UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA DREPT, AN I, GRUPA 5

REFERAT
-DREPT ROMAN-

Student: Roman Loredana Ionela

Coordonator: lect. Univ. Dr. Oana Nedelea

Suceava 2020

1
UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT, AN I, GRUPA 5

FAMILIA
ROMANĂ

2
 UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT, AN I, GRUPA 5

Cuprins:
Introducere
Cap 1. Familia romană
Cap 2. Rudenia
Cap 3. Puterea părintească
3.1. Stingerea puterii părintești
Cap 4. Căsătoria romană
4.1 Formele căsătoriei
4.2 Desfacerea căsătoriei
Cap 5. Adopțiunea și legitimarea
5.1 Adopțiunea
5.2 Legitimarea
Cap 6. Tutela și curatela
6.1 Tutela
6.2 Curatela
Concluzii
Bibliografie

3
 UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT, AN I, GRUPA 5

Introducere

În textele romane, cuvântul “familia” avea trei sensuri:

-totalitatea sclavilor aflaţi în proprietatea unei persoane;
-totalitatea persoanelor aflate sub puterea aceluiaşi pater familias;
-totalitatea persoanelor şi bunurilor care se află sub puterea aceluiaşi ”pater
familias”.
Prin urmare, romanii nu făceau distincţia clară între familie, ca formă de
comunitate umană şi familia, ca formă de proprietate. Prin conţinutul său, conceptul de
“familie romană” desemnează un grup de persoane sau o masă de bunuri aflate sub
puterea aceluiaşi pater familias. Puterea unitară, exercitată de către pater familias, era
desemnată prin cuvântul “manus”, care, cu timpul, se dezmembrează în mai multe puteri
distincte:
- în faza evoluată a dreptului vechi, în Legea celor XII Table, cuvântul “manus” este
utilizat pentru a desemna puterea bărbatului asupra femeii;
- puterea asupra descendenţilor era desemnată prin sintagma “patria potestas”;
- puterea asupra sclavilor era desemnată prin sintagma “dominica potestas”;
- puterea asupra altorbunuri era desemnată prin cuvântul “dominium”;
- puterea exercitată asupra fiului de familie cumpărat se numea “mancipium”.

Familia Romană

Epoca veche a istoriei statului roman era organizată pe baze patriarhale

monogamice. Șeful familiei era numit pater familias și avea în subordine soția, copiii și
sclavii, având dreptul de viață și de moarte asupra tuturor. Puterea șefului de familie nu se
exercita doar pe soție, ci și asupra bunurilor materiale, a patrimoniului familial, căci era
singurul proprietar al patrimoniului familial, unicul judecător și preot suprem al cultului
familial.
Toți cei ce se aflau sub puterea pater familias se numeau alieni iuris (se aflau sub
puterea pater familias atâta timp cât pater familias era în viață). În vechiul drept roman,
această putere consta în dreptul de a-i omorî, de a-i vinde sau de a-i alunga din casă. În
perioada Imperiului, capacitatea fiului de familie a devenit absolută, fiind considerat drept
personalitate juridică a tatălui și, în consecință, era capabil de a se obliga prin contractele
sale de a fi proprietar.

Rudenia

În vechiul drept roman, rudenia putea fi rudenie civilă sau familia agnatică (agnatio)
și rudenia de sânge, numită cognaţiune.
a) Rudenia civilă (agnaţiunea). Potrivit acestei forme de rudenie se considerau
a
fi rude doar cei ce se află sub puterea pater familias. Dacă o fiică ieșea din pater familias
și se căsătorea cu alt pater familias, ea era considerată a fi străină tatălui, căci trecea sub
puterea altui pater familias (soțul).
Rudele agnate erau de 3 categorii :

4
 UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT, AN I, GRUPA 5

1. toți cei ce se aflau sub aceeași putere.

2. rude civile de categoria a doua (toți cei ce s-au aflat cândva sub puterea pater
familias: frații care se aflau sub puterea tatălui).
3. persoane care niciodată nu s-au aflat sub puterea pater familias (verișorii).

