Introducere

„Ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi
încercarea nădejde. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat in inimile
noastre, prin Duhul Sfânt, cel dăruit nouă”(Romani V,3-5). Jertfa Mântuitorului, ca oamenii să nu piară, a
fost preluată de Apostolii care şi-au pecetluit apostolatul prin moarte martirică, jertfindu-se pentru
dreapta credinţă.

Regimul comunist a avut la bază ideologia materialist-atee, acest lucru se află în antiteză cu
învăţătura Bisericii Ortodoxe. Această ideologie promovează o viziune materialistă asupra lumii, în care
Dumnezeu nu are nici un rol, Biserica şi clerul sunt văzute ca unelte ale capitalismului
exploatator ,,duşman al poporului''. Procesul social presupune o evoluţie treptată a societăţii, prin
educaţie şi cultura. Din acest motiv Biserica la început a fost persecutată şi apoi tolerată.

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este total opusă acestui curent politic şi mai ales metodelor
represive folosite de acesta la început în Rusia şi apoi în toate ţările ocupate de ruşi şi în care s-a
răspândit. Creştinismul are la bază trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea care este cea
mai mare virtute teologică, izvorul tuturor virtuţilor creştine şi năzuinţa omului spre tot ce este bun şi
vrednic de dorit. În Biserica Ortodoxă Română s-a sădit de a lungul timpului un creştinism activ,
duhovnicesc şi realist, un creştinism autentic căruia îi pasă ce se întâmplă cu neamul lui, cu valorile lui.
Apărarea neamului este implicit apărarea credinţei strămoşeşti pentru care s-a vărsat foarte mult sânge
de a lungu istoriei sale. Biserica prin existența ei, a dogmei și a misiunii sale, fiind întemeiată de
Mântuitorul Iisus Hristos a constituia o piedică serioasă pentru regimul comunist, cu binecunoscuta sa
ideologie atee, potrivit căreia ,,religia este un opiu al popoarelor".

Alături de originea latină , peste care timp de 1000 de ani, au trecut valuri de migratori ce aveau
potențialul creării unui stat medieval pe alte coordonate, așa cum sunt multe cazuri în Europa, poporul
român s-a născut creștin, creștin ortodox. Misiunea Sfântului Apostol Andrei, precum și călătoria
Sfântului Apostol Filip sunt primele mărturii ale pătrunderii creștinismului în țara noastră, se consideră
că orașul Constanța a fost fondat pe vechea colonie grecească Tomis chiar de marele împărat creștin și
Sfânt Constantin cel Mare.

Biserica Ortodoxă Română este în prezent singura biserică latină ortodoxă care odată cu
formarea statelor medievale începe să prindă viață și din punct de vedere administrativ, astfel se nasc
mitropoliile din Țara Românească în 1359 și Moldova în 1401, la aceste acțiuni au contribuit și
domnitorii români care după multe bătălii au fixat granițele precum și independența voivodatelor.

Noi ca popor român și creștin ortodox de-a lungul întregii noastre istorii am apărat doua
idealuri, libertatea națională și credința creștină. Nenumărate au fost cazurile în care acest popor a
luptat și s-a jertfit pentru a trăii în libertate și în legea străbună pe care a moștenito de la strămoșii săi.
Jertfa poporului român de a lungul întregii sale istorii a avut la bază credinţa ortodoxă, acest neam are în
sânge încă de pe vremea strămoşilor săi o extraordinară cantitate de energie, oameni care au în sângele
lor secole de prigoniri şi primejdii,oameni care sunt obişnuiţi să spună adevărul cu orice risc. Oameni a
căror viaţă are un singur sens: lupta. Cu astfel de trăsături de caracter românii,de la vlădică la opincă, s-
au angajat în lupta pentru apărarea dreptei credinţe a moşilor şi strămoşilor,a Bisericii Ortodoxe,
conştienţi că ea este ,,stâlpul şi întărirea adevărului”(I Timotei 3,5) şi că în vremuri de grele încercări tot
ea a fost aceea care le-a apărat şi consolidat unitatea naţională a neamului.

