Universitatea Bucureti

Facultatea de Teologie Ortodox Justinian Patriarhul

Lucrare de seminar la disciplina

Morala

Credinta in viziunea Sf. Nectarie de Eghina

Coordonator:
Pr. Asit. Dr. Jean Nedelea

Susintor:
Visalon Iulian - Alexandru
An IV, Grupa a X - a

Bucureti,
2015

Viata Sfantului Nectarie

La vrsta de douzeci de ani, tnrul Anastasie se stabilete n insula Hios, povuit de

Duhul Sfnt, unde pred religia la o coal de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intr n
nevoina monahal n vestita chinovie, numit "Noua Mnstire", primind tunderea
monahiceasc la apte noiembrie 1876, sub numele de Lazr. Mai trziu, la tunderea n marele
i ngerescul chip al schimniciei, avea s primeasc numele de Nectarie, pentru toata viata.
Dup ce termin studiile teologice la Atena, n anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul
Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot i apoi mitropolit de Pentapole, o veche
eparhie ortodox din Libia superioar. Mai muli ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar
al patriarhiei, predicator la biserica Sfntul Nicolae din Cairo, capitala Egiptului, devenind un
iscusit slujitor i povuitor de suflete, fiind druit de Dumnezeu cu mult rbdare, smerenie i
blndee.
Vznd diavolul c nu-l poate birui cu mndria i iubirea de sine a ncercat s-l
loveasc pe fericitul ierarh Nectarie cu alt arm tot aa de periculoas, adic cu invidia i
gelozia din partea celorlali ierarhi i slujitori ai Bisericii de Alexandria, vorbindu-l de ru
ctre patriarh, cum c dorete s-i ia locul. Aceasta a tulburat pe toi i a fcut s fie eliberat
din slujirea arhiereasc n care se afla.
Cerndu-i iertare de la toi, a dat slav lui Dumnezeu, cci i cu dnsul s-a mplinit
cuvntul Mntuitorului, Care zice: Fericii vei fi cnd v vor ocr i v vor prigoni i vor
zice tot cuvntul ru mpotriva voastr, minind din pricina Mea (Matei V,11). Apoi s-a retras
la Atena, n anul 1891, srac, defimat de ai si i nebgat n seam, avnd toat ndejdea
numai n Dumnezeu i n rugciunile Maicii Domnului. Aici a fost civa ani predicator,
profesor i director al unei coli teologice pentru preoi, pn n anul 1894, reuind s formeze
duhovnicete muli tineri iubitori de Hristos, pe care i hrnea cu cuvintele Sfintei Evanghelii
i cu scrierile Sfinilor Prini. Apoi fcea slujbe misionare n parohiile din jurul Atenei.
n taina inimii sale, fericitul Ierarh Nectarie era un adevrat isihast i un mare lucrtor
al rugciunii lui Iisus, care i ddea mult pace, bucurie, blndee i ndelung rbdare. Cu
aceste arme el biruia nencetat pe diavoli, cretea duhovnicete pe cei din jurul su i avea
ntotdeauna pace i bucurie n Hristos, nebgnd n seam defimarea i osndirea celor din
jur. Dorind la btrnee s se retrag la mai mult linite, a construit ntre anii 1904-1907, cu
ajutorul multor credincioi i ucenici, o frumoas mnstire de clugrie n insula Eghina din
apropiere, rnduind aici via desvrit de obte, dup tradiia Sfinilor Prini. Apoi se
retrage definitiv n aceast mnstire i duce o via nalt de smerenie i slujire, de druire
total i rugciune neadormit, arznd cu duhul pentru Hristos, Mntuitorul lumii i pentru
toi care veneau i i cereau binecuvntare, rugciune i cuvnt de folos sufletesc.
Pentru viaa sa nalt, Dumnezeu l-a nvrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul
Duhului Sfnt. Pentru aceasta muli bolnavi i sraci alergau la biserica mnstirii din Eghina
i cereau ajutorul lui. Mai ales dup primul rzboi mondial, numeroi sraci i bolnavi, lipsii
de orice ajutor, veneau la el ca la printele lor sufletesc. Iar Sfntul Nectarie a dat porunc

maicilor ce se nevoiau n mnstirea sa s mpart la cei lipsii orice fel de alimente i s nu

