Apus de Soare

Barbu Stefanescu Delavracea desavarseste evocarea istorica a

evenimentelor si a personalitatilor eroice ale acestui neam, intr-o trilogie care
porneste cu vremea lui Stefan cel Mare in “Apus de soare”, continua cu domnia
lui Stefanita in “Viforul” si se incheie cu cea a lui Petru Rares in “Luceafarul”. In
acest triptic, “Apus de soare” este o adevarata capodopera a dramei romantice
romanesti in care sunt evidente ca surse de inspiratie:
- Creatiile folclorice care ilustreaza dimensiunea legendara a domnitorului
- “Letopisetele Moldovei”, ce fusesera publicate recent de Mihail
Kogalniceanu
- “Cronicile Romanilor si a mai multor neamuri” de Gheorghe Sincai
- "Ştefan cel Mare" de E.Esarcu
- Cronica lui Grigore Ureche (portretul domnitorului)
Semnificaţia titlului: titlul este o metaforă care ilustrează drama morţii lui Ştefan
cel Mare, asemănată cu apusul soarelui Moldovei.
Tema: Drama prezintă într-o gradație ascendentă conflictul politic exterior, între
domnitorul autoritar şi câțiva boieri care plănuiesc să încalce hotărârea
testamentară a lui Ştefan şi conflictul interior, generat de confruntarea dintre
spiritul domnitorului şi omul bătrân şi bolnav.
Drama istorică "Apus de soare" este structurată în patru acte.
Actul I constituie şi expozițiunea piesei, care debutează cu o conversație
între fetele de la curtea domnească, din care reies primele informații despre
personalitatea lui Ştefan, făcându-se şi primele referiri la trăsăturile sale
legendare. Pentru domnitor se pregătesc neîncetat fâşii curate, care să-i
bandajeze piciorul bolnav în urma rănii dobândite în lupta de la Războieni, unde
"pieri floarea Moldovei". Ştefan este în viziunea fetelor un personaj mitic: "va trăi
cât Matusalem", "e înzãoat", "când s-a născut, l-a scăldat în sânge de şerpoaică şi
de vulturi să se strecoare şi să se înalte". Sunt amintite şi alte fapte eroice şi
anume că în trei bătălii s-a bazat pe popor, că au trecut 46 de ani de domnie cu 33
de bătălii, "din care 31 de biruinți", afirmând cu admirație: "el să trăiască şi
Moldovei i-e bine".
Atmosfera de la curte, dragostea şi imensa admiraţie de care se bucură
domnitorul pregătesc apariția sa în scena a III-a. Se transmit cu discreţie gândurile
lui Ştefan, care o iubise pe Răreşoaia şi avusese cu ea doi copii, pe Oana şi pe
Rareş. Ştefan este bătrân şi bolnav, dar ferm hotărât să lupte pentru Pocuţia,
întrucât simte alături de el întreaga Moldovă.
Actul II constituie intriga dramei. Clucerul Moghilă soseşte de pe câmpul de
bătălie şi povesteşte despre actele de vitejie ale moldovenilor conduşi de Ştefan
cel Mare, prilej cu care se continuă portretizarea domnitorului: "straşnic răcnea
leul Moldovei, de auzea valea şi codrii".
Se reliefează credința domnitorului în poporul său şi în biruință, tăria lui de
a rezista durerilor fizice, Moghilă încheindu-şi relatarea cu o caracterizare a
domnitorului: "dar iată-l răsare soarele şi încălzeşte şi pe boieri şi pe oase goale
fără deosebire, că nimeni nu s-a plâns de judecăţile lui".
Sosind de la bătălie, Ştefan este întâmpinat cu dragoste de doamna Maria,
de Oana şi de ceilalți curteni şi are primul conflict cu boierii uneltitori care doresc
