Umanitarismul legii Pentateuhului

Introducere

Umanitarismul Legii Pentateuhului se înscrie în expresia părintelui

Nicolae Steindhartd „ Dumnezeu în care tu nu crezi, crede El în tine”,
deoarece El este cel care se îngrijeşte de om, Dumnezeu este cel care îl
face pe om uman, umanitarist.
El îi spune că toţi oameniii îi sunt fraţi, îi dă reguli pe care să le
urmeze în viaţa de zi cu zi atât religioasă, cât şi în cea socială, într-un
cuvânt prin Dumnezeu omul devine om, persoană capabilă de dialogul
numit rugăciune, de certitudinea numită credinţă, de credincioşie de
viaţă, mai bine spus de viaţa care transcende cotidianul, lumescul şi
continuă în starea de bine numită rai.
Situaţia aceasta dăinuie încă de la prima suflare de viaţă pe care
Dumnezeu o dă Adamului de lut în Eden1.
Sfântul Grigorie de Nyssa, după ce aduce cele mai frumoase elogii
la adresa omului , îi atrage atenţia că că firea lui este de lut {„Atunci,
luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în
faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” ( Facere 2, 7); „În
sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în
pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei
întoarce".( Facere 3, 19) } care peste puţin timp va deveni praf, o simplă

1
Pr. prof. Atanasie Negoiță, Teologia Biblică a Vechiului Testament, Editura Sofia, București 2004, p.
131
băşică de aer care conţine o răsuflare de o clipă, o umbră care dispare ca
prin vis.2
Se simte nevoia existenţei unor legi care să transforme bucata de
argilă numită om în pământ roditor, umbra în lumină, visul în realitatea
care transcende veşnicia3. Astfel apare în istorie Legea Pentateuhului sau
Legea lui Moise care prevede reglementări în principal religioase care au
şi un pregnant caracter social, uman. Aceste legi fiind cu oameni, pentru
oameni, despre cum să se compoarte oamenii este real şi normal ca în ele
să se găsească umanismul sau umanitarismul. Despre umanitarismul
Legii Pentateuhului vom vorbi în continuare.
Ca un prim reper precizez că umanitarismul defineşte o concepţie,
atitudine de înţelegere, de dragoste faţă de oameni şi de omenire;
umanitate, provine din cuvântul francez „humanitarisme”, este o
tendinţă de a contribui la dezvoltarea unei societăţi umane; atitudine
pătrunsă de dragoste faţă de oameni de umanitate. Aşadar termenul
umanitarism include atitudinea providenţială a lui Dumnezeu faţă de
omenire cât şi atitudinea umană pe care fiecare om este dator să o aibă
faţă de semenul său4.
În baza faptului că vorbim despre umanitarismul Pentateuhului o
să ne referim la acele categorii care până în ziua de azi sunt considerate
în nevoie de a fi protejate şi anume femeile, copiii şi sclavii.

1. Femeile,

2
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre friciri, Cuvântul 1, în PSB nr 29, p. 339-342
3
Pr. prof. Dr . Borca Vasile, Câteva repere de remarcat și valorificat în universul ființei umane, în
Omagiu părintelui V. Dură la 60 de ani , Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2006, p. 421-425
4
http://dexonline.ro/definitie/umanitarism accesat la data de 05. 10. 2012 ora 15:00

2
 Deşi nu au atât de multe drepturi ca şi bărbaţii evrei, comparând
situaţia lor cu cea a altor femei din popoarele şi societăţile acelei vremi
putem afirma că au o situaţie mult mai privilegiată.
Femeia nu era supusă total autorităţii soţului său, ea nu putea fi
vândută de soţ, desi barbatul devenea proprietarul ei prin plătirea preţului
de răscumpărare tatălui ei.5
Ea avea titlul de stăpână a casei alături de soţul său, bucurându-se
de autoritate asupra sclavelor şi de aceiaşi cinstire ca a soţului din partea
copiilor fapt evidenţiat şi de porunca a cincea din Decalog „Cinsteşte pe
tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe
pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.” (Ieşire 20, 12).
Onoarea ei era apărată de legea castităţii, în cazul în care ea săvârşea
adulterul de bună-voie şi era prinsă, era ucisa cu pietre „Iar dacă cele
spuse vor fi adevărate şi nu se va găsi feciorie la fată, atunci fata să fie
adusă la uşa casei tatălui ei şi locuitorii cetăţii ei să o ucidă cu pietre şi
să o omoare, pentru că a făcut lucru de ruşine în Israel, desfrânându-se
în casa tatălui său. Şi aşa să stârpeşti răul din mijlocul tău.”
(Deuteronom 22, 20-21)
Pe de altă parte daca era dezonorată, Legea pedepsea cu moartea
prin lapidare a făptaşului , sau cu plata a 50 de sicli de argint tatălui fetei
şi căsătorirea obligatorie a celor doi fără a mai avea dreptul soţul de a se
despărţi vreodată de femeie.
Poziţia înaltă şi bine protejată a femeii în societatea evreilor este
subliniată de faptul că aceasta avea dreptul să-şi educe copiii de parte
bărbătească până la vârsta de 5 ani şi fetele până ce se căsătoreau.

