Individualizarea/identificarea

persoanei fizice. Mijloace de

individualizare: numele, domiciliul,
starea civilă.
Numele

Numele de familie este acea componentă a numelui ce indică legătura PF cu o anumită familie, dobândindu-se
prin efectul filiației; el poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile.

Prenumele servește la individualizarea PF în raporturile cu ceilalți membri ai familiei, dar și cu alte persoane
care au același nume de familie. El se stabilește la data înregistrării nașterii, pe baza declarației de naștere. Este
interzisă, potrivit art. 84 din C. civ. înregistrarea de către ofițerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole
și a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică și bunele moravuri ori interesele copilului, după caz.

În ceea ce priveșteapărarea dreptului la nume, conf. art.254 C. civ., cel al cărui nume este contestat poate cere
instanței de judecată recunoașterea dreptului său la acel nume; iar cel care este lezat prin uzurparea numelui
poate cere instanței judecătorești încetarea faptei ce aduce atingere dreptului său. Reglementarea se aplică
numelui, prenumelui, dar și pseudonimului.
Caracterele juridice ale dreptului la nume
Fiind un drept personal nepatrimonial și totodată un drept absolut, dreptul la nume se caracterizează prin:
- opozabilitate erga omnes;
- inalienabilitate – persoana fizica nu poate renunșa la nume, dupa cum nici nu-l poate înstrăina;
-imprescriptibilitate – dreptul la nume este imprescriptibil atât extinctiv cât și achizitiv;
- personalitate – numele este strâns legat de persoana omului, el nu poate fi exercitat decât personal, fiind
nesusceptibil de exercitare prin reprezentare;
- universalitate – toți oamenii au dreptul la nume;
- legalitate – condițiile dobândirii, modificării ori schimbării numelui se pot stabili numai prin lege;
- unitate – este un caracter specific, fiind alcatuit din nume și prenume contribuie la identificarea unei singure
PF.
 În funcție de situația juridică în care se găsește copilul la naștere, există trei cazuri de dobândire a
numelui de familie:

Ipoteza copilului născut din căsătorie

Ipoteza copilului din afara căsătoriei
Ipoteza copilului găsit, născut din parinți necunoscuți.
Numele și prenumele copilului găsit, născut din parinți necunoscuți, precum și a copilului părăsit de către
mamă în spital, se stabilesc prin dispoziție, de către primarul comunei, orașului, municipiului în raza căreia a
fost găsit copilul, sau după caz, s-a constatat părăsirea lui (conf. art. 84 alin 3 din C. civ).
Potrivit art. 20 din Legea nr.119/1996, conform căruia întocmirea actului de naștere, în cazul copilului
părăsit de mamă în unități sanitare, se face imediat după împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea
procesului-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcției generale de asistență
socială și protecția copilului, de reprezentantul poliției și de cel al unității sanitare. Așadar termenul în care
trebuie stabilită identitatea mamei în caz de abandon este de 30 de zile de la constatarea abandonului.
 Dacă identitatea mamei nu a fost stabilită în termenul prevăzut, serviciul public de asistență socială în a
cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza documentației transmise de direcția generală de
asistență socială și protecția copilului, are obligația să solicite, în termen de 48 de ore, primarului competent să
întocmească actul de naștere dispoziția privind stabilirea numelui și prenumelui copilului și să facă declarația de
înregistrare a nașterii la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor. Dispoziția privind stabilirea
numelui și prenumelui copilului se emite de către primar în termen de 5 zile de la data solicitării.
În lipsa oricăror precizări deducem că primarul are libertate deplină în stabilirea numelui și a prenumelui
copilului născut din părinți necunoscuți.
Modificarea numelui de familie
Modificări ale numelui de familie pot să apară datorită unor schimbări intervenite în starea civilă a PF.
Astfel de schimbări pot fi:
- schimbări în filiația PF;
- schimbări determinate de procedura adopției;
- schimbări determinate de căsătorie.
A) Schimbări în filiația PF

a) stabilirea, prin recunoaștere voluntară sau prin acțiune în justiție a filiației copilului născut din părinți
necunoscuți.
b) stabilirea, prin recunoaștere voluntară sau prin acțiune în justiție a filiației copilului din afara căsătoriei
și față de cel de-al doilea părinte.
c) admiterea acțiunii în tăgada paternității copilului din căsătorie
d) admiterea acțiunii în contestarea sau în declararea nulității recunoașterii filiației, admiterea acțiunii în
contestarea filiației față de mamă, admiterea acțiunii în contestarea existenței împrejurărilor care să facă
aplicabilă prezumția de paternitate
B) Schimbări determinate de procedura adopției

