Teoria economică a consumatorului este, în esenţă, foarte simplă:

economiştii consideră că un consumator va consuma cea mai bună combinaţie de

bunuri pe care şi-o poate permite. Prin urmare trebuie să vedem ce înseamnă “cea
mai bună combinaţie” şi “îşi poate permite”.

1. Dreapta bugetului

Ori de câte ori decideţi să consumaţi ceva, vă gândiţi atât la ce v-aţi dori, cât şi la
“câţi bani aveţi în buzunar”, adică la ce vă permiteţi. Venitul disponibil limitează
consumul, motiv pentru care vom discuta pentru început despre constrângerea bugetară.
În realitate orice consumator are de ales între o mulţime de bunuri, însă pentru a
înţelege mai bine acest capitol vom presupune că poate opta doar pentru două bunuri
x şi y. Celor două bunuri le corespund preţurile p x, respectiv py. Constrângerea sa
bugetară este scrisă sub forma:
x⋅p x + y⋅p y ≤V , unde V reprezintă venitul total al consumatorului.
Această inecuaţie poartă denumirea de constrângere bugetară şi ne arată faptul
că venitul total de care dispune un individ în vederea achiziţionării bunurilor x şi y
nu poate fi depăşit.
Combinaţiile posibile dintre două bunuri x şi y pentru care este cheltuit întregul
venit poartă denumirea de dreapta (linia) bugetului, căreia îi corespunde ecuaţia:
x · px + y· py = V şi se reprezintă grafic astfel:

Graficul 1. Linia bugetului

Zona bugetului cuprinde toate combinaţiile posibile în condiţiile venitului

dat. Dreapta bugetului poate fi scrisă şi sub forma:
y=V/p y − p x /p y⋅x (1)
Ecuaţia de mai sus ne arată cantitatea din bunul y care poate fi achiziţionată de un
consumator ţinând cont atât de venitul său total, cât şi de cantitatea pe care o consumă
din bunul x. Dacă cantitatea achiziţionată din bunul x = 0, atunci el poate achiziţiona
o cantitate maximă din bunul y egală cu raportul V/p y. Cu cât consumul din bunul x
va creşte, cu atât consumul din bunul y va scădea, iar ritmul de modificare a
cantităţilor achiziţionate din cele două bunuri va depinde de raportul
p x /p y .
Din ecuaţia (1) se deduce panta dreptei bugetului, care este egală cu –p x/py şi
arată preţul la care bunul x poate fi substituit cu bunul y.
 2

Dacă venitul consumatorului se modifică iar preţurile bunurilor x şi y rămân

constante, atunci dreapta bugetului se va deplasa la dreapta, dacă venitul consuma-
torului creşte sau la stânga, dacă venitul consumatorului va scădea, în timp ce panta
dreptei bugetului va rămâne constantă. Această modificare este prezentată în graficul de
mai jos, unde L0, L1, L2 reprezintă dreptele bugetelor corespunzătoare veniturilor V0, V1,
V2 .

Graficul 2. Modificarea liniei bugetului în funcţie de venit

Dacă preţul bunului x va scădea, ceteris paribus, atunci raportul V/px va creşte,
iar dreapta bugetului se va roti în jurul punctului V/p y spre dreapta (panta dreptei
bugetului va scădea ). Invers, dacă preţul bunului x va creşte, raportul V/p x va
scădea, iar dreapta bugetului se va deplasa la stânga (panta dreptei bugetului va
creşte ). Aceste modificări sunt prezentate în graficele de mai jos:

Graficul 3. Modificarea liniei bugetului în funcţie de preţul bunului x

Dacă preţul bunului y va scădea, ceteris paribus, atunci raportul V/py va creşte,
iar dreapta bugetului se va roti spre dreapta în jurul punctului V/p x (panta dreptei
bugetului va creşte ). Invers, dacă preţul bunului y va creşte, raportul V/py va
scădea, iar dreapta bugetului se va deplasa la stânga (panta dreptei bugetului va
scădea ). Aceste modificări sunt prezentate în graficele de mai jos:
 3

Graficul 4. Modificarea liniei bugetului în funcţie de preţul bunului y

Dacă presupunem că ambele preţuri devin de n ori mai mari, atunci dreapta
bugetului devine: n · x · p x + n · y · p y = V, de unde x · p x + y · py = V/n. Aceasta
înseamnă că venitul consumatorului se reduce de n ori.

