CĂSĂTORIA, ÎNDATORIRILE CONJUGALE

ȘI DIVORȚUL

Popa Alexandru-Petru, cls. a XII-a B, Arhid. Prof. Dr. Nifon

Constantin, S. T. O. B.
CĂSĂTORIA
 Ca în orice societate, familia la evrei are la bază unirea dintre un bărbat și o femeie prin actul căsătoriei.

 Voia lui Dumnezeu a fost ca unirea dintre un bărbat și o femeie în vedere procreeri să aibă loc în cadrul căsătoriei monogame (Fc. 1, 27-28).
Astfel, decendenții patriarhului Seth sunt relatați ca fiind inițiatorii unei familii monogame, iar ai lui Cain, ai poligamiei (Lameh, Avraam,
Nahor, Elifaz).
 Chiar dacă femeia era subordonată bărbatului, rolul ei creștea, mai ales când devenea mamă, mai ales a unui fiu (Fc. 16,4; 29,32; 30,23).

 Subordonarea femeii față de bărbat apare și din practica destul de generalizată atunci a poligamiei. Bigamia era recunoscută ca un fapt legal
(Dt. 21, 15-17), căsătoriile de acest fel nefiind rare, iar cei înstăriți financiar își permiteau un harem, creșterea imoralității crescând odată cu
posibilitățile materiale (Os. 10,1).
 Cu toate multele excepții, societatea vechiului Israel avea la bază căsătoria monogamă, iar unii profeți prezintă simbolic relația dintre
Dumnezeu și popor ca pe o legătură matrimonială monogamă. Dorința bărbăților de a avea mai mulți urmași îi făcea să își ia și cea de-a doua
soție (Ps. 127, 3-5), ceea ce nu era deloc avantajos, cele două soții neavând o relație bună, așa cum a fost cazul Sarrei cu Agar (Fc. 16, 4-5).
 Tinerele erau încredințte soților, cărora se adresau cu apelativul: „ba’al” („stăpân”), după ce se achita tatălui lor un preț de răscumpărare
numit „mohar”. Acest preț varia în funcție de cerințele tatălui fetei sau de posibilitățile bărbatlui, uneori putând fi înlocuit și cu diferite
servicii. Acesta era ca o compensație pentru familia care pierdea o sursă de venit dată de diversele munci pe care fata le presta.
 Judecătoarea și proorocița Debora, Batșeba, Izabela, Atalia, Iaela, Iudit, Estera ș. a. au dovedit că și femeile se puteau ridica la calitățile
bărbaților lor, deși erau subordonate lor.
 În viața religioasă femeile erau net inferioare, neputând să slujească templului, ci doar să depună votul de nazireat cu acordul tatălui sau al
soțului. Unele femei au fost preotese, cum au fost Mariam sau Debora, inspirate de Duhul Sfânt.
 Menirea principală a femeii era de a face copii, nefertilitate considerându-se o pedeapsă de la Dumnezeu. Relația dintre Dumnezeu și om a
fost comparată cu relația dintre fii și mamă ( 49,15). Dragostea tatălui pentru fii era mai mare decât pentru fiice, primii ducând mai departe
moștenirea și numele familiei
DREPTUL MATRIMONIAL
 Întrucât căsătoria la evrei se fundamenta pe voia lui Dumnezeu și era în strânsă legătură cu credința israelită, erau
interzise cu desăvârșire căsătoriile mixte între persoane de credințe diferite. Se putea încheia astfel de căsătorii cu
condiția ca cel de altă credință să îmbrățișeze credimța israelită și să respecte Legea mozaică, de aceea după
întoarcerea din exil, la îndemnul lui Ezdra, s-au desfăcut toate căsătoriile pentru a se reveni la vechile datini (Ez.10,
10-44). De asemenea, Legea interzicea căsătoriile între rude.
 Dacă totuși se încheiau astfel de căsătorii, ele erau considerate urâciune înainte Domnului Dumnezeu, iar cei care
făceau aceasta erau pedepsiți cu moartea. Căsătoria era hotărâtă de părinții mirilor, chiar dacă cei doi nu aveau vreo
legătură sau chiar nici nu se cunoșteau.
 La evrei, cel care a murit fără să împlinească porunca lui Dumnezeu: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul!”
(Fc 1, 28) era considerat blestemat. Astfel a luat naștere așa-numita „Căsătorie de Levirat”, practicată cu mult înainte
de Mosie și pe care acesta nu a reușit să o desființeze, dar a dat posibilitatea celui în cauză să o refuze (Rut 4).
 Pentru căsătorie un bărbat trebuia să aibă vârsta de cel puțin 18 ani, iar o fată, vârsta de 12 ani.
CĂSĂTORIA DE LEVIRAT
 Cel care nu respecta pornuca dată de Dumnezeu primilor oameni („Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul!”),
chiar dacă aceasta nu se întâmpla din dorința lui, era considerat un om blestemat care nu și-a împlinit menirea pe
pământ.
 Din solidaritate cu acești oameni, înainte de Moise s-a împământenit obiceiul care ulterior a devenit lege, ca dacă un
bărbat a murit fără să aibă copii, fratele lui să o ia de soție pe văduvă, iar primul născut al lor să fie considerat copilul
răposatului.
 Legea îi cuprindea doar pe frații proveniți din același tată.

