Părpăliță Beatrice-Elena

Clasa a XII-a
Relație personaje nuvelă

Eseu de relație a personajelor-Ruxanda și

Alexandru Lăpușneanul

Considerat o ,,ființă de hârtie" (în termenii lui Roland Barthes) sau un actant al
comunicării ficționale, personajul își limitează existența la paginile cărții, conturând în mod
indirect viziunea autorului asupra lumii imaginate și, implicit, mesajul operei.
În nuvelă, de pildă, personajele sunt puțin numeroase, surprinse în relații antitetice,
antrenate în conflicte exterioare multiple și puternice, fiind stăpânite și de conflicte interioare.
De asemenea, specific scrierii nuvelistice este și faptul că accentul cade pe complexitatea
personajului principal, celelalte personaje punând în lumină evoluția acestuia.
O asemenea operă este Alexandrul Lăpușneanul, scrisă de Costache Negruzzi, nuvelă
încadrabilă în rândul textelor pașoptiste,fiind publicată în primul număr al revistei ”Dacia
literară” (1840). Nuvela este una complexă și originală, reprezentativă pentru universul
creației acestui scriitor și care a rămas memorabilă tocmai prin povestea de viață a
personajelor.
Remarcăm că personajele centrale, asupra cărora se focalizează conflictul operei sunt
Alexandru Lăpușneanul și doamna Ruxanda, unul dintre cele mai cunoscute cupluri din
literatura română, şi că relaţia lor este definitorie atât pentru ilustrarea particularităţilor de
construcţie a personajelor, cât mai ales pentru ilustrarea viziunii scriitorului asupra temei. În
viziunea autorului, domnia lui Alexandru Lăpușneanul echivalează cu o ”pată de sânge” în
istoria neamului, motiv pentru care scriitorul se concentrează în mod deosebit pe evidențierea
scenelor tari ce pun în lumină caracterul sângeros al domnitorului. În nuvelă, Costache
Negruzzi îmbină elemente din realitatea istorică (existența personajului principal, uciderea
boierilor) cu elemente ficționale (boierul Stroici, uciderea lui Moțoc), construind astfel o
cutremurătoare creație epică.
Alexandru Lăpușneanul, personaj principal și eponim, prezent în toate secvențele
cheie ale operei, respectiv în toate momentele subiectului, celelalte personaje gravitând în
jurul său. Personajul lui Negruzzi este unul romantic, excepțional, care acționează în situații
de excepție, întruchipând tipul domnitorului medieval, tiran și crud. Ca personaj rotund,
Alexandru Lăpușneanul apare în mai multe ipostaze care îi definesc complexitatea, dar și
statutul social și psihologic. Acesta are un statut social privilegiat, ocupând cea mai înaltă
funcție din stat, și anume aceea de domnitor (este atestat istoric ca domn al Moldovei între
anii 1564-1569), însă îl observăm și în ipostaza de om simplu, fiind soț și tată, iar spre finalul
operei în ipostaza de bătrân bolnav și vulnerabil. Cât privește profilul pshihologic, acesta este
construit construit în jurul trăsăturii sale dominante de caracter, cruzimea, împletită cu setea
dominatoare de putere și dorința de răzbunare.
Doamna Ruxanda, de asemenea, are un statut social privilegiat pentru Evul Mediu,
este soție de domnitor și fiică de voievod, tatăl său fiind Petru Rareș. Aceasta apare și în
1
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a
Relație personaje nuvelă
ipostaza de mamă, dovedind o puternică iubire pentru fiul său, pentru care, pentru a-l ști în
siguranță, ar fi fost în stare să încalce principiile creștinești. Din punct de vedere moral,
doamna lui Lăpușneanul este dominată de sensibilitate, lucru ce o face să întruchipeze tipul
