Sunteți pe pagina 1din 16

Bulaiasa Ioan-Emilian

Neculai Bogdan Edmundo


Pirjol Emanuel Stefan
 Taj Mahal-ul a fost construit de al cincilea împărat
mogul, Shah Jahan, în memoria celei de-a doua soții Mumtaz
Mahal, prințesa persană musulmană. Împărăteasa a murit
după nașterea celui de-al 14-lea copil, alături de soțul său, în
timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din Burhanpur.
Moartea ei l-a afectat într-atât pe împărat încât părul i-a albit
în numai câteva luni. Înainte de ultima suflare Mumtaz l-a
rugat pe împărat patru lucruri: să-i construiască un mormânt,
să se recăsătorească, sa-și iubească fiii și să-i viziteze
mormântul la aniversare. Șahul a pierdut la decesul soției
sale nu numai o consoartă, ci și un abil și inteligent sfetnic
politic. Așa a jurat împăratul că va construi un edificiu
funerar mareț și fără egal în lume. Construcția Taj Mahal-
ului a demarat în 1631 și a durat 22 de ani.
 În India au fost în trecut patru religii mai
importante: Hinduismul, budismul, jainismul, sikhismul; Creștinismul și islamul au apărut
ulterior. La recensământul din anul 2011 s-a stabilit că religiile în ordinea numărului credincioșilor
pe primul loc se află hinduismul 79,6 %, urmat de islam 14,2 %, creștini 2,3 %, sikism 1,9 %,
budism 0,8 % jainism 0,4 % și alte religii 0,8 %.
 Conform tradiției, creștinismul a apărut în India acum aproximativ 2000 de ani, în anul 52 d.Hr.,
odată cu creștinarea locuitorilor acestor zone de către Sf. Toma. Prima biserică creștină este
considerată Biserica ortodoxă siriană malankara. Catolicismul și religiile protestante au apărut
după cucerirea și apariția colonialismului în India că urmare a activității misionarilor creștini,
islamul apare aproape în același timp cu religiile occidentale creștine.

 Hinduism: 83%
 Islam: 10%
 Crestinism: 3%
 Sikhism: 2%
 Budism: 1%
 Jainism: 0.5%
 Altele: 0.5%
 Sacralitatea vacilor îşi are originea în cultul arian (iranian) antic. Acest popor aryan a migrat în
perioada epocii de fier timpurii, atât spre est cât si spre vest, ocupând noi teritorii, printre care şi
cel de la izvoarele Gangelui. Aici au asimilat populaţia autohtona şi au impus zeii proprii din care
face parte si Indra, regele zeilor la arieni. Aceştia aveau o serie de zei cu coarne, zei care in
Europa au fost mai târziu demonizaţi sub dominaţia religioasa a creştinismului. Acest lucru nu sa
întâmplat in India unde Rig Veda conţine o serie de imnuri dedicate lui Indra şi lui Shurabhi,
animal celest si mama tuturor vacilor. Shurabhi a dat naştere unei cirezi de vaci albe, iar laptele lor
curgea ca un râu prin sălaşul lui Shiva (zeul distrugător ce asigura astfel necesitatea renaşterii
universului). Acesta, furios ca vacile îi perturbă meditaţia, le-a pârjolit făcându-le pieile negre şi
brune. Pentru a-l îmbuna, zeii i l-au dat in dar pe taurul Nandi, fiul lui Shurabhi. Figurine ale
taurului Nandi se afla în toate templele dedicate lui Shiva. Acesta îl folosea ca animal de călărie şi
multe din reprezentările lui, sunt călare pe taurul Nandi.
 Azi în India vaca aste considerata un animal sacru. Ca un avertisment pentru cei care veţi ajunge
pe acele meleaguri; nu cereţi la nici un restaurant preparate din carne de vita! De fapt o mare parte
a populaţiei hinduse este vegetariana şi asta pentru că religia hinduista propovăduieşte respectul
pentru toate formele de viaţa. Acest lucru este uşor de interes daca ne gândim la faptul ca ei cred
in reincarnare. Reincarnarea se poate face si in fiinţe inferioare, pentru cei care nu au o karma
foarte buna. Deci oricare dintre animale poate fi o rudă sau un prieten răposat. Nu trebuie să va
faceţi, însă, probleme. Preparatele lor vegetariene sunt deosebit de gustoase şi nu veţi simţi lipsa
cărnii.
 Bindi este punctul rosu purtat in frunte de catre femeile din India. Pentru
ca acest punct rosu format cu ajutorul pudrei de vermilion, plasat in
mijlocul fruntei este considerat in religia hindusa un simbol al celui de-al
3-lea ochi, cel magic, nu doar femeile hinduse poarta Bindi ci si barbatii.
In acest context Bindi este un simbol religios, dar el are si o functie
sociala.
In mod traditional Bindi reprezinta un soi de verigheta a femeii indiene
casatorite ce se deosebeste de cea necasatorita. In timp insa Bindi a
evoluat atat ca format cat si ca raspandire.
In ziua de azi el nu este redus la un punct rosu format cu ajutorul pudrei
de vermilion, ci poate fi reprezentat si de o bijuterie, sau o piatra
pretioasa.
Bindi si-a pierdut din simbolistica devenind mai mult un accesoriu la
moda, decat un aspect al traditiei.
Desi in viziunea occidentala atat inelul din nas cat si punctul de pe frunte
par ciudatenii, in India ele sunt de fapt mijloace de infrumusetare.
 Gangele este un fluviu al subcontinentului indian, care curge de-a lungul
câmpiei cu același nume din nordul Indiei, ajungând până în Bangladesh.
Este al doilea mare fluviu de pe subcontinentul indian în ceea ce privește
debitul. Fluviul, lung de 2.510 km, izvorăște din ghețarul Gangotri, din
provincia indiană Uttaranchal, din centrul munților Himalaya, și se varsă
în golful Bengalului, prin vasta deltă din Sunderban. Este considerat
sacru de către hinduși și venerat sub forma personificată a zeiței Ganga.
Fluviul a fost, de asemenea, important din punctul de vedere istoric:
multe din fostele capitale provinciale sau imperiale (cum ar
fi Patliputra, Kannauj, Kara, Allahabad, Murshidabad, Baharampur
și Calcutta) s-au situat pe malurile sale.

