UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

-REFERAT-

CĂSĂTORIA ŞI DIVORŢUL ÎN DREPTUL

ROMAN ŞI CONTEMPORAN

Coordonatori: Referenți:
Asist.univ.dr.Codruța Mangu
Lect.univ.dr.Alexandru Popa

Timişoara,2012
 Căsătoria în dreptul roman

I.Căsătoria romană

În epoca romană întemeierea familiei era un eveniment de o importanţă

deosebită.Cu toate acestea, despre instituţia căsătoriei ne-au parvenit puţine
documente. În afara de câteva fragmente lacunare din operele lui Gaius şi ale
lui Ulpinian, nu au ajuns până astăzi alte detalii cu privire la aspectul juridic al
căsătoriei.
Juriștii Romei vechi defineau căsătoria ca pe o uniune a soţilor cu scopul
de a procrea, iar jurisconsulții clasici vedeau în căsătorie o uniune pe viaţă.1
Izvoarele căsătoriei vremurilor se referă in special asupra ceremonialului
căsătoriei şi asupra relaţiilor dintre soţi, aşa cum rezulta din mențiunile
autorilor antici.În primele timpuri ale Republicii dar şi mai înainte, căsătoria nu
era lăsată la bunul plac al tinerilor care urmau să îşi unească viaţa, cuvânt
hotorâtor avea pentru fiecare din ei pater familias. 2
Jurisconsultul Modestinus defineste căsătoria în termenii următori:
"nuptiae sunt coniuctio maris et feminae et consortium omnium vitae, divini et
humani iuris communicatio-uniunea bărbatului cu femeia, o comuniune pentru
întreaga viaţă, împărtăşirea dreptului divin şi uman ."
Definiţia căsătorie: iustium matrimonium sau iustae nuptiae oglindeşte vechea
concepţie bazata pe legături trainice şi de neînlăturat ale celor care păşesc la
încheierea ei; acel vinculum iuris cu caracter particular prin care soţii se unesc
pentru toată viaţa.3
După dreptul roman, soţul poartă denumirea de vir , iar sotia este
denumită prin expresia uxor. La vremea respectivă existau deosebiri esenţiale
din punct de vedere juridic între bărbat si femeie, mai ales din pricina vocaţiei
deosebite a celor două sexe şi a inegalităţii lor fizice; bărbatul aparţinea vieţii
publice iar femeia aparţinea vieţii casnice.4
1
Dr.Ion M. Anghel ,Drept Privat Roman, Vol.1,Ed.Hyperion XXI,Bucuresti 1991 , pag.53
2
Ion Negru ,Curs de Drept Roman ,Ed.Nagard-Ued,Lugoj 2010, pag.138
3
Idem, pag 141
4
Ibidem

2
Căsătoria romană se realiza , la origine prin trecerea femeii sub puterea
bărbatului.Ca si alte creaţii ale dreptului roman, căsătoria a apărut ca un reflex
al spiritului individualist generat de proprietatea privată.5
Iustum matrimonium sau iustae nuptiae cum era denumită căsătoria conforma
cu ius civile , permite ca soţia să iasă din familia sa impreună cu averea pe care
o avea urmând să intre în familia soţului.6

A.Logodna

Căsătoria era precedată de logodnă(sponsalia), care consta dintr-o

promisiune solemnă (sponsio), care era o formă a contractului verbal. Cel care
rupea logodna trebuia să plătească despăgubiri, iar mai târziu, când
promisiunea nu mai era solemnă, pierdea numai darurile de nuntă. 7
Uneori logodna era cunoscută prin expresii de genul: pacta, sperata, destinata.
Dacă viitorii soţi erau sui iuris, încheiau logodna în faţa unor persoane cu
autoritate în stat (jurisconsultul sau pretorul). Atunci când viitori soţi erau alieni
iuris, logodna se încheia de pater familias.Se pare că logodna avea loc prin
contracte solemne si verbale. Mai târziu se putea face logodna şi prin simpla
inţelegere. Anterior Legislației lui Augustus care fixează vârsta minimă a
persoanelor ce urmau a se logodi la 10 ani, logodna se putea oficia și la vârste
mai mici începând cu 7 ani.
Cu prilejul logodnei, femeia logodită primea de la viitorul ei soţ diferite daruri
și un inel de aur( anulus) asemănător verighetei din zilele noastre. Inelul se
punea pe degetul vecin cu degetul mic de la mâna stângă deoarece potrivit lui
A.Gellius : de la acest deget ar porni un nerv foarte fin care ajunge la inimă. Tot
cu ocazia logodnei se fixa si ziua fastă pentru celebrarea căsătoriei, dat fiind
faptul că nu se putea încheia căsătorii la Roma în zilele considerate nefaste.
Zilele nefaste erau data de 1 a fiecărei luni, data de 5 ale lunilor cu mai puțin de
31 de zile de zile si data de 7 în lunile cu 31 de zile. Tot nefaste erau zilele de 13
sau 14 ale fiecărei luni. Nefaste erau şi zilele din luna mai când se celebrau
Lemuriile , sărbători dedicate spiritelor malefice ale morţilor. În categoria

5
Emil Molcuţ , Drept Roman ,Ediţia V , Ed. Press Mihaela S.R.L ,Bucuresti 1999,pag.99
6
Ion Negru, op.cit , pag.141
7
Dr.Ion.M .Anghel ,op.cit , pag 53

3
zilelor nefaste intră şi zilele consacrate morţilor familiei , precum şi prima
jumătate a lunii iunie consacrată omagierii cultului lui Venus.8

1.Efectele logodnei
În perioada veche şi cea clasică, nerespectarea logodnei nu dădea
naștere la nici o acţiune . Tinerii şi cei care au participat direct la logodnă , nu
puteau fi siliți să-şi îndeplinească promisiunile făcute. Logodna putea fi
desfiinţată după voie fără consecinţe juridice. Abia din epoca imperială logodna
a devenit un raport juridic veritabil iar consecinţele încălcării ei sunt
sancţionate.
În caz de infidelitate a logodnicei, logodnicul avea acțiune de adulter. Cu
toate că logodna nu obliga părţile să se căsătorească, injuriile pe care un terţ le
aduce logodnicei dă dreptul logodnicului să introducă împotriva terţului
actiunea de injurii.9
În sfarşit cei logodiți nu se puteau logodi cu alte persoane şi nici nu se puteau
căsători dacă nu a avut loc ruperea logodnei anterioare.10

B.Forme de căsătorie

În dreptul roman au existat de-a lungul vremii mai multe forme de

căsătorie. Nu toate formele de căsătorie au ajuns până la sfârşitul Imperiului
roman.Unele au evoluat altele au fost lăsate să dispară în raport de condiţiile
vremurilor.11

1.Căsătoria cum manu

Manus este expresia prin care romanii desemnau mâna, ceea ce

sugerează aici situaţia de drept dobândită de bărbatul care "punea mâna" pe
femeie.

