ȘTEFAN CEL MARE ÎN DRAMA ,,APUS DE SOARE”

BUTOI SIMONA EUGENIA- Profesor Limba Franceză

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 – BALȘ, OLT

Apus de soare este o piesă de teatru din 1909; o dramă în patru acte scrisă de Barbu
Ștefănescu Delavrancea. Acțiunea are loc în perioada 1503-1504. Este prima parte a Trilogiei
Moldovei care mai conține piesele de teatru Viforul (1910) și Luceafărul (1910). Apus de soare este
o dramă istorică, fiind o lucrare scrisă pentru a fi reprezentată pe scenă, cu un conținut grav,
conflicte puternice și cu un deznodământ trist.
Zoe Dumitrescu Bușulenga a remarcat influențele shakespeariene asupra Trilogiei Moldovei,
afirmând că, la fel ca în Iulius Cezar, conspirația apare în Apus de soare încă de la începutul piesei,
conspiratorii discutând despre slăbiciunea împăratului, respectiv a domnitorului. În privința
semnelor prevestitoare, acestea apar în întreaga dramaturgie istorică (și nu numai), dar aici nu se
poate vorbi despre influența anume a unui text, ci de o tradiție în ceea ce privește construirea
textului dramatic.
Titlul piesei reprezintă o metaforă care ilustrează drama morții lui Ștefan cel Mare ce este
asemănată cu apusul soarelui Moldovei.
Drama Apus de soare are ca temă lupta pentru apărarea fiinţei naţionale şi pentru afirmarea
conştiinţei naţionale.

Ideea este că lupta pentru apărarea ţării se duce cu sacrificii şi creează eroi.

Subiectul este Moldova, în perioada de maximă ascensiune, sub domnia lui Ştefan cel Mare şi
Sfânt, pe care autorul îl aseamănă cu un soare. Metafora este preluată din poezia populară Ştefan,
Ştefan, domn cel Mare şi exprimă sistemul social heliocentric. Domnul este centrul universului
social; în jurul său sunt familia, curtea, cetatea, Moldova, în cercuri concentrice.

Metafora care sintetizează domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt o găsim în actul I, în
cuvintele doamnei Mana: „Stăpânul meu, toamna a sosit, soarele apune trist şi-n urma lui o baltă
de sânge”. Ca să poată apăra Moldova, Ştefan s-a bătut aproape o jumătate de secol cu ungurii,
polonii, turcii, tătarii. El este nevoit şi acum, la bătrâneţe, să se bată, fiindcă regele Poloniei nu mai
recunoaşte faptul că a cedat lui Ştefan Pocuţia, o provincie situată la nord de Bucovina, ca garanţie
pentru tratatul de pace, încheiat în urma înfrângerii de la Codrii Cosminului.

Moghilă povesteşte, în actul al II-lea, doamnei Măria, felul în care s-au desfăşurat
ostilităţile. Ştefan şi-a ascuns grosul armatei într-o pădure, sub comanda lui Bogdan, şi a lăsat pe
Luca Arbore în faţă cu o mie de ostaşi. Polonii îl atacă pe Luca Arbore; acesta se preface că fuge,
dar i-a răsfirat în faţa lui Bogdan, care i-a lovit din plin. Ştefan i-a înconjurat şi bătălia s-a
transformat într-un măcel al polonilor. Ştefan, la întoarcere, este lovit la un picior. Rana nu i se
închide şi sunt chemaţi trei doctori ca să-i ardă cangrena: Şmil, Cesena şi Klingensporn. Profitând
de situaţie, o serie de boieri ca paharnicul Ulea, Drăgan şi Stavăr complotează să-i influenţeze pe
boieri să-1 aleagă domn pe Ştefăniţă. Ştefan află de complot de la Oana şi hotărăşte să fie ales domn
Bogdan, fiul său, încă în timpul vieţii lui, pentru a împiedica luptele ce s-ar fi declanşat pentru tron
după moartea sa. El rosteşte un discurs patriotic în faţa Sfatului ţării, în care idea principală este
păstrarea ţării pentru generaţiile viitoare: „Moldova n-a fost a Strămoşilor nici, n-a fost a mea şi nu
e a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri şi-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor”. El îi
pune mantia de domn lui Bogdan şi coroana, Apoi se încredinţează doctorilor, spre a i se arde rana.

Fiind imobilizat, cei trei boieri Ulea, Stavăr şi Drăgan pun la cale să fie ales domn Ştefăniţă,
nepotul lui Ştefan. Acesta fiind un copil, s-ar fi creat o locotenentă domnească, alcătuită din boieri.
Puterea ar fi trecut din mâna domnului în mâna boierilor. Este lupta pentru putere. Ştefan aude
strigătele lor din sala tronului şi, deşi ştie că orice mişcare îi este fatală, ia sabia, pătrunde în sala
tronului, unde îl ucide pe paharnicul Ulea. Se întoarce şi moare în braţele doamnei Măria şi ale
fiului său Bogdan, rostind cuvântul Moldova.