Puterea lui pater familias consta în faptul că el avea drept asupra tuturor rudelor, În
perioada Republicii puterea lui era limitată, el nu avea dreptul asupra bunurilor fiilor
dobândite de aceștia.

b) Rudenia de sânge (cognaţiunea) îşi are temeiul în natură, în sensul că sunt

cognaţi toţi cei care ictive din acelaşi autor 1. Pe lângă această cognaţiunea ictive, reală,
întemeiată pe descendenţa din acelaşi autor, romanii au cunoscut şi cognaţiunea ictive,
care a luat naştere în baza unui text din Legea celor XII Table, conform căruia “toţi
agnaţii sunt cognaţi”. Din acest raţionament rezultă că nu toţi agnaţii sunt rude de sânge.
Spre exemplu, femeia măritată cu manus trece sub puterea bărbatului, devine agnată cu
bărbatul ei, iar dacă este agnată este şi cognată. Cu toate acestea, femeia nu este rudă de
sânge cu bărbatul ei, deoarece rudenia de sânge era piedică la căsătorie. Deci, nu toţi
cognaţii sunt rude de sânge.

Puterea părintească

Puterea pe care pater familias o exercita asupra descendenților este denumită “patria
potestas” și se exercita asupra fiilor, fiicelor și asupra nepotilor din fii, nu si asupra
nepotilor din fiice, întrucât acei nepoți se află sub altă putere în familia tatălui lor.
Caracterul nelimitat al puterii părintești se manifesta și asupra bunurilor, în sensul
că fiul de familie nu avea patrimoniu (bunuri proprii), astfel încât tot ce dobândea prin
muncă proprie trecea în patrimoniul lui pater familias.
De asemenea, fiul de familie nu putea încheia acte juridice de drept privat în nume
propriu, ci numai împrumutând capacitatea lui pater familias și cu condiția că, prin efectul
acelor acte, situația lui pater familias să devină mai bună din punct de vedere patrimonial,
adica să devină proprietar sau creditor și nu debitor, pentru că atunci situația lui pater
familias ar fi mai rea.
Puterea părintească putea fi creată pe cale naturală prin căsătorie și pe cale
artificială prin adopțiune și prin legitimare.

Stingerea puterii părintești

- Cauze legate de persoana sui iuris

- Moartea lui pater familias
- Pierderea unui element al personalităţii
- Cauze legate de persoana alieni iuris
- Moartea copilului
- Trecerea copilului sub o altă putere
- Emanciparea copilului, proces de eliberare a fiului de familie de sub puterea
părintească şi transformarea lui în persoană sui iuris

1
Molcut Emil, ”Drept roman”, pagina:89.
5
 UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT, AN I, GRUPA 5

Căsătoria romană

Căsătoria constituie cel mai obișnuit izvor al puterii părintești. Căsătoria romană se
efectua cu logodna, care se încheia de pater familias și apoi de către viitorii soți. Logodna
a devenit un raport de drept cu consecințe juridice.
Pentru a încheia o căsătorie se cereau anumite condiții:
1. Consimțămîntul pater familias și apoi a viitorilor soți.
2. Vîrsta minimă pentru fete să fie de 12 ani, iar iar a băieților de14 ani.
3. Connubium – persoanele trebuiau să aibă dreptul de a întemeia o familie potrivit
normelor dreptului roman.

Formele căsătoriei:

1. Căsătoria cum manu - femeia căsătorită rupea relația cu vechea familie și se

subordona soțului. Aceasa se realiza în trei forme:
- confarreatio - presupune organizarea ceremoniei religioase în prezența
martorilor și a pontifex maximus (împăratul roman). Plebea nu avea dreptul la
așa formă de căsătorie.
- usus - presupune conviețuirea de un an de zile a bărbatului și a femeii, această
formă era caracteristică plebeilor.
- coemptio - căsătoria care constă într-un act de cumpărare a soției sau invers a
soțului de către soție.