Evident, sensul expresiei manus vine să arate puterea bărbatului căsătorit

asupra soţiei dar mai ales puterea şefului de familie asupra noului membru din
familie care era femeia căsătorită. Ea trebuie să se supună tuturor regulilor din

8
Ion Negru , op.cit ,pag.139-140
9
Idem , pag.140-141
10
M.Jacotă , Curs de Drept Roman, Ius personarum – Ius rerum ,Iaşi 1976 ,pag.246
11
Ion Negru,op.cit. , pag.143

4
familia în care a intrat. În căsătoria cum manus puterea maritală a bărbatului
exercită asupra femeii are ca efect ruperea legăturilor agnatice cu familia sa de
origine. Măsura atrage implicit căderea femeie sub autoritatea soţul ei. Dacă
bărbatul cu care intra în căsătorie era sui iuris, femeia intra direct în puterea
soţului.Căsătoria cum manu asigura prerogrative întinse asupra femeii mergând
până la dreptul de viaţă şi de moarte (ius vitaenecisique). Soţia intra într-o
adevărată supuşenie faţă de capul familiei având poziţia juridică a
descendenţilor aflaţi sub puterea părintească. Femeia căsătorită cum manu nu
putea fi dată în adopţie şi nici nu putea fi emancipată. Căsătoria cum manu se
putea realzsa in trei moduri diferite:

a) Confareatio

Confareatio este unul dintre modurile de realizare a căsătoriei cum

manu. Căsătoria prin confareatio este un act juridic străvechi, cu caracter
solemn, esenţialmente religios, fiind rezervat patricienilor. Numele căsătoriei
provine de la pâinea din grâu (panis farreus) care se împărţea între soţi la
ceremonie ca semn al comunităţii de viaţă.Căsătoria se încheia în curie în faţă a
10 martori , a marelui pontif (pontifex maxinus) şi a flaminilor lui Jupiter
(flamen Dialis). Pentru încheierea ei, Gaius ne spune că sunt îndeplinite mai
multe ritualuri însoţite de cuvinte solemne şi precise. În ajunul căsătoriei , la
Ceres era sacrificat un animal domestic, după unii autori antici, o scroafă.Cei
doi miri erau aşezaţi pe câte un scaun de formă identică , fiecare scaun fiind
acoperit cu blana unei oi sacrificate apoi tinerii gustau din turta de grâu şi
închinau un pahar de vin îndulcit cu miere după care soţii rosteau rugăciuni.12

Acest gen de căsătorie a căzut în desuetitudine destul de timpuriu. La

începutul Imperiului, ne spun izvoarele, foarte puţini cetăţeni romani se mai
găseau să spună că s-au născut dintr-o asemenea căsătorie13.

b) Coemptio

12
Ion Negru ,op.cit. , pag.143-144
13
V.M.Jakotă, op.cit.II,pag.245

5
 Coemptio este o alta forma a căsătoriei cum manu. Se pare ca numai
plebeii aveau drept să o încheie. Căsătoria realizată prin coemptio nu prezenta
caracterul sacru şi indestructibil ca în cazul căsătoriei confareatio.Prefixul co-
adăugat cuvântului emptio (cumpărare) denotă că suntem în faţa unei
cumpărări reciproce.Textele indică de regulă femeia ca subiect al cumpărării.
Desigur avem de-a face cu o vânzare fictivă. Ceremonia se petrece în faţa
pretorului şi în prezenţa a 5 martori cetăţeni romani şi puberi. Participant la
căsătorie este şi libripens-ul (purtatorul de balanţă) ca la orice vânzare.

În prezenţa pretorului a martorilor şi libripensului, femeia îşi cumpăra

soţul cu o monedă simbolică primind la rândul ei o altă monedă de la viitorul
soţ. Se întorceau unul către celălalt şi se întrebau reciproc: Vrei sa devii
mamă(respectiv tată de familie)alături de mine? Răspunsul afirmativ însemna
căsătoria încheiată. Faptul că procedeul coempţiunii se foloseşte în alte scopuri
decât originea sa, arată căderea în desuetudine a acestei forme de căsătorie. 14

Procedeul căsătoriei coemptio se mai folosea în cazul căsătoriilor formale

dintre o femeie şi un bătrân pentru a se debarasa de cultul propriilor strămoşi.
Cert este că în perioada Imperiului căsătoria sub forma coemptio a devenit
foarte rară.15

c) Usus

Usus este a treia formă prin care căsătoria cum manu putea să fie
încheiată. Legea celor XII table stabileşte în privinţa ei că bărbatul şi femeia
care au trăit împreună timp de un an , părţile sunt considerate căsătorite la
împlinirea acestui interval de timp. Faptul că au stat împreună un an
manifestând intemţia de a fi căsătoriţi, atrage dupa sine existenţa căsătoriei.16

Căsătoria usus a apărut ca un mijloc prin care s-a permis plebeilor să

dobândească puterea asupra femeii17. Un asemenes gen de căsătotorie nu a
necesitat solemnităţii deosebite şi nici participarea autorităţilor la încheierea ei.
Pe durata de un an femeia practic era în situaţia unei concubine în
raporturile sale cu bărbatul .

14
Ion Negru ,op.cit.,pag.144-145
15
Vasile Val Popa ,Drept Privat Roman , Ed.All Beck ,Bucuresti 2004 , pag.171
16
Ion Negru ,op.cit., pag.145-146
17
Emil Molcuţ,op.cit ,pag.98

6
 Nefiind un act juridic ci o stare fapt acest tip de căsătorie avea consecinţe
juridice deosebite: matroana romană, considerată prin ficţiune juridică fică a
soţului ei şi sora a propiiloe copii, la moartea soţului primea prin testament un
tutore. La implinirea termenului de un an, bunurile femeii împreună cu ea
intrau în puterea şefului de familie. Gaius spune că acest tip de căsătorie a fost
abrogat prin legile lui Augustus. O dată cu creşterea moravurilor, se respinge
tot mai mult menținerea femeii într-o stare de servitute legală motiv pentru
care a fost elaborată o nouă formă de căsătorie cunoscută sub denumirea de
căsătoria sine manu.

2.Căsătoria sine manu

La Roma a existat şi o altă formă de căsătorie cunoscută sub denumirea

de căsătoria sine manu prin care soţia nu intra în puterea totală a bărbatului.
Aceasta formă de căsătorie a apărut odată cu descentralizarea familiei
romanedin momentul în care au fost admise căsătoriile mixte dintre patricieni
si plebei. Scrierile autorilor antici menționează noul rol al femeii-soţiei prin
căsătoria sine manu. Din perioada în care s-a admis căsătoria fără manus,
femeia începe să deţină anumite drepturi în familie.Femeia nu trece sub
puterea soţului, rămânând pe mai departe sub puterea tatălui din familia de
unde provine, dar are obligaţia să locuiască în casa soţului.Din perioada
împăratului Octavian August, legislația scuteşte integral de tutelă femeile
căsătorite sine manu dacă aveau trei copii.

După unii autori se pare că bărbatul putea fi absent la încheierea

căsătoriei sine manu pe când absenţa femeii era un impediment major având
drept consecinţă încheierii căsătoriei.Soţul păstra în întregime gestiunea asupra
zestrei femeii căsătorite, iar soţia era liberă să administreze şi să dispună de
bunurile sale.

Nu sunt necesare formalităţi deosebite pentru a încheia căsătoria sine

manu . Pentru existenţa ei se impunea să fie îndeplinite două elemente:
affectio maritalis sau honor matrimonii. Prin affictio maritalis se înţelege
intenţia reciprocă a viitorilor soţi de a încheia căsătoria iar honor matrimonii
este conveţuirea efectivă a celor doi .18

Ion Negru , op.cit.,pag 146

18

7
 Odată încheiată căsătoria sine manu soţul nu are autoritate asupra soţiei,
legătura dintre cei doi apare mai mult ca o uniune legitimă. Copii născuţi sunt
consideraţi copii legitimi intrând sub puterea tatălui, în raport cu mama lor se
găsesc doar în poziţia unor rude de sânge.

Căsătoria sine manu prezintă elemente mai evoluate decât căsătoria cum
manu. În raporturile dintre soţi, căsătoria fără manus a promovat tendinţa de
egalitate a soţilor în locul omnipotenţei soţului.

