Sunteți pe pagina 1din 10

Religii

orientale
Hinduismul, Budismul
Si Confucianismul
Hinduismul
1. Hinduismul, fiind una dintre cele mai importante religii politeiste din Asia, se deosebeşte de
celelalte religii prin faptul că nu are un întemeietor care să le descopere oamenilor calea
adevărată, cunoaşterea divinităţii sau legile de conduită în această viaţă. Religia hindusă
propune mai multe căi prin care oamenii pot să ajungă la adevărul suprem (astfel fiecare om
putând primi iluminarea).
2. Istoricii plasează începutul hinduismului în jurul anului 1500 î. Hr., când au apărat şi primele
texte considerate de origine divină.
3. După învăţătura pe care o susţine şi după perioadele istorice în care a apărat şi s-a dezvoltat,
hinduismul poate fi împărţit în:
4. - hinduism vedic;
5. - hinduism brahmanic;
6. - hinduism medieval;
7. - hinduism modern;
8. - hinduismul contemporan.
Budismul
Budismul este una dintre religiile principale ale lumii în ceea ce privește adepții, distribuirea
geografică și influența socio-culturală. Cu toate că în mare parte este o religie „estică”,
budismul devine din ce în ce mai popular și mai influent în lumea vestică. Este o religie unică
printre religiile lumii, deși are multe în comun cu hinduismul, prin faptul că ambele învață
karma (etica cauză-efect), maya (natura iluzorie a lumii) și samsara (ciclul de reîncarnări).
Budiștii cred că țelul cel mai înalt al vieții este să dobândească „iluminarea”, după cum o
percep ei.
Confucianismul

Confucianismul, o religie a umanismului optimist, a avut un impact


monumental asupra vieții, structurii sociale și filosofiei politice în China. Religia
își are originile într-o singură persoană, Confucius, născut cu 500 de ani înainte
de Cristos. Confucianismul are de-a face în primul rând cu ținuta morală și
viețuirea etică și e adesea catalogat ca sistem etic, nu religie. Accentul lui e pus
pe lucrurile pământești, nu cerești.
Scrieri sacre -
hinduism
● Scripturile hinduse au fost culese de-a lungul a sute
de ani, începînd cu scrierea tradiţiilor orale existente
în ultima jumătate de mileniu înainte de Hristos.
● Aceste scripturi sunt cunoscute sub numele
de Veda (care înseamnă, "înţelepciune" sau
"cunoaştere"). Porţiunea de încheiere a
scrierilor Veda este numită Upanishads, care
reprezintă o sinteză a învăţăturilor vedantice.
● Principalele învăţături ale
scrierilor Upanishads includ crezul în panteism, în
ispăşirea karmică şi în reincarnare.
Scrieri sacre -
budism
Scrierile sfinte se divid în două categorii principale: scrieri canonice, care conțin
mesajul transmis de religia lui Buddha și scrierile necanonice, adică tratatele
doctrinare și comentariile aduse pe marginea lucrărilor canonice. Textele canonice
budiste sunt împărțite în trei culegeri voluminoase cunoscute sub numele sanscrit 
Tripitaka sau pali Tipitaka ("coșul întreit" sau "cele trei coșuri", în traducere)
Doctrine
Această religie hinduită, bazată pe credința într-o
divinitate personală, are ca doctrină mântuirea prin
efortul propriu, care constă, în princ de la comiterea
„celor patru păcate primare”: practicarea jocurilor de
noroc; consumul băuturilor alcoolice; practicarea
relațiilor extraconjugale și plăcerea actului în afara
procreației;
În religia budistă oricine se trezește din „somnul
ignoranței”, experimentând o relație nemijlocită cu
realitatea, fără să fi fost instruit de cineva, și predică
învățăturile sale celorlalți este numit buddha. Toți budiștii
tradiționali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau
Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede că au
existat mulți buddha înaintea lui și că vor exista și viitori
buddha de asemenea. 

Doctrina Confucianismului se întemeiază pe


următoarele lucrări „clasice“: Yi jing / Cartea
schimbărilor, Shi jing / Cartea odelor, Shu jing / Cartea
edictelor, Li ji / Memorial de rituri, Yueh jing / Cartea
muzicii, Lu guo Chun-Qiu / Primăvara-toamna țării
Lu etc.
Sărbători
Pe 29 aprilie se dă startul la zece zile de sărbătoare în onoarea primului zeu la care se roagă hindușii înainte de a începe orice
activitate. Ganesh Chaturthi este festivalul dedicat zeului cu cap de elefant, cel care înlătură obstacolele. Altare temporare
sunt ridicate în cartiere, iar zeului i se aduc ofrande. Plantele medicinale folosite în timpul festivalului pot fi mai apoi
scufundate în lacuri sau ape pentru ca acestea să se purifice (așa se făcea pe vremuri, când nu exista apă potabilă la
îndemână). Două dintre momentele importante ale sărbătorii sunt Ganpati Sthapna (așezarea statuii) și respectiv Ganesh
Visarjan (scufundarea statuii).

Următoarea listă de sărbători în budism include evenimente care sunt importante pentru toți adepții acestei mișcări.
Ziua de naștere a lui Buddha Gautama: de obicei cade la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie, conform calendarului
european.
Ziua în care Buddha a dezvăluit învățăturile sale primilor discipoli este începutul retragerii pentru bhikkhus, călugări
budiste. Cade pe luna plină în iulie.
Festivalul Kalachakra se încadrează în aprilie - mai și este sărbătorit timp de trei zile, dar acțiunea cea mai solemnă se
încadrează în ziua a 15-a lunară a treia lună, conform calendarului budist.

CREDITS: This presentation template was created by Slidesgo,


including icons by Flaticon, infographics & images by Freepik
Curiozități
Credința hindusă spune că zeii pot lua Oamenii de ştiinţă care au
multe forme studiat creierul călugărilor
Există doar o singură energie veșnică, budişti în timpul meditaţiei au
dar ea poate lua forma mai multor zei și ajuns la concluzia că
zeițe. Se crede, de asemenea, că o impulsurile din creier se
parte din Brahman trăiește în fiecare schimbă, crescând sentimentul
de fericire.   
ființă din Univers.

Yoga este o parte vitală a


-Adesea Buddha este numit hinduismului
„marele doctor”, pentru că Sensul original al Yoga a fost
principala sa preocupare a fost să "Uniunea cu Dumnezeu", dar în
identifice cauza suferinţei umane ultimii ani sa apropiat de societatea
şi să caute o modalitate de a o occidentală. Dar termenul de yoga
elimina este de asemenea destul de slab,
deoarece termenul original se referă
de fapt la diferite practici hinduse.
Palaghia Ioana
Clasa a X-a C

S-ar putea să vă placă și