„Dar, o, Treime a mea, numai cu Tine mă îndeletnicesc;


avea-vei oare avocat o limbă învățată sau măcar liberă și plină de zel?

Rămâneți cu bine și aduceți-vă aminte de ostenelile mele!


Biserica îl sărb t rește pe Sfântul Grigorie Teologul pe 25 ianuarie și spune în cântările

liturgice astfel: „Pe cel de-al doilea cuvântător de Dumnezeu, stâlpul cel ceresc al
Luminii, trâmbiţa înţelepciunii lui Dumnezeu, veniţi toţi cei ce iubiţi cuvintele lui să ne
adunăm cu dragoste şi să-l lăudăm, ca pe un Apostol”. El este al doilea om din istoria
creștinismului care a primit supranumele de „Teologul”, după Apostolul Iubirii, Sfântul
Evanghelist Ioan.

În acest sens, la începutul prezentării vieții Sfântului Grigorie, ieromonahul Macarie

Simonopetrinul spune: „Sfântul Grigorie, acest om cu su et ceresc și cu gura s nțită
de focul Sfântului Duh, a pătruns atât de adânc tainele lui Dumnezeu, încât dintre toți
Părinții a fost socotit vrednic de numele de «Teolog», ca și Ioan, Ucenicul cel mult-iubit,
adică nu cel care se ridică dinaintea poporului pentru a învăța dogmele, ci cel care,
după ce s-a curățit, a fost unit cu Dumnezeu prin har și care apoi se întoarce către
popor, ca și Moise, pentru a-i transmite cugetele dumnezeiești și a-i dărui lumina”.
Alături de Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfântul Grigorie, apelativul de „Teologul” l-a mai
primit Sfântul Simeon Noul Teolog.

Întreaga lume creștină îi datorează formularea clasică a învățăturii despre Sfânta

Treime, precum și capodopere ale literaturii sacre creștine compuse în spiritul unei
sinteze minunate între creștinism și cultura elenistică.

Sf. Grigorie de Nazianz s-a născut în jurul anului 330, în Arianz, lângă orășelul Nazianz
din Capadocia. Tatăl său era păgân și făcea parte din secta iudaică a ipsistarienilor
(adoratorii celui PreaÎnalt), dar în anul 325, la îndemnul pioasei sale soții, Nonna, se
botează, pentru ca mai apoi în 329 ajunge episcop de Nazianz.

Nonna are o mare in uentà și asupra formarii su etesti a ului ei, așa cum au Emilia si
Macrina cea Tânárà asupra lui Vasile. Grigorie are un frate, Cezar, medic invátat, si o
sorá Gorgonia. Sf. Grigorie primeste pregatirea elementarà in casa parintilor sai. Face
apoi studii la Cezareea Capadociei, unde-l cunoaste pe viitorul säu prieten Sf. Vasile,
apoi la Cezareea Palestinei, bogata prin biblioteca si amintirile lui Origen, la Alexandria
si in ne la Atena „cea de aur". La Atena are ca profesori pe Himeriu si Proheresiu.
Viata sa de student, prietenia trainicá ce incheagá aici pentru totdeauna cu Sf. Vasile,
succesele la studii, renumele lui si al prietenulu sunt povestite amanuntit in operele sale
autobiogra ce: Despre viata sa si Necrolog la moartea Sf. Vasile.

Stà la Atena aproximativ 8-9 ani (pânã in 358-359?). Se intoarce in patrie sa unde e
botezat. Dupà Botez probabil e chemat de Sf. Vasile la mânástirea in ntatà de acesta
pe malul Irisului in Pont. Aici lucreazà cu prietenul sãu la alcatuirea primei Filocalii.

Despre acest moment din viața lor cronicarul istorisește următoarele:

fi
fi
ă­
o­
fl
­
fl
fl
fi
fi
­
fi


În ziua de Crăciun a anului 361, a fost hirotonit preot de însuși tatăl său care stăruise
îndelung pe lângă ul lui pentru aceasta, însă, la scurt timp, tânărul Grigorie fuge în
singurătate, la prietenul său, Vasile. Avea să se întoarcă după un an, ținând, cu acest
prilej, cuvântarea  Despre fugă în care își justi că decizia surprinzătoare, descrie
măreția preoției dar și responsabilitatea ei. În 372 devine episcop de Sasima, un orășel
micuț de lângă Nazians, la insistențele Sfântului Vasile, prietenul său, acum
arhiepiscopul Cezareei Capadociei, dar nu poate să ocupe efectiv scaunul episcopal
din cauza împotrivirii episcopului arian Antim al Tianei, care ținea orașul sub ocupație
militară.