femeii sensibile; este fricoasă și îi poartă lui Dumnezeu o iubire sinceră și profundă, temându-
se de judecata Lui dreaptă.
De aceea relația lor este reliefată pe parcursul întregii opere, punând în lumină evoluția
personajelor înseși. Astfel, la început cei doi apar în ipostaza de soți, a căror căsătorie a fost
înfăputită din motive politice, și nu din dragoste: ”ca să atragă inimile poporului”,
Lăpușneanul având nevoie de susținerea poporului în ceea ce privește conducerea statului. În
ceea ce o privește pe Ruxanda, aceasta acceptă căsătoria cu Lăpușneanul deoarece se simte
constrânsă să facă acest lucru după evenimentul morții tatălui său, Petru Rareș. Relația lor
este construită pe antiteza romantică angelic-demonic, iar atitudinea pe care domnitorul o
adoptă față de doamna Ruxanda denotă falsitatea acestuia în relația de soț și soție. Inițial îi
sărută mână, o pune pe brațe, dar la auzul rugăminții sale, de a înceta cu cruzimea manifestată
față de popor, o numește ”nesocotită”, punând chiar mâna pe pumnal pentru a o pedepsi.
Stăpânindu-și furia din acel moment, îi promite femeii un ”leac de frică”, de a cărui efect se
bucură în final. Ruxanda, soția supusă, este înfricoșată de ceea ce soțul său ar mai putea
săvârși, iar la văzul ”leacului de frică” făgăduit, leșină. Această relație de supunere a soției
față de soț este menținută până în final, când, din dorința de a-și apăra fiul, dar și pe sine de
soțul său muribund, îl otrăvește pe acesta, punând capăt căsniciei sale, dar și unei epoci de
teroare. O scenă relevantă care evidențiază relația celor doi este scena ospățului însângerat
din capitolul al treilea. În urma unui discurs umil și cucernic, care ascunde de fapt viclenie și
prefăcătorie, Lăpușneanu îi invită pe boieri să ia parte la o masă în palat. Ospățul este un fals
pretext, adevăratul motiv fiind împlinirea unei răzbunări mult așteptate. Este evidențiat
caracterul duplicitar al domnitorului, care dă dovadă de o cruzime și de un cinism
nemaiîntâlnite. Uciderea boierilor nu liniștește însă setea de sânge a lui Lăpușneanu, care la
îndemnul mulțimii îl oferă pe vornicul Moțoc, slujitorul său fidel, spre a fi sacrificat. Nici
vorbele boierului nu îl înduplecă în decizia sa, din contră, Moțoc este chiar ironizat (”Moțoc:
Eu sunt boier mare, ei sunt niște proști!”, ”Lăpușneanu: Proști, dar mulți”). Totodată scena
pune în lumină și ”leacul de frică” promis doamnei Ruxanda, și anume piramida din capetele
celor 47 de boieri, piramidă construită chiar cu mâinile domnitorului. O altă scenă-cheie este
cea de la finalul capitolului al IV-lea, otrăvirea lui Alexandru Lăpușneanu. Domnitorul se află
la Hotin, singura cetate rămasă întreagă din Moldova, este bolnav, într-un moment de nebunie
chiar se călugărește. Cu toate acestea, nu uită de planul răzbunării sale, fiind hotărât să-i ucidă
pe cei doi boieri salvați de la ospățul însângerat: Spancioc și Stroici. În clipele sale de
luciditate amenință chiar că își va ucide și familia. Doamna Ruxanda, sfătuită de cei doi boieri
și de mitropolitul Teofan este pusă în situația de a fi nevoită să își ucidă soțul. Ea îi intinde un
pahar cu otravă domnitorului și astfel, Lăpușneanu ”învață să moară”, el care ”știa numai a
omorî”.
Cele două personaje din cuplu sunt caracterizate atât prin mijloace directe (narator,
personaje, perspectivă proprie), cât și prin mijloace indirecte (fapte, gânduri, atitudine).
Naratorul realizează în mod direct portretul fizic al domnitorului prin descrierea
vestimentației specifice epocii: ”Purta coroana Paleologilor și peste dulama poloneză de