 Căsătoria de levirat era privită cu rezerve, totuși, de către evrei, drept exemplu stându-ne cazul lui Onan care nu a dorit
să lase urmași fratelui său. De aceea Moise a instituit o lege prin care femeia rămasă văduvă să își cheme cumnatul în
fața judecătorului, iar acesta să aibă dreptul să refuze căsătoria. În acest caz, în mod simbolic femeia îl descălța pe
cumnatul său de o sanda și îl scuipa pe picior, spunându-i: „Așa se cuvine omului care nu vrea să zidească casă fratelui
său în Israel!” (Deut. 25). Din acel moment casa acelui om se numea: „casa desculțului”.
DREPTURILE ȘI
ÎNDATORIRILE SOȚILOR
 Pentru că femeia era subordonată bărbatului, nu prea se poate vorbi despre drepturile acesteia. În cazul în care părinții
își dădeau fata unui bărbat care nu plătea prețul răscumpărării, acesta nu își mai putea lua o a doua soție fără acordul
primei. Acesta era singurul cuvânt pe care îl avea de spus femeia în familia israelită.
 Concubinea avea și ea dreptul de a nu putea fi vândută, iar copiii rezultați dintr-o astfel de căsătorie erau legitimi (Fc.
16, 3).
 Din punctul de vedere al îndatoririlor, legea prevedea păstrarea fidelității conjugalea (Os. 2,18), iar păcatul adulterului
se pedepsea cu moartea prin lapidare.
 Bărbatul avea dreptul de a se încredința de curăția femeii sale atunci când o bănuia de infidelitate. Acesta o ducea pe
femeie la templul sfânt, unde, după un ritual special, o punea să facă un jurământ numit: „Minhat kenoot”.
 Pe lângă acestea, trebuie menționat faptul că femeile nu puteau face vreo altă acțiune solemnă fără acordul soților.

 Bărbații aveau dreptul să dețină câte soții doreau, dar și concubine.

