Nistor Adrian Gica

Anul III, RE, ID

CO de literatură română

1. Barbu Stefănescu Dealavrancea

2. Apus de soare. Titlul operei prezintă moartea lui Ștefan cel Mare, această drama fiind
asemănată cu apusul soarelui Moldovei.
3. Piesa de teatru apare în 1909, în această perioadă toate societățile cultural- naționale, în
frunte cu Fondul de Teatru Român și A.S.T.R.A. au militat pentru alfabetizarea țăranilor
și meseriașilor români din Banat.
4. Este prezentat conflictul politic exterior, între domnitorul autoritar și câțiva boieri care
plănuiesc să încalce hotărârea testamentară a lui Ștefan și conflictul interior, generat de
confruntarea dintre spiritul domnitorului și omul bătrân și bolnav, este prezentată lupta pentru
apărarea fîinței naționale și pentru afirmarea conștîinței naționale.
5. Opera are numeroase personaje - Ştefan cel Mare, Bogdan, Logofătul Tăut, Postelnicul
Toader, Vornicul Jurj, Hatmanul Arbore, Pârcălabul Dragoş, Pârcălabul Alexa,
Pârcălabul Grumază, Pârcălabul Șandru, Pârcălabul Costea, Pârcălabul Negrilă, Bătrânul
Șteful (fost pârcălab), Bătrânul Hrăman (fost pârcălab), Paharnicul Ulea, Clucerul
Hrincovici, Vameşul Chiracola, Clucerul Moghilă, Stolnicul Drăgan, Jitnicerul Stavăr,
Petru Rareş, Doftorul Ieronimo Da Cesena, Doftorul Șmil, Doftorul Klingensporn,
Ţugulea Moghilă, Doamna Maria Irina, fata pârcălabului Dajbog, Reveca, fata comisului
Huru, Bălaşa, fata pârcălabului Oană, Ilinca ( fata pârcălabului Gherman), Domnica, (fata
hatmanului Arbore), Ancuţa (fata pârcălabului Toader), Oleana (fata vornicului Duma),
Fira (fata pârcălabului Dragoş), Lisăndra (fata pârcălabului Alexa), Joiţa (fata
pârcălabului Ivanco), Neaga (fata pârcălabului Șandru), Ileana (fata pârcălabului Ivaşcu),
Hera (fata pârcălabului Grumază), Stănişoara (fata pârcălabului Ieremia), Oana, Dochia,
Căpitani, copîi de casă, aprozi, hotnogi, hânsări etc.
 Ştefan cel Mare, personajul principal, este prezentat de autor în două ipostaze:
Ștefan – domnul (puternic, prezentat aproape supranatural, voința și dorința de a lăsă
toate lucrurile în ordine după moartea să acționând ca o forță de nestăvilit în fața
intrigilor boierilor trădători și a bolii și suferinței domnitorului) și Ștefan - omul (bătrân
și bolnav)
6. Drama este structurată în patru acte. Actul I constituie și expozitiunea piesei, care
debutează cu o conversăție între fetele de la curtea domnească, din care reies primele
informații despre personalitatea lui Ștefan, făcându-se și primele referiri la trăsăturile sale
legendare. Ștefan este in viziunea fetelor un personaj mitic, sunt amintite și alte fapte
eroice. În primul act sunt transmise cu discretie gândurile lui Ștefan, care o iubise pe
Rareșoaia și avusese cu ea doi copii, pe Oana și pe Rares. Ștefan este bătrân și bolnav,
dar ferm hotarât să lupte pentru Pocutia, întrucât șimte alături de el întreaga Moldova.
Actul II constituie intriga dramei. Clucerul Moghila soseste de pe campul de batalie și
povesteste despre actele de vitejie ale moldovenilor conduși de Ștefan cel Mare, prilej cu
care se continua portretizarea domnitorului: "strașnic răcnea leul Moldovei, de auzea
valea și codrii". Se reliefează credința domnitorului în poporul său și în biruința, tăria lui
de a rezista durerilor fizice. Sosind de la batalie, Ștefan este întâmpinat cu dragoste de
doamna Marja, de Oana și de ceilalti curteni și are primul conflict cu boierii uneltitori
care doresc să scape de Ștefan, întrucât acum e neputincios și bolnav. Chiar și boierii
trădatori, Ulea, Stavar și Drăgan, recunosc ca "mare a fost, ca de marimea lui nu mai
