Universitatea din Oradea

Facultatea de Drept

Căsătoria la romani

Îndrumător:
Lector universitar dr.Gidro Aurelia

Studentă:
Pop Georgiana-Maria

Anul de studiu: 1

Grupa: 4
INTRODUCERE: ....................................................................................................3
CUPRINS:...............................................................................................................5-19

Capitolul l: Matrimonium
Sectiunea întâi: Elementele fundamentale ale căsătoriei…………………………6
Secțiunea a doua Condiții de fond…………………………………………………..7
Sectiunea a treia Formele căsătoriei……………………………………………….9

Capitolul ll: Căsătoria la popoarele antice

Secțiunea întâi: Ceremonia căsătoriei romane…....……………………………….…14
Secțiunea a doua: Căsătoria la greci....................................................................16
Secțiunea a treia: Căsătoria la mesopotamieni .................................................. 17
Secțiunea a patra: Căsătoria la egipteni...............................................................18
Secțiunea a cinea: Căsătoria la persani............................................................... 19

CONCLUZII................................................................................20

BIBLIOGRAFIE

2
 INTRODUCERE

Pentru a înțelege mai bine căsatoria la romani, vom face o scurta introducere
despre ceea ce desemna familia la romani si ce rol avea in formarea casatoriei.
Asadar, familia, așa cum o cunoaștem noi astăzi, este rodul unei evoluții de
veacuri, timp în care ea a suferit nenumărate prefaceri ca o consecință firească a
dezvoltării societății omenești, a influențelor de ordin religios, moral, economic și
chiar politic. Conducerea familiei, raporturile dintre membrii aceleiași familii, statutul
copiilor sunt total diferite astăzi față de cum l-au conceput anticii. 2
Încă din epoca cea mai veche a statului roman, familia era organizată pe baze
patriarhale monogamice, dar noțiunea de familie avea, față de sensul actual al
acestui termen, un conținut mult mai complex. Familia presupunea o putere, puterea
șefului de familie ce unește sub o autoritate unică pe toți membrii familiei care, în
concepția primitivă, cuprinde nu nu mai pe soție și pe copii, dar și sclavii. Ulpian arată
în acest sens:
‚‚Iure proprio familiam dicimus plures personas quae sunt sub unius potestate.’’
Familia în sensul propriu e formată dintr-un ansamblu de persoane, care se găsesc
sub puterea unuia singur.3
Istoricul Fustel de Coulanges evidențiază faptul că la baza familiei antice nu sta
numai principiul nasterii, nici cel al afectiunii , nici al puterii părintești, afirmatie care
pare pe deplin dovedită.4
Nașterea n-a reprezentat pentru Familia Romană un element cheie, dovadă fiind
faptul că fiul (prin emancipare) și fiica (prin căsătorie) rupeau orice legături cu familia.
Acțiunea dintre între membrii familiei ar fi existat pe plan sentimental, dar fără o
reverberație in domeniul normelor religios-juridice. De exemplu, tatăl putea să-și
iubească oricât de mult fiica, dar nu putea să-i lase legal nicio moștenire . Autoritatea
șefului de familie este un fapt de netăgăduit, dar se pune întrebarea cum s-a ajuns la
ea? Să fi fost argumentul forței fizice a bărbatului asupra femeii, respectiv a tatălui
asupra copiilor, se întreabă Fustel de Coulanges?
2 A. Gidro, Curs de drept roman, Ed. Universul juridic, Bucuresti 2014, pag 87

3 M.Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, Ed. Universul juridic, ed. a 2-a, Bucuresti 2019

4 F. de Coulanges, Cetatea antica, vol1, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1984, pp63-65

3
 Raspunsul autorului este că membrii familiei antice sunt uniți prin ceva mai
puternic decât nașterea, decât sentimentul și decât forța fizică: religia vetrei sacre și
a străbunilor. Ea face ca familia să alcătuiască un singur corp în viața de aici ca și în
cea de dincolo. Familia antică este mai mult o unire religioasă decât una naturală. 5

Încă din epoca cea mai veche a istoriei statului roman, familia era organizată pe
baze patriarhale monogamice; în ceea ce privește noțiunea de familie, aceasta avea,
față de sensul actual al termenului, un conținut mai complex. Conținutul său a fost
reflectat în dreptul roman prin jurisconsultul roman Modestin, urmând a fi reflectat
prin comparație cu reglementările actuale.
În familia romană, autoritatea tatălui era nelimitată și absolută, având drept de
viață și de moarte asupra soției și copiilor săi. Atare drept conferit tatălui(pater
familias) nu făcea altceva decât să sporescă autoritatea sa în familie, acesta fiind
centrul puterii, pe care o exercita chiar cu prețul vieții membrilor familiei sale.

  Căsătoria și implicit alegerea soțului sau soției în dreptul roman revenea

părinților, între cele două familii încheindu-se un contract prin care era prevăzută
data căsătoriei, iar căsătoria în Roma Antică se celebra printr-o ceremonie
tradițională, în centrul cărora erau momentele semnării contractului și al împreunării
spirituale a mâinilor celor doi miri. Deci bazele căsătoriei la romani se
fundamentaseră pe existența unui act, pe o procedură scriptică și obligatorie pentru
existența acestui raport pe care astăzi îl încadrăm în sfera raporturilor juridice
nepatrimoniale. Persoanele care nu erau căsătorite, în temeiul legilor edictate, nu
putea fi succesori testamentari, consecințele fiind edictate de politica dusă de statul
roman, în vedere măririi numărului căsătoriilor încheiate, nașterilor, precum și
fortificării instituției familie, din toate punctele de vedere, prevederile fiind însă abolite
în sec. IV d.Hr.

Deși actualmente căsătoria este o procedură ,,facultativă”, modalitatea sa de

încheiere realizându-se prin consimțământul bărbatului și al femeii, în dreptul roman
căsătoria în Roma antică a cunoscut momente în care constituia o procedură
obligatorie. Prin trimitere la nevoia reală de naștere a unei norme care să oblige
persoanele la căsătorie, un exemplu concret în acest sens este reflectat în istoria
romană. Astfel, obligația (sau nevoia) de căsătorie a fost determinată ,,de luxul
considerabil dezvoltat pe timpul lui August și a faptului că oamenii considerau viața
de familie prea grea și creșterea copiilor o dificultate prea mare”. Legiuitorul a
considerat că este necesară o normare în atare sens și, pentru înlăturarea
conceptelor considerate greșite, a instituit legile caducare prin care stabilea dispoziții
contra celibatarilor dar și contra celor care, deși erau însurați, nu aveau copii.