După moartea împăratului eretic Valens, în august 378, Teodosie, spaniol de neam, dar
adeptul învățăturii ortodoxe de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), devine noul
împărat. La Constantinopol, o verișoară a lui Grigorie, Teodosia, membră  a uneia dintre
cele mai mari familii din capitala răsăriteană a Imperiului realizează imediat importanța
momentului. Aici, de 40 de ani, biserica din Constantinopol era în mâinile ereticilor
fi
fi
 arieni și Teodosia căuta o personalitate de mare anvergură care să poată conduce
micul grup ortodox. Episcopul Grigorie va rânduit de Dumnezeu pentru această grea
sarcină.

Grigorie părăsește Naziansul în ianuarie 379 și nu poate participa la înmormântarea

Sfântului Vasile cel Mare. La Constantinopol se vor întâlni și își vor uni eforturile în
slujba Bisericii lui Hristos doi bărbați: unul, episcop din Răsărit, celălalt împărat, din
Apusul cel îndepărtat. Acțiunile lor unite vor avea drept rezultat Sinodul II Ecumenic.

Orașul este pasionat de disputele teologice, situație prezentată cu umor de Sfântul

Grigorie de Nyssa, care amintește cum învățătura despre Sfânta Treime reprezenta
subiectul discuțiilor din piețe, lucru precizat și de Sfântul Grigorie Teologul care avertiza
că familii întregi erau dezbinate din cauza acestora.

În scurta sa activitate la Constantinopol, între 379-381, marele teolog și orator, care

cucerea mulțimile, va transforma duhovnicește, nu doar noul oraș, ci întregul Răsărit, în
mare parte prin acțiunea cuvântului său. În 379, într-o casă transformată în biserică,
numită Anastasia, pentru că ortodocșii nu aveau nicio biserică în oraș, Sfântul Grigorie
va ține celebrele  Cinci Cuvântări teologice în care fundamentează pentru veșnicie
învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului și a Duhului Sfânt, dar și învățătura
despre deo ințimea Persoanelor S ntei Treimi. Tot aici va ține uimitoarele Cuvântări la
Praznicele Împărătești ca Învierea sau Nașterea Domnului. La plecarea sa din noua
Romă, cu o singură excepție, toate bisericile erau din nou ortodoxe.

Predica sa de Crăciun, un veritabil Tratat teologic, avea să înceapă cu un imn de slavă

alcătuit de Sfântul Grigorie, atât de cunoscut oricărui su et de creștin ortodox : Hristos
Se naște, măriți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-
vă! Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!

Izbânda sa misionará contra arienilor-anomei crestea. Dar bunatatea sa i-a adus si

nepláceri, ca aceea provocatà de incercarea nereusitá a lui Maxim Cinicul de a uzurpa,
prin viclenie si complot, scaunul episcopal al Capitalei. Sf Grigorie chiar se hotărâse să
părăsească orașul, dar este împiedicat, poporul vociferând, după cum ne spune el
însuși în Carmen de vita sua, versul 1100: Dacă pleci, împreună cu tine pleacă și
Treimea“

Munca lui, virtutile lui de monah eu viatà severá, succesele lui misionare contra
ereticilor au dus la instalarea lui o cialà ca episcop al cetätii de câtre insusi impáratul
Teodosie, la 27 noiembrie 380. Sinodul Il ecumenic, care se deschide in mai 381 la
Constantinopol con rmá alegerea Sf. Grigorie ca episcop de Constantinopol si el a fost
instalat de Meletie al Antiohiei. Dupá moartea acestuia, care surveni intre timp, Sf.
Grigorie însuși a fost chemat la presedintia sinodului, probabil gratie prestigiului säu
crescand sau gratie Canonului 3 al acestui sinod, care prevedea primatul de onoare al
episcopului de Constantinopol. Sosirea episcopilor egipteni si macedoneni intârziati a
pus problema canonicitätii alegerii Sf. Grigorie. I s-a reprosat câ el era deja episcop de
Sasima. Sf. Grigorie si-a dat demisia șl, dupa cuvântare de ramas bun câtre Biserica
din Constantinopol, a plecat, in junie 381, in Capadocia.

fi
fi
fi
fi
fi
fl
 Ultimele sale cuvinte sunt adresate întregului oraș căruia îi cere să ocupe locul întâi și
în domeniul virtuții, lăsând patima curselor de cai, a teatrului, a arenelor și
spectacolelor cinegetice.

