Marea schisma 1054

Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari
ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși
tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină și cea greacă. Principalele
cauze rezidă în disputele asupra autorității papale și inserării clauzei Filioque în Crezul
de la Niceea, deși au existat și cauze minore, cum ar fi disputele legate de jurisdicția
asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice.

Origini
Încă de la începuturi, Biserica a acordat un statut special unor episcopi, numiți
patriarhi: episcopul Romei, episcopul Alexandriei și episcopul Antiohiei. Lor li s-au
alăturat episcopul Constantinopolului și episcopul Ierusalimului, confirmați în
cadrul Conciliului din Calcedon din 451 . Patriarhii erau superiori celorlalți episcopi ai
bisericii. În timp ce Constantinopolul se baza în solicitarea unei poziții mai înalte pe
argumentul că era "Noua Romă", patriarhul Romei considera că el, ca succesor
al Sfântului Petru, primul dintre apostoli, trebuia să aibă întâietate.
Dezbinarea Imperiului Roman a contribuit și ea la dezbinarea din sânul
Bisericii. Teodosie cel Mare, care a murit în anul 395, a fost ultimul împărat care a
domnit peste un Imperiu Roman unit; după moartea sa, teritoriul a fost împărțit în două
jumătăți, estică și vestică, fiecare având propriul împărat. La sfârșitul secolului al V-
lea, Imperiul Roman de Apus se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice, în
timp ce Imperiul Roman de Răsărit (bizantin) se bucura de o relativă stabilitate. Astfel,
unitatea politică a Imperiului Roman a fost prima care a cedat.

Generalități
Delegații papei Leon al IX-lea (1049-1054), decedat din aprilie 1054, și patriarhul
Constantinopolului Mihail I Cerularie (1043-1058) au declanșat ruptura dintre cele două biserici în 16
aprilie 1054, în urma unor dezacorduri politice (lupta pentru supremație în lumea creștină) și
divergențe teologice etc. Această ruptură a rămas cunoscută în istorie sub numele de Marea
Schismă.
Astfel, au apărut două biserici distincte, una occidental-latină (Biserica Catolică) condusă de Papă și
una oriental-grecească (Biserica Ortodoxă) condusă de Patriarhul Constantinopolului. Din această
perioadă este inițiată o adevărată competiție între cele două Biserici. Fiecare dintre ele va încerca
să-și extindă aria de influență și să mărească numărul credincioșilor aflați sub ascultarea sa.
De asemenea, Patriarhul Constantinopolului este și în prezent considerat de către bisericile
ortodoxe drept șef onorific, simbolic, al ortodoxiei. Este binecunoscută poziția de „Primul dintre
egali” pe care o are față de celelalte biserici autocefale aflate în deplină comuniune liturgică.

Schisma
Catalizatori
Tensiunile dintre est și vest au avut mai multe cauze:

 Leon al III-lea Isauricul a interzis venerarea icoanelor în secolul al VIII-lea.

Această abordare a primit numele de iconoclasm, și a provocat tensiuni
puternice în Imperiul Bizantin, fiind respinsă complet de papi;
 Inserarea în Apus a Clauzei Filioque în Crezul de la Niceea;
 Dispute în Balcani, Italia de sud și Sicilia, asupra cui avea jurisdicție în acele
zone (biserica apuseană sau cea răsăriteană);
 Titlul Patriarhului Constantinopolului de patriarh ecumenic, înțeles la Roma
ca patriarh universal, și, deci, disputat;
 Dispute asupra faptului că patriarhul Romei, papa, ar trebui să aibă o mai
mare autoritate decât ceilalți patriarhi;
 Conceptul cezaropapismului, o concentrare a puterii religioase și politice în
mâinile aceleiași persoane;
 După ascensiunea islamului, slăbirea relativă a influenței patriarhilor
Antiohiei, Ierusalimului și Alexandriei a dus la polarizarea politicii interne a
Bisericii între Roma și Constantinopol;
 Anumite practici liturgice din Occident care erau considerate inovații nedorite
în Orient, de exemplu, folosirea pâinii nedospite pentru euharistie;
 Celibatul între preoții din Occident, obligatoriu, față de cel din Orient, unde
oamenii căsătoriți aveau, totuși, acces la funcții bisericești;
 Practica în Răsărit a Isihasmului , rugăciunea sincronizată cu ritmul
respirator;
Eveniment premergător
Pe 18 iunie 1053, la Civitate (Civitella del Fortore, lângă Foggia de astăzi), o coaliție
inițiată de papa Leon al IX-lea și formată din mercenari suabi, din italieni și
din lombarzi a fost înfrântă sever de normanzi, iar Suveranul Pontif a fost luat prizonier,
captivitatea lui Leon al IX-lea durând aproape nouă luni. Eliberarea a avut loc pe 12
martie 1054, cu puțin înaintea decesului survenit pe 19 aprilie 1054.
Excomunicarea patriarhului Mihail I Celularie a fost publicată de cardinalul Humbert de
Silva Candida în data de 16 iulie 1054[1], în plin interregn, noul papă, Victor al II-lea, fiind
ales la 13 aprilie 1055.

Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Schism%C4%83