Imaginea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se construieşte treptat, de-a lungul dramei, dar există
şi o imagine, pe care cititorul o are din cronica lui Grigore Ureche, din poemul Dumbrava Roşie de
Vasile Alecsandri, din romanul Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu.

Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost unul din marii principi europeni, care a oprit forţele asiatice,
reprezentate de turci şi tătari, să distrugă Europa. El caută să realizeze o coaliţie antiotomană, dar nu
a fost sprijinit. în timpul vieţii sale, se petrece marea tragedie a căderii Constantinopolului, tară ca
principii europeni să se unească împotriva duşmanului comun. Căsătoria sa cu Măria de Mangop
era o recunoaştere a faptului că, dacă ar fi eliberat Constantinopolul, ar fi avut dreptul la coroana
Paleologilor.

Ştefan a fost un diplomat, a fost un bun strateg, a fost un mare domn patriot. El a trăit
răspunderile conştiinţei istorice şi a căutat să asigure independenţa şi unitatea ţării după moartea sa.
Dacă ar fi devenit domn Ştefăniţă, boierii s-ar fi luptat pentru putere, ar fi distrus aşezările răzeşilor,
care apărau hotarele ţării, şi Moldova ar fi căzut în mâinile duşmanilor ei.

Dar Ştefan cel Mare a fost şi un pater familiae, fiindcă pentru el Moldova este o familie. Le poartă
tuturor de grijă şi-i ocroteşte. De aceea pune soarta ţării mai presus de viaţa sa şi-1 pedepseşte pe
paharnicul Ulea. Fiind drept, el nu s-a temut să-1 facă paharnic, deşi, când i-a judecat pricina cu
moşia, ce-o luase de la răzeşi, le-a dat acestora partea lor.

Ilustrul domnitor este o imagine a poporului român, silit să se bată, timp de două milenii,
pentru supravieţuire, cu o mulţime de valuri de tătari, turci, poloni, unguri, austrieci şi alte neamuri.
Acest barbat, supranumit Soarele Moldovei", biruitor in nenumarate razboaie, cel care asezase tara
in ran-duiala dreptatii, a pacii si a vitejiei", traieste drama batranetii si a sfarsitului apropiat.
Drama are un dublu conflict: unul interior, psihologic, conflictul dintre Stefan-omul si Ste-fan-
domnitorul, si unul exterior (care determina intensificarea conflictului interN), complotul boierilor,
in frunte cu paharnicul Ulea, impotriva lui Stefan .
Ca domnitor, Stefan cel Mare s-a impus in constiinta poporului ca un luptator neinfricat pentru
apararea Moldovei, a dus o politica inteleapta, sprijinindu-se pe mica boierime si pe razesi,
manifestand bunatate fata de supusii devotati si asprime fata de uneltitori, folosin-du-si puterea si
autoritatea deplina in scopul apararii tarii .
Batran si bolnav, el doreste sa asigure viitorul tarii prin inscaunarea lui Bogdan.
Modestia, curajul, imensa dragoste fata de tara, o extraordinara disponibilitate sufleteasca -
toate acestea alcatuiesc portretul moral al domnitorului Stefan, a carui vointa s-a identificat
intotdeauna cu cea a Moldovei .
Complotul boierilor agraveaza starea sanatatii domnitorului, care doreste sa grabeasca inscaunarea
lui Bogdan .
Pe Stefan nu gandul mortii il inspaimanta, ci faptul ca autoritatea domneasca s-ar putea prabusi
odata cu disparitia lui fizica. El a privit moartea in fata de nenumarate ori.
Ca om, el se supune acelorasi legi biologice ca toti oamenii: batranetea si boala. Ca domnitor, el
doreste sa-1 infranga pe Stefan-omul, sa domine boala. Cu multa barbatie, el suporta arderea ranii
de la picior, astfel ca Stefan-domnul invinge slabiciunile omului, suferinta fizica.El ii pedepseste
exemplar pe uneltitori, realizand astfel un ultim act de dreptate, in vederea implinirii vointei si
misiunii sale politice. in final, Stefan-omul este invins de Stefan-domnul. Stefan-omul coboara in
cripta de la Putna, pentru ca Ste-fan-domnul, invingator al dusmanilor si al mortii, sa intre in
nemurire. Cuvantul pe care il are pe buze in momentul in care trece pragul spre imparatia vesniciei,
cheia miraculoasa cu care deschide poarta-i ferecata, este: Moldova.
Initial, personajul se contureaza din replicile celorlalte personaje, ce se constituie intr-unui
colectiv ce-si exprima profundul atasament si admiratia pentru domnitor: "ca mult e bun si viteaz si
nepartinitor", chiar si dusmanii lui il numesc "soiman" si "vultur". Celelalte personaje ii spun
"zmeul", "soarele", "sfantul", evidentiind dimensiunea mitica a personajului.
Trasatura dominanta a lui Stefan cel Mare este patriotismul fierbinte si inaltator care-i conduc
faptele si atitudinile in intreaga perioada cat a condus Moldova si chiar si acum, in ultimul an de
viata si de domnie .
Realismul si legendarul se impletesc conturand un personaj exceptional, romantic, care se va
creiona si prin propriile fapte si vorbe. Autocaracterizarile sunt numeroase: "ca sunt batran, ca sunt
bolnav", dar "sufletul nu vrea si trupul nu mai poate". Conflictul interior se manifesta permanent
intre puternicul, viteazul, nemuritorul voievod si omul care este batran si bolnav, ce are constiinta
limitelor sale "batran, bolnav si neputincios mantia asta e prea grea".
Faptele sunt putine, dar evidentiaza acelasi profund sentiment patriotic al domnitorului care este pus
in antiteza cu meschinaria boierilor potrivnici, iar vigoarea si fermitatea sa sunt accentuate in
contrast cu blandetea doamnei Maria. Natura contribuie si ea la completarea figurii monumentale a
domnitorului, privirile lui catre boierii tradatori sunt amplificate de fulgerele de afara, vorbele se
contopesc cu tunetul ce insoteste ploaia, dand astfel personajului dimensiuni hiperbolice. Furtuna
dezlantuita in sufletul sau este preluata de furtuna de afara amplificand astfel zbuciumul si
framantarea din inima sa.

