CATEHEZĂ DESPRE CINSTIREA SFINTEI CRUCI

Capolna Vasile Top III

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh

Stimate domnule profesor, dragi colegi,

I. Pregătirea aperceptivă,

Astăzi, cu ajutorul și binecuvântarea Domnului și a Preacuratei Sale

Maici, în duminica a 6-a după Praznicul Învierii Domnului, mult iubita
sarbătoare pentru ortodocși, așa cum am anunțat și duminica trecută, de astăzi,
vom începe un nou ciclu de cateheze, de învățături pe scurt despre ceea ce
credem noi ca ortodocși, despre ceea ce mărturisim în calitatea noastră de
creștini.

II. Anunțarea temei

În cele ce urmează vom vorbim despre cinstirea Sfântei Cruci, cea de

viață purtătoare, despre motivele pentru care o cinstim și despre însemnătatea ei
în viața noastră de creștini......

III. Tratarea

Mântuitorul nostru a primit pentru mântuirea noastră cea mai grea

condamnare la moarte, adică crucificarea . Datorită mântuirii care ne-a fost
adusă prin cruce, aceasta își va schimba înțelesul, devenind din lemn de tortură
aducător de moarte, prin puterea lui Dumnezeu aducător de viață.. În cele ce
urmează, ne vom referi la temeiurile pentru care aducem venerarea Sfintei
Cruci.
 Primul sens al Sfintei Cruci este acela de salvare. Crucea a fost
preinchipuită în Vechiul Testament ca mijloc de mântuire. Rătăcind israeliții
prin pustiul Sinai timp de 40 de ani, la un moment dat au fost puși în situația
deosebit de critică de nu a mai avea apă ,și de a muri de sete. Dumnezeu i-a
poruncit lui Moise să însemneze în chipul crucii o stâncă, iar din aceasta a
izvorât apă ca să poată să se îndestuleze poporul și animalele (Is.17,1-6). Iată că
vedem la popoarele antice, că crucea este lemnul de tortură, aducător al celor
mai îngrozitoare chinuri. Crucificarea era rezervată sclavilor, criminalilor sau
celor mai răi dintre oameni. Romanii au preluat acest mod de pedepsire de la
cartaginezi. La iudei a fost folosită numai după ce Țara Sfântă a devenit
provincie romana. Crucificarea era privită cu rezervă la iudei, incit cel
condamnat, era total descalificat în fața lui Dumnezeu și a oamenilor căci:
„Blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn....”(Deuteronom
21,23). Crucea în Noul Testament a devenit altarul de jertfă pe care Mântuitorul
S-a jerfit pentru răscumpararea neamului omenesc. De ce Și-a ales Hristos
Crucea ca mijloc de mântuire a lumii o spune Sfântul Apostol Pavel: „Și-a ales
Domnul pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți; Dumnezeu Și-a
ales pe cele slabe ale lumii,ca să le rușineze pe cele tari; Dumnezeu Și-a ales pe
cele de neam de jos ale lumii, pe cele nabăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca
să nimicească pe cei ce sunt”(I Corinteni 1,27-28). Deci ,Mântuitorul Și-a
asumat pe Cruce blestemul neascultării lui Adam, care a îndepartat lumea de
Dumnezeu, făcându-Se pe Sine „păcat pentru noi, ca să dobândim întru El
dreptatea lui Dumnezeu”(2 Corinteni 5,21).