C)Condiții de fond și de formă la încheierea căsătoriei

Pentru realizarea căsătoriei erau necesare trei condiții: consințămantul,

pubertatea si conubium.Ele sunt comune pentru ambele forme ale căsătoriei.

1.Consimțământul
Consimțămantul (affectio maritalis) are loc in mod diferit. Dacă viitorii
soții erau alieni iuris se ținea cont de consimțămatul celor doi pater familias,
consimțămantul soților nu mai conta. Nimeni nu putea să introducă o
persoană sub autoritatea părintelui fără acordul acestuia.
Treptat femeia dobândește personalitate, mai precis din perioada
Imperiului, iar părinții incep să nu mai căsătorească fiicele impotriva voinței lor.
În locul căsătoriilor impuse soților prin înțelegeri exterioare voinței lor, apar
căsătorii încheiate in baza liberului lor consimțământ. Legea Iulia de maritandis
ordinibus, permite viitorilor soți sa se adreseze magistraților dacă ascendenții
lor refuză nemotivat încheierea căsătoriei. Astfel, dacă soții erau sui iuris nu
mai era nevoie de consințământul șefului de familie, ci doar de consimțământul
lor. Lipsa consimțământului șefului de familie, atunci când era necesar, atrage
nulitatea căsătoriei. Nu s-a cerut niciodată consimtământul mamei viitorilor
soți.
Trebuie precizat că romanii nu au permis bigamia, sub împaratul Iustinian
ea a fost sancționată prin moarte.19

Dr.Ion M. Anghel , op.cit. , pag.54-55

19

8
 2.Pubertatea
Vârsta sau pubertatea la început, o apreciau ex habitus corporis, având în
vedere finalitatea- procrearea.Mai târziu, la începutul Republicii nu se fixase o
vârstă precisă, apoi se decide ca să fie 12 ani pentru fete, lăsând pentru băieți
să fie decisiv examenul individual de pubertate, dar acceptându-se condiția
vârstei de 14 ani.
Legislația romană nu a impus limită maximă de vârstă pentru căsătorie,
fiind admisă pe toată durata vieții persoanei, după cum nu s-a cerut
consumarea materială a căsătoriei așa cum apare in dreptul canonic.20

3.Conubium
Prin conubium in sens obiectiv se ințelege aptitudinea generală a unei
persoane de a încheia o căsătorie conform dreptului civil (ius conubii). În sens
subiectiv, conubium indică posibilitatea persoanelor care deși au ius conubii nu
se pot căsători între ele ( rudenie, condiție socială,etnie, etc. ).
S-a considerat piedică la încheierea căsătoriei in anumite perioade și
cvasi-alianța (quasi-affinitas) nepermițând încheierea căsătoriei fiului cu
logodnica sau cu concubina tatălui său. Împăratul Claudiu permite colateralilor
de gradul III să se căsătorească între ei pentru a putea încheia el însuși
căsătoria cu nepoata sa Agripina.
Condiția socială a fost un impediment la încheierea căsătoriei pe tot
parcursul Romei Antice. Acest impediment a apărut sub diferite forme și s-a
schimbat in diferite epoci. Până la apariția legii Canuleia din anul 445 î.Hr., nu a
fost admisă căsătoria între patricieni si plebei iar legea Papia Poppeea interzice
căsătoria între senatori si femei de moravuri ușoare ( Iustinian a desființat
această interdicție).
Nu s-a admis căsătoria între liberți și sclavi, între un funcționar roman și
femeia din provincie, între tutore ori fiul acestuia și pupilă, nici între femiea
condamnată pentru adulter si complicele ei.
Anumite cusuri fizice ale viitorilor soți puteau să fie impedimente la
căsătorie: bărbații castrați nu aveau dreptul să încheie căsătorii și nici

Idem ,pag.53-54
20

9
persoanele cu handicap fizic deosebit.21O dată îndeplinite aceste condiții,
căsătoria realizându-se:sine manu si cum manu.
Căsătoria cum manu se poate dobândi:
Prin usus: au loc ceremoniile religioase, femeia este condusă de la casa sa la
casa soțului cu un mare cortegiu, unde se oferă un sacrificiu si se stabilește
viața comună. După un an femeia este integrată în familia soțului și manus
era creată asupra ei în profitul soțului sau a lui pater al acestuia. Această
formă de căsătorie a fost creată în scopul de a permite și plebeilor să
dobândească putere asupra femeii.
Prin confarreatio: era căsătoria pur religioasă, solemnă utilizată poate
pentru membrii unor ginți diferite. Era accesibilă doar patricienilor și crea în
mod spontan manus asupra femeii. Se oferea lui Jupiter o pâine specială
(farreus panis) cu scopul de a atrage favoarea zeului suprem asupra viitorilor
soți. Plebeii nu aveau acces la confarreatio, așa că trăiau în uniuni
nelegitime.
Prin coemptio: pater face o mancipaține a ficei către soț pronuntând cuvinte
diferite de cele ce se folosesc pentru vânzarea unui copil. Această formă de
căsătorie se realiza printr-o autovânzare a viitoarei soții către viitorul soț.
Pentru producerea căsătoriei sunt necesare ceremonii religioase și unirea
celor doi se face cum manu.
Căsătoria sine manu se făcea fără vreo solemnitate. Totuși, era uzuală,
redactându-se un act scris ( instrmumentum datale ). Ea a ajuns în cele din
urmă unicul mod de a încheia o căsătorie impunând idei noi în relatiile
dintre soți, inclusiv tendința spre egalitate.22
Acest tip de căsătorie lăsa femeia în familia sa de origine, ea nefiind
materfamilias. Singura ei datorie era cea a fidelități față de soțul său. Din
punct de vedere juridic, soți sunt tratați ca niște străini: pot face contracte
între ei și nu se pot ataca în justiție unul pe altul fără autorizarea pretorului.
Legea Cincia interzicea sa-și facă donații unul altuia, iar copiii intră in
familia tatălui, neavând nici un raport juridic cu mama.

Ion Negru, op.cit.,pag.148

21

Ion Negru ,op.cit.,pag.143-145

22

10
 D.Efectele căsătoriei
Efectele căsătoriei diferă în funcție de cum aceasta s-a format cum manu
sau sine manu. La căsătoria cum manu soția cădea sub puterea bărbatului, fiind
considerată o fiică a acestuia. Față de copiii ei, femeia era considerată ca o
soră. Bunurile dotale intrau in proprietatea bărbatului. Ea devenea agnată cu
agnații bărbatului drept urmare, venea la moștenire in această familie, însă
inceta să fie agnată in familia de origine, pierzând asfel drepturile succesorale.
La căsătoria sine manu soția rămâne la situația juridică pe care a avut-o
înainte d căsătorie; dacă este sui iuris rămâne sub putere iar dacă este alieni
iuris în continuare sub puterea părintească. Față de proprii ei copii și față de
soț, femeia este străină din punct de vedere juridic dar ia rangul social al
bărbatului iar copiii născuți din căsătorie iau condiția juridică al tatălui lor. Ea
nu avea drepturi succesorale in noua famili, dar venea la moștenire in familia
de origine. Cu timpul, prin reforme pretoriene și imperiale, mama si copiii au
fost chemați reciproc la succesiune în calitate de cognați. 23

E.Dota
Dota, cunoscută și sub numele de res uxoria, este o instituție foarte întâlnită
în dreptul roman. Femeia, prin intermediul acesteia, intră în puterea șefului
noii sale familii împreună cu întreaga sa avere. Constituirea dotei este un act
voluntar. Bunurile dotale puteau fi mobile sau imobile, iar bunurile cumpărate
cu bani dotali deveneau dotale.
Unii autori au inclus dota în rândul contractelor nenumite, aceasta fiind
destinată să susțină dificultățile vieții în comun ale soților, cel care primește
dota va prelua echivalentul cheltuielilor survenite sub durata căsătoriei.

