HINDUISMUL

Hinduismul, fiind una dintre cele mai importante religii politeiste din Asia, se deosebeşte
de celelalte religii prin faptul că nu are un întemeietor care să le descopere oamenilor calea
adevărată, cunoaşterea divinităţii sau legile de conduită în această viaţă. Religia hindusă propune
mai multe căi prin care oamenii pot să ajungă la adevărul suprem (astfel fiecare om putând primi
iluminarea).
Istoricii plasează începutul hinduismului în jurul anului 1500 î. Hr., când au apărat şi
primele texte considerate de origine divină.
După învăţătura pe care o susţine şi după perioadele istorice în care a apărat şi s-a
dezvoltat, hinduismul poate fi împărţit în:
- hinduism vedic;
- hinduism brahmanic;
- hinduism medieval;
- hinduism modern;
- hinduismul contemporan.

Hinduismul vedic (1500 - 450 î. Hr.)

Punea accent pe importanţa vieţii din lumea aceasta, acordând importanţă deosebită
naturii. Specifice acestei perioade, scrierile Veda (Ştiinţa sacră) de origine divină, conţin multe
imnuri închinate unor elemente sau puteri din natură, zeificate. Rugăciunile, invocaţiile rituale şi
laudele aveau ca scop îndeplinirea cererilor către zei: viaţă îndelungată, recolte bogate, sănătate
etc. în unele dintre aceste texte se observă întrebări legate de originea lumii, a timpului, de
structura personalităţii umane.
La început, ceremonialul religios era condus de către capul familiei şi cuprindea ritualuri
de iniţiere, ritualuri de purificare precum şi ofrande zilnice aduse zeilor. Apoi a apărat un cult
public, templul fiind în centrul preocupărilor religioase.

Hinduismul brahmanic (450 î. Hr. - 600 d. Hr.)

A luat naştere din credinţa că jertfele de animale erau necesare a se face în mod repetat,
pentru a se menţine ordinea în Univers şi în societate.
Scrierile de bază ale hinduismului brahmanic - Brahmana (comentarii brahmanice)
descriu rolul şi importanţa sacrificiului pentru viaţa religioasă. S-a ajuns la diminuarea credinţei
în zei, consideraţi muritori căci viaţa lor era dependentă de sacrificiile aduse de oameni. Astfel, s-
au impus preoţii (brahmanii), care au ajuns să fie consideraţi egali cu zeii. Potrivit textelor
considerate sacre, mântuirea putea fi obţinută prin aducerea unei jertfe sau prin achitarea taxei
pentru săvârşirea ei.
Ca urmare a abuzurilor apărute în acest context, s-au dezvoltat noi religii - jainismul şi
budismul. Textele Upanişadelor propun ca alternativă asceza şi meditaţia contemplativă.
Învăţătura hindusă are în centrul său două concepte: karma (faptă) şi samsara
(reîncarnare). Astfel, sufletul participă la un ciclu existenţial continuu — naştere-moarte-
renaştere — determinat de faptele bune sau rele pe care le-a săvârşit într-o viaţă anterioară.
Eliberarea din succesiunea reîncarnărilor se face prin efort propriu, prin purificarea vieţii
şi prin exerciţii psiho-fizice (yoga). Acestea conduc la scopul ultim al existenţei umane, când, în
lipsa conştiinţei şi personalităţii care dispar, sufletul ajunge să se identifice cu Brahman (Fiinţa
supremă), principiul absolut şi impersonal, în care se regăsesc toate sufletele individuale ajunse
la eliberare.

Tehnica yoga presupune însuşirea mai multor exerciţii fizice şi spirituale:

1.Infrănările, adică ferirea de ucidere, minciună, furt, avariţie şi încurajarea abstinenţei
sexuale;
2.Disciplinele, adică purificarea interioară a organelor, dar şi a psihicului, prin
cunoaşterea de sine, împăcarea;
3.Aşezarea corpului în anumite poziţii;
4.Disciplinarea ritmului respiraţiei;
5.Suprimarea fluxului de gânduri;
6.Fixarea atenţiei într-un singur punct;
7.Meditaţia, concentrarea;
8.Dobândirea cunoaşterii adevărate a sinelui, ultima treaptă a tehnicii yoghine, care
eliberează pe om de ciclul reîncarnărilor, acesta întorcându-se în Absolutul din care a emanat.

