Religiile lumii

( Hinduism și Budism )

1. Hinduism
Hinduismul este una dintre cele mai vechi religii organizate
cunoscute – scrierile sale sacre datează până înapoi în 1400-1500
i.Hr. Este de asemenea una dintre cele mai diverse și complexe
religii, având milioane de zei. Hindușii au o varietate vastă de
credințe de bază și sunt împărțiți într-o mulțime de secte. Cu toate că
este a treia dintre cele mai mari religii ale lumii, hinduismul este
predominant în India și în Nepal.

Textele principale ale hinduismului sunt Vedele (considerate cele mai

importante), Upanișadele, Mahabharata și Ramayana. Aceste scrieri conțin
imnuri, incantații, filosofii, ritualuri, poeme și povestiri, din care hindușii
își fundamentează credințele. Alte texte folosite în hinduism includ
Brahmanele, Sutrele și Aranyacele.

A apărut pe parcursul mileniului al doilea precreștin, în jurul anului

1500 i.Hr., fiind fondat de casta brahmanilor, formată din preoți. Potrivit
credinței hinduse, casta reprezintă un atribut înnăscut, fără de care un om
nu-și poate găsi locul în societate și nu se poate căsători. Chiar și în
prezent, brahmanii sunt singurii hinduși care au dreptul de a citi din Vede
imnurile, versetele, incantațiile și tratatele ce datează din perioada
invaziilor ariene și care sunt fundamentul învățăturilor hinduse.
Upanișadele , lucrări elaborate pe baza Vedelor, reprezentau un compediu
de speculații metafizice și filozofice puse în circulație în jurul anului 900
i.Hr.

Religiile hinduite se manifestă în multe forme.

Concepția de salvare a religiilor hinduite comportă două direcții diferite:
 ● credința într-o divinitate impersonală, în cadrul căreia salvarea
este considerată ca o eliberare din iluzia lumii fizice (naturale),
urmată de unirea cu realitatea ultimă, după care, aidoma unei
picături de apă în ocean, individul se pierde în absolut și astfel
încetează să mai existe;
● credința într-o divinitate personală, în care salvarea este privită
ca o eliberare din lumea fizică, destinul sufletului fiind unirea cu
un zeu, în ipostază personală.

2. Budism
Budismul este o religie și o filozofie orientală. Ea își are originea în
India în secolul al VI-lea î.e.n. și s-a răspândit într-o mare parte a
Asiei Centrale și de Sud-Est. Se bazează pe învățăturile lui Gautama
Siddhartha (Buddha Shakyamuni), un gânditor indian care se crede
că ar fi trăit între 560 î.e.n și 480 î.e.n.. De-a lungul timpului,
budismul a suferit numeroase schimbări, în prezent fiind o religie
foarte divizată, fără o limbă sacră comună și fără o dogmă strictă,
clar formulată. Este răspândit în India, Nepal, China, Japonia, Sri
Lanka, Coreea, Mongolia, Myanmar, Thailanda, Vietnam, Laos,
Cambodgia, Indonezia și Malaezia. Cu aproximativ 600 de milioane
de adepți la nivel mondial, budismul este a patra religie a lumii după
creștinism, islam și hinduism.

Fondatorul budismului, Siddhartha Gautama, s-a născut în familia

regală din India în anul 600 î.Cr. După cum se povestește, a trăit în
lux, având puțin contact cu lumea exterioară. Părinții săi au vrut ca el
să fie ferit de influența religiei și protejat de durere și suferință.
Totuși, nu după multă vreme, adăpostul său a fost penetrat, și a avut
viziuni cu un om în vârstă, un bolnav și un cadavru. Cea de-a patra
viziune a fost cu un călugăr ascetic liniștit (unul care respinge luxul
și confortul). Văzând liniștea călugărului, a decis să devină și el ascet.
A abandonat viața de bogăție și de prosperitate, pentru a urmări
iluminarea, prin austeritate. Avea înclinație pentru automortificare
și meditare intensă. A fost lider între colegii săi. În cele din urmă,
eforturile lui au culminat cu un gest final. S-a „răsfățat” cu un bol de
 orez și apoi s-a așezat sub un smochin (numit și copacul bodhi),
pentru a medita până fie va dobândi „iluminarea”, fie va muri în
încercarea sa. În ciuda chinului și a tentațiilor, în dimineața
următoare, dobândise iluminarea. Astfel a ajuns cunoscut ca „cel
luminat”, sau „Buddha”. În lumina noii lui realizări, a început să-i
învețe pe colegii lui călugări, între care dobândise deja o mare
influență. Cinci dintre colegii săi au devenit primii săi ucenici.

Ce descoperise Gautama? Iluminarea se află pe „calea de mijloc”, nu

în răsfăț de lux sau în automortificare. Mai mult, el a descoperit ceea
ce urma să ajungă cunoscut ca „Cele patru adevăruri nobile” – 1) a
trăi înseamnă să suferi (dukkha), 2) suferința este cauzată de dorință
(tanha, sau „atașament”), 3) suferința poate fi eliminată prin
eliminarea tuturor atașamentelor și 4) acest lucru este dobândit
urmând calea nobilă cu opt brațe. „Calea cu opt brațe” constă din a
avea 1) o vedere, 2) o intenție, 3) o vorbire, 4) o acțiune, 5) un trai
(viața de călugăr), 6) un efort (energii corect direcționate), 7) o
înțelegere (meditare) și 8) o concentrare (focalizare) corectă.
Învățăturile lui Buddha au fost strânse în tripitaka, sau „trei coșuri”.

Budismul de astăzi este foarte divers. Este, în mare, divizibil în două

categorii vaste: Theravada (vas mic) și Mahayana (vas mare).
Theravada este forma de călugărie care rezervă cea mai înaltă
iluminare și nirvana pentru călugări, în timp ce budismul Mahayana
extinde acest țel al iluminării și pentru laici, adică pentru cei care nu
sunt călugări. În cadrul acestor categorii pot fi găsite numeroase
ramuri, printre care Tendai, Vajrayana, Nichiren, Shingon, Țara
Pură, Zen și Ryobu. Prin urmare, este important ca cei din afară care
caută să înțeleagă budismul să nu presupună că știu toate detaliile
unei anumite școli budiste, când tot ceea ce au studiat este budismul
clasic, istoric.