1.Constituirea dotei
Romanii au avut obiceiul de a înzestra ficele, din obligație morală la început,
acest obicei devine obligație legală în perioada Imperiului. Legiuitorul roman nu
a stabilit în ce constă obligația de înzestrare, însă adeseori refuzul părinților la
căsătoria copiilor se asocia cu refuzul lor de a constitui zestre.

Emil Molcuţ ,op.cit.,pag 100-101

23

11
 Dota, din punct de vedere juridic, se poate constitui prin una din
următoarele modalități:
- Datio dotis: constă în transferul de proprietate asupra bunurilor dotale
de la femeia căsătorită către soț.
- Dictio dotis și promissio dotis: dota trece la soț pe calea unui contract
verbal în baza căruia constituientul promite soțului bunurile dotale.
- Împăratul Teodosie al II-lea printr-o constituție eliberează constituirea
dotei de formalități stabilind că poate să aibă loc printr-un simplu pact
fără nici o formalitate.24

2.Felurile dotei

În dreptul roman existau următoarele forme de dotă:

- Dos profecticia : dota profecticia provine din partea tatălui femeii ce intră
în căsătorie, sau din partea ascendentului patern ori a rudelor agnatice.
La căsătorie femeia era înzestrată cu bunuri necesare vieții casnice.
- Dos adventicia: dota adventicia este constituită de alte persoane decât
rudele agnatice sau tatăl femeii care se căsătorește. Aceasta putea fi
constituită chiar si de femeia viitoare soție dacă este sui iuris.
- Dos receptia: ea se constituie asupra anumitor bunuri ce puteau fi
folosite pe întreaga durată a căsătoriei însă în caz de divorț, dota urma să
fie restituită.25

3.Drepturile femeii asupra dotei

Din epoca clasică s-a permis femeii să beneficieze de dotă in anumite
condiții. O lungă perioadă de timp dota rămânea definitiv în patrimoniul
familiei bărbatului, indiferent de forma căsătoriei.

Vl.Hanga ,Drept Roman,Ed.Argonaut,Cluj Napoca 1999,pag.128

24

Ion Negru,op.cit.,pag.152
25

12
 La decesul bărbatului, dota cu care fusese căsătorită femeia nu se
restituie datorită tratamentului juridic inegal dintre soți pănă în perioada
clasică, când se admite restituirea acesteia înlesnind astfel posibilitatea
contractării unui nou mariaj.

4.Drepturile bărbatului asupra dotei

Vreme de secole bărbatul, pater familias, a dispus nelimitat de dotă,
neavând nici o obligație corelativă decât întreținerea femeii venită în căsătorie.
Mai târziu, drepturile lui pater familias au fost restrânse și in ce privește dota.
Fructele care rezultă din bunurile dotale sunt menite să susțină sarcinile
căsniciei, motiv pentru care sunt considerate proprietatea bărbatului pe toată
durata căsniciei.

Prezumția munciană
Praesumtio Munciana are in vedere toate achizițiile făcute de soție în
timpul căsătoriei.
S-a ajuns la instituirea acesteia datorită faptului că soția cu sprijinul
tutorelui său, putea să se oblige din punct de vedere juridic scoțând bunuri din
comunitate ori putea să dobândească alte bunuri în proprietate fără a se
discuta proveniența lor. Așadar, prezumția muciană instituie regula potrivit
căreia bunurile achiziționate de soție sunt proprietatea soțului afară de cazul
când se dovedește din contra. Dacă soția nu putea dovedi proveniența
bunurilor, se aplică praesumtio Muci

II.DESFACEREA CĂSĂTORIEI ÎN DREPTUL ROMAN

A.Moduri de încetare si desfacere a căsătoriei.

13
 Începând cu perioada veche,la Roma căsătoria ,de regulă era
indisolubilă.Pe lângă situațiile inevitabile ce puteau să apară sub durata
căsatoriei ,s-au admis la un moment dat si moduri voluntare pentru desfacerea
ei. În raport de cele menționate , se poate vorbi despre desfacerea forțată sau
despre desfacerea voluntară a căsătoriei:

1)Desfacerea căsătoriei în mod forțat are loc prin urmatoarele moduri:

 Prin moartea oricăruia dintre soți

 Prin pierderea libertății unuia sau ambilor soți
 Prin pierderea cetățeniei cel puțin a unuia din soți
 Prin pierderea drepturilor de familiei,dacă fiul a fost căsătorit cum manu
și a fost dat în adopție

În caz de moarte a soției ,bărbatul se putea căsătorii imediat iar dacă

soțul a decedat ,soția avea dreptul să incheie o nouă căsătoriei numai după 10
luni de la moartea soțului.Perioada de văduvie a soției se aplica atât in cazul
morții soțului dar și în caz de divorț.

Prohibiția recăsătoriei soției in intervalul de 10 luni are două aspecte : pe

de o parte este motiv de pietate si decență publică iar pe de altă parte ,dacă s-
ar fi permis femeii să încheie o nouă căsătorie într-un interval mai scurt,s-ar
putea naște un copil a cărui paternitate nu se poate stabili cu certitudine
(perturbatio sanguinis).26

a)Desfacerea casatoriei prin pierderea lui capitis deminutio

Capitis deminutio se referă la : pierderea libertății (capitis deminutio

maxima) , a dreptului de cetățenie (capitis deminutio media),sau a drepturilor
de familie prin ieșirea din familie sau trecerea in altă familie (cazuri de
emancipațiune sau adopție).Nu poate exista un justummatrimonium între
persoane de condiție diferită.

Deci pierderea libertății are consecința schimbării statului persoanei în

sclav, iar pierderea dreptului la cetățenie va face pe unul din soți
peregrin,consecințe care duc inevitabil la ruperea căsătoriei.

Ion Negru ,op.cit.,pag 154-155

26

14
 În legatură cu efectele captivității pe care ar suferi-o un soț când ar
cădea rob la inamic ,pot fi șterse retroactiv prin efectul postliminiului (dacă
reușeste sa scape și să se reîntoarcă în patrie redevine liber și se consideră că
nu a fost niciodată sclav ,cu condiția să nu mai aibă intenția de a se înapoia la
inamic ,sau sa nu fi fost decapitat).

În privința lui capitis deminutio minima adică o schimbare in status

familiae a unei persoane ,aceasta avea probabil ca efect suprimarea căsătoriei
cum manu,căci această manus- putere maritală este un drept de familie legal
status familiae. 27

2.Desfacere voluntară a căsătoriei are loc in mod diferit în raport de modul

cum a fost încheiată.

În cazul căsătoriei cum manu încheiată prin confareatio,desfacerea

intervine printr-un procedeu invers denumit difareatio.Soții care urmau sa se
despartă apăreau pentru ultima dată împreună în fața vetrei sacre în prezența
martorilor și a unui sacerdot oficial.Turta de grâu oferită era refuzată de ambii
soți și rosteau ,spune Plutarh ,cuvinte înspăimântătoare și ciudate.Prin
difareatio femeia pierdea și dreptul și cultul religios al soțului.

În cazul căsătoriei coemptio desfacerea intervine printr-o mancipatio.

Cumpărarea fictivă se putea anula printr-o răscumpărarea a soției.

La căsătoria încheiată prin uzu desfacerea avea loc prin mancipatio la fel
a in cazul căsătoriei coemptio.