2. Căsătoria sine manus - căsătoria era reciprocă din partea ambilor soți. Soția nu
mai intra sub puterea soțului, dar rămânea sub puterea pater familias (a tatălui).

Desfacerea căsătoriei:

Căsătoria se putea desface fie în mod forțat, fie voluntar. În mod forțat, căsătoria
se putea desface fie prin moartea, fie prin pierderea libertății sau a cetățeniei unuia dintre
soți.
Desfacerea căsătoriei în mod voluntar se făcea prin :
a) Căsătoria cum manu, dacă s-a încheiat prin confarreatio, se desfăcea prin diffaeratio
adică prin ceremonie solemnă inversă, iar dacă s-a încheiat prin coemptio sau usus, se
făcea prin remancipatio, adică ieșirea de sub puterea soțului.
b) Căsătoria sine manus se desfăcea mai ușor, se desfăcea atunci cînd unul din
elementele affectio maritalis sau honor matrimonii înceta să existe.

Împăratul Iustinian dorind să înceteze divorțurile fără temei a introdus categoriile de

divorțuri:
 Divorțul prin consimțămîntul mutual (communi consensu) este admis fără nici o
limită.
 Divorțul motivat de următoarele fapte:1) căderea în prizonierat, 2) impotența
unuia dintre soți.
 Divorțul determinat de vina unuia dintre soți (în caz de adulter), dar soțul vinovat
este pedepsit.

6
 UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT, AN I, GRUPA 5

 Orice altă formă de divorț este declarată ilicită (sine iusta causa) și pedepsită, dar
cu toate penalitățile impuse soțului care se desparte fără de motiv, căsătoria
rămâne totuși desfăcută.

Adopțiunea și legitimarea

Pe cale artificială, puterea părintească putea fi creată mai întâi prin adoptiune.
Adoptiunea este actul prin care un fiu de familie trece de sub puterea unui pater familias
sub puterea altui pater familias.
a) Prima fază a adoptiunii presupunea cinci operațiuni juridice constând în trei
vânzări și doua dezrobiri succesive, care aveau loc nu în 10 ani, ci într-o singură zi.
b) Faza a doua, un proces fictiv la care participă adoptantul si cumparătorul.
Adoptantul participă la proces în calitate de reclamant, iar cumpărătorul în calitate de
pârât. În fața magistratului, adoptantul afirmă prin cuvinte solemne că fiul de
familie este al său, iar cumpărătorul nu-l contrazice, astfel magistratul pronunta cuvântul
“addico”, prin care ratifica declarația adoptantului, recunoscându-i altfel puterea asupra
fiului de familie.

Adopțiunea generează anumite efecte juridice, căci fiul de familie trece sub
puterea adoptantului, devine agnat cu el si, prin urmare, dobândește dreptul succesoral
față de adoptant, dar pierde drepturile succesorale în familia de origine, de vreme ce
agnațiunea este unicul fundament al succesiunii.
Actul adoptiunii include și adrogațiunea. Adrogatiunea este actul prin care o
persoana sui iuris denumită adrogat trece sub puterea altei ersonae sui iuris denumită
adrogant.
Puterea părintească se putea naște tot pe cale artificială și prin legitimare.
Legitimarea este actul juridic prin care copilul natural, adica cel născut în afara
căsătoriei, este asimilat copilului legitim care este născut în sânul căsătoriei. La romani,
legitimarea se realiza prin oblațiune la curie, prin căsătorie subsecventă sau prin rescript
imperial.

Tutela și curatela

Tutela și curatela sunt instituții juridice create în scopul protejării incapabililor.

Însă ele s-au manifestat ca puteri exercitate pentru protejarea averii familiei patriarhale.
Incapacitățile erau împărțite în două categorii:
- incapacități naturale
- incapacități accidentale

Erau considerați incapabili impuberii (copiii sub vîrsta de 14 ani) și femeile (chiar
dacă erau persoane sui iuris), fiind puși sub tutelă.
Sufereau de incapacități accidentale nebunii și prodigii (risipitorii), aceștia fiind
puși sub curatelă.
Din punct de vedere al persoanelor puse sub protecție erau următoarele categorii de
tutelă:
a) tutela impuberului sui iuris – copilul care nu avea 14 ani și care era persoană sui
iuris era pus sub tutelă și se numea pubil.
b) tutela femeii sui iuris - femeia sui iuris care are trei copii și dezrobita care are
patru copii au fost scoase de sub tutelă, pentru ca a-și putea administra singure

7
 UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT, AN I, GRUPA 5

bunurile (ius liberorum).

