Caracterizarea lui Stefan Cel Mare

Sadoveanu reuşeşte să prezinte ca nimeni altul figura

legendarului domnitor Ştefan , romanul “Fraţii Jderi” putand si
caracterizat ca roman al domniei acestuia. Ştefan cel Mare
simbolizează tipul domnitorului cu dragoste de neam şi ţară,
suveran luminat şi autoritar, înconjurat de boieri ascultători şi de
răzeţi supuşi. Se arată poporului său ca exponent al idealurilor de
libertate şi dreptate. Ceea ce conferă măreţie portretului său şi
forţa de a străbate prin spaţiul eternităţii este tocmai ridicarea
omului Ştefan la condiţiade supraom, de „Soare" al neamului.
Romanul, urmărind devenirea lui ca personalitate complexă,
construieşte imaginea monumentală a unui tip cu virtuţi
modelatoare. Ştefan domină întreaga desfăşurare epică, fiind o
prezenţă continuă nu numai prin vorbele şi faptele sale, ci mai ales
prin ceea ce spun şi gîndesc despre el supuşii săi. Patriotismul
fierbinte, setea de adevar, vitejia, curajul şi puterea nestrămutată
de sacrificiu sunt trăsături dominante ale eroului. Figura
legendarului domnitor Ştefan cel Mare, din romanul „Fraţii Jderi”
poate fi caracterizată prin două modalităţi: direct şi indirect.
Caracterizarea directă a personajului acestei opere, a domnitorului
Ştefan cel Mare, este realizată din două perspective: cea a autorului
şi cea a altor personaje. Caracterizarea directă din perspectiva
autorului cuprinde portretul fizic al domnitorului şi se realizează cu
ajutorul descrierii: „avea obrazul ars proaspăt de vîntul de
primăvară. Se purta ras, cumustaţa uşor carunţită. Avea o puternică
strîngere a buzelor şi o privire verde tăioasă. Deşi scund de statură,
cei dinaintea sa, opriţi la zece paşi, pareau că se uită la el de jos în
sus”. Caracterizarea directă din perspectiva altor personaje este
realizată din atitudinea celorlalte personaje faţă de domnitor.
Acesta reuşeşte să-i impresioneze pe solii străini cu ordinea şi
disciplina de la curte şi implicit, din ţară. Cunoscut de toţi şi
admirat, „se zvoneşte prin sate despre Măria Sa ca-i om nu prea
mare de statură, însă groaznic cînd îşi încruntă sprînceana”. Dacă în
relaţiile cu boierii este de multe ori aprig şi iute la mînie, în relaţiile
cu oamenii de rînd este blînd şi înţelegător, plăcîndu-i să
poposească în mijlocul lor.Caracterizarea indirectă a personajului
reiese din relaţiile lui cu alte personaje, prin vorbe, vestimentaţie
,precum şi din faptele sale. Din relaţia cu fiul său, Alexandrel-Vodă,
iese în evidenţă înţelepciunea domnitorului pe care încearcă să o
transmită şi fiului prin sfaturi: „noi, domnii şi stăpînitorii de
noroade, trebuie să urmăm pilda soarelui, dînd în fiecare zi lumină
fără a primi înapoi. Rînduiala noastră nu-i fără noimă în faţa lui
Dumnezeu. Dacă ai fi fost un mişel, ai fi asudat în robie; dacă ai fi
fost un vierme, ai si urmat soarta ta mîncînd trupul unui înţelept;
însa eşti cucon domnesc’’. Străinii il privesc ca pe un mare cărturar,
un iubitor de cultură şi artă, un om al Renaşterii. Bun diplomat, el
primeşte străinii şi discută cu aceştia în limbile lor, reuşind să îi
uimească. Astfel solii străini spun că „a băut din apa înţelepciunii
din aceeaşi tintină răsăriteană din care s-a adăpat Apusul. ”Ştefan
cel Mare poate fi caracterizat şi după vestimentaţie: ,, Purta straie
domneşti.’’, ne putem da seama despre stare socială din care făcea
parte.