Căsătoria sine manu se putea desface prin voința oricăruia dintre

soți,dar putea fi desfăcută și prin simpla voință a unuia dintre cei doi pater
familias ai soților.28

3.Divorțul

Cuvântul ”divorț” derivă de la divortium sinonim cu discidium, cu

semnificația de nepotrivire a concepțiilor.În dreptul roman ca de altfel în

Prof.univ.dr.Ș tefan Cocoș ,,Drept Roman ,Izvoare,procedură ,persoane,drepturi reale,succesiuni ,Obligaţii ,izvoarele
27

obligaţilor ,Ed.Universul Juridic ,București ,2005,pag .176

Ion Negru ,op.cit.,pag.155
28

15
legiurile si altor popoare antice ,nu întâlnim instituția divorțului așa cum se
cunoaște astăzi în lumea modernă.Întâlnim mai de grabă o adevărată facultate
de repudiere unilaterală (repudium) aflată numai la îndemâna bărbatului.

Dreptul de a cere desfacere căsătoriei aparținea inițial numai soțului.El

putea să solicite de la soția sa în prezența unui martor,cheile casei și să-i spună
sau să-i transmită printr-o a treia persoană tuas res habeto (ține-ți bunurile
tale) .Lex Iulia de adulteris a determinat condițiile în care sa aibă loc
repudierea.Formula de repudiu dizolva definitiv unirea soților.Desfacerea
căsătoriei prin această modalitate ,are loc doar în urma avizului consiliului de
familie cu rol de tribunal domestic în materie a cărei opinie era obligatorie.Dacă
tribunalul domestic hotăra desfacerea căsătoriei ,soția era trimisă înapoi la
familia de origine.

Din cele menționate se observă că se poate vorbi mai degrabă de

revocarea actului căsătoriei decât de desfacerea ei.Mai târziu se poate vorbi
despre divorț în adevăratul sens al cuvântului ajungând să fie pronunțat prin
voința comună.

Soțul are dreptul să solicite divorțul pentru cazuri bine stabilite cum ar fi:
otrăvire,adulter ,falsificarea cheilor de la pivnița cu vin ,prilej cu care
împrejurările cunoscute drept motive de divorț s-au diversificat devenind chiar
neînsemnate (ex.stricarea dinților).

În primele secole ale imperiului se poate vorbi despre o adevărată

epidemie de divorțuri a căror inițiativă aparține de regulă femeilor

B.Efectele desfacerii căsătoriei

În vechea societate romană divorțul era privit cu multă ostilitate

deoarece societatea era interesată ca familia,celula de bază în procesul de
producție, să aibă o trainică durabilitate.De aceea cei ce divorțau fara just
temei erau sancționați:fie cu luarea dreptului de vot , fie cu radierea dintr-un
ordin privigeliat , fie cu excluderea din senat, etc.Decăderea morală se face tot
mai mult simțită la clasele suprapuse,iar divoțurile devin tot mai frecvente , în
aceste cercuri.

16
 În urma divorțului , soții erau despărțiți ,însă existau reguli pentru copiii
născuți în căsătorie , la recăsătorirea soților și la supravegherea soției divorțate
în cazul în care ar fi fost însărcinată.Asupra copiilor născuți din prima căsătorie,
drepturile soțului ce se recăsătorea erau reduse în mod considerabil.El nu mai
putea dispune de bunurile ce îi reveneau ,de la celălalt soț,iar în privința
bunurilor nu putea lăsa noului soț decât o parte egală cu a aceluia din copiii din
prima căsătorie , care ar fi luat mai puțin.

Când căsătoria se desfăcea prin divorț , copii ramâneau la soțul nevinovat

și tatăl le purta de grijă pentru creștere, iar când căsătoria se desfăcea prin
moartea soțului care era pater familias, copiii deveaneau persoanae sui iuris.

În ceea ce privește efectele desfacerii căsătoriei , asupra bunurilor,

principalul efect ,era obligația de restituire a dotei de către soț, la fel și a
parafernei. În acest caz , numai o singură persoană pronunța cuvinte solemne ,
respectiv cel care constituia dota.În epoca clasică dotis dictio a căzut în
desuetudine.29

III.Căsătoria în dreptul contemporan

A.Noțiunea si caracterele căsătoriei

Prof.univ.dr.Ș tefan Cocoș , op.cit.,pag.177

29

17
 Astăzi,căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o
femeie,încheiată potrivit dispozițiilor legale,cu scopul de a întemeia o familie,și
reglementată de normele imperative ale legii.30

Din definiția căsătoriei rezultă că aceasta are mai multe caractere:

1.Potrivit art.258 alin(1) NCC familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită

între soți,pe egalitatea acestora,precum și pe dreptul și îndatorirea părinților
de a asigura creșterea și educarea copiiilor.

2.Conform art.259 alin(1)NCC căsătoria este uniunea liber consimțită între un

bărbat și o femeie încheiată în condițiile legii.

3.Căsătoria este monogamă acest caracter decurgând in mod firesc din

fundamentul căsătoriei și anume acela de afecțiune reciprocă a soților.

4.Căsătoria se încheie pe viață.Din art 259 alin(5)NCC căsătoria încetează prin

decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soși și art 259
alin(6)NCC căsătoria poate fi desfăcută prin divorț în condițiile legii.

1.Concubinajul în zilele noastre este o conviețuire dintre un bărbat și o femeie

pe o perioadă relativ îndelungată de timp.Ea nu este o uniune juridică,nefiind
reglementată de lege, deosebindu-se deci de căsătorie.Acesta nu este interzis
prin lege neputându-i-se aplica,prin analogie,dispozițiile legale referitoare la
căsătorie.

2.Logodna conform art 266 alin(1)NCC este promisiunea reciprocă de a încheia

căsătoria. Ea se poate încheia doar între bărbat si femeie.Art 266 alin(3)NCC
stabilește că încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi
dovedită cu orice mijloc de probă. Această reglementare nu condiționează
încheierea căsătoriei.

3.Ruperea logodnei: Art 267-(1) Logodnicul care rupe logodna nu poate fi

constrâns să încheie căsătoria.

(2)Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată

nescrisă.

(3)Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită

Ion P.Filipescu ,Tratat de dreptul familiei,Ediţia a-V-a revăzută si completată ,Ed.All Beck ,Bucuresti
30

2000,pag.14

18
cu orice mijloc de probă.

În cazul ruperii logodnei, darurile se restituie in natură, sau în măsura

imbogățirii. Partea care rupe logodna poate fi obligată la despăgubiri pentru
cheltuielile făcute și partea care, in mod culpabil,l-a determinat pe celălalt să
rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în condițiile art 266 alin(1,2).

B.Condițiile de fond și impedimentele la căsătorie

În înțeles restrăns, condițiile de fond se înfățișează sub formă pozitivă,

adică trebuie să existe pentru a se putea încheia căsătoria. Acestea sunt:

1.Diferența de sex nu este o condiție prevăzută in mod expres de lege, dar

rezultă din mai multe prevederi legale(art 1,4,5,20,25,47-52,53-60 C,fam)

2.Vârsta legală pentru căsătorie

Conform art 272-(1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au

împlinit vârsta de 18 ani.

(2)Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se

poate căsători in temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau,
după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei
circumscripție minorul își are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinți
refuză să încuviințeze căsătoria, instanța de tutelă hotărăște și asupra acestei
divergențe, având in vedere interesul superior al copilului.

3.Consimțamântul la căsătorie

Art 271 NCC-Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin

consimțământul personal și liber al acestora.