Cu timpul, raporturile familiale și-au pierdut din rigiditate, iar femeile au devenit
tot mai moderne și au pretins o viață independentă. De asemenea, s-a renunțat la
ideea de obligativitate a căsătoriei, iar femeia și bărbatul au un rol egal (și șanse
egale) în societatea modernă.6

5 Ibdem-3

6 https://legalup.ro/casatoria-in-roma-antica/ (data: 2.2.2021, ora- 12:57)

4
 Capitolul 1

Matrimonium

Căsătoria constituie cel mai obișnuit izvor al puterii părintești.

După jurisconsultul Roman ,,Modestinus”, casatoria este
 .....coniunctio maris et feminae, consortium omnis vitae divini et humaniiuris
communicatio(...unirea barbatului cu femeia, o comunitate pentru intreaga
viata, împărtăsirea culturii divin si uman)
 iar după definiția din insitututiile lui Iustinian este ,,unirea bărbatului cu femeia
care constă dintr-o unitate de viață, de nedespărțit”
Supusă în epoca veche unei autorități materiale, care mergea până la dreptul
de viață și de moarte asupra ei, femeia nu a avut nici chiar în căsătoria așa zisă
liberă(sine manu), o poziție juridică egală cu bărbatul.
Căsătoria romană era precedată de o logodnă(sponsalia) care se încheia, la
început, de către capii de familie pe seama celor de sub puterea lor și, mai târziu, de
către viitorii soți, cu consimțământul celor în a căror putere se găseau. Logodna a
fost privită multă vreme ca o legătură care produce efecte exclusiv morale; începând
din epoca împăratului Constantin, a devenit un raport de drept cu consecințe juridice
pentru logodnici.17
Logodna era practic o propunere in vederea stabilirii unei obligatii reciproce pentru
O căsătorie ce va urma( sponsalia sunt mentio et repromisso nuptiarum futurarum 2

De obicei, logodnă se consemna într-un document(tabulae instrumentum)

încheiat de părinții tinerilor iar dacă aceștia erau sui iuris, chiar de ei, încă din timpul
copilăriei. În timpul domniei lui august us este elaborată Lex Iulia de maritandi
ordinibus (Legea Iulia cu privire la reglementarea casatoriei) prin care se limitează la
10 ani vârsta limită pentru a încheia logodna. Logodna a avut, o lungă perioadă de
timp, doar efecte precumpănitor morale, obligând-o pe logodnică la fidelitate și la
imposibilitatea încheierii unei alte logodne s-au căsătorit cu altcineva. Cu timpul, în
epoca imperială, ruperea intempestivă și unilaterală a logodnei a produs consecințe
juridice și pe plan patrimonial. Astfel, dacă ruptura logodnei a fost provocată de
bărbat, aceasta era obligat să restituie eventualele cadouri primite de la logodnică
sau de la familia acesteia. Dacă ruperea logodnei era provocată de femeie, aceasta
era obligată la restituirea dublul lui valorii cadourilor primite. 3

71 M.Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, Ed. Universul juridic, ed. a 2-a, Bucuresti 2019, pag. 102.

22 Digesta,23.2.1

33 V.Ciucă, op.cit., pp. 193 și 194

5
 Romanii numeau casatoria iustum matrimonium sau iustae nuptiae și a fost
definită de jurisconsultul Modestinus în felul următor: coniuctio maria et feminae,
consortium omnis vitae, divini et hunani iuris comunicatio(unirea bărbatului cu
femeia, realizând o comunicare pentru întreaga viață prin împărtășirea dreptului divin
și uman).
Iustinian, in ale sale Institutiones, defineste astfel casatoria asfel: nuptiae autem
sive matrimonium esti viri et mulieris coniunctio, individuam consuetudiem vitae
contimens(casatoria sau nunta este legătura bărbatului cu femeia care constă dintr-o
comunitate de viată de nedespărțit) 4
Deși în doctrina juridică românească s-a apreciat că aceste definiții privesc
căsătoria în mod idealist deoarece femeia nu a fost niciodată egală cu bărbatul, fiind
supusă acestuia5. Din aceste definiții, date de modestie minus în secolul al treilea
după Cristos și de Iustinian în secolul șase după Cristos,, rezultă că încă se mai
păstra vechea concepție Romană despre căsătorie, evidențiindu-se trei elemente
fundamentale6:
- conuctio maris et feminae, consortium omnis vitae este fragmentul din
definiție care subliniază că pentru romani căsătoria era o legătură pentru toată
viața, fiind considerată o unire de nedesfăcut. Romanii nu priveau căsătoria ca
pe o simplă legătură sexuală sau ca pe o afecțiune trecătoare, soție fiind uniți
prin puternică legătură de cult;

- comunicatio humani iuris vrea să însemne că între soț se stabileau

comunitate desăvârșită în ceea ce privește bunurile materiale;

- comunicatio divini înseamnă că femeia prin căsătorie, împărtășea cultul

divin al bărbatului, al strămoșilor acestuia. Femeia, alături de soț, va îndeplini
ceremoniile cultului participând la toate ridurile și formulele necesare pentru
îndeplinirea obligațiilor față de religia casnică și de cultul strămoșilor.
Ceremonia nunți era atât de solemnă și avea efecte atât de grave încât nu
trebuie să se surprinde faptul că bărbații considerau că această ceremonie nu
este permisă decât pentru o singură femeie în fiecare casă. Așa se explică
faptul că romanii nu au admis poligamia;

44 Iustinian, Institutiones, 1.9.1.

55 Vl.Hanga, op.cit, p. 191.

66 I.C. Cătuneanu, op.cit. p.109.

6
 Indiferent de forma căsătoriei, dreptul roman impunea îndeplinirea unor condiții
care se declanșează așa-numitele condiții de fond fără realizarea cărora o căsătorie
nu era recunoscută ca valabilă. Acestea erau 7:
 Consimțământul
 Vârstra
 Ius conubi

Consimțământul8
În epoca cea mai veche a dreptului roman, căsătoriile persoanelor aflate sub
putere se încheiau de către pater familias, care putea dispune de aceste persoane ca
de niște sclavi sau lucruri. Mai târziu, alături de consimțământul capului de familie s-a
cerut și acela al viitorilor soți.În măsura în care puterea capul lui de familie a suferit
tot mai multe limitări și paralel cu decăderea formalismului și rigorism ului dreptului
roman, consimțământul lui pater familias cedează pasul voinței părților interesate.
Astfel, dacă pater familias tace sau nu se opune se prezumă că acesta și-a dat
consimțământul; dacă se împotrivește fără motive la căsătorie, legea Iulia, edictată în
timpul domniei lui Augustus, îngăduie fetelor – iar împăratul Iustinian și băieților – să
se adreseze magistratului pentru a constrânge pe șeful familiei să-și dea
consimțământul.

