Clasa a X-a. Religiile orientale.

Hinduismul
Hinduismul, fiind una dintre cele mai importante religii politeiste din
Asia,  se deosebeşte de celelalte religii prin faptul că nu are un
întemeietor care să le descopere oamenilor calea adevărată,   cunoaşterea
divinităţii sau legile de conduită în această viaţă.  Religia hindusă propune
mai multe căi prin care oamenii pot să ajungă la adevărul suprem  (astfel
fiecare om putând primi iluminarea).
Istoricii plasează începutul hinduismului în jurul anului  1500 î. Hr., când au
apărat şi primele texte considerate de origine divină.
După învăţătura pe care o susţine şi după perioadele istorice în care a
apărat şi s-a dezvoltat, hinduismul poate fi împărţit în:
- hinduism vedic;
- hinduism brahmanic;
- hinduism medieval;
- hinduism modern;
- hinduismul contemporan.
Hinduismul vedic (1500 - 450 î. Hr.)
Punea accent pe importanţa vieţii din lumea aceasta, acordând
importanţă deosebită naturii. Specifice acestei perioade,
scrierile Veda (Ştiinţa sacră) de origine divină, conţin multe imnuri
închinate unor elemente sau puteri din natură, zeificate. Rugăciunile,
invocaţiile rituale şi laudele aveau ca scop  îndeplinirea cererilor către zei:
viaţă îndelungată, recolte bogate, sănătate etc. în unele dintre aceste
texte se observă întrebări legate de originea lumii, a timpului, de structura
personalităţii umane.
La început, ceremonialul religios era condus de către capul familiei şi
cuprindea ritualuri de iniţiere, ritualuri de purificare precum şi ofrande
zilnice aduse zeilor. Apoi a apărat un cult public, templul fiind în centrul
preocupărilor religioase.
Hinduismul brahmanic (450 î. Hr. - 600 d. Hr.)
A luat naştere din credinţa că jertfele de animale erau necesare a se
face în mod repetat, pentru a se menţine ordinea în Univers şi în societate.
Scrierile de bază ale hinduismului brahmanic - Brahmana (comentarii
brahmanice) descriu rolul şi importanţa sacrificiului pentru viaţa
religioasă. S-a ajuns la diminuarea credinţei în zei,  consideraţi muritori
căci viaţa lor era dependentă de sacrificiile aduse de oameni. Astfel, s-au
impus preoţii (brahmanii),  care au ajuns să fie consideraţi egali cu
zeii.  Potrivit textelor considerate sacre, mântuirea putea fi obţinută prin
aducerea unei jertfe sau prin achitarea taxei pentru săvârşirea ei.
Ca urmare a abuzurilor apărute în acest context, s-au dezvoltat noi
religii - jainismul şi budismul. Textele Upanişadelor propun ca alternativă
asceza şi meditaţia contemplativă.

Învăţătura hindusă are în centrul său două

concepte: karma (faptă) şi samsara (reîncarnare). Astfel, sufletul
participă la un ciclu existenţial continuu — naştere-moarte-renaştere —
determinat de faptele bune sau rele pe care le-a săvârşit într-o via ţă
anterioară.
Eliberarea din succesiunea reîncarnărilor se face prin efort propriu, prin
purificarea vieţii şi prin exerciţii psiho-fizice ( yoga). Acestea conduc la
scopul ultim al existenţei umane, când, în lipsa conştiinţei şi personalităţii
care dispar, sufletul ajunge să se identifice cu Brahman (Fiinţa supremă),
principiul absolut şi impersonal, în care se regăsesc toate sufletele
individuale ajunse la eliberare.

Tehnica yoga presupune însuşirea mai multor exerciţii fizice şi spirituale:

1.Infrănările, adică ferirea de ucidere, minciună, furt, avariţie şi
încurajarea abstinenţei sexuale;
2.Disciplinele, adică purificarea interioară a organelor, dar şi a psihicului,
prin cunoaşterea de sine, împăcarea;
3.Aşezarea corpului în anumite poziţii;
4.Disciplinarea ritmului respiraţiei;
5.Suprimarea fluxului de gânduri;
6.Fixarea atenţiei într-un singur punct;
7.Meditaţia, concentrarea;
8.Dobândirea cunoaşterii adevărate a sinelui, ultima treaptă a tehnicii
yoghine, care eliberează pe om de ciclul reîncarnărilor, acesta întorcându-
se în Absolutul din care a emanat.

