Rugăciunea în Islam

Rugăciunea reprezintă cel de-al doilea stâlp al islamului și cel mai important
dintre actele care constituie credința musulmană. Rugăciunea poate fi personală și individuală,
numită: du’ā, ea este considerată a fi spontană și nu este supusă nici unei reglementări, nu face
parte dintre obligațiile rituale esențiale, spre deosebire de rugăciunea rituală, numită salāt, care
trebuie rostită întotdeauna în limba arabă. (Ceilalti stâlpi: mărturia de credință, rugăciunea, dania,
postul, pelerinajul la Mecca).

Fiecare musulman are obligația de a se ruga lui Dumnezeu de cinci ori pe zi. Pe lângă
această obligație absolută, musulmanul poate să împlinească și alte obligații de rugăciune
ocazională, pentru ajutor în vreme de secetă, de boală, de nenorociri ș.a.m.d. Termenul cel mai
cunoscut pentru desemnarea rugăciunii este, în limba arabă, acela de salāt. Dar, de fapt, salāt
indică rânduiala ce se urmează la rugăciunea din cele cinci momente ale zilei. Pentru ceea ce s-ar
numi rugăciune simplă există un alt termen, acela de hizb.

Rugăciunea rituală se efectuează de cinci ori pe zi, în mod obligatoriu, de toți

musulmanii, care au depășit vârsta de șapte sau de nouă ani, sau care au ajuns la adolescență.
Timpul pentru fiecare rugăciune era stabilit conform poziției soarelui pe cer, în zilele noastre el
este comunicat prin mijloace moderne aflate la dispoziție, astfel locul muezinului care chema la
rugăciune este luat de difuzoarele plasate în marile moschei.

Cele cinci rugăciuni rituale:

Rugăciunea din zorii zilei (Salātu-l-Fajr): este alcătuită din două unități de rugăciune (rakaʻāt,
singular rakʻah). Timpul ei începe odată cu revărsatul zorilor și se termină la răsăritul soarelui.

Rugăciunea de amiază (Salātu-d-Dhuhr): este alcătuită din patru unități de rugăciune. Timpul ei
începe când soarele coboară din mijlocul cerului spre vest și se termină când umbra unui obiect
este egală cu obiectul în sine.

Rugăciunea de după-amiază (Salātu-l-ʻAsr): este alcătuită din patru unități de rugăciune, iar
timpul ei începe de la sfârșitul intervalului pentru rugăciunea de amiază și se încheie la apusul
soarelui. Așadar, dacă umbra unui obiect este egală cu obiectul în sine, timpul pentru rugăciunea
de amiază ia sfârșit și începe cel pentru rugăciunea de după-amiază. Musulmanii trebuie să se
roage înainte ca soarele să înceapă a-și pierde intensitatea și a deveni galben.

Rugăciunea de la apus (Salātu-l-Maghrib): este alcătuită din trei unități de rugăciune, iar timpul
ei începe la apusul soarelui, atunci când soarele dispare complet de la orizont și se sfârșește odată
cu dispariția roșeții (crepusculul de seară) la orizontul de vest.

Rugăciunea de seară (Salātu-l-Isha): este alcătuită din patru unități de rugăciune, timpul ei
începe atunci când crepusculul de seară a dispărut complet și ține până la miezul nopții. Cu toate
acestea, poate fi efectuată, în caz de nevoie, atât timp cât motivul întârzierii ei este acceptat în
islam, până înainte de revărsatul zorilor.

Cea mai importantă rugăciune și cea mai eficientă, este aceea făcută în locașul de
cult.

Un musulman pentru a putea îndeplini ritualul de rugăciune, trebuie să fie curat, conform
unui verset coranic: "Dumnezeu îi iubește pe cei care se căiesc Lui, așa cum îi iubește și pe cei
care se curăță". Starea de puritate se numește tahāra și pentru atingerea acesteia este necesară
îndeplinirea unui ritual de purificare, cu reguli stricte. Acest ritual se numește abluțiune, adică
spălarea feței, mâinilor și brațelor până la cot, apoi a picioarelor, inclusiv glezna. În caz de
necesitate, spălarea cu apă poate fi înlocuită cu frecarea cu nisip. Înainte de rugăciunea publică
de vineri la prânz este obligatorie îmbăierea completă. De asemenea, starea de puritate se pierde
în timpul somnului, prin contactul cu lucrurile socotite necurate.

Islamul prevede ca locul unde se intenționează să se efectueze rugăciunea să fie curat și

pur acesta fiind considerat astfel atât timp cât este clar și nu există nicio urmă de îndoială că a
fost murdărit de ceva impur. Astfel, dacă nu există nimic care să facă acel loc impur, el trebuie
considerat curat și se pot ruga acolo fără a fi necesar să folosească un covoraș pentru rugăciune.
Să nu fie un loc unde pot fi deranjați ceilalți oameni (locuri aglomerate). Locul să nu fie
înconjurat de lucruri care atrag atenția, Rugăciunea nu trebuie efectuată în locurile special
desemnate pentru comiterea de păcate sau în locurile unde actele de adorare sunt batjocorite, aşa
cum sunt locurile unde se află oameni beți sau fanatici.

Îndeplinirea Rugăciunii de Vineri este o poruncă divină pentru toți musulmanii.

Această rugăciune săptămânală trebuie îndeplinită în colectivitate, are loc la moschee și este
condusă de un imam . Rugăciunea de Vineri se realizează în locul rugăciunii de amiază. Ca
urmare nu este necesar ca acela care împlinește Rugăciunea de Vineri să împlinească și
rugăciunea de amiază. Diferența cea mai mare dintre cele două este că rugăciunea de amiază,
obligatorie, este de patru unități, în timp ce rugăciunea de vineri, de asemenea obligatorie, este
de două unități. Locul primelor două unități de rugăciune a fost dat Khutbei (predică), care este,
o metodă de educare a musulmanilor.