Iisus a fost condamnat la moarte prin răstignire și a suferit pe cruce cele

mai groaznice chinuri. Alături de crucea Lui au mai fost înălțate încă doua cruci
ale unor tâlhari. Pe Golgota se aflau trei cruci, fiecare având tâlcul ei. Pentru
tâlharul nemântuit, crucea a fost instrumentul oribil de tortură și aducător de
moarte. Pentru tâlharul mântuit, crucea a însemnat viața veșnică. Crucea lui Iisus
are cu totul alt înțeles. Ea se referă la noi oamenii. „Hristos ne-a rascumparat din
blestemul legii, fâcându-se pentru noi blestem...”(Galateni 3,13). În felul acesta,
crucea lui Hristos transformă, schimbă sensul sau înțelesul lemnului odios de
tortură și chin, în cel de altar pe care se aduce suprema jertfă de ispășire. Deci,
Dumnezeu a ales ca Fiul Său să suporte cea mai înjositoare moarte din lume, ca
prin aceasta lumea să scape de sclavia păcatului și a morții și să-și capete
mântuirea. Dar pentru aceasta a trebuit ca Fiul lui Dumnezeu să coboare între
oameni prin Întrupare. Să ajungă până la punctul cel mai de jos al decăderii
umane. Deci, Dumnezeu a ales ca Fiul Său să suporte cea mai înjositoare moarte
din lume, ca prin aceasta lumea să scape de sclavia păcatului și a morții și să-și
capete mântuirea. Dar pentru aceasta a trebuit ca Fiul lui Dumnezeu să coboare
între oameni prin Întrupare. Să ajungă până la punctul cel mai de jos al decăderii
umane..Iar punctul cel mai de jos al decăderii umane este crucea, căci pe cruce
mureau cei mai ticăloși oameni. Deci a trebuit ca Iisus Hristos să-și asume nu un
trup ca de paradă, ci ca de sclav, căci pe trupul acesta a trebuit să-l smerească,
să-l înjosească până la cele mai de jos ale pământului. Sensul acesta îl are
aplecarea preotului cu Sfânta Cruce până la pământ, în cele patru puncte
cardinale, la slujba Înălțării Sfintei Cruci când se scoate Sfânta Cruce, arătând
plecăciunea cea mare a lui Dumnezeu, smerenia cea mai adâncă a Fiului lui
Dumnezeu, care S-a coborât până la cele mai disprețuite ca să mântuiască pe cei
disprețuiți al lumii. Pentru că cele patru adânci plecăciuni înseamnă cele patru
părți ale lumii întru care Își face Hristos prezența mântuirea prin Cruce. Iată dar
ca Iisus Hristos Și-a ales Crucea cu scopul de a-i fi de ajutor omului,de a-l sluji
pe om.

Drept maritori crestini,

Cei ce privesc spre crucea lui Hristos nu mai sunt stăpâniți de teama
distrugătoare a sufletului, ci de bucuria și pacea sfințitoare și mintuitoare. De
aici și cuvintele Apostolului Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a ma lauda decât numai
în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru
mine, și eu pentru lume!”(Galateni 6,14). Reprezentând biruința asupra păcatului
și a morții (Efeseni 2,15- 17; Coloseni 2,14-15), crucea devine obiect de sfințire
și mântuire, aducător de putere și har: „Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier
este nebunie: iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I
Cor.1,18). Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat ca să mântuiască lumea prin Jerfa Sa
de pe Cruce. Așa încât altarul, care L-a primit, primește la rându-i sfințenia
Jerfei, Care este Însuși Dumnezeu, Crucea devenind, după cuvântul apostolului
„puterea lui Dumnezeu”(I Cor.1,18). În sens creștin, nu cele socotite în lumea
aceasta de mare valoare sunt valoroase cu adevarat, ci cele nebăgate în seamă
sau chiar disprețuite de oamenii neânduhovniciți sunt socotite mari în Împărăția
lui Dumnezeu. Și noi știm că și astăzi Crucea este nesocotită, chiar batjocorită.
O cunoscută cântare bisericească însă dă glas credinței noastre nestramutate că
„mult ne va dăinui și printr-o tainică minune Crucea iar va birui”, fie și numai
pentru faptul că la sfirșitul veacurilor biruința finală a Domnului Iisus Hristos se
va împlini prin Sfânta Cruce, care va trona victorios pe bolta cerului, cum
oarecând, pe vremea împăratului Constantin cel Mare, Crucea s-a arătat, de
asemenea, pe cer, prin ea biruind pe vrăjmașii lui și devenind primul împărat
creștin. Dar este foarte important, drep maritori crestini, să evidențiem un fapt
de mare valoare creștină. Crucea n-ar însemna nimic fară Iisus Hristos Domnul
rastignit pe ea. N-ar însemna absolut nimic fără Jerfa Sa împlinită pe Cruce.

