Casatoria in Roma Antica

În Roma antică, căsătoria era cunoscută sub denumirea de Conubium, adică

dreptul de a încheia o căsătorie în mod valabil.
După jurisconsultul roman Modestinus căsătoria reprezenta unirea bărbatului
cu femeia, o comunitate pentru întreaga viață, împărtășirea dreptului divin și uman.
În concepția lui Iustinian căsătoria reprezenta unirea bărbatului cu femeia, care
constă dintr-o comunitate de viață, de nedespărțit.

Condițiile de fond la căsătorie în Roma antică:

În privința consimțământului la căsătorie, trebuiau să își dea acordul
consimțit cei doi pater familias din familiile celor care aveau intenția de a se
căsători (părintele, tatăl din partea bărbatului și părintele, tatăl din partea femeii)
abia mai târziu se ținea cont de consimțământul viitorilor soți. Cu alte cuvinte,
părinții erau cei care aveau ultimul cuvânt în ceea ce privea încheierea unei
căsătorii în acea vreme.
Ce se întâmpla dacă cei doi îndrăgostiți nu ascultau de voința supremă
ale celor doi pater familias? În cele mai multe cazuri se ajungea la renegare,
alungarea din familie sau dezmoștenire, iar în cazuri excepționale se ajungea și la
comiterea de infracțiuni asupra vieții (omor, tentativă de omor). Prin legea Iulia ce
datează încă de pe vremea împăratului August, li se acorda fetelor dreptul de a se
adresa unui magistrat pentru a-l constrânge pe șeful familiei să-și manifeste în sens
pozitiv consimțământul. Împăratul Iustinian este de părere că acest drept trebuie
neapărat atribuit și tinerilor bărbați și le oferă și acestora dreptul de a solicita
ajutorul unui magistrat în situația în care șeful familiei se împotrivea cu privire la
încheierea căsătoriei.
În privința vârstei viitorilor soți, în Roma antică, bărbatul trebuia neapărat să
fie puber, adică să aibă cel puțin vârsta de 14 ani împliniți, iar femeia trebuia să fie
nubilă, (aptă pentru căsătorie) adică să aibă vârsta de cel puțin 12 ani împliniți.
Ultima etapă pentru a putea încheia o căsătorie romană valabilă constă în
îndeplinirea condițiilor legale pentru a dobândi conubium adică dreptul de a
încheia o căsătorie în mod valabil.
 Singurii care dețineau conubium erau cetățenii romani, latinii vechi, dar și
cei cărora conubium le-a fost acordat în mod expres (se putea solicita o autorizație
specială din partea autorităților).
Căsătoria în Roma antică era reprezentată de două mari forme și anume:
Căsătoria cum manu și Căsătoria sine manu.
Căsătoria cum manu – Era acea formă a căsătoriei prin care femeia care
urma să se căsătorească trebuia în mod obligatoriu să întrerupă orice relație cu
familia ei, urmând a intra în puterea noului pater familias.
Căsătoria sine manu – Era acea formă a căsătoriei în care femeia, viitoarea
soție nu intra deloc în puterea noului pater familias. Aceasta avea de îndeplinit o
singură condiție și anume să îi fie fidelă soțului său, iar drept urmare a căsătoriei,
soția dobândea rangul social al soțului.
Pentru încheierea valabilă a căsătoriei în acea vreme, pe lângă
consimțământul celor doi pater familias mai era necesar să se îndeplinească încă
două condiții în mod cumulativ (în același timp) și anume să existe affectio
maritalis și honor matrimonii. Adică să existe fără nicio urmă de îndoială
intenția viitorilor soți de a întemeia o familie urmată de conviețuirea faptică și
materială a celor doi, ceea ce putem numi astăzi concubinaj.
În perspectiva romanilor, nu exista o dovadă mai puternică de devotament și
afecțiune reciprocă decât aceea de a trăi faptic și de a contribui în mod egal și
continuu la îndatoririle și obligațiile familiale.
În privința raporturilor personale dintre soți:
La căsătoria cum manu, femeia devenea fiică/nepoată în familia soțului ei,
aceasta având obligația de a rupe orice fel de legătură cu familia de origine, acest
proces era cunoscut sub denumirea de agnațiune.
La căsătoria sine manu, femeia nu avea obligația de a rupe legăturile cu
familia sa inițială, dar din punct de vedere juridic rămânea încă în aceasta.
În privința raporturilor patrimoniale dintre soți:
La căsătoria cum manu, întreaga avere a femeii urma a fi transferată în
patrimoniul noului pater familias, iar la decesul acestuia, femeia dobândea numai o
cotă-parte din succesiune. Prin patrimoniu înțelegem toate drepturile și obligațiile
cu caracter economic care aparțin unei persoane.
 La căsătoria sine manu, averea soției denumită alieni iuris aparținea familiei
lui pater familias din care a plecat, adică, mai exact tatălui său.

Dicționar:
 Pater familias – Bărbatul, cunoscut adesea sub denumirea capul
familiei sau stâlpul familiei, soțul femeii care avea îndatorirea
supremă de a susține sub toate aspectele familia pe care a întemeiat-o.
 Conubium – Dreptul de a încheia o căsătorie în mod valabil.
 Căsătoria cum manu – Era acea formă a căsătoriei prin care femeia
care urma să se căsătorească trebuia în mod obligatoriu să întrerupă
orice relație cu familia ei, urmând a intra în puterea noului pater
familias.
 Căsătoria sine manu – Era acea formă a căsătoriei în care femeia,
viitoarea soție nu intra deloc în puterea noului pater familias.
 Confarreatio – Existența unei ceremonii religioase în care prezența
martorilor era absolut necesară, dintre persoana martorilor, aveau
prioritate patricienii.
 Coemptio – Acea modalitate prin care pater familias vinde în mod
fictiv femeia către viitorul soț printr-un procedeu specific numit
mancipațiune.
 Usus – Acea modalitate prin care bărbatul și femeia care aveau
intenția să se căsătorească trebuiau să locuiască/conviețuiască
împreună, pe o perioadă de cel puțin un an.
 Affectio maritalis – Intenția neîndoielnică a viitorilor soți de a
întemeia o familie împreună.
 Honor matrimonii – Conviețuirea faptică și contribuirea materială a
celor doi soți la întreținerea gospodăriei familiei.
 Soție sui iuris – Soție care avea recunoscut dreptul de a stăpâni
întreaga avere pe care o deținea în patrimoniul său. Totuși, pentru
încheierea unor acte de dispoziție era absolut necesar acordul unui
tutore.
 Soție alieni iuris – Soția care aparținea familiei lui pater familias din
care a plecat, adică, mai exact tatălui său.