2. Curbele de indiferenţă

Să răspundem acum şi la întrebarea: ce înseamnă cea mai bună combinaţie

de bunuri? Să considerăm că un consumator consumă doar două bunuri, x şi y. Vom
scrie (x1,y1) > (x2,y2), dacă varianta, coşul (x1,y1) este preferat lui (x2,y2) şi
(x1,y1)~(x2,y2), dacă cele două combinaţii de bunuri sunt indiferente consumatorului.
În studiul preferinţelor consumatorului se utilizează trei axiome, şi anume:
(1) Completitudinea, care spune că dacă (x 1,y1) > (x2,y2) şi (x2,y2) > (x1,y1),
atunci (x1,y1)~(x2,y2). În plus, preferinţele sunt complete în sensul că individul
consumator poate compara şi ordona în funcţie de preferinţe toate coşurile de consum.
(2) Reflexivitatea, care spune că orice coş de bunuri (x,y) este cel puţin la fel de bun.
(3) Tranzitivitatea, conform căreia, dacă (x 1,y1) > (x2,y2) şi (x2,y2) > (x3,y3),
atunci (x1,y1) > (x3,y3).
(4) Consumatorii preferă întotdeauna mai mult decât mai puţin.
Desigur, aceste axiome nu se verifică în absolut toate cazurile concrete. De
exemplu, veţi avea surpriza ca un copil să considere foarte bună o mâncare în ziua
A, iar în ziua următoare, aceeaşi mâncare să nu-i mai placă. Dar pentru un adult,
axiomele sunt în general valabile.
Ansamblul combinaţiilor de bunuri între care consumatorul este indiferent
alcătuiesc curba de indiferenţă. Curbele de indiferenţă sunt instrumentele utilizate
de economişti pentru a descrie preferinţele consumatorilor. Aceste curbe au câteva
proprietăţi, şi anume:
 4

a) Două curbe de indiferenţă nu se pot intersecta. Dacă s-ar intersecta, situaţia s-

ar prezenta ca în graficul 5 :

Graficul 5. Ipoteza unor curbe

de indiferenţă care se intersectează Graficul 6. Curba de indiferenţă în buclă

Dacă cele două curbe s-ar intersecta, combinaţiile de bunuri A, B şi C ar trebui

să fie indiferente consumatorului. Dar toate combinaţiile între care consumatorul este
indiferent se află pe o singură curbă de indiferenţă, deci curbele nu se pot intersecta.
b) Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi aşa?
Să presupunem că ele ar putea arăta ca în graficul 6.
Consumatorul este indiferent între combinaţiile de bunuri A, B şi C. Dar,
dacă bunurile au un preţ, cheltuiala consumatorului este mai mare în B şi C, faţă de
A. deci este raţional să admitem că el va opta pentru combinaţia A, situată pe
porţiunea descrescătoare a curbei de indiferenţă.
c) Panta curbei de indiferenţă este rata marginală de substituţie (RMS). Prin
rata marginală de substituţie vom înţelege preţul la care un consumator este dispus
să substituie un bun cu altul. Astfel, să presupunem că reducem consumul din bunul
y al consumatorului cu o cantitate dy şi îi dăm în schimb o cantitate dx pentru a-l
menţine pe aceeaşi curbă de indiferenţă. Raportul dy/dx este preţul pentru care
consumatorul este dispus să substituie bunul y cu bunul x.
d) Curbele de indiferenţă sunt convexe, adică rata marginală de substituţie este
descrescătoare. Este logic să presupunem că preţul pe care o persoană este dispusă
să-l plătească pe bunul x descreşte pe măsură ce respectiva persoană are o cantitate
din ce în ce mai mare din acel bun.
Curbele de indiferenţă pot îmbrăca uneori forme particulare, şi anume:
a) Dacă bunurile sunt perfect substituibile, curbele de indiferenţă iau forma unor
drepte paralele. De exemplu, să presupunem că un student este perfect indiferent între
pixuri albe şi pixuri negre, care, toate, scriu albastru. Să presupunem că el dorea să
cumpere 2 pixuri negre şi 2 albe, dar nu găseşte decât unul singur negru. Cum îi este
perfect indiferent, el va cumpăra în total tot 4, din care trei albe şi unul negru. Deci
substituţia este de 1 la 1. Teoretic, dacă va găsi în cadrul aceleiaşi sume 3 şi 3, sau 4 şi
2, această combinaţie va fi preferată celei dintâi şi se va afla pe o curbă de indiferenţă
superioară. Grafic, curbele de indiferenţă se vor prezenta ca în graficul 4.8.:
 5

