Clasificarea şi descrierea câinilor de vânătoare

Tabelul …

Categoria Denumirea Descriere Utilizare

0 1 2 3
Talie mijlocie (50-64 cm); botul pătrat, proeminent şi
uşor ridicat, nări deschise, buze fine; părul scurt, moale şi mătăsos; Specializat în căutarea vânatului mic, pe care î1
1. Pointerul
blana, cel mai des, albă cu pete negre, dar posibile şi alte culori „pontează”, parcurgând terenul din faţa vânătorului

Talie mijlocie; păr lung, mătăsos, în smocuri mai lungi

pe coadă, urechi şi pe partea posterioară a pulpelor. Sunt
cunoscute trei rase care se deosebesc uşor după culoare:
- seterul alb-englezesc, cu blana albă, cu pete şi pigmentaţii negre-
castanii sau galbene-portocalii; Specializaţi în căutarea vânatului mic pe care î1 pontează
2. Seterii
- seterul roşu-irlandez, cu blana roşie, cu reflexe gălbui, în faţa vânătorului
fără pete;
- seterul gordon-scoţian, cu blana neagră şi pete brune-gălbui sub bărbie,
pe bot, piept, părţile inferioare ale picioarelor şi vârful cozii

Talie mijlocie (60-65 cm); la noi este cunoscut bracul german cu

Pontatori părul scurt, cu blana castanie, cu sau fără pete şi pigmentaţii albe; bracul
german cu părul şir moş are blana mai deasă, cu fire mai lungi şi aspre şi Pontează bine, aportează foarte bine, merge bine pe
3. Bracii germani coloraţie asemănătoare. Bracul german cu păr lung cel mai frecvent de urma de sânge, atacă răpitoarele
culoare castanie, uneori cu pete mici albe. Bracul german cu păr ţepos
are părul mai scurt decât cel cu păr sârmos, ceea ce îi dă aspectul de
„zbârlit”
Talie mijlocie (53-60 cm); capul alungit, uscăţiv, fruntea
uşor bombată, botul drept; părul scurt, galben-roşcat, Este pasionat In căutarea vânatului şi bun aportor la
4. Vijla maghiară cu nuanţe mai închise sau mai deschise; foarte rezistent vânat mic; dă rezultate şi pe urma de sânge
la căldură, dar sensibil la frig şi ploi
Talie Intre 50-60 cm; capul mare, ochi mari, expresivi;
părul destul de lung, buclat, potrivit de aspru, puful moale
şi foarte des; culoarea blănii, gri-oţel cu pete brune, poate Cheta strânsă, aret mai slab, bun aportor, agresiv faţă de
5. Grifonul
fi însă şi de alte culori; constituţia robustă, temperamentul răpitoare, are predilecţie pentru luciu de apă
vioi şi viteza potrivită; este rezistent la oboseală
 Tabelul (continuare)
0 1 2 3

Talia Intre 54-65 cm; cap potrivit de mare, bot drept, lat, nări foarte
largi, cafenii, ochi uşor bulbucaţi, spinarea dreaptă şi scurtă; păr destul
6. Pudel-pointerul
de lung, aspru, sârmos, des, de culoarea frunzei veştede, până la
castaniu; temperament vioi, mobilitate, rezistenţă la oboseală
Bun aportor, bun scotocitor, curajos, agresiv
faţă de răpitoare, caută şi pe urma de sânge; este
socotit ca prepelicar universal, cu randament
maxim

Spanielii sunt destul de vioi, mobili, rezistenţi

Talia de 50 cm; capul mare, botul drept, uşor teşit, ochii de culoare
la căldură, oboseală şi la intemperii; au „nas”
castanie, uneori aproape negri; părul semilung, semiaspru, des, foarte
7. Spaniel-Springerul bun, chetă strânsă, dau glas pe urmă, sunt agresivi
uşor ondulat; culoarea roşie-închisă ori neagră, fond alb sau roşu-
faţă de răpitoare; toate acestea li situează Intre
Scotocitori castaniu, cu pete castanii, galbene, negre sau albe
clinii cu utilizare multilaterală
Talia de 37-40 cm; capul destul de mare, ochii uşor bulbucaţi; părul
8. Spaniel-cokerul semilung, uşor mătăsos, des, puţin ondulat
culoarea frecvent neagră