să scape de Ştefan, întrucât acum e neputincios şi bolnav. Chiar şi boierii
trădători, Ulea, Stavăr şi Dragan, recunosc că "mare a fost, că de mărimea lui nu
mai sufla nici un boier" sau că "vărsa văpăi, mă frigea privirea lui", de unde rezultă
că şi duşmanii îi recunosc măreţia.
Actul III ilustrează desfăşurarea acțiunii şi punctul culminant şi începe cu
discuția dintre Ulea, Stavăr şi Drăgan privind starea de sănătate a lui Ştefan cel
Mare, fiind nerăbdători să asiste la sfârşitul acestuia. Şi din această discuție se
desprind trăsături ale domnitorului, dezvăluind politica pe care o aplicase Ştefan
în formarea unei oştiri devotate, compusă din cei mai destoinici răzeşi. Ştefan
adună boierii şi întreaga curte cărora le expune întreaga sa politică internă şi
externă, anunțându-i că lasă tara moştenire urmaşilor spre a o păstra întreagă şi
independentă. Adresându-se boierilor tineri, îi aseamănă cu o pădure tânără şi le
spune să nu uite jertfele străbunilor, prilej cu care enumeră numele celor ce au
murit eroic pe câmpurile de bătălii. Discursul, model de artă oratorică în literatura
noastră, e însoțit de participarea naturii dezlănțuite (fulgeră, tună, plouă) cu
semnificații în frământarea conştiinţei şi a zbuciumului sufletesc.
Ştefan cel Mare îşi exprimă crezul său de domnitor, idealul său fiind să
unească Răsăritul cu Apusul şi să stea ca un zid de apărare a creştinătății pentru
că "Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a
urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor."
Actul IV - deznodământul - prezintă momentele grele prin care trece
Ştefan, bătrân şi bolnav, având rana infectată. În acest cadru de suferinţă, de
tragism, Ştefan îi mărturiseşte Oanei adevărul despre faptul că ea şi Rareş sunt
frați, iar el este tatăl lor. Este elocventă măreția lui Ştefan, voinţa şi forţa lui în
fața durerii, ce stârnesc uimirea doctorilor Şmil Klingensporn şi Cesena pentru
puterea de a răbda durerea atunci când îi ard rana cu fierul roşu şi pentru refuzul
domnitorului de a fi legat pentru această operație. Cu ultimele puteri, îl
pedepseşte pentru trădare pe paharnicul Ulea, îl unge domn pe Bogdan, apoi
moare cu numele țării pe buze.
Portretul lui Ştefan cel Mare
Ştefan cel Mare este personajul central al dramei, construit cu o psihologie
complexă, compusă din trei ipostaze: conducător, părinte şi om bătrân şi bolnav.
Inițial, personajul se conturează din replicile celorlalte personaje, ce se
constituie într-unul colectiv ce-şi exprimă profundul ataşament şi admiraţia
pentru domnitor: "că mult e bun şi viteaz şi nepărtinitor", chiar şi duşmanii săi îl
numesc "şoiman" şi "vultur". Celelalte personaje îi spun "zmeul", "soarele",
"sfântul", evidențiind dimensiunea mitică a personajului.
Trăsătura dominantă a lui Ștefan cel Mare este patriotismul fierbinte şi
înălţător care-i conduc faptele şi atitudinile în întreaga perioadă cât a condus
Moldova şi chiar şi acum, în ultimul an de viaţă şi de domnie.
Realismul şi legendarul se împletesc conturând un personaj exceptional,
romantic, care se va creiona şi prin propriile fapte şi vorbe. Autocaracterizările