pstreze nimic pentru ele, cci Dumnezeu, prin mila Sa, i hrnea i pe unii i pe alii. Dar i
cei bolnavi se vindecau cu rugciunile fericitului Nectarie, cci se nvrednicise de darul facerii
de minuni.
ntr-o var, fiind mare secet n insula Eghina, cu rugciunile Sfntului Nectarie a
venit ploaie din belug i au rodit arinile, nct toi s-au ndestulat de hran. De aceea, toi mireni i clugri, sraci i bogai - cinsteau pe Sfntul Nectarie, ca pe pstor i un vas ales al
Duhului Sfnt i urmau ntru toate cuvntul lui. Astfel, el era totul pentru toi, cci putea toate
prin Hristos, Care locuia n el. Apoi era foarte smerit i blnd i nu cuta cinste de la nimeni.
Iar n timpul liber lucra la grdina mnstirii, mbrcat ntr-o hain simpl, nct toi se
foloseau de tcerea i smerenia lui.
Pe lng multele sale ocupaii duhovniceti, Sfntul Nectarie a scris i a redactat mai
multe scrieri teologice de moral i de istorie a Bisericii, ntrind tradiia Sfinilor Prini n
patria sa, impotriva influenelor occidentale care asaltau rile ortodoxe.
Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfntului Nectarie numeroase ispite,
cutnd s-l biruiasc. Astfel, numeroi slujitori i ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat
cu invidie asupra fericitului, fcndu-i multe ispite. Dar Dumnezeu l izbvea din toate
necazurile.
Trind ca un nger n trup, i iubind nencetata rugciune, tcerea, smerenia, postul i
milostenia, Sfntul Nectarie trgea pe muli la Hristos, revrsnd n jurul lui, pacea, bucuria i
lumina cea necreat a Duhului Sfnt, prin care mngia i odihnea pe toi care veneau la chilia
lui. Din aceast cauz, diavolul, nerbdnd nevoina lui, pn la sfritul vieii sale a ridicat
mpotriva Sfntului multe calomnii i vorbe rele din partea multor clerici i ierarhi greci, care,
din cauza invidiei, l cleveteau i l acuzau, att pe el, ct i mnstirea lui. Dar fericitul
Nectarie le rbda pe toate, n numele lui Hristos, Care locuia n inima sa.1

1 http://www.manastirearaduvoda.ro/sfantul-nectarie-taumaturgul/viata-sfantului-nectarietaumaturgul, vizitat azi 14.04.2015.

Virtutea Credintei, in viziunea Sf. Nectarie de Eghina

Potrivit Moralei crestine, credinta este o conditie necesara pentru mantuire, fara de
care sufletul omului nu poate dobadi fericirea vesnica. Aceasta de cele mai multe ori este
numita ca fiind,, sora a dragostei si nadejdii si fiica a intelepciunii, cum intalnim
reprezentarea iconica in Biserica Ortodoxa a Sfintei Sofia, dimpreuna cu cele trei fiice ale
sale: Elpis, Pistis si Agapis.
De asemenea, tot potrivit moralei crestine, credinta face parte din triada virtutilor
teologale, alaturi de nadejde si dragoste (I Cor. 13, 13).

Sensul cuvantului

Credina este o intrare n comunicare i comuniune cu Hristos, ca izvor al vieii celei

