1.

INTRODUCERE

Hinduismul = este rezultatul conviețuirii dintre două culturi (cea ariană și cea autohtonă). Practic
hiduismul însumează experiențe religioase accumulate pe parcursul a aproximativ 5000 de ani de viață
religioasă.
Reîntâlnim în Hinduism multe dintre divinitățile vedice, dar importanța lor în acest nou context este cu
totul alta.
Ex: unii zei cu o semnificație desosebită sunt acum pur și simplu eclipsați de către Vishu și Siva
Hinduismul este un fenomen, colectiv și personal totodată care marchează viața individuală și socială.
Hinduismul nu are un întemeietor uman.

2. LITERATURA SACRĂ

Tradiția indiană împarte literature vedică în 2 categorii: sruti (revelația) și smiti (tradiția)
Sruti – cuprinde cele 4 Vede (Upanișadele) – scrieri cu character fundamental și autoritar. Literatura
Upanișadică s-a dezvoltat și după perioada vedică. 14 dintre ele sunt considerate cu origine vedică, însă cele
mai recente dintre ele sunt datate mai târziu.
Smiti – au aceeași autoritate ca și Sruti
Lucrările Darmasastra (300 dHr) – se vorbește de creație, reîncarnare, îndatoriri religioase, îndatoririle
regelui.

OBS: cartea de căpătâi a fiecărui hindus este BHAGAVADGITA – este socotită Biblia hinduismului
sau Evanghelia lui Krishna.

1
 3. DIVINITĂȚI ȘI SEMNIFICAȚII

Divinitățile superioare și inferioare sunt secondate de nenumărate finite spiritual. Numărul ființelor
este extraordinar de mare.
Ex: 33 333 divinități vedice, la care se adugă 88 000 de spirite rivale soților abia căsătoriți și implorate
de către aceștia să se îndepărteze de soțiile proaspăt căsătorite. În sudul Indiei – 1 100 000 de divinități și
demoni.
Doi zei – figuri proeminente – Vishnu și Siva
În hinduism zeii se aseamănă în multe privințe oamenilor. Chiar și zeii trebuie să se supună legii
karmei. Atunci când faptele lor bune s-au consumat ei trebuie să se reîncarneze necondiționat în funcție de
meritele lor. Uneori zeii trebuie să revină pe pământ, unde ca oameni âi vor sprijini pe adepții lor în lupta
împotriva adversarilor.
Credinciosul hindus are posibilitatea de a intra zilnic în contact cu zeul său, mai alea când își înalță
rugăciunea către el.

a. Divinități masculine

Cea mai importantă este ZEUL VISHNU – protejează pe oameni și pe zei de demoni și de forțele
malefice. El relevă supremația spiritual a brahmanilor. Este o divinitate a castelor superioare. Este stăpânul
tuturor ființelor, renaște permanent prin propria sa forță de creație. Protejează pe cei buni și distruge pe cei răi.
Protejează forțele benefice ale universului.
Zeul Vishnu se bucură de cea mai mare cinstire din partea a milioane de credincioși din toate părțile
Indiei. Pt hinduism importante sunt reîncărnările lui Vishnu. Prin reîncarnări Vishnu protejează pe oameni și
lumea. Credinciosul vrea să atingă idealul divin.
Reîncarnări Vishnu: pește, broască țestoasă, porc mistreț, om-leu, pitic.
Cea mai importantă dintre reîncarnările lui Visnu este cea sub chipul lui Krishna (cel negru). Figura sa
se profilează de foarte timpuriu. Există multe indicii care profilează un Krishna istoric. Este posibil să fi fost
initial un erou și un războinic popular (N-V Indiei).
Vishnu s-a reincarnat în Buddha – scopul a fost dorința lui Vishnu de a-I atrage pe oamenii răi să
conteste ordinea socială a brahmanilor și a zeilor (contestarea Vedelor) ducând în final la anihilarea acestora. –
părerea unor cercetători. Alți cercetători - sunt de acord că Vishnu s-a întrupat ca Buddha pentru a eradica
practica sacrificării animalelor, atât de frecvente în Brahmanism și hiduism.
Altă reîncarnare – cea de-a zecea – zeul va apărea călare pe un cal alb, purtând în mână o sabie
înflăcărată. El âi va pedepsi pe cei răi și âi va răsplăti pe cei buni. Acest mit ne poate aminiti de Apocalipsa
Sfântului Evanghelist Ioan.

Alături de Vishnu – ZEUL SIVA – este cel mai semnificativ zeu din panteonul hinduist. Siva nu este
decât o evoluție ulteriorară a zeului Rudra din perioada vedică. Acun Siva este polivalent.
Siva se conturează ca un zeu al contrariilor: el este simultan demonic și divin, aducător de groază și
blând, distruge și în același timp construiește, provoacă moartea și este totodată izvorul vieții.
El locuiește în regiunile muntoase din nord, regiuni inacesibile datorită jungle. Preferă locurile de
bătălie și unde se incinerează cadavrele.
El este reprezentat cu 3 ochi, cu trupul înfășurat de șerpi, cu cranii în jurul gâtului.

2
 El este opusul lui Vishnu.
Visnu – ordine, puritate, armonie / Siva – zeu sălbatic, zeu al exceselor.
Este venerate de castele inferioare, cât și de cele superioare.

ZEUL BRAHMA – nu este venerate de prea mulți credincioși cum este cazul lui Vishnu și Siva. Este
un fel de creator, asigură ordinea cosmică. Este un fel de părinte atotștiutor, îndrumător al zeilor și demonilor
aflați în pericol. Nu locuiește împreună cu ceilalți zei, ci își are propriul său cer.
Recreează universul la rugămintea lui Vishnu și Siva.

OBS: Cei trei zei sunt figurile centrale ale panteonului hinduist.

ZEUL INDRA – la început important, dar cu timpul și-a pierdut mult din importanță. Asigură ploaia,
pentru fertilitatea pământului, curcubeul fiind arcul său. Călătorește pe elefantul său, având în mână tunetul, e
luptător viteaz și marele adversar al demonilor.