Talia de 38-39 cm; capul uscăţiv, alungit, botul drept,

ochii mici şi vioi; o varietate are părul neted, scurt, aspru
9. Foxterrierul
şi alta părul semilung şi sârmos; culoarea de bază este albă
cu pete potrivit de mari, castanii-gălbui ori negre
Talia de 25-30 cm ; capul alungit, uscăţiv, botul drept, lung, ochii
foarte expresivi, urechi mari şi lungi, picioare scurte; după păr, se
10. Tekelii disting: tekelul cu păr scurt, semiaspru, des şi lucios; tekelul cu păr
lung; tekelul cu păr sârmos; culoarea frecvent castanie sau gălbuie-
roşcată
Hărţuitori
Talia de 55-62 cm; cap potrivit de mare, alungit şi uscăţiv, botul drept,
lung şi foarte uşor ascuţit, ochii mici, vioi, expresivi; părul semilung,
11. Airedale-terrierul
neondulat, des şi sârmos; culoarea caracteristică, castanie-gălbuie, iar
pe trunchi cu o pată mare neagră sau cenuşie
Câinii robuşti, rezistenţi, vioi, foarte agresivi
atât la suprafaţă, cit şi In vizuină
Temperament vioi, viteză redusă, rezistent la
intemperii şi oboseală, „nas” foarte bun; foarte agresiv
şi curajos faţă de răpitoare; dă glas pe urma vânatului şi
se duce pe urma de sânge; este un bun hărţuitor de
suprafaţă şi in vizuină
Temperament foarte vioi; mobilitate mare; rezistent la
oboseală şi intemperii; agresiv faţă de vânatul răpitor;
este un câine potrivit pentru vânătoarea la mistreţi in
zona de munte

Este robust, cu temperamentul vioi; mobilitate şi viteză

Talia de 35-40 cm; exterior asemănător foxterrierului; cap potrivit de
mare, rezistenţă la oboseală şi intemperii, „nas” bun;
marc şi alungit, ochi mici, vioi şi expresivi, botul drept, nasul cu nări
12. Jagdterrierul câine curajos şi agresiv, pasionat în hărţuirea
dezvoltate de culoare neagră; părul semilung, aspru şi des; culoarea de
răpitoarelor, şi mai ales a mistreţului; acţionează bine pe
bază neagră, cu pete galbene sau ruginii
urma de sânge
 Tabelul (continuare)

0 1 2 3

Talia de 48-55 cm; cap potrivit de mare, uşor alungit, botul drept,
uşor convex, nasul cu nări foarte largi; părul scurt, des, aspru şi mat;
13. Limierul hanovrean
culoarea generală este de la roşie-brună până la cenuşie-brună, pe cap
Linierii cu nuanţe mai închise
Limierii sunt utilizaţi pentru căutarea şi găsirea vânatului
mare rănit; se recomandă ca limierul hanovrean
să fie utilizat în fondurile de câmpie şi deal,
iar limierul bavarez în cele de munte

Talia de 45-50 cm, cap de mărime mijlocie, bot drept, potrivit de

14. Limierul bavarez lung, nasul cu nări foarte largi; părul scurt, des, mat şi aspru; culoarea
generală, ca a limierului hanovrean

Talia de 56-57 cm, culoare neagră, aurie, galbenă; părul scurt,

15. Labrador retriever Utilizat pentru aport dar şi pentru urmărire
urechile atârnă pe lângă cap; miros excepţional
Aportorii
16. Golden retriever Talia de 56-61 cm; părul auriu, drept sau ondulat; miros fin Utilizat pentru aport şi urmărire

Se întâlneşte în două varietăţi: mijlociu 45-50 cm şi mare 55-60 cm;

17. Copoiul ardelenesc păr negru cu galben şi roşcat pe bot şi picioare; se remarcă o sa Goneşte vânatul cu un lătrat specific
neagră pe spate
Talia de 33-40 cm, păr scurt, neted, pe un fond general alb, cu pete
Copoii 18. Beagle Un bun gonitor al vânatului mare
gri-albăstrui, maro-roşcate sau negre

Talia de 35-42 cm; greutate 15-18 kg; părul scurt, fondul negru sau
19. Basetocopoiul Goneşte vânatul chefuind
maro închis, cu pete ruginii deasupra ochilor, pe bot şi pe abdomen
 BALISTICA ARMELOR DE VÂNĂTOARE

