UNIVERSITATEA „X” DIN MUNICIPIUL Y

FACULTATEA DE ȘTIINŢE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Specializarea: Drept

REFERAT

Titlul lucrării

Familia romană

Student:

Prof.coordonator :Z

X
2020
 Familia romana
Familia romană era o instituție antică majoră din Roma, prezentă în domeniul social și
juridic, care era alcătuită din toți cei care trăiau sub autoritatea conducătorului familiei sau
familiilor paterne.
Este cât se poate de evident faptul că familia a fost rodul unei evoluții de veacuri
deoarece a suferit numeroase prefaceri ca o consecință firească a dezvoltării societății
omenești, a influențelor de ordin religios, moral, economic și politic, raporturile dintre
membrii acesteia, statutul copiilor sau conducerea familiei fiind total diferite astăzi, față de ce
au conceput anticii.
Fustel de Coulanges, în calitate de istoric, a evidențiat faptul că la baza familiei antice
nu a stat numai principiul nașterii (acesta nefiind considerat un element cheie, dovadă fiind
faptul că fiul sau fiica prin emancipare sau căsătorie rupeau orice legături cu familia) al
afecțiunii sau puterii părintești. Un lucru era însă cert, după cum spune însuși istoricul, și
acela că: membrii familiei antice sunt uniți prin ceva mai puternic decât nașterea, decât
sentimentul și decât forță fizică: religia vetrei sacre și a străbunilor. Ea face ca familia să
alcătuiască un singur corp în viață de aici că și în cea de dincolo.Familia antică este mai mult
o unire religioasă decât una naturală.1
Normele după care familia a fost guvernată au apărut ca rod al unor practici, obiceiuri
foarte vechi ce și-au avut sorgintea în credință religioasă. Normele acestea au fost preluate de
către legiuitor în momentul formării cetățîi pentru că de-a lungul timpului să fie adaptate
epocii cu multă precauție.
La începuturile constituirii Romei, putem afirmă cu certitudine că foma de organizare
a familiilor romane a avut stuctură unei familii patriarhale monogame bazată pe autoritate și
descendența masculină potrivit criteriului vârstei și al maturitățîi, fiecare familia având
proprietatea să, cultul sau și legile sale nescrise.
Pater familias trebuie înțeles nu  neapărat în sensul de tată, ci mai exact de șef,
conform afirmățiilor susținute de Ulpian cu privire la faptul că familia este formată din mai
multe persoane aflate sub autoritatea unei singure puteri, termenul de familie pentru acesta
rezumându-se în totalitate la puterea absolută a unui șef de familie.
Noțiunea de familia rustică și familia urbană vizau grupurile de sclavi situați în zonele
urbane sau rurale. Sensul complet al noțiunii de familia îi cuprindea pe copii, gineri, nurori,
nepoți, stanepoti, slăvi și soție, precum și bunurile aparțînând acestora, toate aflate sub
autoritatea unui pater familias. Pentru autori acest fapt era văzut precum o grupare politică
(deoarece șeful familiei era conducătorul), economică (șeful stăpânea bunurile tuturor
membrilor familiei) și religioasă (cultul reprezenta temeiul fundamental al familiei române).
O altă informație prețioasă este faptul că în fiecare casă romană există o divinitate
casnică, mult mai puternică decât șeful de familie, care avea rolul de a stabili rândurile în
familie. Peter era îndreptățit să se îngrijească de cultul zeilor casei, focul sacru, iar femeia de
tainele cultului domestic.
1
F. de Coulanges, Cetatea antică, vol I, Ed.Meridiane, București,1984, pg.63-65.

2
 Gaius, în lucrarea sa intitulată Institutiones, a considerat necesar să facă distincția, din
punct de vedere al stării juridice a persoanelor, între persoanele sui iuris (cele care nu se aflau
sub puterea altcuiva) și alieni iuris (cele care erau supuse dreptului și autorității altuia) cât și a
diverselor denumiri atribuite șefului familei, precum:
a)     Pater familias era termenul care desemna bărbatul independent (de altă persoană)
care-și exercită autoritatea asupra întregii familii, bunuri, animale, proprietăți, etc.
b)    Manus indică puterea soțului asupra soției.
c)     Patria potestas reprezenta autoritatea asupra copiilor
d)    Dominica potestat indică puterea asupra sclavilor
e)     Dominium reprezenta puterea exercitată asupra bunurilor/ lucrurilor materiale.
În calitate de șef religios, pater era responsabil cu organizarea ceremoniile cultului
zeilor casnici și perpetuarea familiei, aceste responsabilități conferindu-i dreptul de a repudia
soția pentru sterilitate și adulter, de a recunoaște sau nega nou-născutul, de a-și căsători copii,
(oferindu-le în acest sens consimțământul), de a emancipa un fiu, adopta copii sau desemna,
pe patul de moarte, un tutore pentru soție și urmăși.
În calitate de proprietar, pater familias putea să închirieze/vândă bunuri din întreagă
avere a familiei, să supună la pedepse corporale sau chiar să ucidă oricare persoană supusă
lui, inclusiv propriul copil, deoarece el însuși era unicul proprietar iar toate câte deținea erau
considerate elemente ale patrimoniului familial.
În calitate de judecător, avea competență de a da sentințe în baza autorității sale
maritale sau paterne, deciziile fiind incontestabile. Pentru delictele comise de către membrii
aflați în subordinea să, pater familias se făcea răspunzător în față tribunalului, autoritatea
celui din urmă fiind una absolută.
Familia română, conform informațiilor coroborate mai sus, cuprindea în sânul ei mai
multe persoane între care au existat o legătură de rudenie cu totul diferită de cea pe care o
percepem în prezent. Astfel că, în decursul timpului s-au distins trei astfel de categorii:
agnatii, cognatii și gentilii
Gaius, în lucrarea sa intitulată Institutiones, povestește despre agnati că se numeau cei
care erau legați prin rudenie legitimă. Rudenia legitimă era aceea care se stabilea prin
persoane de sex bărbătesc. Frații născuți din același tată erau agnati, numindu-se chiar frați,
chiar dacă nu au avut aceași mama. Tot așa, unchiul după tată era agnat cu fiul fratelui și
invers. Rudenia agnatică era, așadar, o rudenie exclusiv stabilită prin intermediul bărbaților
deoarece doar aceștia puteau deveni șefi de familie.
O formă mai aparte și încă necunoscută în totalitate de către marii cercetători o
reprezintă gentilii, socotiți o categorie a rudelor agnatice mai îndepărtate, fără a putea dovedi
existența strămoșului comun.
Formă de rudenie care se bazează pe legătură de sânge se numește rudenie cognatica,
independența de orice reguli ale religiei casnice, de care nu s-a ținut cont o vreme doar în
materia căsătoriei, unde o asemenea legătură ar fi putut constitui un impediment.
După cum am precizat adineauri despre raporturile de rudenie ce se stabileau între
membrii de familie, respectiv rudenia agnotica (civilă) și cognatica (de sânge), doresc să
enumăr care erau condițiile de fond ce trebuia a fi îndeplinite de tineri pentru a se putea
căsători: aceștia aveau nevoie de consimțământul celor doi pater familias, vârstă minimă de
14 ani pentru băieți și 12 pentru fete.

