Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea

(28 februarie)

Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea a fost un sfânt cuvios din secolul al IV-lea, în vremea
Sfântul Ioan Gură de Aur, originar din Dobrogea, fiind prieten cu Sfântul Ioan Casian. Cei doi
au îmbrățișat viață monahală și au rămas nedespărțiți până la moarte. Sfântul Cuvios
Gherman este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 29 februarie în anii bisecți, iar în
ceilalți pe 28 februarie.

În jurul anului 377, împreună cu Sfântul Ioan Casian, prieten și împreună-viețuitor, Cuviosul
Gherman pleacă în Țara Sfânta, la o mănăstire din Betleem, aproape de Peștera Nașterii
Domnului, unde se nevoiește vreme de câțiva ani.

Mai apoi, cei doi sfinți dorind o viață mai înalt duhovnicească în Hristos, s-au dus să se
închine Cuvioșilor Părinți, petrecând o vreme cu marii asceți din aceste locuri și vizitând
marile mănăstiri de pe Valea Nilului, din Muntele Nitriei și din Muntele Sinai, cei doi sfinți se
opresc în Constantinopol, unde îl întâlnesc pe Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul
Constantinopolului. Acesta din urmă, cunoscând viețuirea lor sfântă, îi hirotonește pe
amândoi: pe Ioan Casian întru diacon, iar pe Cuviosul Gherman întru preot.

În jurul anului 404, Sfântul Ioan Gură de Aur este depus din scaun, de împăratul Arcadie, și
exilat pentru a doua oară. Din această cauză, Cuviosul Gherman împreună cu Sfântul Ioan
Casian, merge la Roma, spre a-l înștiința pe papa Inocențiu despre cele petrecute cu
Sfântul Ioan Gură de Aur.

După o aspră și îndelungată nevoință duhovnicească, ajungând la măsura sfințeniei,

Cuviosul Părinte Gherman trece la cele veșnice la Roma, prin anii 405-415, dându-și sufletul
cu pace în mâinile lui Hristos. Nu se știe sigur unde a murit Cuviosul Gherman, el putând
muri atât în mănăstirea înființată de Sfântul Ioan Casian, în Marsilia, cât și în mănăstirea sa
de metanie, din Dacia Pontică, în jurul anului 415.

Pentru viață lui aleasă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în ceata
Sfinților Părinți, la 20-21 iunie 1992, cu data de prăznuire la 29 februarie, iar când nu sunt
ani bisecți, la 28 februarie.

Acest mare nevoitor era atât de cinstit de prietenul său, Sfântul Ioan Casian, încât îl numea,
în cartea sa „Convorbiri cu Părinții din Pustie”, „Sfântul Părinte Gherman”. El a contribuit
mult la întărirea vieții monahale în Dobrogea, din Italia și din Galia.

Sursa https://viatacurata.com/sinaxar/sfantul-gherman-din-dobrogea-insotitorul-sfantului-
casian-romanul/

https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-gherman-dobrogea-139591.html
Smerită rugăciune către Sfântul Gherman din Dobrogea

"Calea nevoințelor ai ales și credință ai păzit. Pentru aceasta, cununa dreptății ai dobândit,
Sfinte Părinte Gherman, de la Cel ce ți-a pregătit-o, Hristos Domnul; Aceluia roagă-te cu
dinadinsul, alesule părinte, să se mântuiască sufletele noastre."

"Pe tine te lăudam și te cinstim, de trei ori fericite, Părinte Gherman, că, arătându-se viață ta
luminată de fapta cea bună, ai strălucit cu nevoințele tale în toată lumea și capul celui
viclean l-ai sfărâmat cu arma postirilor, a rugăciunilor și a multor privegheri. Pentru aceasta,
vazandu-te pe tine cu statornicie nevoindu-te, Stăpânul Hristos te-a încununat cu podoaba
veșnicelor bunătăți, către care ai îndrăznire, și te rogi pururea pentru sufletele noastre."

