunurilor moştenite (art.518 alin.2
C.civ.);
- dacă părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii,
el poate, în caz de urgenţă, să pornească acţiunea numai
împotriva unuia dintre ei, cel care a plătit întreţinerea putându-
se întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia
(art.521 alin.1 C.civ.).
 2. Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere
şi ordinea în care se datorează întreţinerea
2.1. Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere
Potrivit art. 516 C.civ. obligaţia legală de întreţinere există
între:
a) soţ şi soţie;
b) rudele în linie dreaptă (rudenia firească şi rudenia civilă)
fără limită de grad;
c) fraţi şi surori (rudenie firească şi rudenie civilă);
d) foştii soţi;
e) soţul părintelui firesc şi copil;
f) moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea
unui minor sau i-a dat întreţinere fără a avea obligaţia legală
faţă de respectivul minor;
g) persoana care a lut un copil pentru a-l îngriji temporar şi
respectivul minor.

2.2. Ordinea în care se datorează întreţinerea

2.2.1. Reguli privind ordinea în ca se datorează întreţinerea
Această ordine este guvernată de următoarele reguli :
a) ordinea stabilită de art. 519 C.civ. este obligatorie ;
b) dacă cel obligat în primul rând la întreţinere nu are
mijloacele necesare pentru a o plăti, întreţinerea poate fi cerută
persoanei următoare din ordine stabilită de lege;
c) dacă cel obligat în primul rând la întreţinere nu are
mijloace îndestulătoare pentru acoperi decât parţial nevoile
celui care o cere, celelalte persoane îndatorate la întreţinere pot
fi obligate să o completeze, cu respectarea ordinii stabilite de
art. 519 C.civ.

2.2.2. Ordinea de drept comun în care se datorează

întreţinerea
 Potrivit art. 519 C.civ., întreţinerea se datorează în ordinea
următoare:
a) soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi
obligaţi;
b) descendentul este obligat la întreţinere înaintea
ascendentului, iar dacă sunt mai mulţi descendenţi sau mai
mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai
îndepărtat;
c) fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă
înaintea bunicilor.

2.2.3. Ordinea în care se datorează întreţinerea în unele cazuri

speciale
Dintre aceste situaţii le reţinem pe următoarele:
a) în cazul căsătoriei putative, soţul de bună-credinţă are
dreptul la întreţinere, în primul rând, de la fostul său soţ de rea-
credinţă (art. 304 coroborat cu art. 389 C.civ.), primul fiind
considerat soţ dintr-o căsătorie valabilă;
b) în cazul desfacerii căsătoriei, din vina ambilor soţi, prin
acordul acestora ori datorită stării sănătăţii unuia dintre soţi,
soţul divorţat are dreptul la întreţinere din partea fostului soţ în
condiţiile art. 389 alin.2, 3 şi 5 C.civ.;
c) în cazul desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a unuia
dintre soţi, soţul vinovat are dreptul de la întreţinere, în
condiţiile art. 389 alin.4 şi 5 C.civ.;
d) în cazul divorţului din culpa unuia singur dintre soţi, soţul
de bună-credinţă are dreptul la întreţinere din partea celuilalt soţ
în condiţiile art. 389 alin.2, 3 şi 5 C.civ.;
e) soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ
este obligat să continue să acorde întreţinere copilului, pe
perioada minorităţii acestuia, însă numai dacă părinţii fireşti au
murit, sunt dispăruţi sau se află în stare de nevoie (art. 517 alin.1
C.civ.), în caz contrar părinţii fiind primii obligaţi la întreţinerea
minorului;
f) moştenitorii persoanei care a fost obligată sau fără a fi a
acordat întreţinere unui minor sunt obligaţi să continue
întreţinerea minorului, în măsura bunurilor moştenite, însă
numai dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi ori în
stare de nevoie (art. 518 alin.1 C.civ.);
g) cel care a luat un copil pentru a-l îngriji temporar este
obligată să întreţină respectivul copil până la stabilirea unei
măsuri de protecţie (art. 13 alin.2 din Legea nr. 272/2004).
Sintetizând aceste reguli rezultă următoarea ordine :
Soţul/fostul soţ beneficiază de întreţinere, ordinea de plată a
acesteia fiind următoarea:
1. soţul/fostul său soţ;
2. copiii;
3. copilul soţului/fostului său soţ căruia i-a acordat întreţinere
cel puţin 10 ani;
4. ceilalţi descendenţi (începând cu gradul al II-lea de
rudenie, în ordinea gradelor);
5. părţii;
6. fraţii şi surorile;
7. ceilalţi ascendenţi (începând cu gradul al II-lea de rudenie
– bunicii -, în ordinea gradelor).
Copilul (minorul fără capacitate deplină de exerciţiu)
beneficiază de întreţinere, ordinea de plată a acesteia fiind
următoarea:
1. părinţii (prin excepţie până la 26 de ani, dacă se află în
continuare studiile până la 26 de ani);
2. soţul părintelui său firesc şi moştenitorii persoanei obligată
sau care a prestat întreţinere;
3. fraţii şi surorile;
4. ceilalţi ascendenţi (începând cu gradul al II-lea de rudenie
– bunicii -, în ordinea gradelor).
 Majorul (necăsătorit sau a cărui căsătorie a încetat ori care nu
beneficiază de întreţinere de la fostul soţ) beneficiază de
întreţinere, ordinea de plată fiind următoarea:
1. descendenţii (în ordinea gradelor de rudenie);
2. părinţii;
3. fraţii şi surorile;
4. ceilalţi ascendenţi (începând cu gradul al II-lea de rudenie
– bunicii, în ordinea gradelor).