ZEUL VARUNA – zeul apelor, este conceput uneori ca zeu al medicinii

ZEIUL YAMA – stâpânul împărăției morților, unde judectă pe cei decedați, stăpân peste diferite iaduri

ZEUL AGNI – zeu tânăr, zeul focului (din vatră, al mâniei, sacrificial, etc) – sunt 49 forme ale focului

ZEUL SURYA (soarele) – alungă întunericul și spiritele rele

ZEUL VAYU (vântul) – este cel mai rapid dintre zei. Acționeză ca mesager al lui Indra.

ZEUL SKANDA (al războiului) –

ZEUL KAMA – zeul iubirii. Apare ca un tânăr frumos înarmat cu un arc cu săgeți. Arcul este din
trestie de zahăr, corzile de arc un roi de albine și săgețile sunt flori. Oamenii devin pasionali când sunt loviți de
săgeți.

b. Divinități feminine

Panteonul hinduist cuprinde și nenumărate divinități feminine. Ele reprezintă variante ale ”Zeiței-
mame”. Zeița-mamă – apare în S-V Indiei. Apar ca soții ale diferitelor divinități masculine.
Ex: Laksmi – zeița frumuseții și a fericiri – soția lui Vishnu
Sarasvati – soția lui Brahma – este patroana artelor și a științei. Ea a inventat limba sanscrită.
Radha – soția lui Krishna
Devi – soția lui Siva – zeiță polivalentă. Caracterul lui Siva s-a răsfrânt și asupra lui Devi. Este
simultan generoasă și binevoitoare, distructivă și creatoare.
Zeiță care vindecă variola, sau zeiță care vindecă ciuma
Manasa – cea care vindecă mușcăturile de șerpi

3
 4. CULTUL VACII

Hindușii cinstesc pământul, munții Himalaya, fluvial Gange, venerează o serie de plante. Printre
arbori: betelul și banyan.
Animalele sunt cinstite pentru că prin reîncarnare ele nu sunt altceva decât sălașul sufletelor semenilor
decedați.
Cultul ”vacii sacre”
Presupune interdicția consumului de carne de vită, lucru care creează o rupture totală între hinduiștii și
musulmanii din India. Musulmanii consumă – bovine și ovine.
Astăzi interdicția se referă la toate speciile de bovine, chiar și la cele cu o cocoașă folosite la ca
animale de povară (zebu cu piele strălucitoare), chiar și bivolii de culoare înschisă.
Populația ariană era o populație de războinici și păstori. Sunt menționate frecvent în literature vedică
jertfele cu ceste animale. Vaca era apreciată de către arieni. Era punctual central în cadrul sacrificiului vedic.
Sacralizarea vacii în perioada vedică este omologată cu sacralizarea brahmanului. Vaca își aduce
propria contribuție, asemenea brahmanului și regelui, la reglementarea ordinii cosmice, religioase și sociale.
A proteja ”vaca” brahmanului însemna protejarea ordinii cosmice.
În perioada vedică, era permis consumul cărnii animalului sacrificat ritualic. Vaca figurează în rândul
celor cinci victime recomandate pentru a fi sacrificate în timpul rutualurilor.
În hinsuismul contemporan cultul ”vacii sacre” se corelează cu consumul celor ”cinci produse ale
vacii”, respective laptele, laptele acru, untul, urina și balega. Balega se folosește la spoirea pereților și a
dușumelelor caselor, balega are efecte purificatoare.

5. POLITEISM, PANTEISM ȘI MONOTEISM ALTERNATIV

India apare dpdv religios ca politeistă, când panteistă, chiar și monoteistă.

Politeismul se justifică prin varietatea deosebit de complexă a cultelor consecrate nenumăratelor
divinități, purtând nume locale, identificate chiar cu forțele natural (fluviile, focul, soarele, etc)
Politeismul se mai justifică și prin faptul că arborii, izvoarele, munții, stâncile, casele sunt în strânsă
legătură cu forțe supranaturale invizibile.
Referitor la ”panteismul” hindus – se referă la prezența universal a divinității prin intermediul ființelor.
Ea pare destul de confuză în hinduismul popular. Ei o trăiesc ca un simplu sentiment, a unei simple senzații.
Hindusul își canalizează întreaga venerație spre diferiți zei, uitând temporar de toți ceilalți. Ar fi vorba
de fapt de un monoteism alternativ

4
 6. CASTELE ȘI RELAȚIILE SOCIALE

În India fiecare om se identifică într-un anumit fel. Poate fi recunoscut după veșminte, după semnele
castelor, a profesiei. Dpdv religios fiecare om poartă simbolul religios pe frunte.Fiecare tânără, femeie
căsătorită sau văduvă, poartă un costum distinct, fiecare trebuie să respecte o serie de norme și restricții,
inclusiv ce au voie să mănânce, să intre în vorbă cu cineva, etc.
Nerespectarea acestor reguli, voluntar sau involuntar, pot atrage sancțiuni.
Fiecare individ trebuie să-și respecte statutul social și de castă moștenit prin naștere. Acest statut nu
poate fi schimbat oricând și oricum, decât la săvârșirea de fapte grave. Fiul moștenește de la tată casta din care
face parte, îl înlocuiește pe acesta din funcția pe care o îndeplinise în această viață. Chiar dacă vor lipsi
urmașii, linia familială nu va sucomba pentru că pot avea loc adopții.
Castele nu se pot amesteca între ele. Există conservarea absolută a societății și culturii tradiționale
proprii, cu toate riscurile care decurg de aici în plan economic, social, etc. Pare un fel de supunere oarbă.
Există în India mii de familii (grupuri de familii) care se supun unui singur cod comun. Acest cod pot
face ca ele să fie izolate și să excludă alte grupuri care nu aparțin acestui cod, refuzând orice alianțe din
exterior (ex: căsătoria în interiorul grupului).