"Mulțimile creștinilor te cinstesc pe tine, Gherman prea înțelepte, ca pe un îndrumător, căci

prin tine, în Dacia Pontică, viața pustnicească s-a întărit, cu pilda viețuirii tale. Fericit ești, că
lui Hristos ai slujit și puterea vrăjmașului ai biruit, cu îngerii împreună vorbitorule și cu Ioan
Casian împreună locuitorule; roagă-te Domnului să se miluiască sufletele noastre."

Sursa https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-gherman-dobrogea-139591.html

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Până în anii din urmă nu s-a scris nimic despre un vrednic fiu al Dobrogei noastre, despre
Cuviosul Gherman daco-romanul, deşi numele său era menţionat adesea în opera literară a
prietenului său, Sfântul Ioan Casian. Abia în anul 1989, mitropolitul Antonie al Ardealului l-a
scos din uitare şi i-a făcut cunoscut chipul luminos de teolog şi de călugăr înduhovnicit.

Puţine date despre viaţa şi cultura acestui mare stră-român se găsesc în cartea lui Ioan
Casian intitulată Convorbiri cu Părinţii. De aici aflăm că ei „se împrieteniseră încă de când
erau copii de şcoală, apoi în oaste, precum şi în viaţa călugărească”. Înseamnă că şi
Gherman era tot un daco-roman din Scythia Minor - ca şi Ioan Casian, - că învăţaseră într-o
şcoală din regiune - probabil mănăstirească - şi că şi-au făcut împreună serviciul militar. Iar
în alt loc Ioan Casian scria: „Amândoi eram nedespărţiţi din vremea primelor lupte din oastea
duhovnicească; am vieţuit împreună atât printre cenobiţi, cât şi în pustie şi fiecare - pentru a
ne arăta prietenia strânsă unul faţă de altul şi scopul comun - aveam obiceiul să zicem că nu
eram decât o minte şi un suflet în două trupuri”. Din alte relatări ale lui Casian, se desprinde
că era mai în vârstă decât el, deci se născuse prin anul 355.

În jurul anului 380 cei doi prieteni - şi cu sora lui Ioan Casian - au plecat într-o călătorie în
Orient, în dorinţa de a cunoaşte Locurile Sfinte în care a trăit şi a propovăduit Mântuitorul
Iisus Hristos. S-au aşezat, pentru început, într-o mănăstire de lângă Betleem, în apropierea
locului în care S-a născut Iisus, iar după cinci ani, cei doi prieteni, s-au îndreptat spre
pustiurile Egiptului, unde trăiau mulţi monahi cu viaţă aleasă, pentru a primi de la ei cuvinte
de învăţătură şi a le urma nevoinţele duhovniceşti. Au rămas acolo ani îndelungaţi - doar cu
o scurtă întoarcere în Betleem -, căutând mereu modele de viaţă şi mari Părinţi ai pustiei.
Sfântul Ioan Casian prezintă cu multă nostalgie viaţa lor în îndepărtatele pustiuri ale
Egiptului, fiind „aprinşi de dorul de fiecare zi al inimii, să ne întoarcem în provincia noastră şi
să ne revedem părinţii. Ceea ce ne aprindea mereu dorul era amintirea credinţei şi a evlaviei
lor...” Mai departe scria de „moşia străbună a strămoşilor noştri”, de frumuseţea peisajului
Scythiei Minor, de „dorul de patrie”.

