Caracterizarea lui Alexandru Lapusnenaul

Nuvela este o specie a genului epic în proza, de întindere

medie, cu acțiune desfășurată pe un singur fir narativ, cu
intriga riguroasă şi conflict puternic, la care participa o
serie de personaje bine construite.

Nuvela “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi a

fost publicată în 1840, în primul număr al revistei “Dacia
Literară”, fiind prima nuvela istorica scrisă vreodată în
limba română. In cadrul operei este respectat adevarul
istoric, personajele sunt inspirate din realitate, iar sursa de
inspirație este trecutul istoric.
Tema operei reprezinta desfasurarea celei de a doua
domnii a lui Lapusneanul.
Prima caracteristică deosebit de importantă a
protagonistului este cruzimea sa, dovadă fiind acțiunile
sale față de boier, care ar fi putut fi motivate istoric și
psihologic, incat Lapusneanul ii pedepseste pe marii boieri
care-si doreau puterea si care-l tradasera in prima
domnie. Vorbele lui Lapusneanul au un impact puternic,
exprimand determinare si vointa, avand siguranta ca va
reusi sa se razbune pe boier, carora le spune: ,,Voi
mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa mulg si eu pre
voi”.
De asemenea, autorul il suprinde pe Alexandru incercand
a fi binevoitor fata de boieri: ,,Bine ati venit boieri, zise
Lapusneanul, silindu-se a zambi’’.
Intentia lui Lapusneanul, de a l tine pe boier aproape ca
pe o iscoada dovedeste atat viclenia acestia, dar si o buna
cunoastere a naturii umane, deoarece nu se lasa inselat
de vorbele acestuia. Totodata, putem observa usurinta cu
care personajul principal utilizeaza tehnica disimularii in
scopul razbunarii, incat acesta simuleaza impacarea cu
boierii pe care-i invita la un ospat la Palat intr-o zi de
srabatoare dupa slujba de la biserica. Disimularea mai
poate sa fie obervata si in relatia cu Ruxanda, incat ,,Se
casatorise cu ea „ca sa atraga inimile norodului in care
visa inca pomenirea lui Rares”, nerespectand o desi ii era
sotie, dar si mama copiilor, bucurandu se cu cruzime de
spaima doamnei care lesinase la vederea piramidei de
capete: “— Femeia tot femeie, zise Lăpușneanul zîmbind;
în loc să se bucure, ea se sparie.”
Acesta este caracterizat direct atat de care personaje:
„crud şi nemilos este omul acesta” (mitropolitul Teofan);
”sangele cel pangarit al unui tiran ca tine” (Spancioc);
„învață a muri tu care știai numai a omorî“, Spancioc şi
Stroici, dar si de narator care ii realizeaza portretul fizic
prin descrierea vestimentatiei, specifice epocii respective:
„Purta corona Paleologilor și peste dulama poloneză de
catifea roșie, avea cabanița turcească.” De asemenea
prezinta gesturile si mimica personajului prin notatii scurte:
“Spun că in minutul acela el era foarte galben la față și că
racla sfîntului ar fi tresărit.” iar in scena de la Mitropolie,
naratorul folosește adjectivul „nenorocitul domn” şi, in
final, „domnia lui Alexandru Lăpuşneanul a fost o pata de
sange în istoria Moldovei“. Iar in primul si al doilea capitol
putem oberva autocarcterizarea: ,,n-aș fi nătărău de
frunte, cănd m-aș încrede în tine?”, în discuția cu Doamna
Ruxanda când Lăpuşneanul afirma că e stapan pe soarta
tuturor.
In concluzie, putem afirma despre personajul Alexandru
Lapusneanul ca este un personaj exceptional, surpins in
situatii exceptionale, incadrandu-se in tipul tiranului, fiind
inspirat de realitate.