sufla nici un boier" său ca "varsă văpai, ma frigea privirea lui", de unde rezultă ca și
dușmanii îi recunosc mareția. Actul III ilustrează desfășurarea acțiunii și punctul
culminant și începe cu discuția dintre Ulea, Stavar și Drăgan privind starea de sănătate a
lui Ștefan cel Mare, fiind nerăbdatori să asiste la sfârșitul acestuia. Ștefan aduna boierii și
întreagă curte cărora le expune întreagă să politica interna și externă, anuntându-i ca lasă
țara mostenire urmașilor spre a o păstra întreagă și independenta. Ștefan cel Mare își
exprimă crezul său de domnitor, idealul său fiind să unească Răsăritul cu Apusul și să
stea ca un zid de aparare a crestinatații pentru ca "Moldova n-a fost a stramoșilor mei, n-a
fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor vostri și a urmașilor urmașilor vostri, în veacul
vecilor." Actul IV - deznodamantul - prezintă momentele grele prin care trece Ștefan,
bătrân și bolnav, cu rana infectată. În acest cadru de suferință, de tragism, Ștefan îi
 marturisește Oanei adevarul despre faptul ca ea și Rares sunt frati, iar el este tatăl lor. Cu
ultimele puteri, il pedepsește pentru trădare pe paharnicul Ulea, îl unge domn pe Bogdan,
apoi moare cu numele țării pe buze.
7. Indicațiile scenice(didascaliile) date de autor la fiecare act întărește retorismul și în final
este contrapunctat de o dezlănțuire a stihiilor, prezența acestora se se face șimțită încă
din scena întâi ("la ridicarea cortinei toate lucrează") și aduc precizări legate de loc, timp,
atmosfera său stari sufletesti încadrând opera în genul dramatic.
8. Regizorul respectă indicațiile scenice date de autor, câteodată se abate de la indicaţiile
scenice ale autorului, sau le interpretează într-un mod personal.
9. Regăsim un conflict politic între domnitor și boierii uneltitori (complotul acestora), de
asemenea sunt prezentate în actul III, politica sa internă și externă, Ștefan anuntă boierii
că lasă țara moștenire urmașilor spre a o păstra întreagă și independentă. Din punct de
vedere social, Ștefan apără drepturile țăranilor și a răzeșilor față de boieri.
10. Opera urmărește trezirea fîinței naționale, iubirii de țară, a datinilor, a credinței.
Prezintă un exemplu de urmat.
“Regia lui Dan Piţa este întru totul remarcabilă. Piţa nu apelează la experimente
sau la posibilităţi tehnice de ultimă oră pentru a tăia și reconstrui textul, pentru a-l trata în
cheie modernă, parodică ori futuristă, ci foloseşte toate acestea pentru a crea un spectacol
grandios, “o frescă istorică monumentală” - cum sună chiar prezentarea oficială a
spectacolului. Muzica lui Adrian Enescu se inșinuează firesc și accentuează momentele
de mare dramatism, (…), costumele, armele, armurile sunt impecabile, strălucitoare,
fastuoase, mişcarea scenică, secvenţele de luptă, mulţimea figuranţilor, dozarea fină a
luminilor, sonorizarea fără cusur dau, toate împreună, ritm, tenșiune și unitate a piesei,
susţinând la maximum firul și fiorul dramaturgic. Costel Constantin (Ştefan cel Mare)
face unul dintre cele mai bune roluri din cariera să artistică. Poate cel mai bun.
Accentuează dimenșiunea umană a marelui domnitor, fără a-i ştirbi din măreţie”.
(Liternet.ro ). George Calinescu sintetiza astfel considerațiile sale asupra dramei lui
Delavrancea: "o capodoperă a dramaturgiei poetice și oratorice și nu mai puțin o dramă
de observație a tipicului, șingura din literatura noastră în care toate aceste aspecte se
unesc prin armonie". (Istoria literaturîi române de la origini și până în prezent).
 Opera dorește să aducă aminte mareția celui care a fost Ștefan cel Mare și Sfânt,
să trezească memoria colectivă prin evocare.