ALEXANDRU LAPUSNEANUL

CARACTERIZARE

Costache Negruzzi face parte din perioada pasoptista a literaturii, remarcandu-se in

special, prin proiectarea unei prime epopei nationale „Stefaniada”, din care a aparut doar un
singur poem, si prin capodopera sa, prima nuvela istorica romaneasca „Al L” apreciata atat pt
tema abordata cat si pt calitatile sale artistice deosebite.
”Alexandru Lăpușneanul” de C. Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura
română și se înscrie în estetica prozei romantice, fiind publicată în perioada pașoptistă, în
primul număr al revistei ”Dacia literară”, în 1840.
Inspirându-se din cronicile moldovenești, nuvela abordează o tematică istorică, evocând cea
de-a doua domnie a lui Alex. Lăpușneanul în Moldova, între anii 1564-1569. Se observă că
reperele spațio-temporale conferă verosimilitate narațiunii, fapt accentuat și de perspectiva
narativă obiectivă, pe care însă Negruzzi o schimbă uneori prin aprecieri ce țin de evaluarea
subiectivă („deșănțată cuvântare”, „tiranul”, „mișelul boier”).
Titlul, element paratextual de tip sintetic, alcătuit dintr-un antroponim (nume de
persoană), situează în centrul discursului narativ personalitatea puternică a protagonistului.
Personaj cu atestare istorică, Alexandru Lăpușneanul este individualizat de către autor prin
adăugarea articolului hotărât „l”, ceea ce face din domnitorul moldovean un personaj
romantic, excepțional în împrejurări excepționale.
Relația dintre personajele operei se evidențiază la nivelul conflictelor, putându-se astfel
identifica un conflict principal - între domnitor și boierii trădători- și mai multe conflicte
secundare (între Alexandru Lăpușneanul și boierul Moțoc, între domnitor și doamna
Ruxanda, respectiv unconflict feudal între boieri și norod).Potrivit principiilor romantice,
personajele nuvelei sunt construite în antiteză. Astfel, dacă antiteza dintre domnitor și soția
sa, doamna Ruxanda, se bazează pe opoziția demonic-angelic, relația dintre Alexandru
Lăpușneanul și boierul Moțoc se focalizează pe opoziția (de asemenea, tipic romantică) între
un caracter tare și unul slab.
Al L este un personaj exceptional care actioneaza in situatii exceptionale, un personaj
complex conturat din lumini si umbre, el fiind ,,un damnat romantic” asa cum afirma
G.Calinescu. Astfel, Alex. Lapusneanul este un personaj romantic, primul din literatura
romana de acest fel, care intruchipeaza conducatorul feudal, crud si tiran, el trecând astfel din
sfera persoanelor reale, a personalităților istorice, în cea a personajelor literare.
Pentru ca rolul nuvelei este acela de a pune in lumina personaje deosebite, memorabile,
caracterizate complex, C.Negruzzi creeaza un personaj individualizat, remarcat prin hotararea
sa, prin viclenie, cruzime, inteligenta, abilitate politica, putere de disimulare, finetea
cunoasterii oamenilor din punct de vedere psihologic.
Lapusneanul este un personaj rotund, el fiind caracterizat atat direct, de catre autor, de
celelate personaje sau prin autocaracterizare, cat, mai ales, indirect, prin faptele sale, felul de
a gandi, comportamentul, limbajul sau gesturi, atitudine, vestimentatie.
Prin caracterizare directa, naratorul realizeaza portretul fizic si moral al domnitorului
acesta redand gesturile, mimica, dar si prezentand vestimentatia: ,,sângele într-însul începu a
fierbe” ,,împotriva obiceiului sau, Lăpusneanul, în ziua aceea, era îmbracat cu toata pompa
domnească” ,,Purta coroana Paleologilor, si peste dulama poloneză de catifea stacosie, avea
cabanita turceasca” ,,nicio arma nu avea alta decat un mic junghi cu plaselele de aur” ,,in
minutul aceala el era foarte galben la fata, ca si racla sfantului”
Caracterizarea facuta domnitorului de celelate personaje este foarte succinta si este
realizata de: mitropolitul Teofan afirma, ,,crud si cumplit este omul acesta, fiica mea”.
Spancioc ii reaminteste domnitorului despre rautatea sa: ,,Eu sunt Spancioc, a carui avere ai
jefuit-o, lasandu-mi femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor”
Autocaracterizarea reiese din intrebarile retorice pe care domnitorul si le pune in
discutia cu Motoc:,,n-as fi un natarau de frunte, cand m-as increde in tine?”
Caracterizarea indirecta este predominanta la nivelul nuvelei si are vedere, mai întâi,
faptele personajului care evidentiaza cruzimea sa. Preferinta protagonistului pentru crima si
pentru scenele violente, grotesti fac din Alex. Lapusneanul un sadic. Cele mai relevante scene