sunt numeroase: "că sunt bătrân, că sunt bolnav", dar "sufletul nu vrea şi trupul
nu mai poate". Conflictul interior se manifestă permanent între puternicul,
viteazul, nemuritorul voievod şi omul care este bătrân şi bolnav, ce are
conştiinţa limitelor sale "bătrân, bolnav şi neputincios... mantia asta e prea grea"
Faptele sunt puține, dar evidențiază acelaşi profund sentiment patriotic al
domnitorului care este pus în antiteză cu meschinăria boierilor potrivnici, iar
vigoarea şi fermitatea sa sunt accentuate în contrast cu blândețea doamnei
Maria. Natura contribuie şi ea la completarea figurii monumentale a
domnitorului, privirile sale pătrunzătoare îndreptate către boierii trădători sunt
amplificate de fulgerele de afară, vorbele se contopesc cu tunetul ce însoţeşte
ploaia, dând astfel personajului dimensiuni hiperbolice. Furtuna dezlănțuită în
sufletul său este preluată de furtuna de afară amplificând astfel zbuciumul şi
frământarea din inima sa.
Cunoaşterea şi evocarea tuturor eroilor căzuți pe câmpul de bătălie,
rememorarea locurilor, a luptelor, a jertfelor argumentează legătura strânsă
dintre domnitor şi eroii neamului, precum şi dragostea sa imensă pentru neam
şi ţară: "şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor
uriaşi". Inima domnitorului bate la unison cu marea şi iubitoarea inimă a
poporului moldovean, a luptătorilor care vin fără şovăire la chemarea Măriei-Sale,
care îi vede şi îi aude sosind "cum se varsă apele în Siret aşa vin şuvoaiele la
chemarea voievodului lor!... Ce bogată e Moldova!..."
Identificarea lui Ştefan cu Moldova este elocventă pe parcursul întregii
piese, "şi cum vru Moldova, aşa vrusei şi eu. Că vru ea un domn drept şi n-am
despuiat pe unii ca să-mbogățesc pe alții ... că vru ea un domn treaz şi-am vegheat
ca să-şi odihnească sufletul ei ostenit ... că vru ea numele ei să-l ştie şi să-l
cinstească cu toţii şi numele ei trecu granița"
Vitejia, curajul, spiritul de sacrificiu reies şi din evocarea clucerului Moghilă
care relatează expediția din Pocuţia: "Straşnic rǎcnea Leul Moldovei de vuia valea
şi codrii... Mătura tot înaintea lui şi toţi îi jurară credinţă şi moldoveni şi rusneci şi
leşi".
Spiritul justițiar al domnitorului este recunoscut nu numai de cei loiali
domnitorului, ci şi de duşmanii săi: "boier, răzăş, ţăran supus, era tot una în fața
lui”.
Un adevărat testament istoric pentru viitorime rosteşte Ştefan cel Mare
atunci când îl înscăunează ca domn pe fiul său, Bogdan: “Ţineţi minte cuvintele
lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrânețe ... că Moldova n-a fost a
strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri, şi a
urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor".
Piesa "Apus de soare" este o dramă romantică atât prin tema inspirată din
istoria națională, cât şi prin crearea unui personaj excepțional, de dimensiuni
legendare şi mitice, care creează o atmosferă fabuloasă, păstrând însă şi o
anumită solemnitate.
George Călinescu definea drama lui Barbu Ştefănescu Delavrancea "o
capodoperă a dramaturgiei poetice şi oratorice şi nu mai puţin o dramă de
observare a tipicului, singura din literatura noastră în care toate aceste se unesc
armonic".