Graficul 7. Curbe de indiferenţă cu pantă Graficul 8. Bunuri perfect complementare

constantă

b) Două bunuri sunt perfect complementare dacă consumul lor se realizează simultan
şi în proporţii fixe.. Cazul cel mai simplu este cel al pantofilor. Nu puteţi purta pantoful
drept decât împreună cu pantoful stâng. Să spunem că aveţi 3 perechi de pantofi, deci
coşul este (3,3). Cineva vă aduce un pantof drept foarte frumos. Acum coşul este (4,3).
Dar pantoful nu vă este folositor, deci sunteţi indiferent faţă de poziţia anterioară. Acest
lucru se reprezintă prin curbe de indiferenţă în formă de L, ca în graficul 4.9.
Vârful curbei este acela în care numărul bunurilor x este egal cu cel al
bunurilor y sau, mai general, proporţia între x şi y este constantă. În cazul pantofilor
proporţia este de 1 la 1, dar sunt şi cazuri de proporţii fixe, ca 7 linguri de zahăr
pentru o prăjitură, 3 morcovi pentru o salată etc.
c) În cazul bunurilor neutre, adică acele bunuri pentru care consumatorul este
indiferent dacă le consumă sau nu, curba de indiferenţă este o dreaptă. Dacă x este
bun neutru, atunci curba de indiferenţă poate fi reprezentată cu ajutorul unei drepte
orizontale, iar nivelul de utilitate va depinde numai de y. Dacă y este un bun neutru,
atunci curba de indiferenţă poate fi reprezentată cu ajutorul unei drepte verticale, iar
nivelul de utilitate va depinde numai de x.

Graficul 9. Curbe de indiferenţă pentru bunuri neutre

d) În cazul bunurilor “rele”, care nu plac consumatorului, curbele de indiferenţă
au panta pozitivă. De exemplu, să luăm cazul unui coş de bunuri format din po -
luarea la locul de muncă (bun, rău, otrăvitor) şi venituri din muncă. Consumatorul
va suporta mai multă poluare numai dacă va obţine venituri mai mari, ceea ce face
ca izophelima să arate ca în graficul 10.
 6

Graficul 10. Curbe de indiferenţă pentru bunuri dăunătoare

Până acum am discutat despre venitul consumatorului şi despre preferinţele sale. Un

mod de a descrie preferinţele consumatorului este utilitatea. O funcţie de utilitate
reprezintă un mod de a atribui fiecărui program de consum (coş) câte un număr,
astfel încât să ierarhizăm preferinţele. Cu cât numerele sunt mai mari, cu atât
programele sunt mai preferate. Acest gen de utilitate poartă numele de utilitate
ordinală, spre deosebire de utilitatea cardinală, care cuantifică preferinţele, adică le
măsoară în unităţi de utilitate.
Având în vedere conceptul de utilitate, putem acum defini curbele de
indiferenţă ca fiind ansamblul combinaţiilor de bunuri care furnizează
consumatorului aceeaşi utilitate economică agregată. Cu cât curbele de indiferenţă
sunt mai înalte, cu atât utilitatea resimţită de consumator va fi mai mare. Sporul de
utilitate resimţit de un consumator prin consumul unei unităţi suplimentare dintr-
un bun poartă numele de utilitate marginală. Rezultă din definiţie că utilitatea
marginală este dUT/dx. Dacă un consumator se deplasează de-a lungul aceleiaşi
curbe de indiferenţă, sporul global de utilitate trebuie să fie zero, adică: U mgxdx +
Umgydy = 0, de unde rezultă că Umgx/Umgy = – dy/dx = RMS.