POZIȚIA SOCIALĂ A FEMEII
 Față de cum era în celelalte popoare, la evrei femeia mai avea oarecare drepturi, nefiimd chiar întrutotul supusă
bărbatului ei, care nu avea dreptul să o vândă, așa cum făcea cu fiicele și sclavele sale. Fiind cumpărată de soțul său,
femeia devenea proprietatea acestuia, neavând dreptul de a depune vreun vot sau divorț.
 Chiar dacă nu era egală în drepturi cu bărbatul ei, femeia purta și ea numele.de „Baalah” („stăpână”),.fiind alături de
acesta stăpâna sclavelor. Ea se bucura de aceași cinste din partea copiilor, ca și bărbatul și avea dreptul să moștenească
averea părinților ei. În caz că cineva încălca Legea castității, suporta pedeapsa cu moartea, sau plata a 50 de sicli de
argint tatălui fetei, fiind obligat totodată să o ia de soție fără să mai divorțeze de aceasta.
 Faptul că, în raport cu celelalte popare, femeia nu era chiar atât de înjosită la evrei este dat de faptul că încă din actul
creației femeia era egală cu bărbatul, amândoi având chipul lui Dumnezeu, însă Legea mozaică își arată imperfecțiune
și de această dată, rolul principal în familie, aparținându-i bărbatului.
 Văduvele nu moșteaneau nimic din averea soțului, ci ele deveneau proprietatea moștenitorului averii. În acest sens
profeții dau îndemnuri foarte clare ca văduvele să fie bine apărate și nu înjosite. Pentru a se preveni văduvia, celor
logodiți nu le mai era permis să meargă îl luptă.
GRIJA FAȚĂ DE VĂDUVE
 Spre deosebire de alte popoare, credimța israelită, imitând Chipul Iubirii milostive a lui Dumnezeu, arăta
o deosebită purtare de grijă pentru cei nevoiași, și mai ales pentru văduve, care erau în pericol să ajungă
într-o situație materială precară. Asfel, văduvele aveau dreptul de a se întoarce la casa tatălui, fără ca
acesta să fie obligat să le întrețina (În afară de Marele Preot), sau aveau dreptul să se recăsătorească, cu
anumite excepții.
 Atunci când văduva nu se prostitua sau nu trăia în concubinaj, se retrăgea la Templul Sfânt.
REPUDIEREA ȘI DIVORȚUL
 În vechea societate israelită doar bărbatul avea dreptul de a-și repudia soția, adică de a divorța de aceasta. Femeii nu îi
permis acest lucru, indiferent de motiv, dar în același timp bărbatul pitea să facă asta și din cel maj banal motiv (Deut.
24, 1).
 Procedura divorțului era una foarte simplă. Era de ajuns ca bărbatul să afirme: „Ea nu mai este femeia mea, eu nu mai
sunt bărbatul ei.” (Os. 2, 4). Aceasta se făcea în prezența a doi martori și se elabora un document numit: „carte de
despărțire.”, cu ajutorul căreia femeia se putea recăsători.
 Existau totuși și anumite restricții și asupra bărbaților. Le.era interzis să divorțeze bărbaților care își acuzau oe nedrept
soția că nu ar fi fost fecioară, dar și celor care s-au căsătorit obligați de Lege, în urma unui viol. Femeilor, chiar dacă
le-ar fi fost permis să deivorțeze, nu ar fi făcut acest lucru, din pricina stării materiale în care ajungeau. Probabil
femeile din diaspora iudaică ar fi avut acest drept, în special cele din Alexandria.
 În diaspora din Elphantine, soțul care divorța nu mai putea cere restituirea prețului de răscumpărare din partea
părinților femeii, ba mai mult: plătea toate cheltuielile de divorț, iar bunurile aduse de femeie rămâneau în posesia ei.
COMBATEREA IMORALITĂȚII
DE LEGEA MOZAICĂ
 Din motivul că Decalogul a avut rolul de a feri poporul evreu de imoralitatea care se împământenise în celelalte popoare, Moise
poruncește fiilor lui Israel să se înrudească cu vreunul din cele șapte popoare canaaneene care i-ar putea corupe.
 În familiile isrelite se combătea foarte mult desfrâul. Astfel, contractarea căsătoriilor se făcea la vârste destul de fragede, când fetele
încă nu erau nic foarte bine dezvoltate fizic. Deobicei vârsta maximă era de 20 de ani ai bărbatului.
 Căsătoriile erau hotărâte de părinți, iar în multe cazuri tinerii nici nu se cunoșteau. Dacă o fată era descoperită că nu și-a păstrat
fecioria până la căsătorie, era ucisă cu pietre. Dacă o fată era violată în interiorul cetății, unde ar fi putut striga dulă ajutor, era ucisă
împreună cu violatorul, dar dacă violul se petrecea în afara cetății, era ucis doar violatorul.
 Fidelitatea în căsnicie era un aspect foarte important. Totuși, nu se considera adulter din partea bărbatului care practica poligamia, sau
care întreținea relații cu concubinele sau prostituatele.
 Cel care săvârșea păcatul desfrânării era comparat cu un criminal și era ucis cu pietre.

 Femeile erau judecate și pedepsite mult mai aspru pentr desfrânare, față de bărbați (Os. 4, 14). Deși prostituția era permisă, era văzută
ca un păcat (Pilde 23, 27-28).
 Alte forme a păcatuluo desfrânării erau de neconceput și pedepsite cu moartea. Astfel de păcate atrăgeau și mânia lui Dumnezeu, cum
a fost în cazul cu Sodoma și Gomora.
 Familia avea la bază iubirea și voia divină, iar poligamia era într-adevăr un abuz pe care Moise îl tolerează totuși, dar îi pune anumite
limite, încercând să-l combată.