Regula instituită de art. 473 C. civ. este cea potrivit căreia  copilul adoptat dobândește prin adopție numele
de familie al celui care adoptă. Dacă adopția se face de către doi soți ori de către soțul care adoptă copilul
celuilalt soț, iar soții au nume comun, copilul adoptat va purta acest nume. În cazul în care soții nu au nume de
familie comun, ei sunt obligați să declare instanței care încuviințează adopția numele pe care acesta urmează să
îl poarte. Dacă soții nu se înțeleg, hotărăște instanța.
Doar pentru motive temeinice, instanța, încuviințând adopția, la cererea adoptatorului sau a familiei
adoptatoare și dacă consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani există, poate dispune schimbarea
prenumelui copilului adoptat.
În cazul adopției unei persoane căsătorite, care poartă un nume comun cu celălalt soț, soțul adoptat poate
lua numele adoptatorului, cu consimțământul celuilalt soț, dat în fața instanței care încuviințează adopția.
Conform art. 475 C. civ. adopția încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării
nulității sale. În oricare dintre aceste cazuri, conf. art. 482 C. civ., adoptatul redobândește numele de familie și,
după caz, prenumele avut înainte de încuviințarea adopției. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanța
poate încuviința ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopție.
C) Schimbări determinate de căsătorie

a). Modificări ale numelui produse ca efect al încheierii căsătoriei

b). modificări ale numelui produse ca urmare a desfacerii căsătoriei ca efect al divorțului
c). Modificări ale numelui produse ca urmare a nulității căsătoriei
Schimbarea numelui și a prenumelui pe cale administrativă

Pentru cetățenii români temeiul juridic îl constituie art. 85 din C. civ., ca lege generală, dar și Legea nr.
105/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum şi
pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a
numelor persoanelor fizice, lege specială.
Conform legii speciale, cererile de schimbare a numelui pe cale administrativă privind persoanele fără
cetățenie (apatrizi) domiciliate în România se soluționează în aceleași condiții ca și cele ale cetățenilor români.
 Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinți sau, cu încuviințarea autorității
tutelare, de tutore.
Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcută de către unul dintre părinți, este necesar acordul
celuilalt părinte, dat în forma autentică. Acordul nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub
interdicție ori este declarat judecătorește dispărut sau decăzut din drepturile părintești. În cazul în care minorul a
împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată și de acesta.

Pentru persoana pusă sub interdicție, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu
încuviințarea instanței de tutelă.
Dacă soții au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun, unul dintre soți nu poate cere
schimbarea acestui nume pe cale administrativă decât cu consimțământul celuilalt soț.
Schimbarea numelui de familie a unuia dintre soți nu atrage automat, și schimbarea numelui celuilat soț, și
al copilului/copiilor.
Cererea poate fi depusă pentru unul dintre urmatoarele motive:

-când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
-când persoana în cauza a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește sa îl obțină, făcând
dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului ca este cunoscută în societate sub acest nume
;
-persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească definitivă și cere purtarea
unui prenume corespunzător;
-persoana în cauza a adoptat minori și dorește ca aceștia sa poarte un alt prenume; etc.
Actele ce trebuie să însoțească cererea
- copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;
-  un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de
schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
-  consimțământul, dat în forma autentică, al celuilalt soț, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat
în timpul căsătoriei;
-  copie de pe decizia de aprobare a autorității tutelare, în toate cazurile în care schimbarea numelui este în
competența instanței tutelare;
- cazierul judiciar și cazierul fiscal ale solicitantului;
- orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale.