Vârsta9

În momentul încheierii căsătoriei, băiatul trebuie să fie puber iar femeia nubilă.
Fixată inițial de la caz la caz, limita inferioară de vârstă a fost timpuriu stabilită la 12
ani pentru fete; pentru băieți, școala sabiniană a continua să o fixeze după o
corectare corporală, dar proculienii, a căror opinie a prevalat în dreptul lui Iustinian, o
stabileau la patrusprezece ani.
- ,,Cetățenii romani încheie o căsătorie legiuită dacă se căsătoresc în conformitate cu
dispozițiile legii: bărbații să fie puberi iar femeile nubile, indiferent dacă aceștia au calitatea
de șef de familie sau fii de familie, cu condiția însă ca fiii de familie să aibă și consimțămîntul
părinților În a căror putere sunt. Și Dreptul civil și cel natural dispun că așa trebuie să se
procedeze, cu condiția însă ca încuviințarea părintelui să fie dată anterior (căsătoriei). De
unde și următoarea problemă: poate oare fiica unui nebun să se căsătorească sau fiul unui
nebun să se însoare? Deoarece cu privire la situația fiului opiniile erau împărțite, am dat o
constituție prin care am îngăduit ca fiul unui nebun să poată – asemenea fiicei – să încheie o
căsătorie potrivit procedurii prescrise în această Constituție, și fără încuviințarea
tatălui.’’1010

77 A. Gidro, Curs de drept roman, Ed. Universul juridic, Bucuresti 2014, pag 97

88 M.Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, Ed. Universul juridic, ed. a 2-a, București 2019, p.103

9 Idem

1010 V.Hanga&M.D.Bob, Iustiniani Institutiones, Ed. Universul juridic, București 2009, p.51-53

7
Conubium1111

Prin conubium se înțelege dreptul de a contracta o căsătorie romană.

Sub aspectul obiectiv, nu mai cetățenii romani, latinii vechi(prisci Latini) și cei cărora,
ca o favoare, li s-a acordat cu unu bio puteau încheiau o căsătorie romană.
Sub aspectul subiectiv se cereau îndeplinite anumite condiții:

a) Viitorii soț să nu fie rude între ei, nici în linie directă nici în linie colaterală. În
linie directă la infinit, în linie colaterală până la un anumit grad, care a virat în
cursul vremii. Sub Imperiul, căsătoria între colaterali a fost îngăduită cu
condiția ca nici unul dintre viitorii soț să nu fie la un anumit grad depărtare de
strămoșul comun(de pildă, fratele cu sora)

b) Viitorii soț să nu fie afini între ei. Afinitatea(adfinitas) este legătura de rudenie
care unește pe un soț cu rudele celuilalt soț și constituie, în linie directă, o
piedică la căsătorie la infinit, iar în linie colaterală, între cumnați și cumnate.
-,,nu te poti căsători cu oricine, întrucât unele căsătorii sunt prohibite. Nu se poate
încheia o căsătorie între persoanele între care există o legătură de la părinți la copii,
ca depinde între tată și fiică, sau bunic și nepoată, sau mamă și fiu, sau bunică și
nepot și așa mai departe, la infinit; dacă asemenea persoane se unesc prin căsătorie
aceste căsătorii sunt considerate nelegiuite și incestuoase. Și aceste (reguli) sunt atât
de puternice, încât, chiar dacă legătura de la copii s-a stabilit prin adopțiiune,
căsătoria între ei este imposibilă și opreliștea rămâne valabilă și după ce adopți iunea
a încetat. Așa de pildă nu te vei putea căsători cu fiica sau nepoata ta adoptivă, chiar
și după ce le-ai fi emancipat... De asemenea nu este îngăduit ca cineva să ia în
căsătorie pe sora tatălui, chiar dacă este soră prin aducțiune, și nici pe sora mamei,
deoarece aceste persoane sunt socotite rude între ele din același motiv, căsătoria cu
sora bunicului sau cu sora bunicii este interzisă’’1212

c) Nici unul dintre viitorii soț să nu fie căsătoriți, bigamia fiind prohibită.

d) Văduva nu se putea recăsători timp de 10 luni(mai apoi un an) De la moartea

soțului ei. Acest termen de viduitateq, motivat la început prin considerente
morale, își găsește rațiunea în necesitatea de a se evita incertitudinea asupra
paternității copilului care s-ar naște în acest interval(turbatio sangunuis)

e) Condiția socială constituia o altă piedică la căsătorie. Astfel, până la legea

Canuleia, căsătoria dintre plebei și patricieni a fost oprită iar până la
Augustus– aceea dintre cetățenii născuți liberi(ingenui) si dezrobiți

f) Unele acte normative opresc căsătoria guvernatorilor din provincii cu o femeie

originară sau domiciliată în aceeași provincie, a soțului adulter cu complicele
său, a tutorelui sau fiului lui cu pupila sa, etc.

1111 M.Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, Ed. Universul juridic, ed. a 2-a, București 2019, p.103

1212 V.Hanga&M.D.Bob, Iustiniani Institutiones, Ed. Universul juridic, București 2009, p.52

8
 Astfel, Iustinian precizeaza faptul că daca o căsătorie este incheiată împotriva
regulilor pe care tocmai le-am menționat, atunci nu există nici soț, nici soție, nici
nuntă sau căsătorie, nici dotă.
-în consecință, copiii născuți dintr-o astfel de uniune nu se află în puterea
tatălui, ei găsindu-se cat privește puterea părintească, în situația celor pe care o
mamă i-a născut în afara căsătoriei . Ei sunt socotiți ca fiind fără de tată, întru când
acesta este nesingur: de aceea sunt numiți în mod obișnuit ,,bastarzi” iar în limba
greacă ,,copiii născuți la întâmplare” ca și cum ar fi fără de tată. Rezultă așadar că,
după desfacerea unei astfel de uniuni nu poate fi vorba de o restituire a dotei, iar cei
care se contractează o căsătorie interzisă suferă și alte sancțiuni, cuprinse în
constituțiile imperiale.1313