a. Casta Brahmanilor – prima mare castă din cele trei superioare

În vechime erau deținătorii prin excelență ai cuvântului sacru, ai Vedelor. Învățau și cunoșteau
formulele sacre ce trebuiau rostite în cadrul ritualurilor religioase. Erau clerici, dar și oamenii de cultură,
organizau viața religioasă și sărbătorile, alcătuiau tratate de medicină, de arhitecturp, de astronomie, poezie,
teatru, etc.
Puteau fi astrologi și psihologi pentru familii, hotărau când era favorabil să aibă loc căsătoriile.
Casta Brahmanilor există și astăzi fără să fi suferit mutații prea importante. Astăzi âi găsim ca profesori
universitari, învățători, ziariști, oameni politici.
Ei sunt reponsabili pentru pentru ordinea socială. Un rege are întotdeauna nu nuami un preot brahman,
ci și un ministru brahman.
Numai un brahman trebuie să cunoască normele religioase.
Ești brahman pt că te naști din părinți brahmani, nu în virtutea unor trăsături. Brahmanul este superior
celorlați doar prin poziție. Poate decădea, dacă acționează contrar normelor castei sale. Poate deveni om fără
castă – paria.
Nu poți să te naști agricultor (sudra) și să devii brahman. De urcat într-o castă superioară nu poți, dar
poți decade.
Statutul social trebuie legat de puritate, evită persoanel impure (una care se ocupă de morți). Este
vegetarian, mănâncă numai împreună cu alți brahmani, pentru a nu se spurca. Viața lui este austeră.
Soția brahmanului trebuie să țină seama de obligațiile soțului și trebuie să fie mai puținorientată spre
dorințe.

5
 b. Casta Războinicilor (KSATRYA) – cea de-a doua castă

În trecut ei se ocupau de asigurarea ordini în țară. Aceștia erau regii, căpeteniile de armată. Astăzi ei
sunt mai greu identificabili. Ei apelează la serviciile brahmanilor. Brahmanul îndeplinește ritualurile
corespunzătoare și îl îndrumă în luarea deciziilor.
Totuși brahmanul depinde aproape totalmente de rege în ce privește subzistența sa. Brahmanul nu-si
poate îndeplini obligațiile sale decât dacă trăiește sub domnia unui rege bun. De asemenea nu poate exista un
rege bun dacă nu există un brahman bun. Între cei doi există o relație perfectă.
Regele folosește cum vrea bogăția regatului. Poate să facă și acte de caritate dar în primul rând ajută
brahmanii. Investește și în propriile plăceri, având mai multe neveste. Nu este vegetarian, datorită faptului că
este și aducător de sacrificii.
Este un mare amator de femei, vânător, ucide oameni și este dispus să-și dea propria viață pe câmpul de
luptă.
Portretul de rege războinic îl găsim și în zilele noastre în restaurantele nevegetariene de azi, se mai
numesc și restaurante militare.
Organizează banchete, petreceri.

c. Casta agricultorilor și crescătorii de vite (VAISYA) – cea de-a treia castă

Responsabilitatea lor este de a face să dea roade bunurile acestei lumi. Marea masă a țăranilor din India
sunt vaisya.

Aceste prime trei caste sunt socotite nobile sau pure, având acces liber în temple.

d. Casta celor aflați în sfera serviciilor (SUDRA) – inferioară celor trei caste

Fac parte: meșteșugarii, fierarii, croitorii, pescarii, etc.

e. Casta celor excluși (PARIA) – cei din afara sistemului castelor

Fac parte: măturătorii de străzi, sclavii, oamenii care îndeplinesc cele mai umile servicii și cei care nu
mai fac parte din castele de mai sus (care au făcut fapte grave).
Cea mai cunoscută castă de aici este CANDALA (cei care se ocupă de morți).
Membri castelor superioare pentru a nu se spurca dpdv ritualic evită contactul cu aceștia. Candala sunt
obligață să locuiască în afara comunității.
Ei sunt obligați să-și anunțe prezența pe stradă prin pocnituri într-o bucată de lemn (400 dHR) pentru a
fi evitați de către membrii comunității. Ei trasnportă cadavrele, execută pe cei condamnați la moarte, etc.

OBS:
a. Acești paria, respinși în interiorul hinduismului, rămân în mod paradoxal pe mai departe hinduși.
b. Constituția laică indiană – propune ca ei să înceteze a mai fi excluși, este suficient să renunțe la
hinduism. Au ca alternativă – budismul. Cei care devin musulmani sau creștini, încetează să mai fie
hinduși, pentru că se exclud singuri.

6
 7. LEGEA KARMICĂ ȘI SAMSARA

Karma – noțiune fundamentală pt hinduism

Karma – înseamnă faptă sau fapte.
Efectul oricărui act săvârșit aici pe pământ se îndreaptă repede spre cer și îl așteaptă acolo pe făptuitor
până la momentul potrivit. Putem să ne imaginăm ca un ”cont” din care ulterior vom lua ce am depus.
Karma nu este nici materială și nici spirituală, în accepțiunea noastră, ci este o realitate. Ea poate să
apară sau să dispară, poate să se amplifice sau să se diminueze, poate conduce la bine sau la rău. Legea
karmică acționează asemenea unei necesități naturale.
Asta este diferența dintre gandirea indiană antică și cea grecească: în fața destinului din mitologia
greacă toată lumea este nepunticioasă, karma este vulnerabilă, ea putând fi influențată.
Exemplu: vedele – care afirmă că orice karma poate fi schimbată, poate fi modificată prin sacrificiu. În
filosofia și religia indiană totul este ciclic. Există o diversitate de reîncarnări. Nimic nu este definitiv.
Karma rămâne pe mai departe fundamental oricărui indian din zilele noastre. Suma totală a faptelor
fiecăruia, are consecințe bune sau rele. Orice om se va reîncarna în funcție de meritele sale. Fapta bună se va
materializa fie în viața asta sau în viața viitoare. La fel și acțiunea rea.
Ex: cineva care a ucis un brahman va trebui să petreacă mulți ani în diferite infernuri, pt ca apoi să se
reîncarneze, într-o primă fază ca animal, iar după aceea ca candala.
Legea karmică oferă fiecărui om sărac sau chinuit o așa-numită speranță pt viitorul mai mult sau mai
puțin îndepărtat. Orice viața corectă și evlavioasă poate conduce ulterior la o existență îmbunătățită și fericită.