Cunoasterea si evocarea tuturor eroilor cazuti pe campul de batalie, rememorarea locurilor, a

luptelor, a jertfelor argumenteaza legatura stransa dintre domnitor si eroii neamului, precum si
dragostea lui imensa pentru neam si tara: "si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca
pe umerii unor uriasi" .
Inima domnitorului bate la unison cu marea si iubitoarea inima a poporului moldovean, a
luptatorilor care vin fara sovaire la chemarea Mariei-Sale, care ii vede si ii aude sosind "cum se
varsa apele in Siret asa vin suvoaiele la chemarea voievodului lor! Ce bogata e Moldova!"
Identificarea lui Stefan cu Moldova este elocventa pe parcursul intregii piese, "si cum vru Moldova,
asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept si n-am despuiat pe unii ca sa-mbogatesc pe altii ca vru ea
un domn treaz si-am vegheat ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit ca vru ea numele ei sa-1 stie si
sa-l cinsteasca cu totii si numele ei trecu granita" .
Vitejia, curajul, spiritul de sacrificiu reies si din evocarea clucerului Moghila care relateaza
expeditia din Pocutia: "Strasnic racnea Leul Moldovei de vuia valea si codrii Matura tot inaintea lui
si toti ii jurara credinta si moldoveni si rusneci si Iesi" .
Spiritul justitiar al domnitorului este recunoscut nu numai de cei loiali domnitorului, ci si de
dusmanii sai: "boier, razas, taran supus, era tot una in fata lui".Un adevarat testament istoric pentru
viitorime rosteste Stefan cel Mare atunci cand il inscauneaza ca domn pe fiul sau, Bogdan: "Tineti
minte cuvintele Iui Stefan, care v-a fost baci pana la adanci batranete ca Moldova n-a fost a
stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri, si a urmasilor urmasilor
vostri, in veacul vecilor" .
Piesa "Apus de soare" este o drama romantica atat prin tema inspirata din istoria
nationala, cat si prin crearea unui personaj exceptional, de dimensiuni legendare si mitice, care
creeaza o atmosfera fabuloasa, pastrand insa si o anumita solemnitate.
George Calinescu definea drama lui Barbu Stefanescu Delavrancea "o capodopera a dramaturgiei
poetice si oratorice si nu mai putin o drama de observare a tipicului, singura din literatura noastra in
care toate aceste se unesc armonic".Lupta dintre fizic si psihic poate fi considerata conflictul intern
al operei. Stefan cel Mare apare in piesa lui Delavrancea ca tipul desavarsit al domnitorului cu
dragoste de tara, drept, intelept si viteaz, care s-a sprijinit in politica sa pe mica boierime si pe
oamenii simplii: pe tarani. Aceasta este imaginea pe care au transmis-o veacuri de randul legendele
si traditiile populare .
,, Apus de soare ”ni se infatiseaza ca poemul in care patriotismul intruchipat in figura lui
Stefan cel Mare atinge in cateva momente apogeul. Delavrancea demonstreaza ca desi corpul,
fizicul se detelioreaza, spiritul ramane vesnic tanar si gata de actiune.George Calinescu sintetiza
astfel consideratiile sale asupra dramei lui Delavrancea: "o capodopera a dramaturgiei poetice si
oratorice si nu mai putin o drama de observatie a tipicului, singura din literatura noastra in care
toate aceste aspecte se unesc prin armonie".

BIBLIOGRAFIE:

Călinescu, George- ,,Istoria literaturii române de la origini și până în prezent”, ed. Litera
Internațional, București, 2001

Ac. Cublesan – ,,Opera literara a lui Delavrancea”, Ed. Minerva, colectia Universitas, Bucuresti,,
1982, p.5
Zoe Dumitrescu Bușulenga - Influențe shakespeariene în trilogia dramatică a lui Delavrancea,
în Limba și literatura română, 1962

Sandulescu , Alexandru- Istoria literaturii romane, vol. III, Bucuresti, Ed. Academiei, 1973,