Sunt cunoscute astăzi un număr foarte mare de arme destinate vânătorii. Ele se pot clasifica după natura forajului, în: arme cu ţevi netede
(„lise”) şi arme cu ţevi ghintuite; după modul de fixare a ţevilor: basculante sau fixe; după numărul de ţevi; după construcţia cocoaşelor; după
dispunerea ţevilor; după calibre etc. Pentru a putea aprecia şi utiliza o armă, este necesară cunoaşterea caracteristicilor şi calităţilor ei. In acest sens,
trebuie cunoscută construcţia armelor, respectiv părţile componente şi rolul lor. Aici subliniem necesitatea ca, pe cât posibil, patul armei să
îndeplinească condiţiile de lungime, înclinare şi deviere laterală potrivite trăgătorului (fig. …). Pentru aprecierea valorii ţevilor, trebuie cunoscute
mărcile utilizate, pentru confirmarea rezistenţei la presiune. Ele sunt aplicate, obişnuit, sub camera cartuşului sau pe basculă. Armele, fie cu ţevi
ghintuite, fie lise, se verifică în poligon. La cele cu ţevi ghintuite se verifică precizia prin tragerea a câte 5 focuri la distanţe de 100, 200 şi 300 m, în
poziţia culcat-rezemat şi se ia în considerare grupajul focurilor. La armele cu ţevi lise se verifică procentajul, grupajul, regularitatea şi puterea de
pătrundere.
Pentru a le putea utiliza în bune condiţiuni, este necesară cunoaşterea balisticii armelor. În acest sens, se distinge balistica interioară, care
analizează fenomenale ce au loc în interiorul ţevilor şi balistica exterioară, care se ocupă de drumul parcurs de proiectil de la ieşirea din ţeava şi până
la ţinta.
Balistica interioară. După declanşarea mecanismului de dare a focului se produce, aproape instantaneu, aprinderea capsei şi a pulberii, fapt
care are drept rezultat o explozie a cărei putere împinge glonţul sau alicele din ţeava. In raport cu pulberea utilizată, se folosesc capse diferite; ast fel,
ţinând cont de faptul că pulberea cu fum, se aprinde mai uşor, este suficientă o capsă mai slabă, în comparaţie cu pulberea „vie” ce se aprinde mai
greu. Un rol de seamă joacă aici durata de ardere a pulberii. Astfel, dacă pulberea arde progresiv, şi presiunea dezvoltată va creşte treptat, iar dacă
arderea este bruscă, şi presiunea va atinge valoarea maximă aproape instantaneu. Atât arderea, cât şi presiunea declanşată depind de compoziţia
chimică a pulberii, de densitatea pulberii, de umiditate, ca şi forma şi mărimea grăunţilor de pulbere; mai pot influenţa temperatura pulberii şi cea a
aerului. Presiunea dezvoltată mai este influenţată de natura forajului, ca şi de ghinturi, de forma tubului, de forma proiectilului, de greutatea
proiectilului etc. Multitudinea factorilor care joacă o influenţă în balistica interioară complică foarte mult exprimarea matematică a fenomenelor ce au
loc. Datorită lor se resimte la declanşarea focului un şoc, cunoscut sub denumirea de recul. Tot aceloraşi cauze li se datorează vibraţiile, care joacă un
rol destul de însemnat în precizia tirului.

