Budismul este o religie si o filozofie orientala care a originat in India in secolul al VI-lea i.Hr.

si s-a raspandit ulterior intr-o mare parte a Asiei Centrale si de Sud-Est. Se bazeaza pe
invataturile lui Buddha ganditor indian care a trait intre 563 i.Hr. si 483 i.Hr.. De-a lungul
timpului, budismul a suferit numeroase scindari, in prezent fiind o religie foarte divizata, fara
o limba sacra comuna si fara o dogma stricta, clar formulata.

Budismul apartine grupului de religii dharmice alaturi de hinduism si de jainism, pastrand o

puterinca influenta a elementelor constituente ale acestor doua religii. Mai este numit si
"Buddha Dharma"1, ceea ce inseamna in limbile sanscrita si pali (limbile textelor antice
budiste) "invataturile Celui Luminat".

Budismul s-a extins pe intreg teritoriul subcontinentului indian si in tari invecinate (precum
Sri Lanka), de-a lungul primelor cinci secole de la moartea lui Buddha. In cele doua milenii
care au urmat, a patruns si in Asia si in toate celelalte continente.

In religia budista oricine se trezeste din "somnul ignorantei", experimentand o relatie

nemijlocita cu realitatea, fara sa fi fost instruit de cineva, si predica invataturile sale celorlalti
este numit buddha.

O parte din doctrina promovata de Gautama Buddha cu privire la viata sacralizata si scopul
eliberarii are la baza "cele patru adevaruri nobile", care analizeaza structura si originea
"durerii" (dukkha), un termen care face referire la suferinta si neimplinirea caracteristica
omului "ne-trezit", "ne-eliberat", apartinand lumii mundane. Ultimul din cele patru adevaruri
nobile, cel care vizeaza modul de stopare a durerii, cuprinde "drumul sfant cu opt carari",
unul din fundamentele vietii morale budiste.

Budismul prezinta si cateva conceptii comune cu celelalte religii dharmice, cum ar fi

reincarnarea ("samsara"), adica reintruparea fiintei in alte forme de existenta pe baza
rezultantei faptelor comise si a legilor karmice.

Pentru a obtine iluminarea, un budist trebuie sa se detaseze de karma si de ciclul

reincarnarilor, deci trebuie sa continue sa faca fapte bune, dar cu o atitudine detasata de
rezultatul lor. El trebuie sa renunte la dorinta (lobha), ignoranta (avijjā), pofta (tanha), iluzie
(moha), egocentrism sau credinta intr-un sine vesnic (attā) si ura (dosa), sa devina
impersonal.

Toate formele budismului sunt de acord că Buddha a promovat două tipuri de meditație:
meditația samatha (sanscrită, śamatha) și meditația vipassanā (sanscrită, vipaśyanā). Cu toate
acestea, numai meditația de tip vipassanā poate parcurge drumul jñāna (cunoaștere)- prajñā
(înțelegere pură) - nirvāna. Meditația samatha urmărește doar obținerea unei stări de liniște și

1
Dharma este învățătura sau legea promovată de Buddha, cuvântul lui Gautama așa
cum a fost consemnat în scrierile budiste. De asemenea termenul înseamnă legea
naturală bazată pe comportamentul unei persoane și consecințele acestui comportament
(acțiune și reacțiune). Poate avea (mai ales în budismul Mahayana) conotația realității
ultime
concentrare absolută prin fixarea conștiinței asupra unui obiect sau unei idei, care este extinsă
apoi în întreaga ființă.

Pentru a realiza desăvârșirea finală a omului și a opri suferința, Buddha recomandă tehnicile
yoghine pe care le preia din cultura indiană prebudistă și le îmbogățește. Budismul consideră
yoga o adevărată cufundare în spiritul uman2. Meditația budistă de tip yoga presupune
izolarea, o anume poziție nemișcată a corpului3, disciplinarea în mod conștient a gândirii,
controlul atent al respirației (pranayama) care trebuie să decurgă în mod regulat, fără a fi însă
întreruptă ca în alte exerciții yoga. Următoarea etapă a meditației o constituie dhyāna (धयानम्,
sanscrită)/jhāna (pali), pătrunderea în sfera suprasensibilului, a inconștientului, contemplația
pură. Practicantul se detașează de propriile simțuri și își îndreaptă atenția spre unuia din cele
trei caracteristici ale existenței: anicca (impermanența), anatta (non-sineitatea), dukkha
(durerea). Potrivit unor învățați budiști, cunoașterea sau înțelepciunea (prajñā) este singura
care poate realiza desăvârșirea omului și realizarea Nirvanei, fără a se ajuta de tehnicile
yoghine.

Budismul a cunoscut 3 directii fundamentale de raspandire:

-o raspandire spre sud, care a purtat budismul catre multe zone din sudestul
asiei,aflate intre granitele unor state contemporane precum Sri lanka birmania thailanda laos
cambodgia

- o rasp spre nord care a dus budismul spre norsul si estul asiei in tibet china mongolia
coreea japonia vietnam s.a.