Soluționarea cererii
Cererea se depune spre soluționare, împreună cu documentele însoțitoare la serviciul public comunitar de
evidență a persoanelor, denumit în continuare serviciu public, aflat în subordinea consiliului local al comunei,
orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, în a cărui rază teritorială își are domiciliul
solicitantul.
 Dispoziția de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data înscrierii mențiunii corespunzătoare pe
marginea actului de naștere. De la această dată solicitantul va purta numai numele dobândit prin dispoziția de
schimbare a numelui.
Dispoziția de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunică solicitantului de către serviciul
public județean sau, după caz, al municipiului București, în termen de 10 zile de la emitere.
Persoana căreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate face o noua cerere, dacă în susținerea
acesteia au intervenit motive noi.
În cazul admiterii unei cereri de schimbare a numelui pe cale administrativă, persoana căreia i-a fost
vătămat un drept sau un interes legitim recunoscut de lege poate solicita, pe cale judecătorească, în condițiile
Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, anularea dispoziției de schimbare a
numelui.
Retranscrierea numelui de familie și a prenumelui
Persoana al carei nume sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în alta limba decât cea
maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin mențiune pe aceste acte, a numelui de familie
ori a prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la rubricile care îl privesc pe titular, cât și la
cele privind părinții.
 Cererea se depune la serviciul public care are în păstrare registrul de stare civilă și se aprobă de către
primar. Cererea se poate depune de petiționar și la primăria din localitatea de domiciliu, care o va trimite spre
soluționare serviciului public competent și va comunică petiționarului modul de soluționare.
Efectul juridic al acestei aprobări este că se înscriu mențiunile corespunzătoare pe marginea actelor de stare
civilă respective. Înscrierile făcute se comunică serviciilor publice locale în raza cărora domiciliază persoanele
în cauza.
Totodată, efectele aprobării primarului se extind asupra copiilor minori ai persoanelor în cauză, iar când
soții au nume de familie comun, efectele se extind și asupra celuilalt soț, în ambele situații, dacă acesta din
urma își dă consimțământul. Când soții nu se înțeleg în ceea ce privește extinderea efectelor aprobării asupra
copiilor minori, decide instanța tutelară.
În cazul respingerii cererii, petiționarul poate face contestație pe cale judecătorească, în condițiile Legii
554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, fiind aplicabile reglementările din materia
respingerii cererii de schimbare a numelui pe cale administrativă.
Alte mijloace de identificare/individualizare a PF, asemănătoare numelui

Pseudonimul
Pseudonimul este denumirea pe care o persoană și-o alege în mod liber, pentru a se individualiza în
societate, dar în special într-un domeniu de activitate. Această practică o întâlnim în mod obișnuit la sciitori și
artiști, dar poate fi prezentă și în domeniile tehnico-științifice, caracteristica sa principală fiind
autodesemnarea.
Protecția pseudonimului ca drept personal nepatrimonial este asigurată de Codul civil, fiind identică cu
cea reglementată pentru dreptul la nume (conf. art. 254 alin 3).
Porecla
Porecla reprezintă cuvântul sau grupul de cuvinte ce ajută la individualizarea unei PF, fiind atribuită de
către ceilalți , de multe ori fiind legată de anumite caracteristici fizice, psihice, sau activității desfășurate.
Ceea ce o deosebește de pseudonim este aceea că porecla este atribuită de ceilalți, și nu beneficiază de
protecția legii.

CNP-ul
Codul numeric personal este un mijloc de identificare a PF reglementat de OUG 97/2005 privind evidența,
domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români (republicată în M. Of. nr. 719 din 12 octombrie
2011), fără a constitui un atribut al stării civile. Nu se încadrează nici în categoria actelor de identitate. Potrivit
OUG 97/2005 prin act de identitate se înțelege cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică
de identitate, cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate.
Identificarea pe baza amprentelor genetice
Amprenta genetică sau cartea genetică reprezintă configurația particulară a secvențelor de ADN ale unui
individ dat, care îi este specifică. Necesitând foarte puțin material biologic (sânge, spermă, fragmente de piele,
păr etc.), studiul amprentei genetice este folosit îndeosebi în cercetarea paternității sau în criminalistică pentru a
disculpa sau ca probă hotărâtoare în acuzarea unui suspect.

Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
(publicată în M. Of. nr. 289 din 14 aprilie 2008)

Acest sistem cuprinde: baza de date cu caracter personal, baza de date despre caz şi baza de date cu profile
genetice. Conform art. 65 din C. civ. identificarea unei persoane pe baza amprentelor sale genetice nu poate fi
efectuată decât în cadrul unei proceduri judiciare civile sau penale, după caz, sau în scopuri medicale ori de
cercetare științifică, efectuate în condițiile legii.
Domiciliul Persoanei Fizice (P.F.)

Reglementarea principală a dreptului la domiciliu este dată de art. 25 din Constituția României, art. 86-97
și art. 496-497 din C. civ. , OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale
cetățenilor români, și Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Dreptul la domiciliu şi reşedinţă este dreptul subiectiv nepatrimonial al P.F. de a se individualiza în

spaţiu, prin indicarea unui loc principal, respectiv a unui loc secundar cu această semnificaţie juridică.
Potrivit art. 25 din Constituție, dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Dispoziții
reluate de art. 86 C. civ. conform căruia cetățenii români au dreptul să își stabilească ori să își schimbe, în mod
liber, domiciliul sau reședința, în țară sau în străinătate, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege.
Caractere juridice:

a). unicitatea
Așadar chiar când există mai multe locuinţe ale PF aceasta trebuie să aleagă un singur domiciliu, și, o singură
reședință.
- domiciliu: conf. art. 87 este locul “unde îşi declară (P.F.) că îşi are locuinţa principală”;
- reşedinţa: conf. art. 88 “locul unde (P.F.) îşi are locuinţa secundară”
Reşedinţa este locul ales de P.F., în care locuieşte efectiv, într-o manieră stabilă, dar cu titlu temporar.
Trebuie să fie în alt loc decât domiciliul (dacă PF locuiește într-un loc mai mult de 15 zile conform art. 31 alin.
1 din O.U.G. 97/2005 privind stabilirea şi schimbarea reşedinţei, P.F. poate cere înscrierea reşedinţei în cartea de
identitate; prin atașarea pe verso a unui autocolant pe C.I.
b). obligativitatea
Datorită utilității practice a domiciliului (de exemplu pentru citarea în instanță) acesta neputând lipsi, se
instituie o prezumție de domiciliu. Astfel, potrivit art. 90 din C. civ., când se cunoaște reședința și nu se cunoște
domiciliul, prima va avea valoare de domiciliu. În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că
domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește.

c). inviolabilitatea
Conf. art. 224 C. pen., între infracțiunile ce aduc atingere domiciliului și vieții private se numără și
pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea,
fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (cu forma agravată când pătrunderea se face de către o persoană
înarmată, în timpul nopții ori prin folosire de calități mincinoase-pedeapsa cu închisoarea se extinde de la 6 luni
la 3 ani).
Domiciliul legal
Observăm că potrivit legii domiciliul este adresa la care PF, cu CE deplină, își declară locuința principală, în sensul
de statornică (stabilă).
Pentru minor, domiciliul legal este la părinți, sau la acela dintre părinți la care locuiește statornic.
Pentru persoana pusă sub interdicție judecătorească, domiciliul legal este la tutorele său.
Proba domiciliului se face cu actul de identitate (începând cu vârsta de 14 ani), sau cu actul ce atestă calitatea de
reprezentant.
Domiciliul convențional
Acesta nu este un veritabil domiciliu, ci o adresă stabilită prin acordul de voință al părților unui act juridic civil.
Scopul este acela de a facilita executare actului în locul ales de ele. Alteori alegerea unui domiciliu are în vedere
soluționarea eventualelor litigii legate de acest act juridic civil și comunicarea actelor de procedură. Când părțile
stabilesc prin convenție un astfel de domiciliu, conf. art. 97 C.civ., alegerea nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris.
De exemplu când o parte litigantă alege ca avocatul său să primescă actele de procedură.
Domiciliul profesional
Potrivit art. 96 C. civ. cel ce exploatează o întreprindere îşi are domiciliul şi la locul acelei întreprinderi.
Aceasta constituie localizarea juridică a profesionistului PF. Art. 96 reia conţinutul art. 111 din art. 6 din C. de pr. civ.
de la 1865 conform căruia cererea de chemare în judecată se poate introduce şi la instanţa în circumscripţia căreia se
află locul activităţii respective, pentru obligaţiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc.