Genul dramatic

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi reprezentate pe scena unui teatru.
De aceea, operele dramatice presupun o limitare în timp și spațiu a acțiunii reprezentate. În
operele dramatice apare un conflict dramatic, care este axa în jurul căreia se dezvoltă acțiunea,
bazată pe împrejurări, pasiuni și caractere care se ciocnesc. Personajele textului dramatic
comunică prin intermediul dialogului și al monologului, autorul intervenind doar în indicațiile
scenice (regizorale). Indicațiile scenice apar între paranteze sau în subsolul paginilor și se referă la
acțiunea personajelor, la gesturi, la decor, la mimică etc. Personajele iau cu totul locul autorului, a
cărui intervenție indirectă se manifestă prin indicațiile de regie, care se numesc didascalii.

Caracteristici
Operele aparținând genului dramatic au trăsături specifice:

 acțiunea este declanșată de conflictul dramatic ce constă în confruntarea a două

personaje, idei, situații;

 prezintă o structură specifică: replici, scene, acte (sau tablouri);

 replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;
 singura intervenție a autorului se face prin didascalii (indicații scenice);
 modul de expunere predominant este dialogul sau monologul.

Specii ale genului dramatic

 Tragedia
 Comedia
 Drama
Tragedia: - conflict puternic și deznodământ grav; - personaje excepționale,
exponente ale unei cauze mărețe în lupta cu puternice forțe adverse. De regulă, acest
conflict se sfârșește odată cu moartea eroului. Nu se știe cu exactitate care sunt
originile tragediei, dar în mod sigur, ea s-a dezvoltat în Grecia antică.[1]
Comedia: - maniera comică (satirică)în prezentarea personajelor, întâmplărilor,
moravurilor; - conflict relevant; - deznodământ vesel. Comedia este o specie a genului
dramatic care prezintă tipuri umane, situații și moravuri într-o viziune jovial-satirică
sau critic-ironică, construindu-și structurile textuale și limbajele scenice pe categoria
estetică a comicului. Comicul poate fi: de situație, de limbaj, de nume, de moravuri și
de caracter.
Drama: - conflict puternic; - împletirea elementelor grave cu cele comice; - receptarea
vieții în toată complexitatea și diversitatea ei. Drama se distinge prin întâmplările și
situațiile tragice care o caracterizează, caracterul personajelor fiind analizat în
profunzime
APUS DE SOARE - DRAMA, ISTORICA, - Semnificatia titlului de Barbu Stefanescu
DELAVRANCEA

Barbu Stefanescu DELAVRANCEA Apus de soare

Izvoare de inspiratie:
Sub influenta ideologiei pasoptiste, se dezvolta interesul pentru trecutul national, pentru istoria
patriei si apar primele opere literare si in domeniul dramaturgiei. O prima izbanda a acestui gen
literar este drama lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, "Razvan si Vidra" (1867), urmata de drama
"Despot-Voda" (1880) a lui Vasile Alecsandri, iar in 1902 apare "Vlaicu-Voda" de Al.Davilla.

Barbu Stefanescu Delavrancea desavarseste evocarea istorica a evenimentelor si personalitatilor

eroice ale acestui neam, intr-o trilogie care porneste cu vremea lui Stefan cel Mare in "Apus de
soare", continua cu domnia lui Stefanita in "Viforul" si se incheie cu cea a lui Petru Rares in
"Luceafarul". in acest triptic, "Apus de soare" este o adevarata capodopera a dramei romantice
romanesti in care sunt evidente ca surse de inspiratie:

- creatiile folclorice care ilustreaza dimensiunea legendara a domnitorului;

- Letopisetele Moldovei ce fusesera publicate recent de Mihail Kogalniceanu;

- "Hronica romanilor si a mai multor neamuri" de Gheorghe Sincai;

- "Stefan cel Mare" de E.Esarcu

- Cronica lui Grigore Ureche (portretul domnitoruluI)

Semnificatia titlului: titlul este o metafora care ilustreaza drama mortii lui Stefan cel Mare,
asemanata cu apusul soarelui Moldovei.