noi i fr de moarte. Credina n Hristos m face s triesc n El sau s m deschid Lui ca sL simt trind n mine.
Sfinii Prini numesc credina o cugetare neptima despre Dumnezeu, o tiin
ntemeiat pe principii ce nu pot fi demonstrate, deoarece ea este o legtur mai presus de fire,
prin care nedemonstrabil ne unete cu Dumnezeu ntr-o unire mai presus de nelegerea
noastr; de aceea, adncul credinei nu rabd s fie cercetat de cugetri iscoditoare. Sfnta
Scriptur o numete temelie a celor ndjduite2.
Cuvantul credinta are diferite intelesuri:
-,,credinta este sinonima cu parerea ; cand afirmam: eu cred ca e asa, spunem propriu-zis : mi
se pare ca e asa. In acest sens ,,cred fiind identic cu mi se pare, este mai putin decat stiu. Prin
credinta se intelege, astfel, o cunoastere nedeplina si nesigura a unui fapt sau a unei idei.
De asemenea, credinta este sinonima cu certitudinea. Ea inseamna in acest caz o
certitudine identificata cu intreaga fiinta a celui ce o are si o marturiseste. E o angajare
existentiala. Ea e concrescuta in asa fel cu noi insine, incat putem spune ca este temelia insasi
a vietii noastre; cand spunem: ,,eu cred, m-am contopit cu credinta, sunt un credincios.
Realitatea la care ader este asa de coplesitoare, incat imi cucereste intreaga fiinta. Credinta, in
acest sens, este o certitudine. In afirmatia cred e angajata persoana intreaga.
O a treia conotatie a cuvantului credinta o reprezinta increderea, a avea incredere in
cineva; in acest sens, credinta sta la baza tuturor relatiilor interpersonale. Credinta arunca
punti intregi de intelegere intre suflete. Ea imi deschide sufletul, ca sa accept cu adevarat ceea
ce imi comunica altcineva. Desigur, increderea aceasta variaza dupa valoarea morala a
2 Ziarul Lumina, Despre credinta la Sfintii Parinti, Nr. 141562, p.4, editia din 28.02.2015.

semenului meu, care se verifica in fapte. Cu cat aceasta valoare e mai mare, cu atat mai mare
va fi si increderea mea in el.

Credinta in viziunea Sf. Nectarie prin Hristos

Sfantul Nectarie de Eghina, traitor atat al secolului al XIX-lea, cat si al XX-lea, in

cartea sa intitulata ,, Cunoaste-te pe tine insuti, trateaza o serie de probleme sau virtuti pentru
oamnenii secolului trecut, cat si pentru cei ai secolului vitezei, asa cum este numit secolul al
XXI-lea, printre care si probleme si aspecte cu privire la virtutea credintei.
Sfantul Nectarie, defineste credinta prin cuvintele Sf. Ap. Pavel,, credinta este
incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute (Evrei. XI, 1).
De asemenea, acesta ne aduce aminte de cuvintele Sf. Vasile cel Mare: ,, credinta este
incuviintarea fara sovaiala a celor ce au fost auzite spre intarirea adevarului celor
propovaduite prin harul lui Dumnezeu3.
In primul rand, Sf. Nectarie pune accentul pe credinta in Sf. Treime. Credinta pentru
om necesitate ontologica, pentru ca Acesta il implineste si il mentine in hotarele Imparatiei
cerurilor4 , si mai ales pe cea in Mantuitorul Hristos.
Omul de astazi si-a pierdut foarte mult legatura sa cu Dumnezeu; sensul existentei
noastre pe Pamant nu il constitue nimic altceva decat necointa de a ne castiga intratrea in
Imparatia lui Hristos. Acest lucru devine permisibil absolut tuturor cersinilor, care nu accepta
doar a purta doar simpla ,,eticheta de crestini, ci care cu adevarat se ostenesc la dobandirea
acestei vesnicii cu si impreuna cu Hristos.
Primul pas care ne indreapta spre dobandirea acestiu ideal in constitue credinta cea
adevarata si neconditionata de lucrurile exterioare,, credinta adevarata si curata este
descoperita lumii de Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos 5; Hristos este
modelul desavarsit de credinta pentru oameni, care a fost supus si credincios Tatalui pana la
moarte, dupa cum marturiseste Apostolul Pavel filipenilor.
Sf. Nectarie vede credinta in Hristos a fiecariu om ca fiind unul dintre cele mai
scumpe daruri pe care acesta le poate primi; Hristos prin venirea Sa ne-a adus ca dar sangele
Lui si Trupul lui si de la mine ce a luat prin venirea Sa: credinta , pe care Dumnezeu mi-a
daruit-o.6

3 Sfantul Nectarie din Eghina, Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute, Traducere din limba elina
de pr. Dr. Gabriel Mandrila si Laura Mandrila, Editura Sophia si Metafraze, Bucuresti, 2012, p. 47.
4 Prof. Dr. Georgios Mantzaridis, Morala Crestina, vol. II, Traducere de Diacon Drd. Cornel
Constantin Coman, Editura Bizantina, Bucuresti, p. 153.
5 Sfantul Nectarie din Eghina, op.cit., p. 48.
6 Idem, p. 48-49