 Formele casatoriei
S-au conturat două forme de căsătorie: cum și sine manu, criteriu de
departajare fiind exercitarea sau nu a autorității șefului familiei asupra femeii, care
intră sau nu din punct de vedere juridic în familia soțului . Deși în timp statul a
reglementat numeroase aspecte privind căsătoria, aceasta a rămas în esență un act
domestic, fără o reglementare legală, fără un act doveditor, însoțită în unele situații
de anumite ceremonii religioase. La început, caracterul juridic a căpătat doar una
dintre formele căsătoriei romane, respectiv căsătoria cum manu.1414
Căsătoria cum manu
Deci, cea mai veche formă de căsătorie romană era căsătoria numită cum manu.
Femeia astfel căsătorită rupea orice legătură cu vechea ei familie și, intrând în familia
bărbatului, cădea sub puterea șefului de familie. Această formă de căsătorie, singura
compatibilă cu puterea nelimitată pe care ordinea juridică o acorda lui pater familias,
îi asigura o deplină autoritate asupra soției . Femeia intra astfel într-o adevărată
supunere față de capul familiei, având poziția juridică a unei fiice(loco filiae) sau a
unei nepoate(loco neptis).Atât de strâns era legată ideea de putere de instituția
căsătoriei, încât dobândirea unei astfel de puteri însemna, implicit, închiderea
căsătoriei.1515
Acest caracter juridic este identificabil nu atât printr-o reglementare juridică a
actului căsătoriei, cat și prin reglementarea unor efecte juridice specifice unui
asemenea act . pentru încheierea acestei forme de căsătorie era necesară
îndeplinirea anumitor condiții: să existe acordul de voință al celor doi șef de familie ai
celor doi soți, să fie îndeplinit un anumit ceremonial sacrificial și dodum deducțio.1616
Prin această căsătorie, femeia devenea mater familias și intra în familia
soțului, devenind agnata acestuia și avea situația juridică a unei fiice(loco filiae). Ea
pierdea dreptul de succesiune în familia proprie, iar soțul dobândea drepturi de

1313 V.Hanga&M.D.Bob, Iustiniani Institutiones, Ed. Universul juridic, București 2009, p.53

1414 E. Cuq, Manuel des institutions juridiques des Romains, ed. Plon, Paris, 1928, p.155-156.

1515 M.Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, Ed. Universul juridic, ed. a 2-a, București 2019, p.104

1616 Idem pct.14.

9
proprietate asupra patrimoniului femei. La decesul soțului la fel ca descendenții
rezultați din căsătorie, ea devine moștenitoarea soțului său și alieni iuris.
Frecvent căsătoria era precedată de logodnă – sponsalia, care era un acord
uneori doar verbal între cei doi șefi de familie prin care aceștia se înțelegeau asupra
modalității de transferare a proprietății, logodna fiind un angajament în acest sens,
fără a fi însoțită de transfer, care se producea ulterior, la momentul căsătoriei. 1717
Evident că erau reglementate și aspecte privind dota, la care ne vom referi
însă mai târziu. Dacă pentru căsătorie exista stabilită o anumită vârstă minimă,
pentru logodnă această limitare nu exista(de exemplu, Augustus a logodit-o pe Iulia
la vârsta de doi ani, dar foarte probabil că astfel de aranjamente avea un caracter
politic sau patrimonial și nu se practicau mare majoritate a cazurilor). Chiar dacă nu
are un caracter legal, anumite consecințe juridice decurgeau din logodnă, în legătură
cu delictele specifice: infamia, stuprum sau adulter, care nu se aplicau însă și
bărbatului, sau în legătură cu regimul testamentar și darurile între logodnici, care era
un interzise, cu excepția situației în care erau incluse în dotă. 1818
Căsătoria cum manu avea la rândul său 3 forme:
a)Confarreatio
b)Coemptio
c)Usus
Prima formă este cea mai veche probabil şi cu cea mai bogată încărcătură
religioasă, ritualul care o însoţea necesitând acea îndeplinire extrem de riguroasă
care caracteriza aspectele vieţii religioase romane, fiind de altfel rezervată familiilor
patriciene. Era însoţită de oferirea către Jupiter a unei pâini (farreum panis),
ceremonial de unde îi vine şi denumirea, în prezenţa a zece martori, a marelui pontif
şi a lui flamen Dialis.
Celelalte două tipuri de căsătorie nu mai au acel aspect religios accentuat. Ele
sunt la origine o concesie care a fost făcută plebeilor și latinilor, prin acordarea de ius
conubium. Interesant este că atât usus cât şi coemptio au trăsături care le asimilează
de fapt unor modalităţi de transmitere a dreptului de proprietate asupra femeii, de la
tată sau şeful familiei din care provine la soţ. Usus are caracterul unei prescripţii
achizitive bazată pe posesia îndelungată (o uzucapiune), care trebuie exercitată pe o
perioadă de un an, fără întrerupere. Dacă în cadrul acestui termen apare usurpatio
trinoctii, respectiv întreruperea termenului prin lipsa femeii de acasă trei nopţi
consecutiv, bărbatul nu mai poate dobândi manu asupra soţiei. În ceea ce priveşte
coemptio aceasta este o cumpărare a femeii în cadrul solemn care însoţea orice
vânzare-cumpărare, cu un preţ fictiv.1919

