Natura omului in islam

Omul este creat de Allah. Care a fost motivul crearii lumii este greu de
spus, deoarece insasi traditia islamica nu manifesta o atitudine unanima in aceasta
privinta. Dupa mutaziliti, lumea a fost creata de Allah ca semn al intelepciunii sale;
misticii sustin ca opera-creatie este un act al dragostei divine sau al dorintei lui
Allah de a se face cunoscut.
Coranul atribuie omului un loc cu totul aparte. Cuvantul om este intalnit in
45 de sure, iar la plural folosit de aproximativ 240 de ori. Surele 76 si 114 sunt
dedicate in intregime omului. Crearea si originea omului sunt elemente la care se
fac adeseori referiri. Toate acestea indica grija si locul important pe care il ocupa el
in ordinea creatiei.
Sura 23 ne da o scurta descriere a conceptiei lui Mohamed despre felul in
omul a fost creat: "Iar acum noi am creat pe om dintr-o bucata de lut, ...apoi am
creat dintr-un cheag de sanange o bucata de carne si apoi am creat pe om ca pe
oricare alta faptura".
Crearea omului este insotita de un alt gest din partea lui Allah, il ridica pe
om la rangul de "vicerege" (khalifa) si cere totodata ingerilor sa recunoasca aceasta
pozitie superioara in ierarhia fapturilor create. Ingerii refuza sa se inchine si sa
recunoasca primului om vreo superioritate. Atunci Allah il pune pe Adam sa dea
"toate numele"; ceea ce inseamna ca i-a dat putere peste toate.
Iblis il determina pe Adam sa paraseasca Gradina si pune vrajmasie intre
oameni.

1
 Unul din indemnurile cele mai insistente este acela de a nu perverti ade-
varul si mai ales de a se supune neconditionat lui Allah cel care l-a creat. Caci
Allah cunoaste din vecie destinul fiecarui om. El este Cel care cauzeaza faptele
fiecaruia si face pe unii sa creada iar pe altii sa nu creada. Allah cunoaste lungimea
zilelor si imprejurarile in care fiecare om traieste. El indeamna pe oameni pe calea
adevarului, fara ca cineva sa se poata opune.
O astfel de atitudine nu este decat pura predestinatie, desi in Coran nu
intalnim deloc acest termen. Problema care se ridica in acest context este cum se
impaca aceasta predestinatie absoluta cu puterea (qudrah) data omului de catre
Allah cu ocazia crearii sale, putere care nu este nimic altceva decit libertatea
vointei. Aceasta contradictie a fost rezolvata printr-un compromis ce trebuia sa
solutioneze discordia dintre quadariti si mutaziliti, pe de o parte, si musulmani
ortodocsi, pe de alta parte. Solutia a fost data de filozoful Al-Ash'ari (873-935),
care invata ca Allah este singurul creator si, prin urmare, el este cel care da putere
(qudrah) omului, dar si libertatea de a alege (khitiyar). Astfel, initiativa faptelor
omului si savarsirea lor apartine lui Allah, insa acestea sunt facute in asa fel, incat
sa corespunda puterii si liberei alegeri a omului. Aceasta putere data omului este
cunoscuta sub numele de kasb, ceea ce inseamna putere de acumulare (de la verbul
kasab a acumula, a castiga). Explicatia de fata pastreaza accentul traditional care
se pune pe puterea lui Allah si in acelasi timp, il face pe om responsabil pentru
faptele sale.

Obiceiuri cu prilejul nasterii, casatoriei si mortii

Cand se naste un copil, musulmanii obisnuiesc sa-i sopteasca la urechi
formula de marturisire a credintei musulmane: "Nu este alt Dumnezeu decat
Allah...". In ziua a saptea dupa nastere se sacrifica doi berbeci sau doua capre, din
a caror carne se da o parte la saraci, si se taie in chip solemn parul copilului.
2
Sacrificiul despre care vorbim se practica la arabi si inainte de Mahomed si a fost
preluat de traditia mahomedana. Tot in ziua a saptea sau in alta zi se da numele
copilului, care este de obicei numele lui Mahomed, al unui membru al familiei
acestuia ori al personelor importante ale traditiei musulmane. Copilul este apoi
circumcis, fie in ziua a saptea, fie in a patruzecea, fie in anul al saptelea, adica la
inceputul celei de a dou perioade  a vietii.