Impunerea regimului comunist de sorginte sovietică, în anul 1945, a adus după sine
restricționarea drastică a libertății religioase în România. Noul cadru juridic și de exercitare a misiunii
bisericești în România era preluat după modelul sovietic, cristalizat în timpul războiului de apărare a
patriei, atunci când Stalin a chemat pe ierarhii ortodocși care supraviețuiseră gulagului sovietic și i-a
repus în posturile ocupate odinioară, cu rolul declarat de a susține moral și chiar material războiul
împotriva Germaniei naziste, lumea liberă asista la o schimbare fundamentală în relația dintre regimul
comunist și Biserica Ortodoxă Rusă. Reacția imediată a celor din lumea liberă a fost desigur, negativă,
susținându-se ideea că ar fi vorba de o Biserică ,,comunizată" de Stalin, un fel de marionetă, prin care
aceasta arăta Occidentului că în URSS se respectă libertatea religioasă. Obiectiv vorbind însă, situația
relației dintre cele doua puteri chiar se schimbase. Pentru Biserică însemna minimum de existență, într-
o societate care îl nega pe Dumnezeu și propaga în mod vădit ateismul. Pentru regimul sovietic însemna
un nou instrument de control și manipulare, în interesele dictate de partidul comunist, atât pe plan
intern cât și pe plan extern. În felul acesta, Biserica putea fi mai ușor compromisă în ochii credincioșilor,
iar pe măsură ce socialismul se construia, aceasta urma să dispară, ca instituție, fiind considerată o carie
a lumii comuniste.

Unul din motivele pentru care în România s-a acționat cu atâta violenţă şi ură împotriva Bisericii
Ortodoxe Române este manifestul deschis împotriva persecuțiilor religioase din Rusia sovietică în
perioada interbelică. În martie 1930, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dădea o circulară prin
care cerea slujitorilor și credincioșilor săi să înalțe rugăciuni către Dumnezeu, pentru creștinii prigoniți de
peste Nistru, în această inițiativă fiind agrenate și societățile preoțești, asociațiile religioase, pentru
ținerea de conferințe publice. La 22septembrie 1936, episcopatul ardelean în frunte cu Nicolae Bălan, în
cadrul sinodului mitropolitan, dădea o pastorală împotriva persecuțiilor comuniste, care continua și se
acutiza tot mai mult în Rusia sovietică. De asemenea, în această perioadă, numeroși teologi și
intelectuali ortodocși luau de multe ori poziție împotriva persecutării credincioșilor creștini din Rusia. S-
au pregătit chiar misionari pentru re-evanghelizarea Rusiei pustiite de ateism, în eventualitatea unei
căderi a regimului sovietic.

Valurile de represiuni ce au fost exercitate de partidul comunist prin instrumentele sale, miliția,
securitatea și ministerul cultelor, au luat amploare odată cu creșterea puterii asupra instituțiilor statului.
Valurile de arestări se făceau pe baza articolului 209 din codul penal al lui Carol al II-lea din 1936 ce
acuza ,,uneltirea contra ordinii sociale" la fel și Decretul regal 856/1938 privitor la ,,siguranța de stat". În
anii 50 comuniștii aveau să adauge un nou articol, art.193 pentru faptele considerate penale săvârșite
înainte de 23 august1944 cu sintagma ,,activitate intensă contra clasei muncitoare". Acest articol de lege
a fost folosit pentru arestarea celor care în perioada interbelică au arătat adevărata față a comunismului
din Rusia.
 Lucrarea de faţă ,,Biserica Ortodoxă Română în timpul regimului comunist” în care se descrie
persecuţia religioasă, politică şi socială pe care a adus-o comunismul sovietic în viaţa poporului român,
în special în sânul Bisericii şi lupta dusă de cler alături de credincioşi în acele vremuri grele. Lucrarea de
faţă are rolul să amintească celor ce o vor citii despre un adevăr pe care mulţi încearcă să-l facă uitat sau
să-l păteze cu neadevăruri. În nici un caz nu se poate accepta o colaborare cu regimului comunist, în
singura instituţie din