Credinta ca virtute teologica

Sf. Nectrie de Eghina trataeaza intr-un mod aparte insemnatatea credintei ca virtute
teologala, fara de care omul si mai ales sufletul omului nu poate ajunge la comuniunea si
comunicarea cu Dumnezeu; asa cum trupul omenesc are nevoie de hrana pentru a putea
functiona la paramentri corespunzatori, tot asa si sufletul omenesc are nevoie de cultivarea
virtutilor crestine si de impreuna lucrarea acestora u rugaciunea pentru a-si mentine un
echilibru duhovnocesc si moral.
In suflet exista tendinta de a se deschide altui suflet ce ni se comunica, de a adera si
accepta. Dispozitia aceasta receptiva nu este pur pasiva, adica asteptare, ci este activa, ea este
cautare. Ea cauta adevarul cu dorinta de a-l afla si a adera la el, a-l primi intr-o adeziune
totala. Receptivitatea aceasta activa este indreptata spre adevaruri a caror garantie este
valoarea morala a celui ce le impartaseste. In special comunicarea cu aproapele se bazeaza pe
credinta; prin credinta eu accept marturisirea sa despre sine, descoperirea sufletului lui mie si
stabilesc o relatie vie intre mine si el.
Sensul credintei este insa in adevar; ea este tendinta activa despre adevar. Lipsa de
adevar nimiceste credinta. Ea vrea sa i se reveleze adevarul. De aceea, ea se deschide numai
cand are garantia adevarului, garantie izvorata de obicei din valoarea morala a persoanei in
care crezi, dar si din alte elemente. Dar credinta nu cauta adevarul numai printre oameni, ci il
cauta si dincolo de om si de lume. Exista in suflet tendinta dupa absolut, dupa gasirea
temeiului transcendent al cosmosului.
Credinta cauta adevarul despre Dumnezeu. Ea vrea sa i se descopere Dumnezeu. Aici
este sensul ei suprem in care isi afla odihna: aderarea la adevarul divin. Caci oamenii adesea
insala asteptarile credintei, pe cand Dumnezeu este un suport nemincinos al ei.
Intalnirea omului cu Dumnezeu este posibila daca avem in vederea ca Dumnezeu
Insusi vrea sa se descopere si sa se comunice omului. Aceasta descoperire a lui Dumnezeu se
numeste revelatie.
Credinta este un fenomen teandric, adica un act in care se impleteste elementul uman
cu cei divin, capacitatea receptiva a spiritului cu harul divin , adeziunea spiritului la revelatia
divina.
Suntem liberi sa actualizam credinta sau nu, prin acceptarea sau neacceptarea revelatiei divine. De aceea fiecare din noi suntem raspunzatori de atitudinea pe care o luam fata de
chemarea lui Dumnezeu : ,,Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede
se va osandi" (Marcu XVI, 15-16), Dumnezeu nu sileste pe nimeni sa creada, dar cheama pe
toti si tuturor le ofera posibilitatea de a crede (Mat. XXIII, 37 ; Ioan V, 40).

Prin impinirea poruncii Mantuitorului de a ne boteza spre mantuire ,crestinul pune