A vent la Nazianz, unde a condus catva timp treburile episcopiei, incà vacantã. Dupà
ce, in 383, a hirotonit aici ca episcop pe o rudã a sa, Eulalius, Sf. Grigorie s-a retras în
localitatea sa natală, Arianz. Din acest moment Sfântul Grigorie va intra într-o retragere
totală care va dura șase sau șapte ani. Obișnuit demult cu asceza, în ultima perioadă a
vieții va merge până la a-și impune o tăcere totală pe tot cursul Postului Mare,
consacrându-se mult timp rugăciunii dar și scrisului.

Alcătuită dintr-un corpus de 45 de Cuvântări, 137000 de versuri clasice și 245 de

scrisori, opera Sfântului Grigorie Teologul a cunoscut cea mai amplă circulație a
manuscriselor din lumea bizantină, ind cel mai copiat autor după Biblie. Retor și poet
desăvârșit, Sfântul Grigorie din Nazians este un spirit n și delicat, un temperament
melancolic înclinat spre singurătate și interiorizare contemplativă în jurul dialogului
su etului cu Dumnezeu. Unice în întreaga literatura patristică, Poemele autobiogra ce
ale Sfântului Grigorie permit cititorului un contact nemijlocit cu su etul unuia dintre cei
mai profunzi și subtili, dar și actuali, teologi și poeți din epoca patristică a istoriei
Bisericii.

Cea mai importantă moștenire a Sf Grigorie sunt cele: Cinci cuvantari teo-

logice, desemnate de autor insusi cu numele de Cuvinte teologice, rostite in 380, la

Constantinopol, in Capela Invierii, contra arienilor. Grigorie e clasic si normativ cu

privire la adevärurile despre Sf. Treime si despre intruparea

Domnului. El stabileste cel dintâi, de nitiv raporturile dintre Persoanele Sf. Treimi si
speci cul ecáreia din Ele. Tatál, Fiul si Sf. Duh au comune: inta, necrearea si
dumnezeirea; Fiul si Sf. Duh au comun faptul cà sunt din Tatal; Tatäl are speci c
nenasterea, Fiul are ca speci c nasterea, iar Sf. Duh are ca speci c purcederea.

Sfântul Grigorie este considerat până astăzi teologul prin excelență al S ntei Treimi.
Biserica noastră certi că acest lucru și prin imnogra a pe care i-o dedică:
„Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale şi harul cel Dumnezeiesc al învăţăturilor ca un
fulger grabnic s-au răspândit peste tot pământul, teologhisind Treimea în Unime şi
Unimea în Treime şi învăţându-ne a ne închina Ei, de Dumnezeu grăitorule”.

În anul 390 (391) se mută la Domnul bărbatul contemplativ care a fost cleric, gânditor
viguros, orator și scriitor, autor de tratate teologice și epistole fascinante dar și un poet
neegalat, un creștin hrănit cu Biblia din fragedă pruncie, un moștenitor al tradițiilor
gândirii grecești. A fost primul care a evaluat amploarea și gravitatea crizei care lovea
personalul Bisericii, cel dintâi care a încercat să reducă tensiunea care-i făcea să se
înfrunte pe creștinii din Răsărit și Apus. Singur între toți va propune o formulare a
dogmei trinitare care excludea orice eroare de interpretare.

Biserica avea să-l numească Teologul, o personalitate bogată și complexă, luminoasă,

o inteligență puternică și o sensibilitate profundă, un om mistuit de absolutul lui
Dumnezeu.

fl
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fi
fi
fi
„Nimic nu mi se părea atât de frumos ca să-ți încui simțurile, să ajungi afară de
trup și de lume, să te adâncești în tine însuți, să nu te atingi de nimic din cele
omenești decât numai cât este de neapărată trebuință, să vorbești cu tine însuți
și cu Dumnezeu, să viețuiești mai presus de cele văzute, să porți în tine însuți
întotdeauna curate întipăririle celor pământești și înșelătoare, să ajungi să i cu
adevărat și pururea oglindă nepătată a lui Dumnezeu și a celor dumnezeiești, să
primești lumină în locul luminii, Lumina dumnezeiască în locul celei omenești, să
culegi prin nădejde chiar de pe acum bunătățile veacului viitor, să petreci
împreună cu îngerii, să i încă pe pământ, dar să  părăsești pământul și să i
urcat cu Duhul sus în ceruri. Dacă cineva dintre voi a fost stăpânit de această
dorință, știe ce spun.” Cuvântarea 2,7
fi
fi
fi