Samsara – reîncarnarea – este posibil ca unii (de-a lungul timpului) să se reîncareneze în mediul
zeilor, pe când alții să recadă în mizeria și anonimatul creaturilor celor mai nesemnificative. ”Sufletele” – nu
sunt nicidecum fie divine, fie umane, fie animale, o data pt totdeauna, ci li se conferă aceste condiții în funcție
de karma.
Moartea cuiva nu înseamnă decât detașarea de vechiul trup, de veșmintele învechite și îmbrăcarea în
altele noi.
Principiul de la care pornește fiecare hindus este următorul: nu trebuie să acuți niciodată răsplată în
îndeplinirea propriilor obligații ca fiu sau tată, ca brahman sau războinic. Orice act în sine nu trebuie făcut pt a
urmări un anumit profit de ordin material sau spiritual. Trebuie ca fapta să fie asumată. Orice evadare din
propia situație este sortită eșecului.
Persoanele născute într-o castă impură trebuie să-și respecte întocmai menirea pe care o au în acestă
existență. Trebuie să-și îndeplinească cât mai bine cu putiință atribuțiile.
Singurul lucru care-i rămâne de făcut oricărui hindus, indifferent din casta care face parte, este să se
detașeze de faptele sale și de rezultatul acestora. Dacă va gândi și va acționa astfel atunci nu se vor mai crea
noi cicluiri nesfârșite de reîncarnări.
În India tradițională credința în ciclul reîncarnărilor se impune de la sine. Oamenii sunt crescuți în
această credință, așa încât n-o mai pun la îndoială tot restul vieții.
Hindușii afirmă că simt greutatea acumulată existențelor anterioare apăsându-le pe umeri.

7
 Samsara cosmică – asemenea omului și universal se supune unei ciclicități cosmice, se distruge, iar
după o perioadă de repaos este recreat.
Cosmosul în viziunea hindusă este format din șapte straturi. Cele 7 straturi superioare sunt denumite
cer, iar cel inferior pământ. Pământul cuprinde și el mai multe regiuni subterane, unde locuiesc diferiți demoni
în palate luxoase și multe infernuri unde oamenii răi trebuie să suporte chinuri grele, înainte de reîncarnare.
Perioada de timp scursă de la crearea universului până la distrugerea lui constă din o mie de mari vârste
cosmice, dintre care fiecare se reîmparte în patru vârste.
Pe măsură ce cosmosul se apropie de sfârșit, întunericul devine tot mai des. Perioada în care ne aflăm
acum este considerate perioada întunericului.
Un ciclu cosmic complet durează 12 000 de ani. Cei 12 000 ani sunt socotiți ani divini, fiecare dintre ei
durând 360 de ani.
Creațiile și distrugerile cosmice se prelugesc la infinit, zeii nu sunt eterni.

Drahma și mokșa
Drahma (lege) – existența unei ordini veșnice, la nivel cosmic cât și la nivel social și individual.
Tradiții, obiceiuri, merite religioase și morale sunt aspect ale acestei drahma. O societate armonioasă înseamnă
respectarea normelor tradiționale.Când se recpectă dharma persoanei repective âi merge bine.
Dharma este singura care-l însoțește pe om după moarte.Cine nu o respectă suportă tot feluri de
consecințe, inclusive diferite nenorociri, iar dacă societatea încalcă normele stabilite de dharma lumea va
degenera. La fel și o castă dacă nu-și va îndeplinipropriile funcții sau va încerca să acapareze funcțiile
celorlalte caste.
Dharma nu are același conținut pt fiecare grup uman. Fiecare are propria dharma. Brahmanii, ksatra
(militarii), vaisya (agricultorii) și sudra au fiecare dharma lor.
Ex: dharma femeii este însăși dragostea, de mamă, să dăruiască copii.
Moksa – nu are aceeași semnificație ca mântuirea creștină.
Moksa este separația dintre real și ireal, dintre sine și trup. Moksa nu înseamnă eliberarea de suferință
ci detașarea de aceasta. Nu are semnificația de paradis ci de transcendere a acestuia. Mokșa se diferențiază de
mântuirea creștină.
Mokșa însemnă abandonarea oricărei posibilități de mântuire, orice își dorește ceva trebuie să ia și în
calcul contrariul.
Moksa – oferă posibilitatea să nu te reîncarnezi. Scopul hidusului este să scape de reîncarnare. Cele trei
caste superioare pot folosi moksa.

8
 8. CELE PATRU STADII ALE VIEȚII

Potrivit concepției hinduse, viața nu trebuie să se deruleze la întâmplare. Totul este bine reglementat,
raportat la dharma (existența unei ordini veșnice), Cu toate acestea în dorința de a ”rupe” ciclicitatea impusă
de legea karmică, există posibilitatea ”evadării” odată pentru totdeauna, din acest prizonierat. Din păcate este
vorba de un monopol al bărbaților, dar el oferă șansa de a atinge mai devreme moksa.
Cecurile care încearcă să perpetueze tradițiile. Consideră cele patru stadia drept forma ideală de viață
pentru bărbații care aparțin celor trei clase sociale superioare:
a. Prima etapă este cea de brahmacarin – ”practicant al lui brahman”. Debutează în jurul vârstei
de 8-12 ani și vizează copii de sex masculine aparținând celor trei caste superioare.
Copilul trebuie să-și părăsească familia de origine pt a intra în comunitatea condusă de un guru. Aici el
învață să memoreze Vedele și până la vârsta de 24 ani primește o educație generală și religioasă.
El are obligația de a rămâne cast pe întreaga perioadă de ucenicie, iar dacă încalcă aceasta asupra lui se
abat cele mai drastice pedepse. În perioada de ucenicie el trebuie să dea dovadă de fidelitate maximă, ascultare
și supunere absolută față de acesta.
De la simplu om natural ”animal uman”, el trebuie să ajungă la o viață preponderant spirutuală ”de
două ori născut”.
În această perioadă din șoală, ar trebui ca el să învețe după norme moderne de educație, dar pentru
moment tradiția este mai puternică. Predarea face apel mai mult la memorie, ca în perioada Vedelor.
Se pune totuși întrebarea dacă se va reuși acest lucru (aplicarea de metode moderne).
b. Grihastha
Dup încheierea stadiului de discipol (brahmacarin), tânărul are obligația de a-și începe viața de familie,
devenind conducătorul familiei pe care o întemeiază. El preia atribuțiile părintelui său, primește o soție –
aleasă pt el de către părinți – va avea copii, va susține familia, va deveni membru al breslei din care au făcut
parte strămoșii săi.
De acum se identifică deplin cu plăcerile și necazurile vieții conjugale, iar pe de altă parte cu interesele
și problemele proprietății și averii. Proprietatea pe care o posedă trebuie să corespundă normelor pe care le
impune casta din care respectivul face parte, dar și ritualurile sacrificiale căruia trebuie să i se supună.
De acum familia va trebui să apeleze la serviciile brahmanului. Preotul de casă, gurul brahman,
binecuvântează și asistă familia de fiecare dată, el va deveni pt aceasta în același timp sfătuitor și ”duhovnic”,
doctor de familie, psiholog, consultant, exorcist, vrpjitor, etc. Aceste servicii nu sunt gratis el încasând un
onorariu.
c. Vanaprastha
După ce s-a identificat întrutotul cu atribuțiile ce-i reveneau din calitatea de stâlp al familiei,
respectivul trebuie să renunțe la avere, să depășească dorințele și grijile legate de viața conjugală, să ignore
obligațiile sociale (dharma). Toate aceste preocupări vor fi preluate de fiii săi.
Fiind trecut de jumătatea vieții, lui i se deschide o nouă perspectivă: aceea de a se retrage, de ”a
pleca în pădure” (vanaprastha) și de a intra în penultima asrama. Este perioada de căutare a sinelui (este
scopul final al celui de-al treilea dintre cele patru stadii).
Perioada vanaprastha (”de retragere în pădure”) este perioada în care abandonează toate grijile,
datoriile, bucuriile și interesele clegau de lume, și-și începe căutarea lăuntrică.