1717 Aulus Gellius, IV, vol 4.

1818 Jane Garner, Women in Roman Law and Society, London, 1990, p. 45-47.

1919 C. Hamangiu, Matei G. Nicolau, Dreptul roman, vol. I, ed.Librăriei Socec, Bucureşti, 1930, p. 274-277.

10
 După războaiele punice, legăturile în interiorul familiei romane incep să
slăbească; cuceririle, dezvoltarea comerțului și a sclavajului impuneau o mai mare
libertate membrilor familiei. Aristocrația se îmbogățește rapid datorită exploatării tot
mai accentuate a provinciilor și sclavilor. Femeile devin tot mai independente. Se
simte tot mai puternic influența Greciei, care aduce o atmosferă de îngăduință
raporturile familiale față cu servitutea din ea și austeritatea care caracterizau relațiile
materiale în epoca veche.
Căsătoria sine manu
Datorita acestor cauze apare o nouă formă de căsătorie:căsătoria așa-zisă
liberă, căsătoria sine manu, în care femeia nu intra în familia bărbatului și nu cădea,
în consecință în puterea șefului de familie.
Noua formă de căsătorie nu se realiza prin formalități juridice. Pentru existența
ei se cereau să fie înrunite două elemente:affectio maritalis și honor matrimonii. Prin
afectio materialis se înțelege intenția reciprocă a viitorilor soți de a întemeia o viață
comună, de a se comporta ca și soț si soție, iar prin honor matrimonii- conviețuirea
materială ca atare.
Există o similitudine între căsătoria sine manu și posesiune, unde să cer două
elemente: unul volitiv, intențional, adică voința de a poseda, și un element material
care prezintă stăpânirea materială a lucrului. Dovada acestor două elemente se
putea face în orice mod. Acestea sunt atât de intim legate, încât dovada elementului
material implicit aduce recunoașterea celui intențional. Honor matrimonii și affectio
maritalis constituie o hendiadă juridică, adică o figură gramaticale care exprimă o
realitate unică prin mijlocirea a două expresii.
Din acest motiv, dovada unei căsătorii sine manu nu este ușor de făcut.
Elementele exterioare pe care le îmbracă conviețuirea sunt singurele care – evaluate
după considerente sociale – pot să le lămurească. Dovada rezultă de exemplu dintr-o
deductio in domum mariti (aducerea femei în casa bărbatului), dintr-o petrecere care
a avut loc cu ocazia căsătoriei(festivas nuptiarum) din întocmirea unui act dotal din
mărturiile vecinilor etc.Un text din Regulile jurisconsultului Modestius păstrat în
Digeste, prezumă absolut existența căsătoriei din simplul fapt al conviețuirii unui om
liber cu o femeie onestă și născută liberă . Merită subliniată superioritatea morală a
unei astfel de concepții care asigură consecințe juridice unei stări de fapt nu în
temeiul unor solemnității și forme rigide, ci pe baza unor îndatoriri impuse de
interesele sociale.
Structura posesorii e a acestei căsătorii s-a menținut și în epoca post clasică și
bizantină când, ca și la instituția posesiunii, asistăm la creșterea importanței
elementului intențional în dauna acelui material, ca urmare a unei aceeași tendință
de juridicizare (astfel se explica menținerea căsătoriei in cazul deportării sau
prizoneriatul unuia dintre soți).2020

2020 M.Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, Ed. Universul juridic, ed. a 2-a, București 2019, p.104

11
 Interesant este faptul că era destul de dificil de probat căsătoria, în contextul în
care nu exista nici un act scris încheiat cu acest prilej 2121Totuși, eu tind să cred că
acest popor antic roman avea reguli stricte datorită obiceiurilor formate de-a lungul
secolelor, care până la urmă, s-au născut probabil de la niște oameni care pur si
simplu le-au inventat.
Asemănări și deosebiri între căsătoria sine manu și cum manu:
-căsătoria sine manu era marcată de neîndeplinirea vreunei formalități
deosebite, cum erau cele de la căsătoria cum manu2222
-în căsătoria cum manu, femeia intra în puterea capului de familie(in manu
mariti), iar in căsătoria sine manu, soția nu se găsește în puterea capului de familie.
-în căsătoria cum manu, femeia rupe orice legatură de rudenie cu familia sa de
origine, soția intră în familia soțului, devine agnată cu agnații soțului ei și participă la
exercițiul cultului familial al noii sale familii. Pe de altă parte, în căsătoria sine manu
femeia rămâne juridic în familia ei de origine, deci în puterea tatălui ei sau, daca era
sui iuris, în tutela agnaților.2323
În timpul domniei lui lui Augustus s-a votat Lex Iulia de adulteriis prin care
delictul de adulter era reprimat întotdeauna când vinovată era femeia și nu mai
uneori în cazul bărbatului. Pedepsele prevăzute de legea Iulia puteau să fie corporale
sau pecuniare, ajung în duse până la deportare sau chiar moarte. Prin Lex Iulia
adulteris, precum și alte acte normative, dreptul de a pedepsi soția adulterină se
transferă autorităților publice. Femeile pedepsite pentru adulter erau considerate
persoane infamie și erau excluse de la posibilitatea de a depune mărturie vie și de a
mai încerca o căsătorie legitimă.
Dos dota reprezintă o dispoziție patrimonială în favoarea căsătoriei, ea fiind
destinată a susține dificultățile și cheltuielile unei vieți în comun(ad onera matrimoniu
ferenda)
În dreptul roman se disting trei feluri de dote:
1.Dos profecitia este dota provine de la tată sau de la bunic aceasta se făcea
în virtutea unui vechi obicei prin care, cu ocazia căsătoriei, fata era înzestrată cu
anumită cantitate de bunuri;
2. Dos adventicia(dotă venită din afară, dotă suplimenrară) era dota constituită
de altcineva decât tatăl fetei. În acest caz, dota putea fi constituită chiar de către
femeie, dacă era sui iuris sau de către o terță persoană ce urmărea să gratifice pe
soția bărbatul;
3. Dos receptia(dotă privind bunuri luate în posesie) care se constituie asupra
unor bunuri, dar cu obligației de restituire în caz de desfacerea căsătoriei.

2121 P. Veyne, Dominique.S, Lumea romană, în Cea mai frumoasă istorie a iubirii, ed. Paralela 45, Piteşti, 2004, p. 26-28.

2222 https://blog.wolterskluwer.ro/casatoria-in-dreptul-roman/ 3.02.2021, ora 13:50