Ar fi rămas și astăzi, semnul umilinței, semnul descosiderării, semnul

blestemului,obiectul de tortură și de groaznică moarte pentru cei mai ticăloși
dintre oameni daca Iisus Hristos n-ar fi murit pe Cruce, daca El nu i-ar fi
conferit sfințenia, puterea și înțelepciunea. Ea nu mai poate fi considerată simplu
lemn de tortură și de chin, ci altarul de jertfă sfințit prin sângele nevinovat al
Domnului, iar tot cel ce se atinge de altar se va sfinți (Is.29,37). De aici vedem
că, așa cum pe bună dreptate că Hristos și crucea sunt doua realități legate între
ele, în procesul mântuirii noastre. „Nici Hristos fără cruce, nici cruce fără
Hristos”( poetul Traian Dorz). Așa cum Hristos ca Mântuitor al nostru nu poate
fi conceput în afara jertfei de pe cruce, tot astfel nici crucea nu poate fi venerată
decât ca altarul jerfei lui Hristos.

IV. Recapitularea

Frați creștini, Ce este Crucea pentru noi crestini? Este emblema care ne
reprezintă, încât atunci când spunem „creștin, ne considerăm ...cinstitori ai
crucii. Cinstirea Sfintei Cruci este un cult relativ, subordonat celui de adorare
pe care il aducem numai lui Dumnezeu. Cultul îngerilor, al sfinților, al
moaștelor, al icoanelor, la care se asociază si cel al crucii, este cult de cinstire,
de închinăciune, de venerare. Le cinstim pe toate acestea, deoarece vedem în ele
lucrarea lui Dumnezeu, sfințenia lui Dumnezeu, iar pe Dumnezeu îl cinstim ca
creator și mântuitor al nostru. Cinstim crucea prin care a venit mântuirea la toată
lumea, il cinstim pe Mintuitorul însuși și astfel cinstirea trece de la cruce la Cel
răstignit pe ea, la patimile și Învierea Lui. Aducând venerare, și cinstire Sfintei
Cruci, prin care a venit mântuirea la toată lumea, aducem prin aceasta
preamarire Sfintei Treimi,care ne-a acordat și ne acordă mântuirea.

Încheierea

Crucea, astăzi mai mult decât oricând, trebuie iubită și respectată întrucât
ea este destinul nostru. Ea este asemeni unui far portuar care ne arată încotro să
ne îndreptăm. Este obiectul care în interacțiune cu Hristos s-a sfințit și a devenit
matrice pentru viața noastră. Este obiectul care ne aduce aminte de Răstignirea
Domnului, de capacitatea Lui de a se jertfi pentru noi și, totodată, este îndemnul
permanent la jerfelnicie pentru ceilalți, frații noștri. Aducând cinstire Sfintei
Cruci, Biserica a râinduit ca zilele de miercuri și de vineri să fie puse sub
ocrotirea Sfintei Cruci și a Patimilor Domnului. Zile și sărbători au fost
închinate Sfintei Cruci. Ziua de 14 Septembrie „Înălțarea Sfintei Cruci (sau ziua
crucii), În amintirea Înălțarii ei în văzul tuturor creștinilor, la Ierusalim de
Patriarhul Macarie în ziua de 14 septembrie 335. Cea de a doua numită și
„Duminica crucii” stabilită în a treia Duminică din postul Paștelui. Slujbele de
cinstire rânduite în spre lauda Sfintei Crucii. Acatistul Sfintei Cruci, cântări de
laudă și cinstire din zilele de miercuri și vineri, și în sărbătorile închinate Sfintei
Cruci. Deci, toți cei ce acceptăm, ca și Domnul nostru Iisus Hristos, crucea de
bună voie și înviem odată cu El, avându-L Răscumpărător, se cuvine să-L
slăvim, tocmai pentru că a murit pe cruce și a înviat, aceste două evenimente
determinate pentru mântuirea noastră fiind prinse cu maiestrie în rugăciunea
rostită de-atitea ori: „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o
lăudăm și o mărim”. Spre slava Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.