9
 d. Sannyasin
Orice act îl condamnă pe om să se supună la infinit ciclului reîncarnării (samsara). Singura modalitate
de a te elibera din această ciclicitate este să te detașezi de societatea umană prin renunțarea totală la ceea ce ai
fost până în acel moment (karman). Adică să devii sannyasin. Tocmai această renunțare îl va conduce pe
acesta spre adevărata eliberare (moksa). El încearcă să redobândească propriul sine, sinele universal, al lui
Brahman.
Nu-l interesează nimic din această lume. Rămâne liber de orice legătură cu orice ființă.
Scopul lui este de a nu mai renaște, astfel încât, cândva, să se poată elibera pentru totdeauna din acest
lanț sufocant al reîncarnărilor (samsara), perceput de el ca o formă de sclavie, de autoprizonierat.
Indienii percep eliberarea ca o vocație fundamentală a omului și admiră pe cel care și-a asumat statutul
și condiția de sannyasin.
La acest de-al patrulea stadiu al vieții se poate ajunge oricând. Aceștia sunt cunoscuție ca: detașați,
rătăcitori sau înțelepți și yoghini.
Se întâmplă deseori ca oameni care până atunci au ocupat posturi înalte, s-au bucurat de onoruir sau au
fost mari bogătași brusc să devină sihaștri. Momentul acesta semnifică literalmente ”o moarte” în raport cu
lumea.
Paradoxal, cei care se ”retrag” (sannyasin) sunt obligați totuși să trăiască în simbioză cu lumea pe mai
departe, întrucât el nu-și poate aoperi singur nevoile materiale de supravețuire. Pentru că a renunțat la lumea și
structurile ei actuale, el vegetarizează pur și simplu, fără să încerce să facă ceva cu viața sa.
Privit din această perspectivă, sannyasin-ul hindus se plasează, totuși, în afara societății pe care o
contestă și o ignoră, chiar o disprețuiește. El este înclinat să prefere extremel, el devine cumva ”anarhic” și
”antisocial”.
După ce și-a părăsit propria casă, de odinuară, el are dreptul la o nouă locuiță proprie. El trebuie să
călătorescă permanent, fără o anumită destinație, să nu poposeacă două nopți la rând în același sat, nici mai
mult de cinci nopți la rând în același oraș. Este un fel de cerșetor ambulant. Refuză cerșitul în grup.
Doar pe perioada celor patru luni de anotimp ploios își poate permite să găsească adăpostl într-un loc
de pelerinaj.
Cei consacrați acestui stadiu al vieții trebuie să fie buni, prietenoși cu orice creatură, să fie sinceri și să
spună adevărul. Nu au voie să aprindă focul, fie pentru jertfe, fie pentru a găti. Este obligat să se hrănească
doar din cerșit. Nu trebuie să fie niciodată sătul și trebuie să aibă cât mai puține haine pe el (strictul necesar).
Să poarte haine vechi, purtate de alții.
În hiduismul contemporan s-a detoriorat foarte tare înțelesul de sannyasin, acum au acces toate castele,
inscluisv femeile, apoi ăentru faptul că monahii sannyasin se pot căsători fără să-și piardă acest statut.
Vechile texte sacre avertizează că cel care și-a asumat această viațaă, dar nu renunță la viața sexuală ,
va trebui să trăiască 60 000 ani ca vierme în excremente, se va reîncarna ca șobolan, vultur, porc, pom fără
fructe și flori, spirit rău și abia dup aceasta ca om, dar într-o subcastă numită candala (cei care se ocupă de
morți).
Pt a deveni sannyasin trebuie o îndrumare de la un guru, o perioadă de post și abstinență, apoi raderea
oricăror de fire de păr de pe corp și incinerarea (mort pt lumea aceasta) simbolică a acestuia. Renunță la nume,
la toate îndatoririle.
Nimeni nu poate evalua câți sannyasin sunt în India. Oricum există câteva zeci de milioane de
sannyasin în India, ceea ce demonstreazî vitalitatea hinduismului.