2323 M.Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, Ed. Universul juridic, ed. a 2-a, București 2019, p.104

12
 S-a remarcat faptul că legea, edictată în timpul împăratului Augustus, a apărut
din cauza condițiilor existente în societatea romană care ,, se confrunta cu o gravă
criză pe plan moral, care dusese la evitarea în mod constant a constituirii de familii;
acest fapt punea în pericol stabilitatea instituţiilor romane. De altfel, familia
reprezenta un element fundamental în organizarea romanilor şi a instituţiilor lor.
Deși actualmente căsătoria este o procedură ,,facultativă”, modalitatea sa de
încheiere realizându-se prin consimțământul bărbatului și al femeii, în dreptul roman
căsătoria în Roma antică a cunoscut momente în care constituia o procedură
obligatorie. Prin trimitere la nevoia reală de naștere a unei norme care să oblige
persoanele la căsătorie, un exemplu concret în acest sens este reflectat în istoria
romană. Astfel, obligația (sau nevoia) de căsătorie a fost determinată ,,de luxul
considerabil dezvoltat pe timpul lui August și a faptului că oamenii considerau viața
de familie prea grea și creșterea copiilor o dificultate prea mare”. Legiuitorul a
considerat că este necesară o normare în atare sens și, pentru înlăturarea
conceptelor considerate greșite, a instituit legile caducare prin care stabilea dispoziții
contra celibatarilor dar și contra celor care, deși erau însurați, nu aveau copii.
Consecința neîndeplinirii acestei obligații avea urmări importante pe plan juridic. În
timpul împăratului August cu privire la căsătoria în Roma Antică au fost introduse
două mari categorii de dispoziții prin Legea Iulia și Legea Plautia Poppaea:

 pars nuptiaria: femeia între 25-50 de ani și bărbatul între 25-60 de ani erau
obligați să se căsătorească și să aibă copii ;

 pars caducaria: femeia între 25-50 de ani și bărbatul între 25-60 de ani
care nu se căsătoreau (celibes) nu aveau dreptul de moștenire față de
moștenitorii pentru care au fost instituiți; pe de altă parte, cei care erau
căsătoriți, dar nu aveau copii, nu aveau dreptul decât la ½ din moștenire. 2424

Situaţia femeii în dreptul roman a fost una relativ bună, fiind în orice caz mult mai
favorizată decât în alte sisteme de drept din antichitate, inclusiv prin comparaţie cu
Grecia antică. Se apelează frecvent la această comparaţie, drept antic grecesc
(uneori fără discernământ pentru că nu poate fi vorba despre un sistem de drept
unitar, ci mai degrabă despre un conglomerat de prevederi cu caracter juridic specific
fiecărei cetăţi) – drept antic roman, din care în mod corect, sub aspectul avantajelor
oferite şi recunoscute din punct de vedere juridic femeii, dreptul roman este
superior.2525

2424 https://legalup.ro/casatoria-in-roma-antica/ 3.02.2021 ora 14:34

2525 file:///C:/Users/Pop%20Georgiana/Downloads/70-Article%20Text-123-1-10-20120911.pdf

13
 CAPITOLUL 2
Căsatoria la popoarele antice

Ceremonia căsătoriei Romane

Căsătoria romană antică avea 3 momente:

-trductio(dezlegarea fetei)
-inductio indomus(acceptarea in casă)
-confareatio(fata ajunge la casa băiatului)
Ziua nunți a fost aleasă cu mare grijă, evidențiindu-se zilele nefaste. Romanii
fiind superstițioși căutau să se asigure că nici un ghinion nu ar putea afecta cuplul
dacă data căsătoriei lor era bine aleasă. De exemplu, luna mai a fost văzută ca o
lună ghinionistă pentru încheierea unei căsătorii, în timp ce a doua jumătate a lunii
iulie a fost văzută ca ideală. Cu o seară înainte de căsătorie mireasa își sacrifica
jucăriile din copilărie către spiritele familiei sale(Iari). Mireasa este pregătită de
ceremonial în casa ei, fiind acoperită cu un voal de culoarea focului și îmbrăcată într-
o rochie albă simplă, prinsă cu o curea legată într-un mod special, pe care mirele
urmează să-l dezlege.1
Ceremonia este realizată într-un cadru privat care reunește familiile celor doi
soți(zeitățile protectoare) și își dau consimțământul urmând un ritual foarte precis.
Apoi, o procesiune duce mireasa la casa soțului . Fata este imbrăcată în veșmânt
alb(care semnifică culoarea puritatii). Este urcată într-un car de la casa ei până la
casa lui, unde va fi însoțită de domnișoare de onoare care pe parcursul drumului
se ,,confruntă,, cu oastea mirelui, dar acest procedeu are loc doar cand părinții lor nu
vor să se căsătorească cei doi. Unele fete erau furate de către cei care doreau să se
căsătorească cu ea. Acest lucru era considerat o rușine deoarece fata e
considerata ,,deflorită,, chiar dacă băiatul nu s-a atins de ea. 2
Ajunsă la casa mirelui, mireasa acoperă pragul casei cu șuvițe de elenă și îl
unge cu untură și ulei. Soțul ei, care a așteptat-o în casă, îi cere miresei să-și spună
prenumele . Deoarece femeile romane nu foloseau prenumele, ea răspunde cu
celebra formulă: ,,acolo unde ești tu Gaius, eu voi fi Gaia”. De asemenea, mireasa
este ridicată peste prag de către mire, astfel încât să nu-l atingă cu picioarele ei.
Conform tradițiilor romane numai membrii familiei puteau trece prin ușă, deoarece
era considerat faptul că sub prag locuiesc zeii familiei băiatului, astfel
considerându-se un loc sacru care nu putea fi calcat de catre oricine. Mireasa nu era
nici o străină nici parte a familiei în acest moment.. Odată ce a trecut prin ușă ea a
devenit o parte a familiei.Tradiția a supraviețuit până în ziua de azi, când mirele își
trece mireasa pragul casei lor după căsătorie. După, soțul efectua o scurtă
ceremonie religioasă, în care își ducea soția in camera unde avea un altar închinat
11 https://istorie-edu.ro/istoria-universala/roma-antica/casatoria.html , 3.02.2021, ora: 16:56

2 Note de curs de la doamna Gidro Aurelia

14
zeităților in care trebuia ca flacăra sa ardă mereu. Mireasa rostește rugăciunile rituale
de către divinitățile domestice. Cu aceasta ceremonia a luat sfârșit. În dimineața
următoare mireasa, îmbrăcată în costumul de matroană– purtat de mame și femeile
gravide– oferă un sacrificiu pentru lari și penați(spiritele din familie și din cămară) De
obicei, acum ea primește cadouri de la soțul ei. De asemenea este dat cu mic
banchet pentru rudele apropiate ale cuplului. După căsătorie două destine, extrem de
diferite, puteau să o aștepte pe mireasă. În cazul în care ea a fost suficient de
norocoasă să fie fertile și să dea naștere la trei copii sau mai mulți iar fi devenit o
mamă respectată, o soție de invidiat și ar fi câștigat acceptare a comunității. Dacă,
totuși, se dovedea că este infertilă, ea ar fi fost amenințată cu repudierea.3

Căsătoria la greci
33 https://istorie-edu.ro/istoria-universala/roma-antica/casatoria.html , 3.02.2021, ora: 16:56 +note de curs de la Gidro Aurelia