2
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a
Relație personaje nuvelă
catifea stacoșie, avea cabaniță turcească”. Tot naratorul pune în valoare vestimentația
doamnei Ruxanda, reflectând condiția socială specifică epocii: ”era încinsă cu un colan de
aur, ce se încheia cu mari paftele de matostat, împregiurate cu pietre scumpe...”. Mai mult de
atât, naratorul utilizează epitete de caracterizare care susțin antiteza dintre domnitor (”tiranul”,
”nenorocitul domn”) și soția sa (”gingașa Ruxanda”, ”bună doamnă”). Tot pentru construcția
portretului doamnei, naratorul folosește comparația: ”Ea însă era tristă și tînjitoare, ca
floarea expusă arșiței soarelui”, prin care se conturează faptul că este nefericită în relația de
căsnicie și îndurerată de faptele soțului. Caracterizarea indirectă se realizează prin fapte și
comportament, în principal. Domnitorul se arată crud și fără scrupule, omorând fără
remușcare pe toți cei care îi deranjau bunul mers al domniei, chinuindu-i și toturându-i în
feluri greu de imaginat. Pe cealaltă parte, doamna Ruxanda este sensibilă și bună la suflet,
iubitoare și protectoare față de fiul său și miloasă cu oamenii simpli ai poporului, lucru
observabil în scena în care se lasă convinsă de o vaduvă și intervine la soțul său, rugându-l să
înceteze cu omorurile. Și limbajul îi individualizează pe cei doi și, de asemenea, contribuie la
conturarea contrastului ce se stabilește între ei, doamna Ruxanda adresându-i-se soțului cu:
”bunul meu soț”, în timp ce domnitorul răspunde într-un mod brutal: ”muiere nesocotită”.
Acțiunea operei este una simplă și lineară, întâmplările ce o compun fiind dispuse pe
un singur fir narativ, pe momente ale subiectului, tehnica narativă utilizată de Negruzzi fiind
cea a înlănțuirii replicilor. Expozițiunea suprinde întoarcerea lui Lăpușneanul la tronul
Moldovei, în fruntea armatei turcești, și întâlnirea cu boierii trădători trimiși de Tomșa la
Tecuci. Intriga se constituie în hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și de a se răzbuna
pe mai-marii boierilor. Desfășurarea acțiunii cuprinde fuga lui Tomșa în Muntenia,
confiscarea averilor boierești, uciderea unor boieri, incendierea cetăților, fapte urmate de o
intervenție a doamnei Ruxanda, care nădăjduia ca soțul său să înceteze cu aceste răutăți. Tot
în acest moment al subiectului este surprinsă declanșarea conflictului dintre domnitor și soția
sa, Lăpușneanul făcându-i acesteia o promisiune, și anume un ”leac de frică”, dar și discursul
pe care domnul îl ține în biserică. Punctul culminant al nuvelei lui Negruzzi suprinde în
manieră sugestivă ospățul de la curtea domnească, uciderea celor 47 de boieri, uciderea lui
Moțoc de către mulțimea revoltată, precum și ”leacul de frică” promis doamnei sale (piramida
construită din capetele boierilor). Deznodământul surprinde retragerea domnitorului la Hotin,
călugărirea lui și otrăvirea de către soția sa, la sfatul boierilor.
Conflictul nuvelei este unul predominant exterior și constă în lupta pentru putere
dintre domnitor și boieri, dar și în tensiunile dintre el și soția sa. Conflictul interior se referă la
lupta lăuntrică a lui Lăpușneanul, dorința sa de răzbunare față de boieri și problema de
conștiință a omului simplu, ce se teme de judecata dreaptă a lui Hristos după trecerea în
neființă.
În concluzie, universul uman creat de autor gravitează în jurul celor două personaje,
tipuri umane memorabile, care, prin relația lor, definesc viziunea originală a lui Costache
Negruzzi asupra lumii.

3
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a
Relație personaje nuvelă