Exercitiile de pe pozele trimise:

Poza 1 (pagina 9)

1. Menționează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre

cuvintele:
“astâmpăr”= liniste
“opinteli"= impotriviri
2. Prezintă rolul semnului exclamării în exprimarea mesajului din structura:
,,Stefan a trăit, Bogdan începe!"
- Semnul exclamarii in structura data este folosit cu spocul indicarii
gravitatii situatiei, unde domnia lui Stefan cel Mare se incheie, iar cea a lui
Bogdan incepe. Altfel spus, cu sfarsirea unui erou, inpece povestea altuia.
3. Scrie două expresii/locuțiuni care conțin substantivul ,,inima".
A pune la inimă = a se supăra

A avea inimă de piatră = a fi rău

4. Identifică rolul indicațiilor scenice din prima replică a fragmentului citat.

Indicatiile:- STEFAN:
- (S-aude un tropot de cal.)
Raspuns: Indicatiile scenice, numite si didascalii sunt utilisate pentru a
delimita conturul scenei, al peisajului inconjurator, folosindu-se
de toate simturile, de la vaz , la auz, la miros. Astfel,
imaginea creata este cu mult mai complexa, satisfacand
asteptarile cititorului/vizionatorului piesei.
5. Transcrie o imagine vizuală din fragmentul citat.
Pe după deal... la vale... ca o mogâldeață... Abia se mai vede... Nu se mai
vede!
6. Indică două structuri caracteristice adresării directe/stilului direct.
1) utilizarea verbelor si pronumelor la persoana I (ex: Să zic nu, m-aş uni cu
duşmanii țării)
2) este folosit de mai multe ori, in diferite ocazii verbul de declaratie
(ex: să zic da, binecuvântez)

Romana Bacalaureat Scris-(nu stiu carui text se adreseaza deci

voi lucra pe acelasi text ca cel de la subiectul anterior)
5. Transcrie o structură care conține o imagine vizuală.
Pe după deal... la vale... ca o mogâldeață... Abia se mai vede... Nu se mai
vede!
6. Selectează două mărci ale subiectivității în fragmentul citat.
1) Utilizarea marcilor lexico-gramaticale (verbe si pronume la persoana I si
a II-a)
Ex: De cand sunt, N-am vazut
2) Enunturile exclamative
Ex: Intre aste doua mariri inima mea de femeie nu gaseste mangaiere!
7. Explică semnificația a două figuri de stil diferite, identificate în
fragmentul citat.
1) epitetul – insusiri deosebite atribuite substantivelor
Ex: opinteli zadarnice , biata batrana
2) comparatia – asemanarea/deosebirea unui obiect cu un alt obiect
Ex: navaleste ca haiturile de la munte
8. Comentează, în 3-5 rânduri, următoarea secvență:
„Oamenii au chipul frumos sau urât, indiferent de proporția perfectă, numai
când oglindesc mistere venite din afund. Numai cei cari au suferit sunt
frumoşi..."
- In secventa data se prezinta in mod metaforic faptul ca aspectul omului
depinde in totalitate de puritatea sufletului sau. Sufletul este pur doar daca
a fost rafinat inainte, iar sufletul se poate rafina numai si numai prin
suferinta si incercare. Astfel, fata este oglinda sufletului, si invers, caci ele
se completeaza si nu pot exista una fara de cealalta.
9. Ilustrează, în 4-6 rânduri, o trăsătură morală a personajului feminin,
identificată în fragmentul citat.
- Trasatura morala predominanta a personajului feminin, Doamna Maria,
este dragostea atat pentru fiul ei, cat si pentru domnitorul Stefan cel Mare.
Acest lucru se poate deduce din dilema in care se afla cand este obligata
sa respinga oir dorinta lui Stefan, ori a lui Bogdan. Toate reies din vorbele
sale “Plang pe unul, binecuvantez pe celalalt”.