Tema. Drama prezinta intr-o gradatie ascendenta conflictul politic exterior, intre domnitorul
autoritar si cativa boieri care planuiesc sa incalce hotararea testamentara a lui Stefan si conflictul
interior, generat de confruntarea dintre spiritul domnitorului si omul batran si bolnav.

Structura si momentele subiectului Drama este structurata in patru acte.

Actul I constituie si expozitiunea piesei, care debuteaza cu o conversatie intre fetele de la curtea
domneasca, din care reies primele informatii despre personalitatea lui Stefan, facandu-se si
primele referiri la trasaturile sale legendare. Pentru domnitor se pregatesc neincetat fasii curate,
care sa-i bandajeze piciorul bolnav in urma ranii dobandite in lupta de la Razboieni, unde "pieri
floarea Moldovei". Stefan este in viziunea fetelor un personaj mitic: "va , trai cat Matusalem", "e
inzaoat", "cand s-a nascut, 1-a scaldat in sange de serpoaica si de vulturi sa se strecoare si sa se
inalte". Sunt amintite si alte fapte eroice si anume ca in trei batalii s-a bazat pe popor, ca au trecut
46 de ani de domnie cu 33 de batalii, "din care 31 de biruinti", afirmand cu admiratie: "el sa
traiasca si Moldovei i-e bine".
Atmosfera de la curte, dragostea si imensa admiratie de care se bucura domnitorul pregatesc
aparitia sa in scena a 111-a. Se transmit cu discretie gandurile lui Stefan, care o iubise pe
Raresoaia si avusese cu ea doi copii, pe Oana si pe Rares. Stefan este batran si bolnav, dar ferm
hotarat sa lupte pentru Pocutia, intrucat simte alaturi de el intreaga Moldova.

Actul II constituie intriga dramei. Clucerul Moghila soseste de pe campul de batalie si povesteste
despre actele de vitejie ale moldovenilor condusi de Stefan cel Mare, prilej cu care se continua
portretizarea domnitorului: "strasnic racnea leul Moldovei, de auzea valea si codrii".

Se reliefeaza credinta domnitorului in poporul sau si in biruinta, taria lui de a rezista durerilor
fizice, Moghila incheindu-si relatarea cu o caracterizare a domnitorului: "dar iata-l rasare soarele
si incalzeste si pe boieri si pe oase goale fara deosebire, ca nimeni nu s-a plans de judecatile lui".

Sosind de la batalie, Stefan este intampinat cu dragoste de doamna Marja, de Oana si de ceilalti
curteni si are primul conflict cu boierii uneltitori care doresc sa scape de Stefan, intrucat acum e
neputincios si bolnav. Chiar si boierii tradatori, Ulea, Stavar si Dragan, recunosc ca "mare a fost,
ca de marimea lui nu mai sufla nici un boier" sau ca "varsa vapai, ma frigea privirea lui", de unde
rezulta ca si dusmanii ii recunosc maretia.

Actul III ilustreaza desfasurarea actiunii si punctul culminant si incepe cu discutia dintre Ulea,
Stavar si Dragan privind starea de sanatate a lui Stefan cel Mare, fiind nerabdatori sa asiste la
sfarsitul acestuia. Si din aceasta discutie se desprind trasaturi ale domnitorului, dezvaluind politica
pe care o aplicase Stefan in formarea unei ostiri devotate, compusa din cei mai destoinici razesi.
Stefan aduna boierii si intreaga curte carora le expune intreaga sa politica interna si externa,
anuntandu-i ca lasa tara mostenire urmasilor spre a o pastra intreaga si independenta. Adresandu-
se boierilor tineri, ii aseamana cu o padure tanara si le spune sa nu uite jertfele strabunilor, prilej
cu care enumera numele celor ce au murit eroic pe campurile de batalii. Discursul, model de arta
oratorica in literatura noastra, e insotit de participarea naturii dezlantuite (fulgera, tuna, ploua) cu
semnificatii in framantarea constiintei si a zbuciumului sufletesc.