10
 9. SISTEME FILOSOFICO-RELIGIOASE (DARSANAS)

Dintre multele școli filosofice indiene, doar șase merg pe hinduismul clasic: Vedanta, Mimamsa,
Samkhya, Yoga, Nyaya și Vaiseshika. Ele se contrazic aparent.

a. Vedanta (sfârșitul Vedei) – desemna Upanișadele, care suuced textele vedice

Vedanta presankariană
Vedanta presankariană – există de dinainte de marele filosof Sankara (sec VIII d. Hr).
Cea mai veche lucrarea păstrată din îndelungata istorie a filosofiei vedantine o reprezintă textele
Brahma-sutra, redactate pe la începutul erai creștine.
Aici se comentează relația dintre ”sufletele” (ATMAN-ii) individuale și ”sinele” (Brahman) universal.
S-au lansat trei teorii:
-atman și Brahman – sunt identici
-atman și Brahman – sunt până la eliberare total distincți
-atman individuale sunt de esență divină, dar nu identice cu Brahman.
O altă relație care există între Brahman, creație și maya (forță magică). Maya primește semnificația de
ignoranță, neștiință și e comparată cu visul. De aici rezultă că dacă Brahman este eterna Unitate, înseamnă că
nu tot cosmosul este iluzoriu (maya), ci și multiplicitatea ”sufletelor” individuale (atman-ii).
Brahman este autorul real al tuturor faptelor.
Religia brahmanică obligă ca fiecare credincios să aducă sacrificii pentru zei și strămoși.
Potrivit doctrinei vedantine presankariene – adevăratul autor al ritualurilor de sacrificiu și al celorlalte
acte nu este decât însuși Brahmanul. Brahmanul este atotprezent.
Idealul rânvit de cilivizația brahmană – fiecare era totul sau nimic

Vedanta sankariană
Personalitatea cea mai reprezentativă a sistemului filosofic Vedanta rămâne marele filosof Sankara (sec
VIII d Hr), care a sistematizat întraga doctrină a predecesorilor săi. El a adăugat comentarii complete la
Upanișade, dar și la alte lucrări care âi aparțin: ”Învățătura în o mie de versuri”, ”Iluminarea în atman”.
Sankara creează un sistem teologic cu o puternică amprentă monistă, panteistă.
Conceptul său fundamental este non-dualitatea (advaita).
Sankara este de părere că în ultimă instanță ignoranța își are rădăcinile în însuși Brahman. În gândirea
sankaniană singura realitate pură este Brahman. Brahman este „sinele” (atman). El este substratul întregului
Univers.
Sankara consideră sinele (atman) drept unica realitate și apreciează că toate celelalte lucruri nu sunt
decât produsul ignoranței. Iluzia (maya) derutează permanent facultățile noastre de percepție.
Ignoranța (avidya) este o forță pozitivă. Ignoranța (avidya) este absolut inexplicabilă prin natura ei, ea
nu poate fi demonstrată prin raționament. Ea nu poate fi demonstrată nici prin intermediul cunoașterii.
Încercarea de analiză a ignoranței prin intermediul raționamentului este ca și cum ai căuta întunericul cu
ajutorul întunericului.
Omul trebuie ”eliberat” și ”iluminat” în timpul vieții. ”Iluminatul” – nu se străduiește să perceapă ce se
întâmplă în jurul său, știe că nimic nu e de văzut, că orice efort în acest sens îl duce pe o linie greșită.

11
 El nu-și observă nici măcar propriul trup, nici lumea din care face parte. Omul ”eliberat” și ”iluminat”
trebuie să-și ducă la capăt efectele karmei acumulate din existențele anterioare. Devine impasibil față de toți,
față de tot ce se petrece, nu vrea să dobândescă vreun bine, vreo plăcere.
Acceptă această ipostază până în momentul în care efectele karmice anterioare se epuizează. După
toate acestea se dizolvă în Supremul Brahman, care este Fericire Lăuntrică.
Din acest moment nu mai există nici o formă de ignoranță (avidya). Sunt anihilate toate funcțiile
simțurilor.
”Sinele” (atman) se regăsește în ”Sinele” Brahman. De aici înainte el rămâne pentru totdeauna în
această stare finală.

b. Samkhya

Apare în sec V și âi aparține lui Krishna. Alături de yoga este o tehnică practică. Pune accest pe
eliberarea individuală.
Conform samkhya spiritul și materia sunt eterne. Spiritul (parusha) este veșnic liber.
Samkhya susține că există toți atâția parusha câți oameni.
În viziunea samkhya nimic nu se creează, în sensul obișnuit al cuvântului, creatția există din veșnicie și
nu va fi distrusă nicodată, ci își va recăpăta echilibrul.
Deci: tot ce realizează o cauză nu este decât manifestarea efectului
Obs: Samkhya este un fel de dualism (bine și rău): ex: ziua-noaptea, bărbat-femeie, viață-moarte
Calea spre eliberare are un singur sens: cunoașterea reală a spiritului.
Cine a înțeles că spiritul (parusha) este liber tot ce i se întâmplă (dureri, sentimente, gânduri) nu-i mai
aparțin.
În clipa morții spiritul este eliberat pentru totdeauna.

c. Yoga

Yoga = provine de la yuj = a înhăma, a ține strâns

Yoga = o tehnică de asceză, o tehnică de meditație, care presupune un efort îndelungat.
Primele referiri precise la tehnicile Yoga apar încă din textele brahmanice și ulterior în Upanișade. Încă
din Vede ni se vorbește de anumiți asceți cu tot felul de puteri miraculoase.
Despre Yoga se vorbește în tratatul Yoga Sutra (redactată de Patanjali – care recunoaște că nici el nu
este creatorul filosofiei Yoga). Asceții cunoașteau cu mult înainte de el practicile Yoga. Pantajali le-a
consemnat doar pe cele credibile.
Pantajali preia în linii mari filosofia Samkhya.
Adevărata eliberare poate fi realizată cu ajutorul unei tehnici ascetice și a unei metode comtemplative,
adică Yoga.
Tehnica yoghină presupune cunoașterea tuturor stărilor. Yoga presupune suprimarea stărilor de
conștiință.
Yoga nu poate fi însușită în particular, singur, ci sub îndrumarea unui maestru (guru). Totul se face
etapizat.
Yoghinul își dorește să moară față de această viață, pentru a renaște la un alt mod de existență. Noul
mod de existență este cunoscut ca: moksa, nirvana, etc.

