COSTACHE NEGRUZZI – “ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL”

Relația dintre două personaje

“Alexandru Lăpușneanul”, de Costache Negruzzi – nuvelă istorică romantică din perioada

pașopristă, având ca teamă lupta pentru putere dintre domnitorul Moldovei și boieri în perioada
sângeroasă a Evului Mediu – conflicte puternice plasate într-un cronotop realist și romantic în
același timp: relațiile sociale și temporale date de spațiul cetății de scaun și al altor cetăți și de
ultimii patru ani de domnie și de viață ai lui Alexandru Lăpușneanul.
- Conflictul dintre Lăpușneanul și boieri : conturat începând din capitolul I, în care
expozițiunea îl prezintă pe domnitor venind în țară cu sprijin turcesc pentru a ocupa a doua
oară tronul, iar intriga apare prin răspunsul domnitorului la cererea delegației de boieri de a
se întoarce din drum. Boierii, Moțoc, Veveriță, Spancioc și Stroici nu pot înfrânge hotărârea
hotărârea lui Lăpușneanul: “Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”, cuvinte reprezentând motto-
ul primului capitol. – Conflictele care evoluează în dezvoltarea acțiunii, marcat de dorința
de răzbunare a lui Lăpușneanul, pentru că a fost trădat în timpul primei domnii și care se
finalizează în punctul culminant a nuvelei din capitolul al III-lea, cu măcelul de la palat,
când își pierd viața 47 de boieri, dar și vornicul Moțoc, dat pe mâna mulțimii furioase care
striga: “Capul lui Moțoc vrem!”, cuvinte care constituie motto-ul capitolului III – conflictul din
cadrul cuplului format din Alexandru Lăpușneanul și soția sa Ruxana – conturat în capitolul
al II-lea, în dezvoltarea acțiunii, când doamna, amenințată de văduva unui boier prin
cuvintele: „Ai să dai samă, doamnă”, motto-ul celui de-al II-lea capitol, ii cere să înceteze
omorurile.
- Ocazia de a rememora statutul initial al celor două personaje prin caracterizarea direct
făcută de narator: lui Petru Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare, Ruxanda, la decăderea
neamului său prin frații ei, Iliaș și Ștefan, domnitori nevrednici (unul a trecut la credința
musulmană, iar celălalt a sărăcit țara și a fost ucis de boieri, Ruxanda ajungțnd prada unuia
dintre învingători, Jolde, pe care l-a învins Lăpușneanul) – statutul familial, social si politic al
celor doi stă sub semnul interesului lui Lăpușneanul care a luat-o de soție ca să își atragă
dragostea poporului.
- Caracterizarea direct prin portret fizic – în cazul domnitorului – portret sumar – ochii care
“scânteiază ca un fulger” e cuprins de furie; în cazul doamnei – frumusețea – legate de
suferință: “tristă și tânjitoare, ca floarea espusă arșiții soarelui”; vestimentația – element
realist prin grija la detalii: podoabele domnești – obișnuite în vestimentația doamnei, iar în
cazul domnitorului, care nu le folosea de obicei, apar în scenade la Mitropolie, când vrea să
impresioneze pe boieri cu toate mijloacele – ex.: pe lângă vestimentațiw, discursul
manipulator – caracterizarea indirectă prin limbaj – disimularea și puterea de convingere îi
fac să meargă la ospăț, unde vor fi ucisi.
- Relația dintre domnitor și doamna Ruxanda – evidențiată prin antiteză în capitolul al II-
lea – caracterizarea indirectă prin dialog și comportament – un episode relevant pentru
relația lor – întâlnirea din sala tronului, unde după rugămintea doamnei ca el să înceteze
omorurile, Lăpușneanul se comport impulsive și dur: după ce I s-a adresat initial curtenitor:
“prea frumoasa mea doamnă” și a mângâiat-o afectuos, a trecut, auzind cererea ei, la
gesture amenințătoare și la cuvinte dure: “muiere nesocotită” – scenă încheiată prin
promisiunea unui “leac de frică” (cuvinte care anticipează evenimente grave) – statutul
psihologic al personajelor și involuția relației lor – marcat de antiteza între blândețea și

1
 sensibilitatea doamnei și duritatea, chiar cruzimea domnului – ex.: un alt episode relevant
pentru involuția relației celor doi – la sfârșitul capitolului al III-lea, când Lăpușneanul, după
ce a asistat bucuros la uciderea boierilor și a construit o piramidă din capetele lor, îi arată
doamnei imaginea sângeroasă, cunoscându-i sensibilitatea, iar apoi râzând când aceasta
leșină în fața piramidei înfricoșătoare. – finalizarea conflictului în ultimul capitol: fire slabă
până acum, copleșită de evenimentele sângeroase provocate de soțul ei, Ruxanda își
adună puterile și devine hotărâtă când e vorba de viața fiului ei (după o boală grea și după
ce a cerut să fie călugărit, Lăpușneanul se trezește și amenință: “De mă voi scula, pe mulți
am să popesc și eu!” – cuvinte care constituie motto-ul capitolului final) – primind
încuviințarea mitropolitului Teofan și otrava boierilor Spancioc și Stroici, supraviețuitorii
măcelului din urmă cu patru ani, doamna își va ucide soțul. Deznodământul sugerează că
Ruzanda a contribuit la “mântuirea țării” de alte vărsări de sânge, dacă Lăpușneanul și-ar fi
revenit.
- In concluzie, relațua tensionată a cuplului antitetic Alexandru Lăpușneanul și Ruxanda, din
opera lui Costache Negruzzi „ Alexandru Lăpușneanul”, are o evoluție tragică.