Cei care practică yoga au nevoie de un guru pentru a fi iniţiaţi.

În perioada hinduismului brahmanic, societatea hindusă a cunoscut împărţirea în patra
caste, ordonate ierarhic: preoţii {brahmanii), domnitorii şi războinicii (kshatriya), negustorii şi
agricultorii (vaisyas) şi servitorii (sudras). Cei aflaţi în afara sistemului de caste erau numiţi paria
(pauchamas). Doar reîncarnarea putea face trecerea de la o castă la alta.
 Hinduismul medieval (600 - 1000 d. Hr.)

Brahma, Shiva şi Vishnu

Doctrina acestei perioade cuprinde reinterpretări ale perioadelor anterioare, unele
păstrându-se şi astăzi. Gândirea şi viaţa religioasă aveau în prim plan trei zei: Brahma, Shiva şi
Vishnu, care sunt de fapt cele 3 ipostaze ale realităţii ultime, Brahman, fiecare cu roluri diferite.
Astfel, Brahma este considerat creatorul lumii. Fiind însă mai departe de viaţa acesteia, este mai
puţin popular. Shiva este Marele Distrugător, dar şi regeneratorul vieţii, cel care ajută lumea să se
purifice prin reîncarnare şi să se înalţe spiritual. Considerat protectorul asceţilor, el dispreţuieşte
ierarhia socială, fiind venerat de membrii tuturor castelor. Vishnu este păstrător al ordinii
cosmice. Simbolizând supremaţia castei brahmanilor, stabilitatea socială şi bunăstarea.

Hinduismul modern (după anul 1000 d. Hr.)

Interpretând diferit Vedele, unii hinduşi săvârşesc ritualuri din perioada vedică, alţii,
ritualuri sacerdotale sau idolatrizează zeităţi ale hinduismului medieval. Astfel, fiecare adept este
fidel unui zeu la care se închină zilnic, dar face apel şi la alte zeităţi, atunci când trebuie să
depăşească anumite obstacole în viaţă.
In lumea contemporană, hinduismul trece printr-un curent reformator, fiind influenţat de
creştinism şi de cultura europeană.
Templele sunt locaşuri închinate anumitor zeităţi, întrucât se crede că fiecare zeitate
locuieşte în templul închinat ei. El păstrează statuia zeului venerat de cei care vin la templu. Cu
prilejul anumitor sărbători, templul devine loc de pelerinaj. Acesta are ca scop atragerea
bunăvoinţei zeului venerat la templul respectiv, prin aducerea de jertfe.

Spălări rituale în râul sacru Gange

La râul Gange, considerat sfânt, se desfăşoară anumite ritualuri întrucât se crede că
izvorăşte din picioarele lui Vishnu şi se rostogoleşte peste capul şi părul zeului Shiva, care
locuiesc în ceruri. Hinduşii intră în apa Gangelui pentru a se purifica de păcate. Ofrandele se
aduc adesea vacilor, considerat animale sacre şi mame ale naturii. Ei cred că fiecare parte a
corpului acestui animal este locuită de o anumită zeitate.
Din casta brahmanilor fac parte astăzi profesorii universitari, ziariştii, oamenii politici.
Kshatria cuprinde prinţii şi militarii. A treia castă, vaisyas, cuprinde pe agricultori, meşteşugari şi
negustori, a căror responsabilitate este de a face ca ţara să prospere. Din ultima castă, sudras, fac
parte meşteşugarii, croitorii, pescarii. Categoria paria cuprinde măturătorii de străzi, care nu au
nici un fel de drepturi.
 Concluzie
Hinduismul nu este o religie unitară, ci un complex de curente religioase, acumulate pe
parcursul a cinci milenii de viaţă religioasă. Mai mult, hinduismul nici nu este o religie în
înţelesul propriu al cuvântului, ci mai degrabă un sistem socio-religios, un mod de viaţă.