5
Pr. Prof. dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. dr. Emilian Cornițescu, Arheologie biblică pentru
facultățile teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 130

3
 Mai mult, încă din primele capitole ale Genezei Dumnezeu are
grijă de femeie, iar Adam îi recunoaşte rolul important de companion al
său, rol pe care acesta trebuie să-l protejeze deoarece ea este singura care
îl întregeşte fiind şi ea făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu
formând alături de bărbatul său plinătatea noţiunii cuvântului om, adică
un singur trup „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după
chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie…De aceea va
lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi
amândoi un trup.” ( Facere 1, 27 şi Facere 2, 24)
Umanitarismul legii mozaice faţă de femeie reiese şi din
prescripţiile special prevăzute pentru protejarea şi ajutorarea văduvelor,
care deşi nu moşteneau nimic din averea soţului erau lăsate în grija
moştenitorului căruia i se cerea un comportament plin de dragoste şi
înţelegere faţă de ele: „ Şi să vină … şi văduva care se află în sălaşurile
tale şi să mănânce şi să se sature, ca să te binecuvânteze Domnul
Dumnezeul tău în toate lucrurile mâinilor tale, pe care le vei face tu”
(Deuteronom 14, 29); „Să te veseleşti înaintea Domnului Dumnezeului
tău, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta, levitul din cetăţile tale şi
străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în mijlocul tău, în locul pe care l-
a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să fie numele Lui acolo.”(Deuteronom
16, 11).

2. Copiii

Legea Pentateuhului acordă o grijă deosebită copiilor. De precizat

este faptul că o familie numeroasă era considerată dar divin şi
binecuvântare din partea lui Dumnezeu: „Căuta-voi spre voi şi vă voi
binecuvânta; veţi avea copii, vă voi înmulţi şi voi fi statornic în

4
legământul Meu cu voi.” ( Levitic 26,9). Familia fără copii era
considerată pedepsită de Dumnezeu.
Naşterea unui urmaş de sex masculin era o o adevărată sărbătoare
pricinuind mai multă bucurie ca naşterea unei fete deoarece băiatul era
singurul care asigura perpetuarea numelui şi a neamului părintelui său.
Întreg Vechiul Testament protejează copiii fapt care reiese clar şi
din importanţa acordată educării lor care avea un rol important în
formarea copiilor, iar educatorului ( mama până la 5 ani şi învăţătorul de
la 5 ani pentru băieţi) i se cere să fie deosebit de exigent în activitatea
sa.
Grija Legii Pentateuhului faţă de copii şi educarea lor reiese şi din
faptul că evreii au înfiinţat şcoli în care cei mici să înveţe Legea.

3. Sclavii

După cum bine ştim istoria vetero-testamentară este încadrată

istoric în perioada sclavagistă, în perioada patriarhilor sclavia fiind o
realitate socială6.
Legea mozaică dă dovadă şi în cazul acestora de umanitarism căci,
în timp ce la celelalte popoare sclavii erau consideraţi simple unelte în
mâna stăpânului, nu mai importanţi decât o daltă sau o sapă, la iudei
sclavul era tratat într-un mod mai uman, nu este considerat doar o simplă
unealtă, iar stăpânul nu are dreptul să i-a viaţa sau să pedepsească cu
moartea pe supuşii săi. Aceste ideii generale desprinse la o privire pe larg
în cărţile Pentateuhului induce ideea că sclavii erau consideraţi de Lege
creaturi ale lui Dumnezeu şi fraţi sau semeni ai tuturor evreilor.

6
Pr. Prof. dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. dr. Emilian Cornițescu, Arheologie biblică pentru
facultățile teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 131

5
 Se deosebeşte în prescripţiile Legii că sclavii erau divizaţi în două
categorii diferite: sclavi indigeni (care aveau naţionalitate iudaica) şi
sclavi proveniţi dintre popoarele străine. Prima categorie dispune de mai
multe drepturi decât cealaltă.
În sprijinirea umanitarismului Legii mozaice vine faptul că sclavii
erau consideraţi ca membrii familiei, de aceea trebuiau să fie circumcişi,
lucru care le permitea să beneficieze şi ei de repausul sabatic,
participarea la ospeţele sacrificiale şi la sărbători, mai mult puteau chiar
să se căsătorească cu fiica stăpânului lor, să devină administratorii averii
stăpânului şi cei mai de încredere oameni ai lui.
Diferenţa dintre sclavii indigeni şi cei de la popoarele străine este
că cei din urmă nu-şi mai putea recăpăta libertatea, erau sclavi pe viaţă,
dar şi în cazul lor sunt prescrise legi umanitare:
- dacă un stăpân îşi ucidea sclavul era şi el ucis ( Ieşire 20, 12)
- dacă sclavul murea după două sau trei zile stăpânul trebuia să
plătească o anumită sump de bani
- dacă în urma bătăii sclavul îşi pierdea integritatea coorporală era
pus în libertate
- de asemenea i se acorda dreptul de a-şi alege stăpânul fapt foarte
important „Să nu dai pe rob în mâinile stăpânului său, când acela
va fugi de la Stăpânul său la tine;Lasă-l să trăiască la tine, lasă-l
să locuiască în mijlocul vostru, în locul ce-şi va alege, în una din
cetăţile tale unde-i va place; dar să nu-l strâmtorezi”(Deuteronom
23, 15-16).
Sclavului evreu i se permitea să se răscumpere de la stăpânul său
şi să-şi dobândească libertatea, tot acesta era eliberat în anul sabatic
primind de la stăpânul său daruri, iar in anul jubiliar erau eliberaţi toţi
sclavii inclusiv cei care nu îşi împliniseră cei şase ani de sclavie „Ci să