Cei care practică yoga au nevoie de un guru pentru a fi iniţiaţi.

În perioada hinduismului brahmanic, societatea hindusă a cunoscut
împărţirea în patra caste, ordonate
ierarhic: preoţii {brahmanii), domnitorii şi
războinicii (kshatriya), negustorii şi
agricultorii (vaisyas) şi servitorii (sudras). Cei aflaţi în afara sistemului
de caste erau numiţi paria (pauchamas). Doar reîncarnarea putea face
trecerea de la o castă la alta.
      
       Hinduismul medieval (600 - 1000 d. Hr.)

Brahma,
Shiva şi Vishnu
Doctrina acestei perioade cuprinde reinterpretări ale perioadelor
anterioare, unele păstrându-se şi astăzi. Gândirea şi viaţa religioasă
aveau în prim plan trei zei: Brahma, Shiva  şi  Vishnu, care sunt de fapt
cele 3 ipostaze ale realităţii ultime, Brahman, fiecare cu roluri diferite.
Astfel, Brahma este considerat creatorul lumii. Fiind însă mai departe de
viaţa acesteia, este mai puţin popular. Shiva este  Marele Distrugător, dar
şi regeneratorul vieţii, cel care ajută lumea să se purifice prin reîncarnare
şi să se înalţe spiritual. Considerat protectorul asceţilor, el dispre ţuieşte
ierarhia socială, fiind venerat de membrii tuturor castelor. Vishnu
este păstrător al ordinii cosmice.  Simbolizând supremaţia castei
brahmanilor, stabilitatea socială şi bunăstarea.

  Hinduismul modern (după anul 1000 d.

Hr.)                                                           
       

Interpretând diferit Vedele, unii hinduşi săvârşesc ritualuri din perioada

vedică, alţii, ritualuri sacerdotale sau idolatrizează zeităţi ale hinduismului
medieval. Astfel, fiecare adept este fidel unui zeu la care se închină
zilnic, dar face apel şi la alte zeităţi, atunci când trebuie să depăşească
anumite obstacole în viaţă.
In lumea contemporană, hinduismul trece printr-un curent reformator,
fiind influenţat de creştinism şi de cultura europeană.
Templele sunt locaşuri închinate anumitor zeităţi, întrucât se crede că
fiecare zeitate locuieşte în templul închinat ei. El păstreaz ă statuia zeului
venerat de cei care vin la templu. Cu prilejul anumitor s ărb ători, templul
devine loc de pelerinaj. Acesta are ca scop atragerea bunăvoinţei zeului
venerat la templul respectiv, prin aducerea de jertfe.

La râul Gange, considerat sfânt, se desfăşoară anumite ritualuri

întrucât se crede că izvorăşte din picioarele lui Vishnu şi se rostogoleşte
peste capul şi părul zeului Shiva, care locuiesc în ceruri . Hinduşii intră în
apa Gangelui pentru a se purifica de păcate.  Ofrandele se aduc
adesea vacilor, considerat animale sacre şi mame ale naturii. Ei cred că
fiecare parte a corpului acestui animal este locuită de o anumită zeitate.
Din casta brahmanilor fac parte astăzi profesorii universitari, ziariştii,
oamenii politici. Kshatria cuprinde prinţii şi militarii. A treia
castă, vaisyas, cuprinde pe agricultori, meşteşugari şi negustori, a căror
responsabilitate este de a face ca ţara să prospere. Din ultima
castă, sudras, fac parte meşteşugarii, croitorii, pescarii.
Categoria paria cuprinde măturătorii de străzi, care nu au nici un fel de
drepturi.

Concluzie
Hinduismul nu este o religie unitară, ci un  complex de curente
religioase, acumulate pe parcursul a cinci milenii de viaţă religioasă. Mai
mult, hinduismul nici nu este o religie în înţelesul propriu al cuvântului, ci
mai degrabă un sistem socio-religios, un mod de viaţă.

Material bibliografic: Biblia sau Sfânta Scriptură; Dorin OPRIŞ, Religie- manual pentru clasa a X-a, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pp. 46-49; Corneliu MUHA, Religie-clasa a X-a – Auxiliar didactic pentru elevi,
Editura Sf. Mina, Iaşi, 2009, pp. 56-62; Ene BRANIŞTE, Ecaterina BRANIŞTE, Dicţionar enciclopedic de
cunoştinţe religioase, Editura Diecezană, Caransebeş, 2001, pp. 190-192.