Iranul Antic

La rasarit de Tigru se intinde un vast podis marginit la est de muntii Zagros si muntii Armeniei iar la est de muntii Suliman care separau Iranul de Valea Indului. La sud erau apele golfului Persic si ale oceanului Indian , iar spre nord teritoriul era limitat de apele marii Caspice si de teritoriile aride din Asia centrala aflate in sudul marii Aral pana in muntii Hindukusi , la nord de orasul Kabul de azi . Partea centrala a acestui podis este mai joasa , aici curgand apele raurilor ce izvoreau din munti formand mai multe lacuri toate sarate . Iranul este un teritoriu in mare parte arid , putin propice agriculturi , totusi in unele regiuni aflate mai ales pe marginile acestui podis existau conditi pentru agricultura si cresterea vitelor . Numele de Iran provine dela arymanu Tara Arienilor denumire care se gaseste in numele provinciei Aria din centrul Iranului . Numele tarii este dupa toate probabilitatile indoeuropeana , fiind comparat cu cuvintele grecesti aristos cel mai bun si arete excelenta si dupa uni specialisti apropiat de numele irlandei . In antichitate iranul avea mai multe provinci istorice . In vest este media , in sudestul marii caspice erau Hircania si Partia , la nord de Partia era Horesmia , la est era Sogdiana care se intindea intre cursul mijlociu de fluviul Oxus si cursul mijlociu al fluviului Iaxartes . In sudul Sogdianei se afla Bactia care era limitata la est si sudest de lantul muntilor Palmir , Hindukus si Margiana . Intre Margiana si Partia in centrul Iranului se afla Aria iar in sud de aceasta se afla Dragiana . Populatia straveche a Iranului mai cu seama in partile sale occidentale era formata incepand cu mileniul al I.Hr de elamiti , kassiti si hurriti . Limbile acestor popoare nu facea parte din familia limbilor semitice sau din cea indoeuropeana . Deasemenea capitala statului Vasugani are o etimologie indoeuropeana . Este de remarcat ca unele documente din egipt de la ElAmarna din timpul faraonului Amenhotep al IV-lea cere se refereau la Syria , vorbesc de unele divinitati locale care au nume identice sau foarte apropiate de numele divinitatilor ariene din India . Se poate vorbi de o prima migratie indoeuropeana in Mesopotania si in Syria , reprezentata nu de stramosii arienilor din Iran ci a arienilor din India , cu care erau foarte apropiati din punct de vedere lingvistic si intr-o masura mai mica religios . Nu stim daca aceste prime infiltrari indoiraniene au afectat Iranul , deoarece procesul de indoeuropenizare a inceput aici mai tarziu probabil dupa anul 1300 I. Hr. si va dura pana catre anul 900 , cand iranizarea etnolingvistica a platoului iranian a fost incheiata . 1

Iranienii sunt de origine ariana. Arienii din Iran erau impartiti in mari triburi, printre care mezii, persii, partii si sacii. Cei mai importanti dintre ei erau mezii, asezati in nord-vest, si persii, stabiliti in sud-vest. Prin secolul al VII-lea i. Hr., mezii au ajuns sa formeze un stat, care se intindea intre Mesopotamia si India. In secolul urmator, pe la anul 550, mezii au fost invinsi de persi, care aveau in fruntea lor pe Cirus al II-lea cel Mare (559-530 i. Hr.). Astfel a luat nastere statul persan, care a ajuns apoi la o mare dezvoltare. Cirus distruge in anul 539 regatul neobabilonean si creeaza un nou imperiu. Cu el ia nastere dinastia Ahemenizilor. Urmasul sau, Cambise (530-522), cucereste Egiptul. Apoi Darius I (522-486) duce la apogeu puterea persana. Xerxe (486-465) este infrant de greci la Salamina. Cu el incepe decadenta persana, care se accentueaza sub Artaxerxe I Longimanul (465425). Alexandru cel Mare (336-323) infrange definitiv pe persi in anul 331 si astfel imperiul persan este desfiintat.Persii s-au ridicat din nou sub domnia Arsacizilor (250 i. Hr.-224 d. Hr.), care au avut mult de luptat cu romanii, si mai ales sub domnia Sasanizilor (226-651). In anul 661 Persia devine o provincie a Califatului Omeiad, fiind cu vremea aproape complet islamizata. La inceput religia vechilor iranieni nu avea temple, nici statui dedicate zeilor. Mai tarziu apar unele reprezentari antropomorfe ale zeilor. Functiile sacerdotale erau implinite de seful tribului sau de rege. Intr-un anumit loc inchis era intretinut un foc permanent. De cinci ori pe zi, un preot punea pe acest foc lemn frumos mirositor de santal. Ceremonia era insotita de anumite rugaciuni. Riturile focului par sa fi avut un rol foarte important, fiind socotite ca purificatoare. Un rol important avea in cult si bautura sacra haoma, pe care o vom intalni si la vechii indieni sub denumirea soma. Acestei bauturi i se atribuia insusirea de a da sanatate, putere, viata si de a inlatura moartea. In Avesta nu este mentionata existenta templelor. Totusi, pe timpul Ahemenizilor existau temple ale focului si statui ale lui Ahura-Mazda. Existau temple mari pentru Focul-rege si numeroase temple mici pentru simplul foc sfant. In temple era o urna in care ardea focul, intretinut de preoti. Preotii care oficiau la altarele focului isi puneau manusi si un val pe fata, ca sa nu spurce prin suflarea lor elementul sacru, focul. Preotii zoroastrieni formau o casta ai carei membri, in timpurile mai vechi, nu se casatoreau decat cu fete apartinand aceleiasi caste. Mai tarziu au inceput sa ia in casatorie tinere din alte clase sociale. Preotul zoroastrian se numea in vremurile mai vechi magu, iar mai tarziu mobed. Preotia se transmitea din tata in fiu printr-o dubla initiere. Prima initiere, in treapta de herbad, se facea inainte de varsta de 15 2

ani si dadea dreptul la implinirea anumitor servicii religioase. A doua initiere se facea mai tarziu, in treapta de mobed si dadea dreptul la oficierea celor mai importante servicii religioase. Ceremoniile de initiere clericala erau foarte complicate. Preotii formau, pe timpul Ahemenizilor, un grup social foarte respectat, beneficiind de anumite privilegii si implinind unele functii politice. In general, cultul consta din citiri cu glas tare din Avesta si din tot felul de rugaciuni. Sacrificiile sangeroase, practicate in vremurile mai vechi, au fost interzise de Zoroastru, dar s-au practicat in stil mare in timpul Ahemenizilor. La o anumita sarbatoare, se sacrifica in fiecare casa un berbec sau o capra, iar in lipsa acestora un pui de gaina. Sacrificiul haoma, interzis si acesta de Zoroastru din cauza dezordinilor produse de consumul acestei bauturi ametitoare, a fost reluat sub o forma noua, aceea de parahom, nelasand sa mai fermenteze sucul plantei respective si amestecandu-l cu lapte si apa. Prepararea si consumarea bauturii parahom se facea cu un ritual deosebit. Nasterea unui copil si casatoria erau de asemenea prilejuri de ceremonii. Cand copiii ajungeau la pubertate, se savarsea un rit de initiere, care dura noua zile si in cadrul caruia se acorda tinerilor centura kusti, pe care trebuiau sa o poarte toata viata.

BIBLIOGRAFIE : www.crestinortodox.ro www.scribd.com www.scritube.com