Inainte de casatorie, conform unei vechi traditii, mirele trebuie sa stea un
timp intr-un loc retras, fiind pazit de cavalerii sai de onoare. In ziua in care mireasa
este adusa la domiciliul mirelui si in noaptea nuntii sunt implinite diferite practici
cu caracter magic, menite sa fereasca pe miri de interventiile duhurilor rele  si sa le
aduca noroc. Dupa aceea, timp de o saptamana, sotia sta inchisa in casa, iar
barbatul sta retras de societate. Dupa sapte zile, sotii implinesc un rit de purificare
si numai dupa aceea incep viata obisnuita.
Cand se apropie moartea, musulmanii indeamna pe muribund sa pronunte
formula marturisirii de credinta, pentru ca sa nu o uite si sa o poata spune exact
cand va fi anchetat de cei doi ingeri, Nakir si Munkar. Spalarea mortului o fac doua
persoane de acelasi sex cu defunctul si care cunosc bine ritul acestei operatii. Mai
inainte nu se platea acestora nimic pentru munca lor, deoarece la ziua judecatii se
va tine seama de fapta lor pioasa. Mortul este imbracat apoi intr-un giulgiu fara
cusaturi, pentru ca la ziua invierii sa se poata aseza cu usurinta in genunchi in fata
lui Allah si sa-si primeasca sentinta. Pelerinii obisnuiesc sa-si ia cu ei la Mecca
viitorul giulgiu, pentru ca sa-l inmoaie in apa sfanta a izvorului Zemzem. Daca
decesul s-a produs dimineata, inmormantarea se face in cursul zilei, daca nu, a
doua zi de dimineata. Pe drumul spre cimitir, imamul recita versete din Coran si
din cand in cand se opreste, iar credinciosii repeta in cor ultimul verset. In sfarsit,
imamul se adreseaza spiritului mortului si ii cere sa-si faca marturisirea de

3
credinta, asa cum o va face in fata lui Allah. O persoana dintre rude raspunde
pentru mort: "A crezut intr-un singur Dumnezeu si in Mahomed profetul sau".
Mormintele mahomedane sunt construite in forma de firida, in asa fel incat
trupul mortului sa poata sta pe partea dreapta si cu ochii in directia spre Mecca.
Deasupra mormantului se ridica un musuroi de pamant sau, la cei cu bunastare, se
construiesc un fel de capele boltite (qubba). In India exista morminte musulmane
monumentale, construite cu mare lux de arhitectura, dar cum legea musulmana
interzice mormintele somptuoase si mauzoleele, cadavrele mortilor ilustri nu se
afla in monumentele insesi, ci in boltile subterane; dedesubtul sau alaturea
monumentelor, satisfacandu-se astfel cerinta legii ca mormintele sa fie modeste.
Ceremoniile care urmeaza inmormantarii variaza dupa regiuni si nu se
deosebesc mult de cele practicate in alte religii. Doliul nu se obisnuieste. Totusi pe
alocuri se vopsesc in albastru unele vesminte sau parti ale corpului si nu se
schimba vesmintele intr-un anumit interval de timp.
Viata de apoi in islam
Importanta pentru viata viitoare poate fi dedusa din repetatele referiri pe
care Mahomed le face cu privire la inviere si ziua judecatii, cand Dumnezeu,
Dreptul Judecator al tuturor oamenilor, va rasplati fiecaruia dupa credinta si faptele
sale. Adeseori Mahomed se numeste pe sine prevenitor, adica cel care previne pe
necredinciosi ca ii asteapta pedeapsa vesnica in iad, daca ei nu se intorc la credinta
intr-un singur Dumnezeu. Pentru a da semnificatie indatoririlor religioase si
judecatii ultime, Coranul afirma in mod explicit ideea nemuririi sufletului: "Tot
sufletul va gusta moartea, iar voi veti primi rasplata voastra in ziua invierii. Cel
care va scapa de foc, va fi dus in Paradis si va fi fericit; caci ce este viata lumii
decat o rasplata desarta".