inceput bun parcurgerii drumului nevointei duhovnicesti spre Dumnezeu si viata de veci
alaturi de El, spre dobandirea desavarsirii sale.
Sf. Nectarie aduce in atentia omului modern faptul ca este necesara in ziua de azi ca
aceasta credinta sa nu fie una laxa, prin simpla marturisire , ci sa fie una cu totul vie.
In momentul savarsirii botezului ortodox, nasii pruncului sunt un fel de garanti ai sai
care dau marturisire de credinta pentru noul ostas al lui Hristos; in preioadele primare, in
mometul in care catehumenii veneau spre primirea botezului faceau marturisirile de credinta
baptismale si mai apoi Simbolul niceo-constantinopolitan, in care isi asumau in mod liber
dorinta de a fi impreuna cu Hristos.
Pentru ca aceasta credinta pe care omul o poseda in sufletul sau si mai ales ca aceasta
sa fie intr-o permanenta stare de trezie, Sf. Nectarie aduce in fata noastra cuvintele Sf. Ap.
Iacov ,,credinta fara fapte moarta este ( Iacov. II, 26), adica prin permanenta marturisire. Prin
marturisirea permanenta a faptelor bune, credinta omului se face vie prin mijlocirea iubirii
fata de Hristos si semeni si devine lucratoare, ziditoare si mai apoi cale de desavarsire spre
vesnicie.
De-a lungul timpurilor, poporul roman a demonstrat ca este unul de ,, o stofa
extraordinar de buna, deoarece toate maximele populare demonstreaza acest lucru; in cazul de
fata am precizat ca este necesara o impreuna lucrare a faptelor bune cu credinta, potrivit
prescriptiilor scripturistice, iar aici putem aminti vorba romanului de alta data ,, pomul bun se
cunoaste toamna, dupa rodul sau.O alta forma de marturisire a credintei, pe care nu o mai
intalnim in zilele noastre este cea a marturisirii pana la moarte.
In perioada de inceput cat mai apoi de-a lungul a doua secole, au existat in Biserica
primara ,, adevaratii marturisitori ai credintei sau altfel spus ,,marturisitorii lui Hristos,
lucru pe care Sf. Nectarie il transmite noua credinciosii secolului al XXI-lea ca credinta
nedespartita de Hristos. Aceasta credinta nedespartita de Hristos au avut-o martirii Bisericii,
care au inteles si au platit cu pretul vietii aceasta marturisire; acestia au dat dovada de
adevarat ostasi al Domnului, care asemenea lui Nestor de odinioara au mers la lupta vietii si a
ortii stiind ca merg la dobandirea victoriei, la mantuire prin baia sangelui7.
In cuprinsul calendarului ortodox, majoritatea sfintilor au fost ocmi acesti neinfricati
apologeti ai lui Hristos, care prin exemplul si taria lr ne daruiesc si nou daca nu aceeasi
hotarare neinfricata macar peterea exemplului.
Credina n Hristos ne d puterea nu numai s dispreuim plcerile vieii, ci s i
suportm i s rbdm toat ispita care vine asupra noastr prin ntristri, necazuri i
nenorociri, pn va vrea i ne va cerceta pe noi Dumnezeu. Prin credin ndjduim s primim
rsplata ostenelilor, de aceea i purtm cu uurin ostenelile virtuilor. De nicieri nu-i vine
sufletului o att de grabnic i de ntins sporire ca din credin. Aceast credin umple
sufletul de ndejdea c va ajunge la starea sfinilor, la fericita lor neptimire, i-l ndeamn s
alerge spre culmea sfineniei lor i s se fac mpreun-motenitor cu ei ai mpriei lui
Dumnezeu.

7 Martirii biruitori ai suferintei prin credinta, Filogiu patristic, Introducere si note de diacon Liviu
Petcu, Editura Basilica, Bucuresti, 2011, p. 5.

Poporul roman, asa cum am mai afirmat in cele itorisite mai sus, a dovedit din ce stofa
este croit; chiar daca nu s-a ridicat la nivelul crestinilor orientali, a dat si el ortodoxiei intregi
mucenici si rugatori in ceruri pentru generatiile ce au urmat. 8 Iata astfel cum au adoptat
crestinii uneori marturisirea credintei.
In zilele de astazi, cu ajutotul mass media si a tuturor celorlalte mijloace de
comunicare vedem atrocitatile pe care paganii islamici le fac cu fratii nostri de credinta
ortodoxa; aici, in locurile acestea de mucenici se reactualizeaza marturisirea neobosita a celor
dinaintea lor cu aproape 1800 de ani.

Insusirile adevaratei credinte

Sf. Nectarie face o frumoasa analiza si clasificare in lucrarea sa despre virtutea