6
fie el la tine ca simbriaş sau străin, şi să-ţi lucreze până la anul
jubileu;Iar atunci să se ducă de la tine, şi el şi copiii lui împreună cu el,
să se întoarcă în neamul său şi să intre iarăşi în stăpânirea părinţilor
săi.” (Levitic 25, 40-41).
Din cele expuse mai sus reiese că Legea Pentateuhului este una
profund umanitară, totuşi revenind după prescripţiile legii în timp către
prezent descoperim Talmudul care este o carte alcătuită de către evrei
pentru a interpreta Legea. Talmudul este alcătuit din două mari părţi
Mişna şi Ghemara, denumirea lor tradusă ar însemna explicaţie sau
interpretare. Talmudul conţine maxime sau texte sub forma întrebărilor şi
a răspunsurilor, citate a rabinilor care explicau Legea.
Nu trebuie uitat, nici ignorat că evreii considerau apropiaţi ai lor,
semeni ai lor numai pe cei care făceau parte din familia lor, iar în sens
mai larg pe cei de aceiaşi naţionalitate cu ei.
Acestea fiind spuse menţionăm că Talmudul numeşte non-evreii
„goyim” un termen care pune celelalte fiinţe umane pe aceiaşi treaptă cu
vitele sau cele mai neînsemnate vietăţi de pe pământ.
În continuare o să prezint citate selectate de către un fost evreu din
Talmud. Acesta se numeşte Nathanael Kapner iar în vara anului 2007 s-a
convertit la ortodoxism fiind oripilat de textele pe care le-a găsit în
Talmud7. Dintre propriile sale citate selecţionez doar pe cele care se pot
expune în public:
- „Chiar si cei mai buni dintre non-evrei trebuie sa fie omorati”
- „Evreii pot fura de la non-evrei. Daca un evreu gaseste un obiect
pierdut de un non-evreu, nu trebuie sa-l inapoieze.”

7
http://apologeticum.wordpress.com/2009/12/10/talmudul-evreiesc-demascat-o-carte-ce-prolifereaza-
crima-rasismul-si-pedofilia/ accesat la data de 05. 10. 2012 ora 15:00

7
 - „Evreul are voie sa se duca la Akum (non-evreu), sa-l conducă, să
facă afaceri cu el, sa-l insele si sa-i ia banii. Pentru ca bogatia
non-evreilor trebuie sa fie privita ca proprietate comuna si
apartine primului care o ia.”
- „Pedepsibil pentru evreu este doar adulterul catre femeia altui
evreu. Sotia non-evreului este exclusa.”
- „Daca un non-evreu omoara un non-evreu sau un evreu, este
responsabil; dar daca un evreu omoara un non-evreu nu este
responsabil.”
- „Evreii trebuie sa incerce mereu sa-i insele pe Crestini.”
- „Rata de nastere a non-evreilor trebuie sa fie oprimata masiv.”
Foarte interesant de speculat este modul în care rabinii evrei au
ajuns la aceste concluzii sau maxime căci după cum am vazut mai sus
Legea deşi nu era perfectă nu conţine ideiile pe care aceşti tălmăcitori ai
ei i-o acordă.
Concluzionând umanitarismul Pentateuhului este o temă centrală
care se vede pregnant încă din primele capitole ale Genezei. se
răspândeşte cu velocitate în întreg textul Vechiului Testament şi devine
deplină în Noul Testament.

8
 Bibliografie

I. Izvoare

1. * * * BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub

îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist –
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1988;

II. Cărţi
1. Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre friciri, Cuvântul 1, în PSB
nr 29, traducere de Stăniloaie pr. prof. Dumitru, Buga, pr. Ioan Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti
1982;
2. Negoiţă, Pr. prof. Atanasie Teologia Biblică a Vechiului
Testament, Editura Sofia, Bucureşti 2004,

III. Reviste şi articole

1. Pr. prof. Dr . Borca Vasile, Câteva repere de remarcat şi

valorificat în universul fiinţei umane, în Omagiu părintelui V. Dură la
60 de ani , Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2006

9
 IV. Site-uri
1. http://apologeticum.wordpress.com
2. http://dexonline.ro

10