12
 Există mai multe forme de yoga:
- Yoga agresiv, dur - Hatra-Yoga – bazat pe exerciții fizice
- Yoga devoțional – Bhakti-Yoga – iubirea față de un Dumnezeu personal
- Yoga moral – Karma-Yoga – experiența mistică
- Yoga regal – Raja-Yoga – acordă atenție meditației

Treptele Yoga (8 trepte):

- Înfrânările – yama (1)
- Disciplinile – niyama (2)
- Pozițiile trupului – asana (3)
- Repirația – pranayama (4)
- Deconectarea simțurilor – pratyahara (5)
- Concentrarea – dharana (6)
- Meditația - dhyana (7)
- Contemplația - samadhi (8)

(1) Yama (Înfrânările – 5 sunt):

- Să nu ucizi – ashima – non violența asupra nici unei creaturi
- Să nu minți – satya
- Să nu furi – asteya – să nu îți însușești ce nu e al tău
- Abstinența sexuală – brahmacarya
- Să nu fii avar – aparigraha

(2) Niyama (Disciplinile – corporale și psihice)

- Puritate (curățirea interioară a organelor)
- Asceză
- Cunoașterea de sine
- Dăruirea totală Stăpânului Divin

(3) Asana (Pozițiile trupului)

- Este cunoscută poziția-lotus. Oferă trupului stabilitate. La început este foarte incomodă, însă în
urma antrenamentului se poate practica aceasta. Se ajunge la o neutralitate a simțurilor.
- Este o concentrare într-un singur punct
Foarte mulți practicanți de yoga susțin că multiplele poziții Yoga ar fortifica trupul și ar avea funcții
terapeutice. Medicina modernă rămâne foarte rezervată față de pretinsele efecte terapeutice la practicanții de
yoga (vindecarea insomniilor, purificarea sângelui, vindecarea impotenței, trupul devine invizibil).
Unii pretind că utilizează mijloace strict terapeutice, fără o conotație religioasă. De fapt unii yoghini
duc la extrem aceste practici pt a culege bani din partea oamenilor.

(4) Pranayama (Respirația)

- Disciplina repirației. Refuzul de a respira ca majoritatea oamenilor.
Omul respiră în funcție de sentimente. Yoghinul trebuie să aibă o respirație disciplinată, ritmată. De
fapt o încetinire a respirației.

13
 Controlul respirației înseamnă diminuarea ritmului respirator (nesesizarea ritmului respirator de către
persoanele din jur). Ajungând aici yoghinii pot fi îngropați pentru o perioadă de câteva zile sau săptămâni,
supravețuind în acest timp.
S-au creat chiar adevărate legende de-a lungul timpului, dar medicina modernă nu le acordă nici un fel
de credibilitate.

(5) Pratyahara (Deconectarea simțurilor)

Suprimarea fluxului de gânduri, sentimente. Mintea produce agitație în gândirea hindusă. Yoghinul
trebuie să stopeze toate impulsurile senzoriale din ext și int.

(6) Dharana (Concentrarea)

Constituie punctul de plecare al meditației Yoga. Concentrarea are loc asupra centrului ombilicului,
inimă, între sprâncene.Totul este pe o linie.
Concentrarea trebuie să fie într-un singur punct.

(7) Dhyana (Meditația)

Un control al minții

(8) Samadhi (Contemplatia)

Pentru a ajunge la această stare trebuie încheiată concentrarea (dharana) și meditația (dhyana). Aici
este apogeul unui yoghin.
Nu trebuie asimilată cu o simplă transă hipnotică.
Samadhi = este unire, totalitate, absorbire în, concentrare totală (dar poate fi confundată cu Dharma)

Concluzie finală la Yoga:

Yoga consideră indispensabilă asceza și meditația.Yoga pretinde rezolvarea mai tuturor necunoscutelor
pe care știința și medicina modernă încă nu le-au identificat. Oamenii de azi sunt asigurați că există diferiți
yoghini posesori ai unor forțe miraculoase, dar în realitate nimeni nu le-a văzut. Povești există despre forțe
miraculoase, dar nimeni nu a asistat la punerea lor în practică. Hindușii acuză timpurile proaste în care trăim,
oameni de azi sunt incapabili să exerseze asemenea puteri miraculoase, iar ei nu sunt încă pregătiți pentru
aceasta.

14
10.MISTICA BHAKTI
Doctrina bhakti se adresează tuturor categoriilor populației, inclusiv femeilor și celor din castra
Sudra.

Scopul ultim al acestei doctrine este eliberarea (moksa). Orice om trebuie să-și îndeplinească toate
îndatoririle (dharma) cât poate de bine, adică să se achite de toate obligațiile ce âi revin potrivit statutului
social. Omul de rând poate spera în realizarea eliberării. Chiar și un om rău se poate elibera dacă se
dăruiește Dumnezeului personal.

Omul obișnuit este dificil să mediteze asupra lui Brahman, este prea abstract pt el. Bhakti este o
metodă mult mai accesibilă.

Această învățătură are un pronunțat caracter mistic. Eliberarea nu poate fi obținută decât prin
devotamentul credinciosului hindus față de Stăpânul Divin. Sufletul nu se contopește cu Dumnezeu, ci
devine sălaș al său.

Credința într-un Dumnezeu personal se corelează totodată cu concepția despre o nemurire

personală a sufletului. Viața veșnică semnifică (nu contopirea cu infinitul Brahman) venirea în împărăția
Stăpânului divin, etrena sălășluire în prezența lui.

Eliberarea și-o găsește în Krihna.

Bhagavatam – este un fel de biblie a credincioșilor. Are un caracter monoteism. Zeul Vishnu este
unic, creator, dar se revelează sub mai multe chipuri. Ființa sa cea mai profundă constă în iubire, care se
revarsă în sufletul credincioșilor.

Mistica bhakti este invocarea numelui divinității, fie simplu sau prin fond muzical. Prin intermediul
numelui (invocat) se poate realiza orice.

În anumite așezăminte bhakti există oameni care sunt plătiți să cânte în cor numele lui Dumnezeu
pe fond muzical: Hare Krishna, Hare Rama, Hare Krishna......Poate fi cantat la nesfârșit.