În sens juridic, consimțământul liber la căsătorie înseamnă lipsa viciilor

de consimțământ , și anume a erorii, dolului și a violenței. Pentru a putea fi
valabil exprimat trebuie să îndeplinească anumite condiții:

a) să fie neviciat;

b)să fie actual;

19
c)să fie dat personal,simultan și public;

d) să fie constatat direct de către ofițerul stării civile

4.Comunicarea reciprocă a stării de sănătate.

Potrivit art 10 C.fam în vederea încheierii căsătoriei viitorii soți sunt

obligați să declare că și-au comunicat reciproc starea sănătații lor.

În sens restrâns,impedimentele la căsătorie sunt acele împrejurări de

fapt sau de drept a căror existență împiedică încheierea căsătoriei. Acestea
sunt:

a)Bigamia.Art 273 NCC-Este interzisă încheierea unei căsătorii de către

persoana care este căsătorită.

b)Interzicerea căsătoriei între rude.Art 274-(1)NCC-Este interzisă încheierea

căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie coloterală
până la al patrulea grad inclusiv.

(2)-Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul

al patrulea poate fi autorizată de instanța de tutela în a cărei circumscripție își
are domiciliul cel care cere încuviițarea. Instanța se va putea pronunța pe baza
unui aviz medical special dat în acest sens.

(3)-În cazul adopției,dispozițiile alin.(1)și(2) sunt aplicabile atât între cei care au
devenit rude prin adopție, cât și între cei a căror rudenie firească a încetat prin
efectul adopției.

c)Interzicerea căsătoriei între tutore și persoana minoră.Art 275 NCC-

Căsătoria este oprită între tutore și persoana minoră care se află sub tutela sa.

d)Alienația și debilitatea mintală.Art 276 NCC-Este interzis să se căsătorească

alienatul mintal și debitul mintal.

C.Condițiile de formă ale căsătoriei

Sunt prevăzute în urmatoarele scopuri: ca mijloc pentru a asigura

îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie, ca formă a
recunoașterii publice a căsătoriei (art.3 C.fam), pentru a asigura mijlocul de
20
dovadă a căsătoriei(art.18 C.fam).

D.Formalități premergătoare căsătoriei

a)Declarația de căsătorie

În conformitate cu dispozițiile art.280 NCC-(1) cei care vor să se

căsătorească vor face personal declarația de căsătorie, potrivit legii, la primăria
unde urmează a se încheia căsătoria.

(2) În cazurile prevăzute de lege, declarația de căsătorie se poate face și în

afara sediului primăriei.

Această declarație trebuie să cuprindă: voința neîndoielnică a viitorilor

soți de a se căsători, declarația acestora că au luat la cunoștiință reciproc de
starea sănătății lor, declarația viitorilor soți că îndeplinesc cerințele prevăzute
de art.4-10 C.fam.

b)Actele anexă

Pe lângă declarația de căsătorie , viitorii soți trebuie să prezinte ofițerului

de stare civilă actul de identitate, certificatul de naștere și dovezile prevăzute
de Codul familiei necesare încheierii căsătoriei.

c)Atribuțiile ofițerului de stare civilă în legatură cu declarația de căsătorie.

După primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă citește

declaranților dispozițiile art 4-10 și 27 C.fam. și le atrage atenția asupra
sancțiunilor legale aplicabile celor ce fac declarații false. Căsătoria se poate
încheia în termen de 10 zile de la data când a fost facută declarația de
căsătorie.

D.Procedura încheierii căsătorie31

1.Localitatea și locul unde se încheie căsătoria

Localitatea este determinată de domiciliul sau de reședința oricăruia

dintre viitorii soți, iar în ceea ce privește locul, soții sunt obligați să se prezinte
împreună la sediul serviciului de stare civilă din localitate.
Ion P.Filipescu,op.cit.,pag.23-30
31

21
2.Competența delegatului de stare civilă

Potrivit art.11 C.fam căsătoria se încheie în fața delegatului de stare civilă

al primăriei din localitatea determinată.

3.Celebrarea căsătoriei

Art.287 NCC-(1) Viitorii soți sunt obligați să se prezinte împreună la sediul

primăriei, pentru a-și da consimțământul la căsătorie în mod public, în prezența
a 2 martori, în fața ofițerului de stare civilă.

4.Momentul încheierii căsătoriei

Este acela în care ofițerul de stare civilă constată că sunt îndeplinite toate
condițiile cerute de lege pentru încheierea unei căsătorii valabile și îi declară pe
viitorii soți căsătoriți.

5.Dovada căsătoriei

Potrivit art 292 NCC-(1) căsătoria se dovedește cu actul de căsătorie și

prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia.

(2) Cu toate acestea, în situațiile prevăzute de lege, căsătoria se poate

dovedi cu orice mijloc de probă.

E.Efectele căsătoriei în dreptul contemporan

1.Considerații generale

Încheierea căsătoriei generează, între cei care o încheie , raporturi

multiple complexe, de diferite naturi, dintre care numai unele fac obiectul
reglementărilor juridice. Sunt supuse reglementărilor legale în special ralațiile
de natură patrimonială dar și unele cu caracter personal-nepatrimonial,
stabilindu-se drepturi și obligații reciproce între soți.

2.Raporturile personale dintre soți 32

a)Numele soților

32
Al.Bacaci,Viorica Dumitrache,Codruţa Hageanu, Dreptul Familiei , Ediţia a-II-a,Ed.All Beck,București
2001,pag.31-34

22
 La încheierea căsătoriei, viitorii soți vor declara ofițerului de stare civilă
numele pe care înțeleg să-l poarte în timpul căsătoriei. Potrivit art.282 există
trei posibilități:

a)soții sa-și păstreze, fiecare numele avut înainte de încheierea

căsătoriei;

b)să-și aleagă, de comun acord, un nume comun al unuia sau altuia

dintre ei, situație în care se va schimba numai numele unuia dintre soți;

c)să-și aleagă ca nume comun numele lor reunite, situație în care se vor
schimba numele ambilor soți;

Opțiunea soților va fi facută în cuprinsul declarației de căsătorie, fie

ulterior ,dar nu mai târziu de momentul încheierii căsătoriei.

b).Obligația de sprijin moral.

Obligația de sprijin moral constă, în îndatorirea pe care o are fiecare soț

de a acorda celuilalt ajutor în cazul în care acesta, datorită vârstei sau sănătății,
are nevoie, precum și de a fi solidar cu celălalt în toate împrejurările vieții.

c).Obligația de fidelitate.

Soții sunt datori, după încheierea căsătoriei, să întrețină împreună relații

sexuale, și în același timp, să nu întrețină relații sexuale în afara familiei, adică
să fie fideli unul altuia.

d).Obligația de a locui împreună.

Pentru ca relațiile de familie să capete conținut și finalitate, este necesar

ca soții să locuiască împreună. Potrivit art.309 alin.(2) soții au îndatorirea să
locuiască împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască
separat.