3
 Căsătoria era de două forme cum manu- căsătoria solemnă care avea că efect intrarea
soției în familia soțului sau sine manu- căsătoria nesolemna, ce se încheia prin întrunirea
cumulativă a două elemente affectio maritalis și honor matrmonii.
Efectul căsătoriei cum manu, pe plan personal o determina pe femeie să între în
familia soțului cu statut de fiica sau nepoata, rupând legătură de rudenie civilă cu familia de
origine, aderând în acest fel la cultul familial al soțului, iar pe plan patrimonial, întreagă să
avere să între în patrimoniul soțului.
Efectul căsătoriei sine manu, pe plan personal îi permitea femeii să-și păstreze statutul
avut anterior, iar pe plan patrimonial să-și păstreze averea personală, constituind de regulă o
dota.
            Divorțul, inițial nu era posibil decât unilateral, prin repudium, pentru cauze grave
precum adulter, vrăjitorie, ulterior devenind tot mai raspandid impunându-se în acest sens
măsuri de limitare.
            Adrogatiunea reprezintă o formă de creare artificală a puterii părintești constând în
trecerea unei persoane independente (sui iuris) sub autoritatea altui pater familias. Pentru
acest lucru erau necesare: avizul colegiului pontifical, votul adunărilor curiate, abandonul
solemn al vechiului cult familial. Cel adrogat trebuie să fie de sex masculin, să aibă peste 14
ani, să fie sui iuris, iar adrogantul să nu aibă copii iar între el și cel pe care dorește să-l adroge
să existe o diferența de vârstă de cel puțîn 18 ani. Doar îndeplinind toate aceste condiții cel
abrogat devenea alieni iuris, bunurile sale trecând în patrimoniul adrogantului, datoriile sale
stingandu-se.
            Adoptiunea reprezintă o formă de creare artificială a puterii părintești constând în
trecerea unui fiu sau a unei fiice din puterea unui pater familias sub puterea altui pater
familias.Puteau fi luați în adopție și impuberii, femeile. Nefiind reglementată într-un sesn
adoptiunea se realiza în două etape: fiul era scos de sub puterea lui pater familias printr-o
triplă vânzare fictivă; adoptatorul revendică fiul înaintea magistratului.
            Legitimarea reprezenta o formă de creare artificială a puterii părintești constând în
acordarea statutului de copil legitim unui copil provenind din afară căsătoriei (natural).
Încetarea puterii lui pater fammilias se putea înfăptui doar în trei cazuri:
a) Emanciparea-  triplă vânzare fictivă
b) Moartea
c) Dobândirea calității de preot a lui Iupiter/preoteasa a Vestei
Făcând o analiză a familiei antice nu puteam să nu evocăm importantă covârșitoare a
normelor religioase în formarea și evoluția acestora, cu atât mai mult cu cât, cel puțîn în
aparență, familia modernă pare a fi mai puțîn inghegata decât cea antică, dând dovadă de a
stabilitate cu adevărat îngrijorătoare.

4
 Bibliografie
1. M. D. Radu – Drept roman, Edit. Pro Universitaria, București, 2015;

2. A.Giardina – Omul roman, Edit. Polirom, Iaşi, 2002;

3. Vl. Hanga, M. D. Bob – Curs de Drept privat roman, Edit. Universul Juridic, 2009;

4. E. Molcuţ – Drept privat roman, Edit. Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

5. F. De Coulanges – Cetatea antică, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1984;

6. Gaius – Instituţiunile, trad. de A.N.Popescu, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1982;

7. Iustinian – Instituţiunile, trad. de Vl. Hanga, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2002

8. Romulus Gidro, Aurelia Gidro- Drept privat roman, Edit. Universul Juridic, 2015

9. Drept roman-manual de studiu individual-Mihnea-Dan Radu, 2018