 Intreaga conceptie religioasa a lui Mahomed este dominata de ideea de
Dumnezeu si a judecatii divine. Punand accent deosebit de mare asupra puterii
4
absolute si asupra suprematiei lui Allah, Mahomed ajunge sa-l considere ca
origine atat a binelui cat si a raului. De aici si credinta sa ca Allah a predestinat pe
unii oameni pentru mantuire, iar pe altii pentru pedeapsa vesnica."Daca Allah va
indruma pe cineva, el ii va deschide pieptul pentru islam, dar daca voieste sa-l duca
la ratacire ii face pieptul ingust, o astfel de pedeapsa da Allah celor care nu cred".
 Aceasta conceptie despre predestinatie intra in conflict cu ideea profesata
de Mahomed ca Allah este milostiv in indurator : "Spune : Daca il iubiti pe
Dumnezeu atunci urmati-mi mie, iar Dumnezeu va va iubi si va ierta
pacatele voastre, caci Dumnezeu este iertator si milostiv". Nu gasim in Coran o
incercare de rasturnare a acestei notiuni de predestinatie. De altfel,
predestinatia inlocuieste in mare masura conceptia de pacat care este considerat
ca mandrie si opozitie fata de Dumnezeu. In Islam nu intalnim conceptia unui
pacat cu repercusiuni asupra intregii naturi umane. Adam a pacatuit, insa pacatul
nu s-a transmis urmasilor sai. Prin urmare, omul nu mosteneste o natura pacatoasa,
ci doar o natura slaba. Pacatul nu este o dispozitie, ci un obicei pe care oamenii il
primesc si il savarsesc datorita slabiciunii lor.
Paralel cu notiunea de predestinatie intalnim in Coran ideea de retributie
dupa fapte, caci Allah are in posesia Sa carti in care trece faptele oamenilor si pe
care le va folosi la ultima judecata. Dupa traditie, aceste carti sunt eterne. Coranul
pare sa sugereze ca fiecare individ ar avea o carte a faptelor care ii va fi data la
judecata din urma : "Cat despre cel caruia i se va da cartea pe la spate, acela va fi
menit spre pieire si va arde in flacara". Credinta lui Mahomed pare sa indice ca in
clipa in care omul savarseste o fapta pe pamant, buna sau rea, ea este in mod
automat trecuta in cartea celui care a savarsit-o. Coranul nu ne spune, insa, in ce
masura faptele omului sunt predestinate asa cum sunt predestinati oamenii in
credinciosi, adica cei care urmeaza lui Mahomed si se supun lui Allah, sau
necredinciosi, cei care nu au acceptat mesajul lui Mahomed; sau in ce masura sunt
5
oamenii liberi sau au libertatea de a savarsi anumite fapte care sa contribuie pozitiv
la judecata.
 Incepand din clipa mortii ni se spune ca ingerul mortii, ia sufletul celui
care moare, si ii sopteste muribundului shahada sau marturisirea de credinta pentru
a trece de judecata. Numai martirii (shahid) intra direct in rai. Munkar si Nakir
pun cinci intrebari celui decedat, cum ar fi: cine este Dumnezeul celui mort; cine
este Profetul, de raspunsul lor depinde soarta celui decedat.
 Cat priveste pe copii, acestia se pare ca vor intra direct in rai, fara a
raspunde intrebarilor puse de Munkar si Nakir. Cu soarta femeilor Mahomed
aproape ca nu se ocupa si aceasta pe motiv ca invatatura lui este adresata in primul
rand barbatilor. De aceea, chiar si placerile Paradisului sunt descrise potrivit
gusturilor barbatilor. Mahomed declara in mod explicit superioritatea barbatilor
fata de femei. Faptul ca Mahomed neglijeaza femeile in invatatura lui despre soarta
omului in fata lui Dumnezeu, a fost interpretat ca fiind o acceptare inconstienta a
evaluarii traditionale a femeii in societatea veche semita.
 Iadul este prezentat ca un loc de tortura, sau ca un monstru plin cu foc si
apa urat mirositoare si copaci cu fructe otravitoare.
 Paradisul este un loc de bucurie si fericire, cu gradini unde curg izvoare de
lapte si vin, cu corturi in care se afla femei frumoase, care sunt mereu fecioare.