Din punct de vedere al constituirii existau trei feluri de tutele:
a. tutela legitimă – în lipsa unei tutele testamentare, în baza legii era numit tutore
agnatul în gradul cel mai apropiat.
b. tutela testamentară - era constituită prin testament .
c. tutela dativă – în lipsa unor tutori testamentari sau legitimi, pretorul urban
desemna tutori celor lipsiți temporar de aceștia.
Procedee de administrare a tutelei:
a) negotiorum gestio – era un procedeu ce se aplica în cazul unui infans (copil mai mic
de șapte ani), care nu se poate exprima clar. În acest caz, actele juridice erau încheiate de
tutore în nume propriu, urmând ca la sfârșitul tutelei, între tutore și pubil să intervină o
reglare de conturi.
b) auctoritatis interpostitio - procedeul care se aplică copilului mai mare de 7 ani, dar
mai mic de 14 ani, precum și în cazul femeii. Actele juridice erau întocmite chiar de către
incapabil, dar în prezența tutorelui.

Curatela asigură protecția celor loviți de incapacități accidentale.

După persoanele puse sub protecție,avem:
- curatela risipitorului (prodigului)-risipea moștenirea strămoșilor.
- curatela nebunului (furiosului) - neputându-și da seama de sensul actelor pe
care le îndeplinesc, erau puși sub curatelă.
- curatela minorului de 25 de ani - din cauza că nu toți sub vârsta de 25 de ani
aveau experiență în încheierea actelor juridice.
Curatela putea fi instituită prin lege și prin ordinul pretorului (dativă) și era
administrată prin negotiorum gestio.

Concluzii

În concluzie, familia romană ne învață că familia constituia fundamentul, iar nu

individul societății. Romanii erau conștienți că era mediul prin care credințele, valorile și
virtuțile treceau de la o generație la alta și,totodată, legătura dintre individ și comunitate
sau stat. După cum afirmă Cicero în Despre îndatoriri, „dacă vrem să facem un
fel de confruntare și de comparație, ca să vedem cui trebuie să fim îndatorați
mai mult, în primul rând trebuie să punem patria
și părinții, cărora le suntem îndatorați pentru binefaceri deosebit de mari, în al doilea
rând copiii și întreaga familie, care privesc numai la noi și nu pot avea nici un alt
refugiu, în al treilea rând rudele, cu care suntem în bune relații și cu care avem de obicei o
soartă comună.” 2

2
Cicero, Despre îndatoriri, XVII, trad. de D. Ganea, în Cicero, Opere alese, vol. III, p.244.

8
 UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA DREPT, AN I, GRUPA 5

BIBLIOGRAFIE:
1. Bică Gheorghe şi colaboratorii, „Drept roman”, vol I şi II Editura Sitech, Craiova,
2004;
2. Caius, I, 112; ”Ulpianus”, 9, 1
3. I. C. Cătuneanu, op. cit., p. 112-113.
4. Cicero,  Despre îndatoriri, XVII, trad. de D. Ganea, în Cicero, Opere alese, vol.
III, p.244.
5. Jucan V, ”Căsătoria în dreptul roman”, pagina:11.
6. Justinian, ”Institutiones”, 1,1,91
7. E. Molcuţ, D. Oancea, „Drept roman”, Editura Helios, Craiova, 2002, p. 89.
8. Theodor Sâmbrian, „Drept roman”, Editura Helios, Craiova, 2001;
9. Bogdan Dumitru Moloman, ”Căsătoria civilă și religioasă în dreptul roman”,
Editura Universul juridic, București, 2009, op.cit., p. 37.