3.Raporturile patrimoniale dintre soți

Numeroase raporturi patrimoniale care iau ființă înte soți în timpul

căsătoriei pot fi cuprinse in trei categorii:

a)raporturi care se nasc cu privire la contribuția soților la cheltuielile

căsniciei;
23
 b)raporturi cu privire la bunurile lor;

c)raporturi privitoare la obligația reciprocă de întreținere;

4.Bunurile soților

a) Bunurile comune

Art.339 Noul Cod Civil prevede că:”Bunurile dobândite în timpul regimului

comunității legale de oricare dintre soț și sunt, de la data dobândirii lor, bunuri
comune în devălmășie ale soților.”

b)Bunurile proprii

Art. 340 prevede că:”Nu sunt bunuri comune ,ci bunuri proprii ale fiecțrui soț:

a)bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu

excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi
comune;

b)bunurile de uz personal;

c)bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă sunt

elementele unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri;

d)drepturile patrimoniale de propritate intelectuală asupra creațiilor sale și

asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;

e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele

științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de invenții și
alte asemenea bunuri;

f)indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material

sau moral adus unuia dintre soți;

g)bunurile, sumele de bani sau orice alte valori care înlocuiesc un bun
propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestuia;

h)fructele bunurilor proprii;

F.Nulitatea căsătoriei în dreptul contemporan

24
1.Considerații generale

Dacă ofițerul de stare civilă, care nu și-a îndeplinit atribuțiile în

conformitate cu dispozițiile legale cu ocazia încheierii căsătoriei, i se vor aplica
sancțiuni de ordin administrativ și dacă soților care au făcut declarații false la
încheierea căsătoriei li se pot aplica sancțiuni de drept penal, căsătoria
încheiată cu nerespectarea unor condiții ce țin de esența acesteia lovită de
nulitate.

Art.293 alin.(1) din Noul Cod Civil prevede că: ”Este lovită de nulitate
absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute la
art.271,273,274,276 si art.287 alin.(1).

2.Încheierea căsătoriei fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la vârsta

matrimonială

Art.294 Noul Cod Civil prevede că: (1)” Căsătoria încheiată de minorul
care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovita de nulitate absolută.”

Desi în acest caz nulitatea este absolută, ea poate fi acoperită în

urmatoarele situații prevăzute de art.294 alin.(2) Noul Cod Civil și anume: dacă
până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, ambii soți au împlinit
vârsta de 18 ani sau dacă soția a născut ori a rămas însărcinată.

3.Căsătoria fictivă

Atunci când prin încheierea căsătoriei se urmăresc alte scopuri decât

întemeierea unei familii ne aflăm în prezența căsătoriei fictive. Părțile, în
realitate nu doresc să se căsătoreasca, să stabilească între ele raporturi
personale și patrimoniale specifice familiei, ci urmăresc realizarea unor
interese pe care altfel nu le-ar fi atins.

Art.295 alin.(1) din Noul Cod Civil prevede că: ”Căsătoria încheiată în alte
scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută.”

Deși în acest caz nulitatea este absolută, ea poate fi acoperită în

urmatoarele situații prevăzute de art.295 alin (2) Noul Cod Civil și anume:
dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, a intervenit
conviețuirea soților, soția a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de
la încheierea căsătoriei.
25
4.Frauda de lege

Frauda de lege este, de asemenea, admisă ca un caz distinct de nulitate

absolută a actelor juridice. În materie de căsătorie, realizarea fraudei de lege
duce neapărat și la fictivitatea duce neapărat și la fictivitatea căsătoriei, ca,de
pildă, când autorul infracțiunii de viol încheie căsătoria cu victima în scopul de a
scăpa de consecințele legii penale.33

5.Cazurile de nulitate relativă

Căsătoria este sancționată cu nulitatea relativă în cazul viciilor de

consintământ, dolul și violența. Art.298 alin.(1) Noul Cod Civil are următorul
conținut :”Căsătoria poate fi anulată la cererea soțului al cărui consimțământ a
fost viciat prin eroare, prin dol sau prin violență.”

Eroarea spre deosebire de dreptul comun, nu duce la anularea căsătoriei.

Conform art.298 alin.(2) ”Eroare constituie viciu de consimțământ, numai
atunci când privește identitatea fizică a viitorului soț.”

Potrivit art.301 alin.(1) Noul Cod Civil, anularea căsătoriei poate fi cerută
în termen de 6 luni.

Conform art.303 Noul Cod Civil anulabilitatea căsătoriei se acoperă dacă:

(1)până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, s-au obținut
încuviințările si autorizarea cerute de lege;

(2)Căsătoria nu poate fi anulată dacă soții au conviețuit timp de 6 luni de

la data încetării violenței sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei
vremelnice a facultăților mintale.

(3) În toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp,

ambii soți au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soția a născut ori a rămas
însărcinată.

6.Efectele nulităților

Atât nulitatea absolută, cât si cea relativă, deși produse de cauze diferite
și având regim juridic diferit, generează același efect și anume desfințarea, atât
pentru trecut cât și pentru viitor a căsătoriei, ca și cum ea nu ar fi existat.

33
Al.Bacaci,Viorica Dumitrache,Codruţa Hageanu, op.cit., pag 102

26
 Art.305 alin.(1) Noul Cod Civil prevede că :”Nulitatea căsătoriei nu are
niciun efect în privința copiilor, care păstrează situația de copii din căsătorie.”

Conform art.306 alin.(1) Noul Cod Civil, hotărârea judecătorească de

constatare a nulității sau de anulare a căsătoriei este opozabilă terțelor
persoane, în condițiile legii. Dispozițiile art.291,334 și 335 sunt aplicabile în
mod corespunzător.

IV.Desfacerea căsătoriei în dreptul contemporan

Desfacerea căsătoriei, divorțul, este singura modalitate de disloluție a

căsătoriei valabil încheiate. Divorțul poate avea loc, conform art. 373, din NCC,
în urmatoarele cazuri:
- Prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți
acceptată de celălalt soț;
- Atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt
grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
- La cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel
puțin doi ani;
- La cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă
continuarea căsătoriei;

A.Modalități de desfacere a căsătoriei

1.Desfacerea căsătoriei la inițiativa unuia dintre soți:

Din interpretarea art. 38, alin.(1) și( 3) Cod.fam., potrivit cărora ” Instanța
judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor
motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă”, deducem următoarele condiții ale acestui tip
de divorț:
- Existența unor motive temeinice;
- Motivele temeinice invocate să fi vătămat grav relațiile dintre soți;
27
 - Continuarea căsătoriei nu mai poate fi posibilă;(166)

2.Desfacerea căsătoriei prin acordul soților:

Așa cum prevede art.374 din NCC alin. :
-(1) Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata
căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie.
-(2) Divorțul prin acordul soților nu poate fi admis dacă unul dintre soți
este pus sub interdicție.
-(3) Instanța este obligată să verifice existența consințământului liber și
neviciat al fiecărui soț.

3.Procedura divorțului
Cererea de divorț se depune de soți împreună. Ofițerul de stare civilă sau
notarul public înregistrează cererea și le acordă un termen de reflecție de 30 de
zile, potrvit art.376 alin.(1) NCC. Prin excepție de la acestă prevedere, cererea
de divorț se poate depune la notarul public și prin mandatar cu procură
autentică.
La expirarea acestui termen, soții se prezintă personal, în fața ofițerului
de stare civilă sau a notarului public și continuă procedura divorțului conform
atr. 376 NCC.

B.Efectele desfacerii căsătoriei34

Desfacerea căsătoriei produce consecințe multiple care se răsfrâng

asupra întregului complex de relații de natură personală generate prin
încheierea căsătoriei, atât între soți, cât și între aceștia, pe de o parte, și copiii
lor, pe de alta parte.
1.Efectele desfacerii căsătoriei în relațiile dintre foștii soți:
a)Efectele divorțului asupra relațiilor personale dintre foștii soți:
încetează drepturile si obligațiile personale reciproce dintre aceștia.