Fericirea raiului sau pedeapsa iadului sunt vesnice. Raiul si iadul au fost create de
Allah, dar nu vor inceta niciodata sa existe.
 Daca venirea Lui Iisus este un semn prevestitor al apropierii timpurilor
eshatologice, in timpul judecatii de apoi Iisus nu are nici un fel de rol in
eshatologia musulmana. In timpul judecatii, musulmanii vor cere ajutor lui Adam,
pentru ca acesta sa mijloceasca pentru ei la Allah. El, insa, nu poate face acest
lucru deoarece a pacatuit. La fel nu vor putea nici Noe, Avraam, Moise sau Iisus.
Singurul care poate interveni este profetul Mahomed, care are puterea de a ridica
6
pe cei care au caza de pe podul al-Aaraf si in a caror inima se afla un graunte de
bunatate.
 Sufletul in islam
Coranul ne relateaza ca dupa ce Allah l-a modelat pe Adam, "a suflat duhul
sau in el", dandu-i astfel duh de viata (ruh) sau suflet (nafs). In sufletul lui Adam
au fost create toate sufletele descendentilor sai, care urmau sa se nasca din femeie
printr-o a doua creatie.
Ruh, indeobste tradus ca duh sau spirit, isi are originea directa in Allah. El
insufleteste trupul. In ceea ce priveste natura ontologica a lui ruh, se crede ca ar fi
un corp fin plasat in trup, probabil in inima, sau chiar raspandit in intreg trupul.
Atat musulmanii ortodocsi cat si misticii sustin ca ruh este un corp si ca de el de-
pinde viata noastra. Exista cazuri in care conceptul de ruh este definit prin
termenul nafs. In astfel de imprejurari confuziile terminologice raman bine
limitate, intrucat conceptul in sine poate fi usor diferentiat si fixat.
Nafs sau sufletul este considerat in general ca fiind sufletul animal, cea mai
joasa parte spirituala care incita la rau. In gandirea mistica musulmana, nafs este
corespondentul notiunii de trup, un trupul care incita la pacat. In acelasi timp, nafs
mai este si eul uman - ego.
Despre existenta sufletului dupa moarte Coranul nu da prea multe detalii.
Doar ca la moartea celor piosi sufletele lor sunt luate de Allah langa El, pastrandu-l
pana la ziua judecatii, cand vor fi reunite cu trupurile inviate.
Cat priveste problema preexistentei sufletelor, traditia islamica sugereaza
ca la prima creare a tuturor sufletelor in sufletul lui Adam si pana la cea de a doua
creare prin concepere in pantecele unei femei, ele sunt pastrate de Allah.
Conceptia coranica despre suflet a fost preluata si interpretata in diferite
feluri de catre teologi si mistici. Primii teologi musulmani (mutakallimu) adopta o
atitudine materialista fata de suflet. Tot ceea ce exista, de la spiritul divin si pana la
7
sufletul animal, este de natura materiala, sau reprezinta un accident al substantei
materiale. Atomistii musulmani, dupa care intreaga lume consta din atomi si
accidenti ai atomilor, plaseaza sufletele printre accidentii atomilor. Aidoma
atomilor, sufletele iau nastere si dispar in fiecare clipa. Aceasta negare a
independentei si continuitatii naturii esentiale a sufletului nu anuleaza in nici un
caz imortalitatea, ci scoate sufletul din inlantuirea cauzalitatii naturale. Conceptia
despre suflet ca substanta materiala este, de altfel, strans legata de credinta in
metempsihoza sau reintrupare.
Printre primii teologi musulmani care au sustinut natura spirituala a
sufletului amintim pe Nazzam si scoala creata de el.
In general, misticii musulmani accentueaza factorul emotiv al religiei,
starile afective, desi scopul suprem al vietii omului este prezentat ca o forma de
cunoastere (gnosis) realizata prin experienta imediata a divinului.
Misticii de mai tarziu au dezvoltat idee Omului perfect, de obicei prezentat
dupa chipul lui Mohamed, care constituie nu numai o reflectie a frumusetii divine.
In ciuda acestei conceptii superioare despre om, si acestei mistici se
pastreaza credinta ca Domnul ramane Domn, iar servitorul ramane servitor.