Prin repetarea permanentă ne duce cu gândul ”rugăciunea lui Iisus”, care conduce în final la unirea
cu Hristos însuși.

Cântarea melodică a numelui (mistica bhakti) trebuie făcută cu ininma curată și plină de iubire.
Fiecare melodie este socotită o esență vie.

Hindușii desemnează creștinismul ca o formă de bhakti, dar o consideră inferioară comparativ cu

mistica bhakti.

În ambele se vorbește de har, iubire, dar iubirea lui Dumnezeu din creștinism se deosebește de
bhakti. Iubirea lui Dumnezeu din creștinism trebuie să fie iubirea față de aproapele, în timp ce la bhakti nu
există.

La noi există un singur Dumnezeu, în timp ce la hinduși există mai multe zeci de încarnări ale
aceleași divinități.

15
 11.SIKHISMUL
Întemeiată de guru Nanak (1469-1538). Era o fire liniștită, iubea rugăciunea, îl lăuda pe Dumnezeu. La
27 ani abandanează viața de familie și călătorește prin India, întâlnindu-se cu mulți asceți (sannyasin). El nu a
devenit niciodată sannyasin adevărat, deși în călătoriile sale purta veșmintele unui ascet cerșetor.

După moarte avea să devină o legendă.

Al patrulea succesor guru Ram a hotărât ca demnitatea de guru să devină ereditară. A construit primul
templu sikhist – templul lui Hari (Vishnu). Fiul său guru Arjun a oferit comunității o carte, o adevărată Biblie
pt mișcarea sikhistă (Nobila Carte), care cuprindea scrierile lui Nanak (poezii, cântări).

Acesta a fost ucis de musulmani, devenind martir. Fiul său guru Har a hotărât să-și razbune tatăl (deși
guru Nanak interzisese violența) prin folosirea armatei. Această cale a fost urmată și cel de-l zecelea guru
sikhist Govind (1700).

De fapt guru Har a lăsat prin răzbunarea sa (nimicirea conducătorilor musulmani din India) urmașilor
și adepților acea agresivitate și violență care caracterizează astăzi comunitatea sikhistă.

Guru Govind a strâns la un loc toți sikhiștii într-o castă, numită cea pură (Singh = leul), care avea să
devină un ordin miltar răzbunător și crud. Astfel sinkhiștii s-a separat de musulmani și hinduși.

A interzis: Vedele, Coranul, vizitarea templelor hinduse și moscheile, ca și participarea la ceremonii.

Nobilei Cărți i-a adpugat imnuri războinice. Vechea Cate Nobilă a devenit ”cartea primordială” fiind
delimitată de noua carte cu imnuri războinice.

Guru Nanak spunea că Dumnezeu este unic și impersonal, este ființa supremă nesupusă timpului.
Totuși această exprimare duce la o contradicție: un Dumnezeu înzestrat cu calități și un Dumnezeu fără
calități. Apare o exprimare contradictorie (antinomică).

Apare un fel de formulare: ”eu sunt el”, ”eu sunt al tău, tu ești al meu”. Realitatea absolută se identifică
cu Adevărul abdolut. Doar invocarea Numelui divin îl poate ajuta pe credincios să se elibereze din ciclul
samsaric.

Sikhismul a elimnat o mare parte din ritualuri, reținând un minim necesar: punerea numelui copilului,
căsătoria și ceremoniile funerare, inițierea în ordinul militar.

Deci impune noi valori morale. Se impune servirea mesei la comun – pt a se considera toți oamenii
egali.

Locul unde își desfășoară activitățile (cultul) este un loc curat, frumos, nu se află statui ale divinităților
(precum la hinduși). Singurul obiect de cult este Nobila Carte, venerată de credincioși. Prin ascultare sau citire
se venerează cartea, pt fiecare credincios este o datorie zilnică. Credinciosul când intră se spală pe picioare, se
înclină în fața cărții, așezată în mijlocul sălii.

Credinciosul trebuie să practice rugăcăiunea - invocarea Numelui divin (simaram, japam). Trebuie de
minim 3 ori pe zi (dimineața în zori, seara la apusul soarelui și nopate înainte de culcare). Poate fi individual,
în familie ca și în încăperea de cult cu toată lumea.
16
 Un moment interesant este sala de mese, unde mânâncă toți la un loc. Se servește hrana sacră după
rugăciune și cântări. Hrană sacră = amestec de grâu, zahăr și unt. Scopul este consolidarea legăturii de
comunicare între credincioși, egalitatea între ei.

Un lucru interesant este inițierea în ordinul militar și războinic (al celor puri) – ceremonial: apă
îndulcită cu zahăr și amestecată cu o sabie cu două tăișuri, apă din care vor bea cei inițiați cât și ceilalți. Au
dreptul ambele sexe. Cei inițiați nu-și vor mai tăia părul .

Cei care își taie părul și își rad barba sunt considerați de către credincioșii mai conservatori drept
decăzuți. Bărbații își leagă prăul în coc cu ajutorul unui turban , iar femeile cu o eșarfă.

Membrii inițiați nu trebue să se despartă niciodată de pumnal, portul fiind autorizat de constituția
indiană.

Observație finală:

Trecutul comunității sikhiste nu a fost întotdeauna liniștit (lupte cu mongolii, Musulmanii și hindușii),
iar viitorul nesigur.

Divizarea regiunii Punjab între India și Pakistan (1974) - a dus la violențe între comunități. Deși
majoritari în Punjab, o parte din comunitatea sikhistă a fost obligată să plece din regiune. Conflict între
comunitatea sikhistă și musulmani.

Alte cauze care au dus la escaladarea conflictelor: moartea lui Gandhi asasinat de propriile găzi de corp
(de origine sikhistă) – a dus la conflict cu hindușii, de asemenea și asedierea templului de aur din Amritsar
(1984) - este cel mai important loc de pelerinaj pentru credincioșii de religie sikh. Templul este acoperit cu
sute de kilograme de aur, apogeu sangeros al luptelor de doi ani dintre guvernul indian si separatistii Sikh

Azi comunitatea sikhistă revendică teritoriul independent Khalistan (țara celor puri) (aflată între
Pakistan și India).

17