4.3. Optimul consumatorului

Consumatorul va alege cea mai bună combinaţie pe care şi-o poate permite.
Altfel spus, consumatorii se vor situa pe cea mai înaltă curbă de indiferenţă permisă
de bugetul pe care îl au. Aceasta înseamnă că linia bugetului trebuie să fie tangentă la
curba de indiferenţă. Grafic, optimul consumatorului se prezintă ca în graficul 11.:

Graficul 11. Optimul consumatorului Graficul 12. Modificarea consumului optim

în funcţie de venit

În punctul A, panta curbei de indiferenţă (rata marginală de substituţie) este egală cu

Umg x −dy − p x
= =
panta dreptei bugetului (–px/py), adică RMS = Umg y dx p y , în punctul de
optim.
 7

Ce se va întâmpla dacă venitul consumatorului va creşte? Aşa cum rezultă din

prima parte a capitolului, dreapta bugetului se va deplasa la dreapta, ceea ce va duce
la deplasarea punctului de optim.
Iniţial, punctul de optim al consumatorului se afla în A, de coordonate x 0 şi y0.
Dacă venitul consumatorului creşte, în condiţiile în care preţul bunurilor x şi y nu se
modifică, atunci el poate să consume o cantitate x 1 mai mare din bunul x şi o
cantitate y1 mai mare din bunul y, ceea ce presupune o deplasare a punctului de
optim în A’. Altfel spus, o modificare a venitului duce la modificarea consumului.
Dacă unim punctele A şi A’ obţinem curba consum-venit, numită şi curba lui Engel.
Optimul consumatorului poate fi studiat în funcţie de natura bunurilor, astfel:
A. Optimul consumatorului pentru bunuri perfect substituibile
Dacă presupunem că x şi y sunt două bunuri perfect substituibile, iar p x şi py
sunt preţurile celor două bunuri, putem întâlni trei situaţii:
a) px > py
 Umgx/px < Umgy/py  Umgx/Umgy < px/py  (Q/x) / (Q/y) < px/py 
y/x < px/py
 panta curbei de indiferenţă (rata marginală de substituţie) este mai mică decât
panta dreptei bugetului (px/py). În acest caz consumatorul va substitui bunul x cu
bunul y, al cărui preţ este mai mic.

Graficul 13. Optimul consumatorului în ca- Graficul 14. Optimul consumatorului în ca-
zul bunurilor perfect substituibile (– px > py) zul bunurilor perfect substituibile (– px < py )

b) px < py
⇒ Δ / Δ > p /p
y x x y
 panta curbei de indiferenţă este mai mare decât panta dreptei bugetului. În
acest caz consumatorul va prefera bunul x în locul bunului y care este mai scump.
c) px = py ⇒ consumatorul poate achiziţiona orice cantitate din bunul x şi din
bunul y, deoarece cele două bunuri au acelaşi preţ.
În acest caz dreapta bugetului va coincide cu curba de indiferenţă.
 8

Graficul 15. Optimul consumatorului în ca- Graficul 16. Optimul consumatorului în

zul bunurilor perfect substituibile (– px = py) cazul bunurilor perfect complementare

B. Optimul consumatorului în cazul bunurilor perfect complementare

În cazul bunurilor complementare, curba de indiferenţă ia forma literei “L”. În
punctul de optim A, consumatorul va achiziţiona o cantitate egală din cele două
bunuri. Dreapta bugetului în acest caz devine:

{ px⋅x+py⋅y=V ¿ ¿¿¿
⇒ p x⋅m+ p y⋅m=V ⇒ m ( p x + p y )=V ⇒ m=V/ ( p x + p y )
unde m reprezintă cantitatea optimă achiziţionată din cele două bunuri.

C. Optimul consumatorului în cazul bunurilor neutre

Graficul 17. Optimul consumatorului în cazul bunurilor neutre

Optimul consumatorului se va găsi în punctul A, iar constrângerea bugetară va
avea următoarea formă: V = p x · x + py · y, unde x reprezintă bunul preferat de
consumator iar y, bunul neutru.
y = 0  V = px · x  x = V/px; consumatorul îşi va cheltui întregul venit pentru
achiziţionarea bunului x.
 9

Modificarea preţului unui bun determină pe de o parte modificarea cantităţii

cerute din acest bun, iar pe de altă parte, modificarea venitului real. În acest caz
putem vorbi de două efecte: efectul de substituţie şi efectul de venit.
Modificarea consumului ca rezultat strict al modificării preţului poartă denu-
mirea de efect de substituţie, pentru un nivel de utilitate constant; modificarea
consumului ca urmare a modificării puterii de cumpărare poartă denumirea de
efect de venit, pentru un nivel dat al preţurilor.
10