in acest sens sunt cele in care domnitorul se razbuna pe boieri, conform replicii ilustrate la
inceputul nuvelei: ,,Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa va mulg si eu pe voi”,
omorandu-i prin decapitare si schingiuire. Personaj machiavelic, domnitorul stie sa foloseasca
pe ceilalti in favoarea sa. Il accepta pe Motoc ca sa-l mai ,,usureze de blastamurile
norodului”, tot asa cum facuse si atunci cand se casatorise cu Ruxanda, fiica lui Petru Rares,
pentru ,,ca sa atraga inimile norodului”, insa ajunge in final sa-l predea in mainile multimii
care il linseaza, astfel facand, dupa spusele sale, un act de dreptate.
Punctul culminant al nuvelei este cel mai semnificativ, din perspectiva evidentiarii abilitatii si
cruzimii sale. Cu multa abilitate, putere de persuasiune si bazandu-se pe una dintre
principalele sale calitati, aceea de a disimula, dupa o cuvantare desantata, realizata sub forma
unui model autentic de ipocrizie, Lapusneanul le promite boierilor impacarea si ii invita la
ospatul domnesc pentru a le adormi vigilenta. Dand dovada de cruzime excesiva, el ordona
apoi uciderea acestora, decapitarea lor si formarea unei piramide de 47 de capete, oferindu-i
astfel Ruxandei “leacul de frica”.
Indirect este caracterizat și prin replicile sale, folosite si ca motto-uri pentru cap I si IV, care
aduc in prim plan hotararea de a deveni din nou domn, dar si razbunarea lui fata de boieri.
Semnificative sunt replicile de la inceput, adresate boierilor, prin care se exprima darzenia de
a ramane: ,,Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si
voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma intorc? M-ai degraba-si va intoarce
Dunarea cursul indarapt”, dar si raspunsul dat lui Spancioc: ,,Nu stiu cine ma opreste sa nu-ti
sfaram maselele din gura cu buzduganul acesta”.
Personaj vindicativ, Lapusneanul ameninta boeirii care l-au tradat, cea mai elocventa
replica fiind cea folosita ca motto pentru cap IV: ,,De ma voi scula, pre multi am sa popesc si
eu…”
Trecuta in paremiologia romaneasca, replica ,,Prosti,dar multi!” ilustreaza abilitatea
politica a personajului care are ,,o semnificatie superioara”, asa cum spunea G. Calinescu.
Gesturile, mimica si atitudinea in fata boierilor evidentiaza puternica vointa a personajului,
complexitatea gandurilor de razbunare si framantarea sa interioara. Domnitorul trece repede
de la zambetul silit la furie si apoi la rasul satanic: ochii ii ,,scantiara ca un fulger”, iar
apoi ,,radea: muschii i se suceau in rasul acesta si ochii lui… clipeau”.
Aceleasi gesturi si mimica, insotite de diverse replici, evidentiaza si falsitatea sa, disimularea
in relatia sot-sotie. Romantisumul se bazeaza pe antiteza, tocmai de aceea Lapusneanul este
prezentat antitetic fata de Ruxanda cu care se casatorise nu din iubire, ci din interes: fiind
fiica lui Petru Rares, cel care a ramas in memoria poporului drept un domnitor ocrotitor al
norodului, Lapusneanul doreste sa-si castige adepti, profita de faima socrului sau, el
folosindu-se astfel de figura predecesorului sau pentru a castiga increderea si admiratia
multimii, ciuntindu-l pe boierul Joldea căruia îi era destinată Ruxanda doar pentru a parveni
prin căsătoria cu aceasta.
In finalul nuvelei, domnul despot, tiran devine periculos pentru familia sa,
comportamentul său atingând paroxismul: el promite ca-si va ucide propriul fiu cand isi va
reveni din agonie, de aici deznodamantul tragic al eroului, care restabileste echilibrul. La
sfatul mitropolitului si cu ajutorul boierilor Spancioc si Stroici, Ruxanda il otraveste,
Negruzzi sugerand sfarsitul sau in chinuri prin sintagma ,,nenorocitul
domn”. ,,Gingasa”, ,,miloasa si impresionabila”, sensibila, credincioasa si curajoasa,
responsabila in fata lui D-zeu pentru moartea sotului ei, pentru care crede ca D-zeu o va ierta
daca scapa tara de un domnitor tiran si crud, Ruxanda, ,,trista si tanjitoare, ca floarea expusa
arsitii soarelui”, este personajul secundar prin care se reliefeaza inca o trasatura romantica a
nuvelei lui Negruzzi: antiteza in crearea personajelor. Conflictul dintre domnitor si boieri este
sustinut in plan secundar de conflictul cu Ruxanda, doamna marcata de destinul dramatic de a
trai langa un sot despot pe care era dispusa ,,sa-l iubeasca, daca ar fi aflat in el cat de putina
simtire omeneasca”. Trebuie amintit faptul că, în finalul nuvelei, autorul ne precizează faptul
că Lapusneanul e inmormantat la manastirea Slatina, ctitoria sa.
CONCLUZIE…