- o rasp moderna spre vest care l-a ads in ultima suta de ani in europa: m brit fr belgia
germ s.a. si in america de nord k si in alte parti ale lumii

Mai departe vom vorbi despre raspandire mahayama.

Mahayana (Marele Vehicul) este o credință dimensionată la nivel cosmic (de aici și
atributul "mare") și s-a născut prin adoptarea unor texte adiționale despre care se spune că
depășesc sensul canonului originar Tripitaka. Mahayana trece peste idealul theravadin al
lepădării durerii și al revelației personale a arhaților; ea îl înalță pe Buddha la statutul unei
divinități eterne, omniprezente și omnisciente și creează un panteon de ființe cvasi-divine,
bodhisattva, care se dedică autoperfecționării, înțelepciunii supreme și izbăvirii întregii lumi
(oameni, animale, spirite și zei). Prin renunțarea la Nirvana imediată, bodhisattva își
însușeșteo misiune mesianică. Mahayana face din Buddha un om-zeu idealizat și din
bodhisattva o excelență universală. Ideologia acestei ramuri a budismului se opune concepției
theravadine care lasă să se înțeleagă că iluminarea este un proces personal, individualizat,
chiar egocentric, ci vrea să reverse asupra lumii întregi taina revelației.
Budiștii Mahayana au propriile scrieri sacre, neincluse în canonul hinayanist și adoră
ființe supraomenești aflate într-o stare a existenței imediat inferioară stării de Buddha, ființe

2
Nicolae Achimescu, Budism și creștinism. Considerații privind desăvârșirea omului
3
Un meditator poate sta în genunchi sau în "poziție lotus", cu picioarele încrucișate.
Există și forme de yoga în care practicantul merge sau cântă.
numite bodhisattva4 și care diferă destul de puțin de zeitățile indiene.
Mahayana s-a bucurat de o popularitate mai mare decât Theravada, fiind mai puțin
monastică și mai mult dedicată ființei, sentimentului. În timp ce Hianyana era conservatoare
și rigidă în dogme, Mahayana se înfățișa mai cordială în ceea ce privește caritatea, mai
personalizată în devoțiune, mai adaptabilă în condițiile istorice, și mai ornamentată, mai
abundentă în artă, literatură și în ritualuri5. De asemeni, budismul Mahayana aduce un
element inedit, care reprezintă chintesența acestei școli, și anume bodhisattva, omul iluminat
care renunță la intrarea imediată în Nirvana și se dedică salvării lumii de la suferință.
Budismul mahayanist se fundamentează pe compasiunea infinită și universală (maha-
karuna) a non-egoului și pe voința (bodhicitta) unui bodhisattva de a obține "trezirea minții"
(caracteristică stării de Buddha) și cunoașterea necesară conducerii ființelor spre Nirvana.
Alte elemente constitutive ale doctrinei sunt vacuitatea sau vidul (sunyata), dezvăluirea
interioară a unei spiritualități perfecte (prajnaparamita; în traducere: "perfecțiunea
înțelepciunii") și Buddha-dhatu (embrionul nemuritor, tathagatagarbha, al învățăturii budiste
moștenit de fiecare ființă).
Budismul Mahayana cuprinde două categorii: budismul estic și budismul nordic. Cu
toate acestea, există o tendință de a asocia Mahayana doar cu budismul estic și de a considera
budismul nordic, care integrează elementele tantrice ale Vajrayanei, o ramură separată. Într-
adevăr cele două tipuri de budism diferă foarte mult.
Budismul estic este practicat în China, Japonia, Coreea, Singapore, o parte din Rusia
și majoritatea Vietnamului.
Budismul nordic este practicat în Tibet, regiunea Himalayană și Mongolia și va fi
tratat în acest articol mai jos, separat de Mahayana.

Astazi numarul aderentilor budisti este considerabil plasand budismul pe pozitia a

cincea in clasamentul celor mai insusite religii dupa crestinism, islam, hinduism si religia
traditionala chineza.

Bibliografie:

1. Marinescu, Aurelia. Budismul de nord (Mahayana) şi răspândirea lui . În: Studii

teologice, nr.9-10/1985, p.691-699

2. Snelling, john, elemente de budism,p. 49-63, editura Rao, bucuresti, 1997

3. Giovanni filoramo, marcello massenzio, massimo raveri, paolo scarpi, Manual de

istorie a religiilor,p. 301-332, editura humanitas, 2003

4
Un bodhisattva (bodhi = iluminare, sattva = ființă) este o persoană care își asumă
durerea reîncarnărilor și a existenței; el nu urmărește eschivarea din fața suferinței, ci
dimpotrivă, înfruntarea ei directă și depășirea ei
5
http://www.hinduwebsite.com/buddhism/history/mahayana.asp