În aceeaşi lucrare a lui Ioan Casian, sunt redate mai multe convorbiri ale lui cu mari Părinţi ai
pustiei, ca Moise, Avraam, Isaac, Serenus. Dar în aceste Convorbiri, cel care punea
întrebările era Gherman; deci el conducea discuţiile, ca un adevărat „dascăl”, câtă vreme
Casian se prezenta mai mult ca „ucenic”. Valoarea Convorbirilor scrise de Ioan Casian se
datorează, în mare măsură, tocmai măiestriei cu care Gherman punea întrebările. El apare
astfel ca un adevărat co-autor. Erau întrebări sau teme de teologie adâncă, mai ales de
spiritualitate, dar şi de filosofie şi psihologie. Amândoi erau interesaţi să cunoască părerile
Părinţilor pustiei despre lupta cu păcatul, prin post şi prin alte mijloace, despre desăvârşire,
despre rugăciune, despre unirea credinciosului cu Dumnezeu şi altele.

Cercetând întrebările lui Gherman, mitropolitul Antonie al Ardealului a ajuns la constatarea

că aceşti doi daco-romani au fost primii isihaşti de la noi, mai ales datorită rugăciunii
neîncetate pe care au practicat-o în chiliile lor.

În jurul anului 400, cei doi prieteni au venit la Constantinopol, capitala Imperiului roman de
Răsărit, unde păstorea Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta l-a hirotonit pe Gherman preot, iar
pe Ioan Casian diacon. Au rămas în preajma marelui Părinte al Bisericii până la al doilea exil
al său, în 404. În anul următor, au plecat la Roma, pentru ca să ceară sprijinul papei.
Misiunea lor în capitala Imperiului roman de Apus este prezentată de istoricul bisericesc
Sozomen (sec. V) care scria că ei, fiind cei mai devotaţi prieteni ai Sfântului Ioan, au dus la
Roma o scrisoare a clerului şi a credincioşilor din Constantinopol către papa Inocențiu I, prin
care cereau sprijin în vederea readucerii lui din exil.

De la Roma, ştirile despre Gherman încetează. Probabil a murit acolo, după anul 405.
Înainte de anul 415, Ioan Casian a plecat la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat două
mănăstiri - una de călugări şi alta de călugăriţe - cărora le-a dat rânduielile de viaţă ale
călugărilor din pustiul Egiptului. Acolo a trăit singur, până în jurul anului 435. Şi tot acolo şi
scris lucrările sale teologice, între care şi Convorbiri cu Părinţii pustiei.

În aceste Convorbiri, Gherman este prezentat ca „sfânt”, ceea ce arată că Ioan Casian i-a
păstrat aceeaşi admiraţie şi preţuire chiar şi după moarte. Fără îndoială că şi alţi
contemporani care l-au cunoscut pe Gherman, l-au socotit ca un „sfânt”, atât pentru cultura
lui, cât, mai ales, pentru sfinţenia vieţii sale. Din aceste motive, în 1992 Sfântul Sinod a
hotărât ca daco-romanul Gherman să fie trecut în sinaxarul sfinţilor români, alături de Ioan
Casian şi să fie prăznuiţi împreună la 29 februarie. Sunt doi călugări învăţaţi care au făcut
cinste neamului nostru şi care au adus o contribuţie de seamă la formarea teologiei
patristice şi a spiritualităţii răsăritene.

„Făcându-vă călugări v-aţi dăruit lui Dumnezeu, şi luminând cu faptele voastre cele bune
credincioşilor, Casian şi Gherman, ca soarele aţi strălucit cu lumina învăţăturilor voastre
celor dumnezeieşti, luminând inimile celor care pururea vă cinstesc. Pentru aceasta, cu
deadinsul rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu pentru cei ce vă laudă cu dragoste fierbinte”.
(Condacul glas 4 la Utrenia din 29 februarie).

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi daco-romani şi români, Editura Trinitas,
Iaşi, 2007, p. 59-62, Cuviosul Gherman din Dacia Pontică.

Sursa http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/45/februarie_gherman_din_dobrogea_viata.html

Partea care o postezi pe grupuri, propunerea mea:

Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea a fost un sfânt cuvios din secolul al IV-lea originar din
Dobrogea, prieten și împreună-viețuitor cu Sfântul Ioan Casian. Cei doi au îmbrățișat viață
monahală și au rămas nedespărțiți până la moarte.