Emeşe Florian ,Dreptul Familiei,Ed.Limes ,Cluj Napoca 2003,pag.191-192

34

28
 b)Efectele divorțului asupra relațiilor patrimoniale dintre foștii soți: ca
urmare a desfacerii căsătoriei, încetează obligația reciprocă de sprijin
material, obligația soților de a contribui la susținerea cheltuielilor
căsniciei, precum și obligația legală de întreținere între soți.
2.Efectele desfacerii căsătoriei în relațiile dintre părinți și copiii minori:
a)Efectele desfacerii căsătoriei asupra relațiilor personale dintre părinți
și copii: Instanța de tutelă hotăraște, odată cu pronunțarea divorțului,
asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând
cont de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă
psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi
ascultă, conform NNC, art.396(1).
b)Efectele desfacerii căsătoriei cu privire la relațiile patrimoniale dintre
părinți și copii: Instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește
contribuția fiecțărui părinte la cheltuielile de creștere, educare,
învățătură, pregătire profesională a copiilor, potrivit NNC, art.402(1).

C.Împărțirea bunurilor comune ale soților la desfacerea căsătoriei35

1.Împărțirea bunurilor comune prin învoiala soților poate avea loc:

Concomitent cu intervenirea hotărârii judecătorești;
În cursul procesului de divorț, fie că învoiala se face în fața instanței, fie
printr-un act întocmit în fața notariatului de stat.

2. Împărțirea bunurilor comune prin hotărâre judecătorească: dacă și în

măsura în care nu s-a reușit împărțirea prin bună învoială a bunurilor comune
dobândite în timpul căsătoriei, oricare dintre copărtași se poate adresa
instanței de judecată în temeiul art.36 alin.1 Cod.fam.

Ion P.Filipescu,op.cit.,pag.225
35

29
 Concluzii

Încă din perioada romană, căsătoria era un eveniment important în viața

celor doi viitori soți. Dacă în epoca romană căsătoria numită iustum
matrimonium sau iustum nuptiae, era definită de juristconsultul Modestinus ca
fiind "uniunea bărbatului cu femeia, o comunitate pentru întreaga viață,
împărtășirea dreptului divin și uman", în zilele noastre căsătoria este definită ca
fiind" uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit
dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie și reglementată de
normele imperative ale legii".

30
 Din aceste definiții putem deduce o serie de asemănări și de deosebiri în
ceea ce privește căsătoria în dreptul roman și cel contemporan. Aceste
asemănări și deosebiri nu vizează doar căsătoria ci și desfacerea ei. Unele
asemănări se păstrează și în zilele noastre deoarece considerăm că in epoca
romană pe lângă situațiile inevitabile ce puteau să apară la un moment dat, s-
au admis și alte moduri voluntare pentru desfacerea ei, lucru care ducea mai
departe la stabilirea unei relații de prietenie intre cei doi soți. Foarte important
este ca cei care hotărăsc să meargă pe drumuri diferite ale vieții să cadă de
comun acord pentru ca acest lucru să nu ducă la ură, invidie și în unele cazuri la
fapte grave.

În opinia noastră atăt căsătoria, care este un eveniment fericit, cât și

divorțul, un eveniment neplăcut dar care se produce din cauza unor anumite
neînțelegeri sunt momente din viața noastră care își pun amprenta în mod
inevitabil asupra conștientului nostru.

În concluzie, acest proiect pentru noi a fost foarte informativ deoarece am

putut să aflăm cum era căsătoria și divorțul în dreptul roman și să punem în
balans asemănările și deosebirile dintre acea epocă și epoca în care trăim.

Bibliografie

 Dr.Ion M. Anghel ,Drept Privat Roman , Vol.1,Ed.Hyperion XXI,Bucuresti

1991
 Ion Negru ,Curs de Drept Roman ,Ed.Nagard-Ued,Lugoj 2010
 Emil Molcuț , Drept Roman ,Ediția V , Ed. Press Mihaela S.R.L ,Bucuresti
1999
 M.Jacotă , Curs de Drept Roman, Ius personarum – Ius rerum ,Iași 1976
 Vasile Val Popa ,Drept Privat Roman , Ed.All Beck ,Bucuresti 2004
 Vl.Hanga ,Drept Roman,Ed.Argonaut,Cluj Napoca 1999
31
  Prof.univ.dr.Ștefan Cocoș ,,Drept
Roman ,Izvoare,procedură ,persoane,drepturi
reale,succesiuni ,Obligații ,izvoarele obligaților ,Ed.Universul
Juridic ,București 2005
 Ion P.Filipescu ,Tratat de dreptul familiei,Ediția a-V-a revăzută si
completată ,Ed.All Beck ,Bucuresti 2000
 Emeșe Florian ,Dreptul Familiei,Ed.Limes ,Cluj Napoca 2003
 Al.Bacaci,Viorica Dumitrache,Codruța Hageanu, Dreptul Familiei , Ediția
a-II-a,Ed.All Beck,București 2001
 Constituția României,Ed.C.H.Beck, București 2011
 Noul Cod Civil, Ed.Universul Juridic, București 2012

Cuprins

I.Căsătoria romană…………………………………………………………………………………..….2

A.Logodna……………………………………………………………………………..…………..3

1.Efectele logodnei……………………………………………………………………….4

B.Forme de căsătorie………………..………………………………………………………..4

1.Căsătoria cum manu………………………………………….……………………...4

32
 a)Confareatio………………………………………………………………………….….…5

b)Coemptio…………………………………………………………………….………….…6

c)Usus…………………………………………………………….………………………….…6

2.Căsătoria sine manu……………………………………………………………….….7

C.Condiţii de fond şi de formă la încheierea căsătoriei………………….……..8

1.Consintământul………………………………………………………………….….....8

2.Pubertatea……………………………………………………………………………......9

3.Conubium……………………………………………………………………………..…..9
D.Efectele căsătoriei…………………………………………………….………………..….11

E.Dota……………………………………………………………………………..………………..11

1.Constituirea dotei………………………………………….……………..………...12

2.Felurile dotei……………………………………………………………………………12

3.Drepturile femeii asupra dotei…………………………..………………......13

4.Drepturile barbatului asupra dotei…………………………………………..13

II.Desfacerea căsătoriei în dreptul roman……………………………………………..…….14

A.Moduri de încetare şi desfacere a căsătoriei…………………….………..….14

1.Desfacerea căsătoriei în mod forţat…………………………………..…....14

2.Desfacerea voluntară a căsătoriei………………………………….………..15

3.Divorţul………………………………………………………………………………...…16

B.Efectele desfacerii căsătoriei…………………………………………………………..17

III.Căsătoria în dreptul contemporan…………………………………………..………………18

A.Noţiunea şi caracterele căsătoriei…………………………………….…………….18

B.Condiţii de fond şi impedimenete la căsătorie…………………………..……19

33
 C.Condiţiile de formă ale căsătoriei………………………………..………………….21
D.Procedura încheierii căsătoriei…………………………………………..……..……22
E.Efectele căsătoriei in dreptul contemporan………………………..…………..22

1.Consideraţii generale…………………………………………………………….…22

2.Raporturile personale dintre soţi……………………………………………..23

3.Raporturile patrimoniale dintre soţi………………….……………………..24

4.Bunurile soţilor………………………………………………………………………..24

F.Nulitatea căsătoriei în dreptul contemporan…………………………………..25

IV.Desfacerea căsătoriei în dreptul contemporan……………………………………..…28

A.Modalităţi de desfacere a căsătoriei………………………………..…………...28

1.Desfacerea căsătoriei la iniţiativa unuia dintre soţi………………….28

2.Desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor………………………………..29

3.Proceduradivorţului…………………………………………………………………29

B.Efectele desfacerii căsătoriei………………………………………………………….29

C.Împărţirea bunurilor…………………………………………………………………..….30

Concluzii………………………………………………………………………………………………….
….31Bibliografie………………………………………………………………………………………………
….32

34