Stefan cel Mare isi exprima crezul sau de domnitor, idealul sau fiind sa uneasca Rasaritul cu
Apusul si sa stea ca un zid de aparare a crestinatatii pentru ca "Moldova n-a fost a stramosilor mei,
n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri si a urmasilor urmasilor vostri, in veacul
vecilor."

Actul IV - deznodamantul - prezinta momentele grele prin care trece Stefan, batran si bolnav, cu
rana infectata. in acest cadru de suferinta, de tragism, Stefan ii marturiseste Oanei adevarul despre
faptul ca ea si Rares sunt frati, iar el este tatal lor. Este elocventa maretia lui Stefan, vointa si forta
lui in fata durerii, ce starnesc uimirea doctorilor Smil Klingensporn si Cesena pentru puterea de a
rabda durerea atunci cand ii ard rana cu fierul rosu si pentru refuzul domnitorului de a fi legat
pentru aceasta operatie. Cu ultimele puteri, il pedepseste pentru tradare pe paharnicul Ulea, il unge
domn pe Bogdan, apoi moare cu numele tarii pe buze.
Caracterizare - Stefan cel Mare - personaj principal in drama
Apus de soare de Barbu Stefanescu DELAVRANCEA
Stefan cel Mare, personaj de factura romantica si de proportii monumentale, se afla la varsta
senectutii, bolnav si neputincios in fata sfarsitului inexorabil.
Acest barbat, supranumit Soarele Moldovei", biruitor in nenumarate razboaie, cel care asezase
tara in ran-duiala dreptatii, a pacii si a vitejiei", traieste drama batranetii si a sfarsitului apropiat.

Drama are un dublu conflict: unul interior, psihologic, conflictul dintre Stefan-omul si Ste-fan-
domnitorul, si unul exterior (care determina intensificarea conflictului interN), complotul
boierilor, in frunte cu paharnicul Ulea, impotriva lui Stefan.

Ca domnitor, Stefan cel Mare s-a impus in constiinta poporului ca un luptator neinfricat pentru
apararea Moldovei, a dus o politica inteleapta, sprijinindu-se pe mica boierime si pe razesi,
manifestand bunatate fata de supusii devotati si asprime fata de uneltitori, folosin-du-si puterea si
autoritatea deplina in scopul apararii tarii.
Batran si bolnav, el doreste sa asigure viitorul tarii prin inscaunarea lui Bogdan.
Modestia, curajul, imensa dragoste fata de tara, o extraordinara disponibilitate sufleteasca - toate
acestea alcatuiesc portretul moral al domnitorului Stefan, a carui vointa s-a identificat intotdeauna
cu cea a Moldovei.
Complotul boierilor agraveaza starea sanatatii domnitorului, care doreste sa grabeasca
inscaunarea lui Bogdan.
Pe Stefan nu gandul mortii il inspaimanta, ci faptul ca autoritatea domneasca s-ar putea prabusi
odata cu disparitia lui fizica. El a privit moartea in fata de nenumarate ori.

Ca om, el se supune acelorasi legi biologice ca toti oamenii: batranetea si boala. Ca domnitor, el
doreste sa-1 infranga pe Stefan-omul, sa domine boala. Cu multa barbatie, el suporta arderea ranii
de la picior, astfel ca Stefan-domnul. invinge slabiciunile omului, suferinta fizica.

Stefan ii pedepseste exemplar pe uneltitori, realizand astfel un ultim act de dreptate, in vederea
implinirii vointei si misiunii sale politice. in final, Stefan-omul este invins de Stefan-domnul.
Stefan-omul coboara in cripta de la Putna, pentru ca Ste-fan-domnul, invingator al dusmanilor si
al mortii, sa intre in nemurire. Cuvantul pe care il are pe buze in momentul in care trece pragul
spre imparatia vesniciei, cheia miraculoasa cu care deschide poarta-i ferecata, este: Moldova.