15
Existau aceleasi momente precum la romani, doar că sub difertie denumiri:
-engiesis
-pompei
-telos

Căsătoria o hotărau părinţii tinerilor. În concepţia grecilor antici scopul adevărat

sau mobilul unei căsătorii era nu dragostea, ci procreaţia, – şi în primul rând, pentru a
avea copii de sex masculin. Dar grecii nu ţineau să aibă mai mult de doi copii. Băieţii
erau preferaţi fetelor nu numai din motive practice economice – ajutându-şi tatăl la
muncile gospodăriei – ci şi religioase: fiii asigurau continuitatea îndeplinirii obligaţiilor
legate de cultul familial al strămoşilor. La Atena – şi probabil că nici în celelalte state
greceşti – nici o lege nu interzicea relaţiile incestuoase dintre frate şi soră, dar opinia
publică le considera un act oribil care ar fi atras după sine o teribilă pedeapsă a
zeilor. În schimb, căsătoria între fraţi vitregi era posibilă, şi cu atât mai mult între veri
sau între unchi şi nepoată.

Actul căsătoriei consta într-un ritual foarte simplu: în prezenţa familiei şi a unor
martori cei doi tineri îşi dădeau mâna, în timp ce mirele şi tatăl fetei îşi declarau
solemn consimţământul, oral, fără nici un act scris. De preferinţă, căsătoriile se
încheiau iarna (era o superstiţie a grecilor) şi în zilele cu lună plină.

Ceremonia căsătoriei

Asupra ceremonialului nunţii informaţiile sunt prea puţine: se aduceau sacrificii

zeilor protectori ai căsătoriei, mireasa oferea drept ofrande jucăriile personale din
copilăria sa, casele tinerilor se împodobeau cu ghirlande de frunze de măslin şi de
laur, mireasa făcea baia rituală de purificare cu apa adusă dintr-o fântână sacră de
un cortegiu de femei purtând torţe, cortegiu precedat de un cântăreţ din oboi. În casa
părinţilor miresei avea loc ospăţul, mirele primea darurile, după care un cortegiu de
tineri cântând cântece nupţiale îi însoţeau în noua lor casă, unde mireasa era primită
cu nuci, smochine, curmale şi cu rituala turtă cu miere şi susan.

Nunta continua şi a doua zi, când se aduceau darurile şi zestrea miresei; după
câteva zile mirele oferea un ospăţ tuturor membrilor fratriei – grupării de familii din
respectivul trib – căreia îi aparţinea.4

În societatea greacă femeia era exclusă din viaţa publică, fiind obligată să trăiască
într-un compartiment separat al casei. Activitatea ei se limita la treburile casnice. 5

Căsătoria la mesopotamieni

44 https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/18/casatoria-in-grecia-antica/ 3.02.2021 , ora 17:20

55 https://m.moldovenii.md/md/section/217

16
Căsatoria la mesopotamieni in comparație cu cea romană 6:
-căsătoria trebuia să fie precedată de o logodnă, la fel ca la romani
-se practica monogamia, la fel ca la romani
Deși romanii acceptau homosexualitatea și aveau de asemenea mai multe femei,
când se căsătoreau, se căsătoreau cu o singură femeie.
-dacă soția era strilă, soțul putea avea dreptul prin codul lui Hamuradi să și-o ia pe a
doua nevastă, aleasă din sclavele familiei.(la romani în acest caz putea fi chiar
repudiată)
-întotdeauna cealalta soție era inferioara față de prima soție
-prima soție putea să-i aleaga ea soțului ei cea de-a doua soție
-copii care erau făcuți cu soția 2 aveau dreptul de moștenire
-căsătoria între oamenii liberi si sclavi era interzisă și nelegitimă(la fel ca la romani)
-femeile aveau dreptul să dețină proprietăți și, pentru motive întemeiate, să obțină un
divorț

Căsătoria la egipteni

66 G.Aurelia, note de curs

17
 Cel mai adesea, o femeie și un bărbat care hotărau să se căsătorească se mutau
pur și simplu împreună, dând astfel de înțeles celorlalți membri ai comunității că sunt
“căsătoriți”. Exista  însă un fel de procesiune nupțială, ce presupunea ca rudele și
prietenii miresei să o conducă până la casa viitorului ei soț.
Rolul bărbatului și al femeii, respectiv al soțului și al soției, erau bine definite în
societatea egipteană (ca de altfel în întreaga lume antică). Dacă până la căsătorie,
atât bărbații cât și femeile erau liberi să facă ce vor, să se vadă cu cine vor și de câte
ori vor, după acel moment comunitatea avea așteptări clare de la ambii soți: femeia
trebuia să îi fie fidelă soțului pentru a nu exista îndoieli cu privire la paternitatea
viitorilor copii, în timp ce fidelitatea bărbatului nu era obligatorie, atât timp cât acesta
era discret și păstra aparențele pentru a-și proteja familia.
Și îndatoririle casnice erau clar împărțite. Astfel, soțul era cel care muncea în
afara casei, iar soția în interiorul acesteia. Cele două roluri erau clar stabilite, deși
uneori, dacă situația economică a familiei o cerea, femeia lucra și în afară, dând la
schimb unele produse de casă, precum pâinea și berea, pentru altele care lipseau
familiei.
Mai trebuie spus  că se considera că o căsătorie era trainică abia la câțiva ani, de
regulă șapte, de la momentul în care cuplul s-a mutat împreună. Astfel, tatăl miresei
trebuia să asigure cuplului mâncare și bunuri casnice vreme de până la șapte ani. Nu
numai trecerea timpului, dar și apariția mai multor copii validau cu adevărat o
căsătorie.7
De asemenea, femeia egipteană avea multe drepturi, iar căsătoria era considerată
monogamă, la fel ca la mesopotamieni si romani. 8
Deși în Egipt este ilegală căsătorirea fetelor care nu au împlinit vârsta de 15 ani,
nu este ieșită din comun logodna copiilor de 9 ani, în special în Egiptul de Sus. 9

Căsătoria la persani1010

77 https://kemetblog.wordpress.com/2012/03/27/casatoria-in-egiptul-antic/ 3.02.2021, ora 18:20