credintei, analiza parand mai de graba a fi un set de trepte, pe care daca credinciosul
practicant le va parcurge la ajunge la destinatia finala care este comuniunea de har si de iubire
cu Dumnezeu, comuniune desavarsita intre creatura si Creator.
Prima treapta o reprezinta credinta adevarata sau sincera a omului care ii calauzeste
pasii pe calea cea buna si placuta lui Dumnezeu; aceasta conditie nu este altceva decat
urmarea fireasca de catre om a caii celei inguste care duce la mantuire. Implinirea primei
trepte a credintei aduce dupa ea automat fericirea si iubirea deDumnezeu si semeni, care nu se
va mai diminua niciodata datorita lucrarii continue a credintei celei vii din sufletul omului.
Prin statornicirea acestei fericiti ,, inima credinciosului se umple de nadejde vesnica, iubire
curata si nemarginita fata de toti si mai ales dobandirea roadelor Duhului Sfant care ilvor
sfinti pe om, ii vor da inteepciune si pricepere, il ,,vor replamadi pe cel stricat de pacat si il
vor impodobi cu frumusetea cea dintai 9, asa cum foarte frumos dau marturie cantarile de
prohodire ale inmormantrii mirenilor.
Prin dobandirea tuturor acestor insusiri ale credintei in Hristos, omul ajunge mai apoi
la sfintenie si limpezirea ochilor cugetului fiind capabil sa vada cele nevazute de catre ochiul
omenesc ale lui Dumnezeu care ii descopera in mod voit ale Sale cele nestiute.
Prin dobandirea acestor harisme, si prin neobosita lucrare a credintei sale vii, Hristos il
va face pe cel credincios al sau vrednic de asemanarea cu Dumnezeu si de comuniunea de har
si de iubire cu Preasfanta Treime. Vedem in cele expuse mai sus ca toate aceste lucruri devin
realitate si omul le poate expermenta doar prin Hristos, Mijlocitorul Mantuirii noastre dupa
cum marturiseste Sf. Ap. Pavel in epistolele sale.
Credina n Hristos ne d puterea nu numai s dispreuim plcerile vieii, ci s i
suportm i s rbdm toat ispita care vine asupra noastr prin ntristri, necazuri i
nenorociri, pn va vrea i ne va cerceta pe noi Dumnezeu. Prin credin ndjduim s primim
8 Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Sfinti daco-romani si romani, Editura Trinitas, Iasi, 1994, p. 26.
9 Molifelnic, Tiparit cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, Editura
I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2002, p. 200

rsplata ostenelilor, de aceea i purtm cu uurin ostenelile virtuilor. De nicieri nu-i vine
sufletului o att de grabnic i de ntins sporire ca din credin. Aceast credin umple
sufletul de ndejdea c va ajunge la starea sfinilor, la fericita lor neptimire, i-l ndeamn s
alerge spre culmea sfineniei lor i s se fac mpreun-motenitor cu ei ai mpriei lui
Dumnezeu.

Chipul credinciosului versus chipul necredinciosului

Omul credincios sau cel duhovnicesc este cel care se arata desavarsit in virtute, care a
depasit legile firii si nu mai gandeste nimic omenesc. Omul duhovnicesc este cel calauzit de
Duhul Sfant, care nu mai traieste el, ci hristos traieste in el, dupa cum zice si Pavel in scrierile
sale.Insusi Pael i-a numit duhovnicesti pe cei care aveau pe Duhul Sfant lucrator in ei, datorita
credintei or sincere si nestrsmutate.
In apostolul care se citese la maslu, mai precis a 6-a lectura a pericopei apstolice de la
Galateni, Pavel ii roaga pe cei duhovnicesti sa lucreze la indreptarea celor care cad in ispite,
ca unii care au trecut de acestea at care in acelasi timp sa nu fie cuprinsi de pacatul mandriei si
caderea lor sa fie mai rea decat a celui cazut.
Omul necredincios este potrivit Sf. Nectarie cel mai nefericit, deoarece ,,este lipsit de
singurul bun pamantesc credinta -, de singura calauza adevarata care duce spre adevar si
fericire. Necredinciosul este nefericit pentru ca este lipsit de nadejde si de dragoste,
neavandu-L pe Creator alaturi10.
Dupa invierea Domnului, Toma devine exact portretul acestui nefericit, care fiind lipsit
de credinta in cele spuse de Hristos in tmpul vietii Sale, devine un lucrutor al necredintei si al
tristetii pana in momentul marturisiri sale cand devine cel mai marturisitor apostol al
Domnului ,, Domnul Meu si Dumnezeul meu. Astfel, asemenea lui Toma sunt si oamnenii
care il marturisesc pe Hristos in mod real prin participarea la Liturghia euharistica, unde
asemenea lui Toma se incredinteaza de credinta cea adevarata care este Hristos prin Sfintele
Taine.