Personalitati, exemple, modele- Test 15 Varianta B

A. Utilizarea limbii române în diferite contexte de comunicare
1. Transcrie din text două cuvinte aflate în relație de antonimie.
Lumina – negura
Coborand- se ridica
2. Explică utilizarea virgulelor în structura: “Povesteşte-mi, Oană, de sfântul.”
Virgula a fost utilizatat, in fragmentul dat, cu scopul de a separa un
substantiv in cazul vocativ de restul propozitiei.
3. Selectează din text un enunț care conține o expresie/ locuțiune cu verbul
a avea.
Il am in ochi, in inima, in suflet...
4. Notează din text patru cuvinte din câmpul semantic al anatomiei.
Ochi, inima, maini, obraji
B. Înţelegerea şi interpretarea textului dramatic
5. Completează spațiile libere cu informații desprinse din text.
a) Personajele se află într-un castel vechi.
b) Doamna Tana îi cere Oanei să-i vorbească despre trupul lui Stefan cel
Mare.
c) Când era furios, privirea lui Ștefan arunca fulgere.
d) Ştefan semăna mai mult cu Stefanica.
e) Doamna Tana crede că pe Ștefăniță îl reprezintă doar urletul sau.
6. Ordonează ideile următoare ale textului, conform cronologiei actiunii.
1) g) Natura îl plânge pe voievod, iar bătrânii îl pomenesc în cântecele lor.
2) e) Voievodul avea un chiot puternic.
2) b) Oana îl poartă pe Ștefan în suflet.
3) d) Oana îşi aminteşte diferite gesturi ale tatălui.
4) h) În războaie, Ștefan era priceput şi puternic
5) c) Ştefăniță semăna şi el cu voievodul.
6) a)Doamna Tana are dubii că Ștefăniță ar fi urmaşul lui Ştefan.
7) f) Doamna Tana consideră că mintea lui Ștefăniță e încețoşată.
7. Precizează tema discuției dintre cele două personaje.
Tema disctiei personajelor este Domnitorul Stefan cel Mare, dar si urmasul
sau, Stefanica.
8. Prezintă rolul indicației scenice din text:
,, S-aude Ștefăniță tipând ş-un glas potolit întrerupând când şi când."
- Indicatia scenica prezentata are rolul de a crea o imagine auditiva
suplimentara celei curente, oferind complexitate cadrului/scenei.
9. Caracterizează voievodul evocat în text, făcând referire la două mijloace
diferite de caracterizare.
Voievodul Stefan cel Mare din textul dat se caracterizeaza atat in mod
direct, cat si indirect. Poertretul fizic este realizat cu ajutorul caracterizarii
directe si se face prin intermediul descrierii, precum in fragmentele:
“Micsor, ochii ca solzul de peste, rotunjor in obraji, etc.”. Portretul moral de
face cu ajutorul caracterizarii indirecte prin intermediul faptelor si
actiunilor, precum in secventele: “ Stefanita, te-oi fi coborat tu din sfantul
voievod?” care reprezinta caracterul opus fiului său , sau “ si de se mania, i
se aprindeau ca para...” care reprezinta firea sa serioasa, specifica unui
voievod.
10. Ilustrează, cu câte un exemplu din text, două trăsături ale genului
dramatic.
1) textul este structurat in acte si scene, specifice numai acestui gen
Ex: Actul I, Scena II
2) textul este alcatuit din replicile personajelor, precedate de numele
vorbitorului curent, lipsind linia de dialog
Ex: DOAMNA TANA: in acest castel invechit, toate mi se par......
11. Comentează secvența următoare, prin evidențierea relației dintre
mesajul transmis şi mijloacele artistice:,, Micşor, dar trezea codrii cu
chiotul lui... Când păşea, se cutremurau oțelele pe el... Parcă-l văz... Îl am în
ochi, în inimă, în suflet... Îl simț în mâini... Aşa scutura pletele albe... Aşa
răsucea mustata... Aşa aducea paharul la gură... "
- Intentia autorului este de a creiona prin aceasta secventa o imagine
totala a legendarului voievod, Stefan cel Mare, cu ajutorul
comparatiilor expresive, potrivite legendelor si miturilor adresate
voievodului. Descrierea ilustreaza in mod abstract puterea si
tenacitatea “batranului” conducator al moldovei pe timpul multelor
sale lupte castigate. Altfel, prin caracterizarea “ Micşor, dar trezea
codrii cu chiotul lui... Când păşea, se cutremurau oțelele pe el” se
transmite ideea unei firi de neinvins a unui conducator nemilos, dar si
a unui om ce-si iubeste patria mai presus de propria fiinta.”