 Gangele, înainte de toate este râul Indiei, cel care a fermecat inima
Indiei și a ademenit nenumărate milioane de oameni către malurile sale,
de la începutul istoriei. Povestea Gangelui, de la izvor până în mare, din
timpurile vechi până în cele noi, este povestea ciilizației și a culturii
indiene, a ridicării și a declinului imperiilor, a orașelor magnifice și
mândre, a aventurilor omului...
 O sarbatoare hindusa a primaverii, foarte populara in India, este
 "Holi",
 cunoscuta sisub denumirea de "Festivalul Culorilor ".In prima noapte a sarbatorii este arsa
simbolic zeitacea rea Holika ,sora lui Hiranyakashipu, regele demonilor. In ziua urmatoare,
participantii lafestival arunca pudra colorata si apa unul asupra altuia,conform
traditiei.Obiceiul pretinde caoamenii sa poarte in aceste zile vesminte de culoare alba si sa
se stranga in jurul unor focuride tabara pentru a aduce laude zeului Krishna.
 Ziua de 27 martie marchează unul dintre cele
 mai colorate festivaluri: Holi din India, care celebrează culorile vii, triumful binelui
asuprarăului, dar şi începutul primăverii. În fiecare an, milioane de hinduşi din întreaga
Indie, dar şidin lume, se bucură de sfârşitul iernii şi se adună pentru a se „îmbrăca“ în
culori.

"Baia Sfanta"Fluviul Gange este pentru indieni "purificatorul


sufletelor".Se spune ca numele sau provine dela Ganga ,o importanta
zeitate hindusa.In fiecare zi a anului ,in apele sala sacre se celebreaza"baia
sfanta",ceremonie asemanatoare botezului,la care iau parte zeci de mii de
credinciosihindusi.Cu toti,indiferent de varsta,intra in fiecare dimineata
inainte de rasaritul soarelui,in aparece a fluviului recitand imnuri sfinte si
versuri din scripturile hinduse.Traditia spune ca baia inGange de-a
lungul acestei sarbatori ii ajuta pe credinciosi sa atinga starea
de"Nirvana"dupamoarte.
 Festivalurile indiene sunt foarte variate,majoritatea religioase. Celebrate
de fiecare casă, ele sunt fie naționale ca Deepavali, toamna sau Holi,
primăvara fie regionale ca Pongal în statul Tamil- Nadu sau sărbătoarea
Soarelui – Chatt Puja în statul Bihar sau Uttar Pradesh. Ele variază după
regiuni dar și după diferitele religii existente în India : hinduism,
islamism, creștinism etc. Totuși,comunitățile indiene participă atât la
propriile sărbători cât și la cele ale vecinilor. Toate acestea fac din India
una din țările cu cele mai multe zile de sărbători din lume. Numărul de
zile de vacanță observate în școli, administrații, întreprinderi este destul
de impresionant. Vacanțele cele mai populare sunt de : Diwali, Holi,
Onam, Sankranti, Gudi Padwa, cele 2 Eids, Crăciun și Vaisakhi. India are
3 perioade de vacanțe naționale. Se observă oficial alte perioade de
vacanță în state diferite. Practicile religioase fac parte din viața cotidiană
și sunt un lucru public.

 Shiva, cunoscut și sub numele Siva; se scrie Śiva în transliterația oficială IAST)
este o formă a lui Ishvara în religia hindusă, mai ales în scrierile vedice târzii. De
asemenea, este zeul suprem în shivaism, una din ramurile principale ale
hinduismului practicat în India.
 Aparținând trinității divine Trimurti, Shiva este zeul distrugerii, în timp
ce Brahma este creatorul, iar Vishnu păstrătorul și conservatorul. Chiar dacă
reprezintă distrugerea, Shiva este văzut ca o forță pozitivă a Universului,
deoarece distrugerea este, în hinduism, urmarea firească a creației.
 Filosoful Adi Sankara interpretează numele lui Shiva, spunând că înseamnă "Cel
care purifică pe oricine îi rostește numele" sau "Cel pur".
 Dansul este cea mai frumoasă artă, pentru că el nu este traducerea sau
abstractizarea vieții; el este viața însăși" (Havelock Ellis). La indienii antici
dansul însemna geometria ideală a formei, îngemănarea artelor, dar în același
timp dinamism. SHIVA, simbolul mitologiei hinduse, considerat sursa oricărei
activități era și Prințul suprem al dansului. El dansa fără încetare, dansul lui
simbolizând forța creatoare a naturii. Cele 108 stiluri inventate de SHIVA s-au
transmis până la învățatul BHARATA, autorul celebrului tratat (6.000 de versuri)
despre dans, poezie și teatru.

S-ar putea să vă placă și