Balistica exterioară. Din momentul în care proiectilul sau alicele au părăsit ţeava armei şi până ajung la ţintă, ele parcurg un drum care este
denumit traiectorie. Dacă proiectilele nu ar avea de suportat influenţa gravitaţiei pământului şi de învins rezistenţa aerului, traiectoria lor ar fi o linie
dreaptă. În realitate însă, influenţa acestor factori determină forma curbilinie a traiectoriei (fig. …). Ea mai depinde de forma şi greutatea proiectilelor,
ca şi de viteza înregistrată la ieşirea din ţeava (viteza iniţială). Cei care utilizează arme de vânătoare trebuie să cunoască elementele ce caracterizează
balistica exterioară şi modul în care se ocheşte.
Ochirea se face pe linia de ochire, care este linia ce pleacă de la ochiul trăgătorului şi trece prin mijlocul crestăturii înălţătorului, prin vârful
catarii şi atinge punctul ochit. Este bine să se cunoască că prelungirea axului ţevii poartă denumirea de linie de tragere. Unghiul care se înregistrează
între linia de tragere şi linia de ochire se numeşte unghiul de ochire. Punctul ochit poate fi identic cu punctul lovit, în cazul că glonţul 1-a atins. În acest
caz, punctul ochit s-a găsit la întretăierea traiectoriei cu linia de ochire.
Bătaia armei este distanţa dintre capătul ţevii şi punctul de cădere a proiectilului, înţelegând, în acest sens, bătaia absolută. Pentru vânătoare
interesează bătaia optimă, înţeleasă ca distanţa până la care proiectilul omoară vânatul. Amintim aici şi faptul că chiar peste această distanţă proiectilele
sunt periculoase, deci nu trebuie să se înţeleagă că distanţa la care arma îşi are bătaia optimă s-ar confunda şi cu limita la care ea este periculoasă.
Forma traiectoriei parcurse de glonţ depinde, pe lângă elementele amintite mai sus, şi de distanţa de la care se trage. Ea se caracterizează prin
mărimea „săgeţii”. Aceasta porneşte din creştetul traiectoriei, înţeles ca punctul cel mai înalt atins de glonte şi cade perpendicular pe orizontală.
Mărimea săgeţii este determinată de „razanţă”, înţelegând prin aceasta calitatea traiectoriei de a fi cât mai apropiată de linia de ochire. Astfel, unei
razanţe mari îi corespunde o săgeată mică. Aici, un rol hotărâtor îl joacă viteza proiectilului, care, cu cât este mai mare, cu atât şi razanţa va fi mai
mare.
Viteza proiectilului este maximă la ieşirea din ţeava şi se denumeşte viteza iniţială. Ea scade pe măsură ce parcurge traiectoria, fiind
cunoscută sub denumirea de viteză rămasă (tab. …).
 Viteza rămasă in cazul unei ţevi „choke” cu viteza iniţială 375 m pe secundă
(după P. Fonteneau)
Tabelul….

Diametrul alicelor (în mm)

Distanţa parcursă de alice de la ieşirea din ţeava (m) Viteza iniţiala: 375 m/s.

2,0 2,25 2,50 2,75 3,0 3,50 4,0 4,25

15 268 277 286 290 295 304 310 320
20 236 247 256 264 270 281 289 302
25 211 223 233 242 250 262 271 287
30 191 204 215 225 234 249 259 274
35 172 186 197 207 216 231 243 261
40 156 169 181 192 201 217 230 249
50 125 140 153 164 174 191 205 227
60 102 116 129 141 151 168 183 208
70 82 96 108 120 131 150 166 191
80 65 79 91 103 113 133 150 174
 Viteza alicelor la ieşirea din ţeava este diferită. Astfel, cele de pe marginea cartuşului au o viteză mai mică din cauza frecării lor pe ţeava, pe
când cele din centru pleacă cu o viteză mai mare (fig. …). Viteza alicelor este afectată şi de deformaţiile pe care le suferă. Rezultatul acestei situaţii
este că alicele ajung succesiv şi nu simultan la ţintă, fapt ce complică ochirea. Viteza relativ mică a alicelor impune aplicarea unor corecţii de ochire
pentru a lovi vânatul. Doborârea lui depinde, în primul rând, de energia cinetică şi se calculează cu formula:

în care: E este energia cinetică, în kgm; q = greutatea proiectilului, în kg ; v = viteza rămasă a proiectilului în punctul în care atinge vânatul; g =
acceleraţia gravitaţiei (9,81 m/s).
Cu cât energia cinetică este mai mare, cu atât glonţul va avea o capacitate mai mare de a ucide vânatul. Pentru a se valorifica însă această
forţă, este nevoie ca glonţul să lovească părţi din corp unde să-şi consume cea mai mare parte a energiei distrugând oase şi ţesuturi, în regiuni vitale ale
animalului. În cazul utilizării cartuşelor cu alice, este nevoie ca vânatul să fie lovit de cel puţin 5 alice, de mărime corespunzătoare speciei, pentru a se
realiza doborârea animalului. Dacă pentru carabine distanţa maximă eficace este între 200 şi 300 (400) m, pentru armele cu alice ea oscilează între 24-
40 m, în raport de mărimea alicelor, de foraj şi calibru.
Pentru a se împuşca vânatul în condiţii bune, este necesar ca, pe lângă cunoaşterea proprietăţilor balistice, să fie cunoscute şi respectate
distanţele maxime până la care sunt eficace armele, ca şi respectivele corecţii de ochire (fig. … şi …). în prealabil, sunt necesare exerciţii de poligon la
ţinte fixe şi mişcătoare, ca şi o bună cunoaştere a armamentului şi muniţiei de vânătoare (tab. …).