10 Ziarul Lumina, op. cit, p. 4

Concluzie

Sfntul Ioan Gur de Aur exemplific modul cum faptele credinei sunt dincolo de
nelegerea raional: ,,Dac Bunul Dumnezeu ne-a acordat ceva mai bun i mai mare dect
raionamentul omenesc, atunci cu adevrat c aceasta este credina care a infiltrat-o n noi. Nu
e posibil ca cel tare n credin s cear raionamente omeneti. Cci iat c cele mai
nsemnate ale noastre sunt lipsite de raionamente omeneti i se sprijin numai pe credin.
Nicieri nu este Dumnezeu, i cu toate acestea El este pretutindeni11
Aadar, doar prin credin trecem dincolo de limitele puterilor de nelegere omeneti.
Toate cele ce se refer la Dumnezeu se situeaz, de fapt, n afara puterilor noastre de
nelegere.
Omul, scrie Sfntul Ioan Gur de Aur, tie c Dumnezeu exist, ns cu referire la
aceasta sunt multe ntrebri care nu-i au rspunsul. ,,Ce este Dumnezeu n Sine nsui? Ce
este esena divin? Care este viaa intim a lui Dumnezeu? i apoi, care sunt gndurile Lui,
planurile Lui, voinele Sale? Cum s-L cinsteti? Cum se ndreapt mnia Lui? Cum s
potoleti mnia Lui? Ce cult I se cuvine? Ce destin i d El omului, creaturii Sale.12
n faa unor interogaii de acest fel, omul nu poate s aib rspunsuri mulumitoare. i
situaia deschi-de un nou capitol n cunoatere, n care raiunea este cuprins ntr-o vedere mai
larg asupra lumii: "Raiunea, scrie Sfntul Ioan Gur de Aur, rmne mut; privirea
omeneasc se sfarm de neptrunsele obscuriti. Trebuie deci o a doua privire mai
ptrunztoare i la luminile raiunii vor trebui s se adauge cele ale credinei.13
Asemenea Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Nectarie de Eghina ne atata faptul ca virtutea
credintei este pentru oameni darul lui Dumnezeu,rodul dumnezeiestii descoperiri al tainelor

11 Comentariile sau explicarea Epistolei ctre Coloseni, I i II Tesaloniceni a Sfntului Apostol

Pavel, Omilia V, Bucureti, 1905, p. 61-62.
12 Idem, p. 61-62.
13 Bogiile oratorice ale Sfntului Ioan Gur de Aur, Editura Pelerinul Romn, Oradea, 2002, p.
158.

lui Dumnezeu si adevarurilor divine pentru cei ce au parcurs scara insusirilor credintei
adevarate, izvorate din ,,inima curata si urgisita dupa cuvintele psalmistului David (Ps. 50).
Astfel, prin credinta adevarata in Hristos, prin nadedjea nestramutata in primirea
harului Duhului Sfant si prin dragostea nemarginita a lui Dumnezeu Tatal asa cum cerem in
cadrul Liturghiei vom ajunge la asemanarea si comuniunea cu Sf. Treime, exemplu fiindu-ne
in permanenta Sf. Sofia care este nedespartita de ficele sale care ne indeamna si pe noi sa fim
fii ai Intelepciunii celei adevarate prin dobandirea, experimentarea si rodirea desavarsita a
virtutilor teologale in viata si sufletele noastre spre dobandirea fericirii vesnice.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Tiparita cu binecuvantarea si cu purtarea de

grija a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist si cu aprobarea Sfantului
Sinod, Editura I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1988
2. MANTZARIDIS, Prof. Dr. Georgios, Morala Crestina, vol. II, Traducere de Diacon Drd.
Cornel Constantin Coman, Editura Bizantina, Bucuresti
3. Martirii biruitori ai suferintei prin credinta, Filogiu patristic, Introducere si note de diacon
Liviu Petru, Editura Basilica, Bucuresti, 2011
4. Molifelnic, Tiparit cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, Editura
I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2002
5. Nectarie din Eghina, Sfantul , Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute, Traducere din
limba elina de pr. Dr. Gabriel Mandrila si Laura Mandrila, Editura Sophia si Metafraze,
Bucuresti, 2012
6. PACURARIU, Pr. Prof. Dr. Mircea, Sfinti daco-romani si romani, Editura Trinitas, Iasi, 1994
7. Ziarul Lumina, Despre credinta la Sfintii Parinti, Nr. 141562, editia din 28.02.2015
8. http://www.manastirearaduvoda.ro/sfantul-nectarie-taumaturgul/viata-sfantului-nectarietaumaturgul