88 G.Aurelia, note de curs

99 http://fluturii.weebly.com/casatoria-in-egipt.html 3.02.2021, ora 18:30

1010 https://destepti.ro/familia-in-societatea-persana

18
 În multe privinţe viaţa de familie avea un nivel moral superior celui al altor
civilizaţii din Orientul antic. Chiar dacă şi în Persia se menţinuse poligamia, doar una
dintre soţii se bucura de drepturile de stăpână a casei, ea fiind numită şi „privilegiata”.
În cadrul familiilor regale sau a celor nobile căsătoriile între fraţi erau
frecvente, la fel ca şi în Egipt unde mulţi faraoni s-au căsătorit cu surorile lor pentru a
menţine linia curată de sângele oamenilor de rând.
Căsătoriile reprezentau nişte contracte prin care soţia era cumpărată prin plata
unei sume de bani tatălui ei. În situaţiile în care soţia ar fi fost sterilă suma plătită
tatălui trebuia restituită soţului.
Femeile ce făceau parte din familii mai puţin privilegiate beneficiau de mult mai
multe libertăţi. Chiar dacă ea datora ascultare soţului ei şi nu putea să iasă din
cuvântul lui, putea să posede bunuri şi să dispună în mod liber de ele, putea să
conducă afacerile soţului pentru el şi să iasă din casă cu faţa neacoperită. La polul
opus se aflau femeile din rândurile nobilimii care îşi duceau viaţa în izolare, nu
puteau să iasă din casă cu faţa descoperită şi neînsoţite iar după căsătorie le era
interzis să mai vorbească cu bărbaţi, chiar dacă erau rude de grad apropiat.
La fel ca şi la evrei, în Persia exista obiceiul leviratului. Acest obicei
presupunea că după moartea soţului fără moştenitori de sex masculin, văduva
trebuia să se căsătorească cu ruda lui cea mai apropiată. Dar dacă soţia murea şi îşi
lăsa soţul văduv fără să îi fi dat moştenitori masculini, ci doar de sex feminin, atunci
ruda lui cea mai apropiată se căsătorea cu una din fetele sau nepoatele lui; iar dacă
din această căsătorie ar fi apărut un copil de sex masculin, acela ar fi fost considerat
moştenitorul lui. Dacă soţul ar fi murit fără sa fi avut o fiică, cu o parte din moştenirea
sa s-ar fi cumpărat o fată care trebuia măritată cu o rudă apropiată a decedatului.
Ceremonia de nuntă1111
Sofreh aghd este o ceremonie tradițională de nuntă. Sofreh Aghd reprezintă
elemente și binecuvântări pentru noua viață a cuplului împreună. Iranienii au diverse
medii religioase, dar elementele de ceremonie culturală Sofreh Aghd este folosit
indiferent de religie și însoțit de Mokhaddeh (scaunele mirelui și mirelui).

- căsătoria se contracta prin plata unei sume de bani părinților logodnicei. 1212
-o femeie aristocrată după căsătorie era obligată să poate văl. Nu avea voie să
interacționeze cu oameni de sex masculin.1313

Concluzii

1111 https://shanti-spirit.ro/obiceiuri-de-nunta-persana/

1212 https://nccmn.fandom.com/ro/wiki/Cultura_%C5%9Fi_civiliza%C5%A3ia_persan%C4%83

1313 G.Aurelia, note de curs

19
 Privind căsătoria popoarelor antice în ansamblul lor, putem deduce
faptul că toate popoarele au aceeași origine în privința regulilor
matrimoniale, a drepturilor si libertăților femeii si bărbatului. Deși totuși
sunt neconcordanțe între popoare privind regulile, ele totuși par să aibă
același fundament. Unele reguli s-au păstrat până și în ziua de azi, însă
nu au același caracter sacru.
De altfel, se observă cel putin la popoarele europene, o evoluție
vizibilă în ceea ce privește statutul femeii într-o căsătorie. Din păcate,
unele popoare asiatice încă limitează drepturile și libertățile unei femei,
nu doar în cadrul căsătoriei, ci în cadrul intregii vieți.
Așadar, dacă nu existau aceste reguli sacre cu privință la căsătorie,
probabil în ziua de azi, o ceremonie ar fi fost cu totul diferită.

Bibliografie

20
A.Gidro, Curs de drept roman, Ed. Universul juridic, Bucuresti 2014, pag 87

M.Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, Ed. Universul juridic, ed. a 2-a,
Bucuresti 2019

F. de Coulanges, Cetatea antica, vol1, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1984, pp63-65

https://legalup.ro/casatoria-in-roma-antica/

Digesta,23.2.1

V.Ciucă, Drept privat roman, tratat, Editura Didactică și Pedagocică București, 1977
p.193-194

Iustinian, Institutiones,p 191.

Vl.Hanga, op.cit, p. 191.

I.C. Cătuneanu, op.cit. p.109.

V.Hanga&M.D.Bob, Iustiniani Institutiones, Ed. Universul juridic, București 2009,

p.51-53

E. Cuq, Manuel des institutions juridiques des Romains, ed. Plon, Paris, 1928,
p.155-156
Aulus Gellius, IV, vol 4.

Jane Garner, Women in Roman Law and Society, London, 1990, p. 45-47.
C. Hamangiu, Matei G. Nicolau, Dreptul roman, vol. I, ed.Librăriei Socec, Bucureşti,
1930, p. 274-277
P. Veyne, Dominique.S, Lumea romană, în Cea mai frumoasă istorie a iubirii, ed.
Paralela 45, Piteşti, 2004, p. 26-28.

https://blog.wolterskluwer.ro/casatoria-in-dreptul-roman/ 3.02.2021, ora 13:50

https://legalup.ro/casatoria-in-roma-antica/ 3.02.2021 ora 14:34

file:///C:/Users/Pop%20Georgiana/Downloads/70-Article%20Text-123-1-10-
20120911.pdf

https://istorie-edu.ro/istoria-universala/roma-antica/casatoria.html , 3.02.2021, ora:

16:56

Note de curs de la doamna Gidro Aurelia

https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/18/casatoria-in-grecia-antica/
3.02.2021 , ora 17:20

21
https://m.moldovenii.md/md/section/217
https://kemetblog.wordpress.com/2012/03/27/casatoria-in-egiptul-antic/
http://fluturii.weebly.com/casatoria-in-egipt.html
https://destepti.ro/familia-in-societatea-persana
https://shanti-spirit.ro/obiceiuri-de-nunta-persana/
https://nccmn.fandom.com/ro/wiki/Cultura_%C5%9Fi_civiliza%C5%A3ia_persan
%C4%83

22
9