Hinduismul și Budismul

Hinduismul și budismul au multe asemănări. De fapt, budismul a apărut din hinduism și

ambii cred în reîncarnare, karma și că o viață de devotament și onoare este o cale spre
mântuire și iluminare. Dar există unele diferențe cheie între cele două religii: budismul
respinge sistemul de castă al hinduismului și elimină ritualurile, preoția și zeii care fac parte
integrantă din credința hindusă.

Hinduismul
Hinduismul este o religie originară din India și cea mai răspândită credință din această țară.
La nivel mondial, există peste un miliard de hinduși în întreaga lume, în special în India, Sri
Lanka, Nepal, Mauritius, Bangladesh, Singapore și Indonezia. Acest lucru face din hinduism
a treia cea mai răspândită și mai importantă religie a lumii, după creștinism și islam. Spre
deosebire de creștinism sau budism, hinduismul nu s-a dezvoltat din învățăturile unui singur
fondator. Mai mult, acesta are tradiții diverse, din cauza istoriei sale îndelungate și a
dezvoltării continue pe parcursul a mai bine de 3000 de ani. Termenul hindus se referea, la
origine, la oamenii care locuiau pe cele două maluri ale râului Ind, dar de prin secolul XIII s-
a referit pur și simplu la cei care locuiau în India. Abia în sec. XVIII a ajuns termenul hindus
să fie legat în mod specific de o religie indiană.

Deși hinduismul este adesea înțeles ca fiind o religie politeistă, presupunându-se că

recunoaște nu mai puțin de 330 de milioane de zei, are de asemenea un „Dumnezeu” care este
suprem – Brahma. Brahma este o entitate despre care se crede că locuiește în fiecare frântură
de realitate și de existență din întregul Univers. Brahma este impersonal și necunoscut și
adesea se crede că există în trei forme separate: Brahma – Creatorul; Vishnu – Păstrătorul;
Shiva – Distrugătorul. Aceste „fațete” a lui Brahma sunt de asemenea cunoscute prin multe
alte încarnări ale fiecăreia.

Exista numeroși zei și zeițe hinduse, cum ar fi: Ganesha, zeul cu cap de elefant și Durga,
femeia războinică. Fiecare zeu are o putere specifică și un rol anume. Ganesha, de exemplu,
este stăpânul începuturilor și înlăturătorul de obstacole. Din acest motiv există în templele
hinduse reprezentări ale lui Ganesha, indiferent cărui zeu îi este dedicat templul. Durga, care
este chemată pentru protecție, este venerată de către femei și în scopul fertilității.
Aceste zeități personale se numesc ishtadeva. A avea un ishtadeva nu înseamnă că un
credincios reneagă alți zei, dar semnifică faptul că aceștia au o relație mai apropriată cu
divitatea respectivă.

Pentru credincioșii hinduși, conceptul de bhakti este important. Bhakti este devotamentul,
onorarea și dragostea pe care cineva o are pentru zeitate. Acțiunile fizice pe care le poate
întreprinde cineva pentru a-și exprima bhakti-ul se pot realiza prin mai multe feluri, cum ar fi
darshan și puja. Darshan reprezintă apariția/vederea unei zeități. Mergând în pelerinaj la un
templu sau un altar pentru a vedea un zeu, credinciosul merge acolo pentru a lua darshan.
Importanța vederii zeității și a reciprocității sale în cadrul venerării este reflectată direct în
creațiile imagisticii hinduse. Reprezentările zeităților au ochii mari, pentru ca aceștia să-l
vadă mai ușor pe credincios și pentru ca acesta să facă contact vizual cu ei. Pe lângă darshan,
venerarea pentru un hindus include și puja (ofranda) ca și formă de onorare. Un credincios

Tudoran Erika
10H
poate face puja prin ungerea unei reprezentări divine cu ghee, lapte sau uleiuri ori simpla
împodobire a unei reprezentări cu ghirlande de flori.

Unele dintre cele mai cunoscute sărbători hinduse sunt:

 Diwali: festivalul luminilor;

 Navaratri: o sărbătoare a fertilității și recoltei;
 Holi: un festival de primăvară;
 Krishna Janmashtami: un omagiu pentru ziua de naștere a lui Krishna;
 Raksha Bandhan: o sărbătoare a legăturii dintre frate și soră;
 Maha Shivaratri: marele festival al Shiva.

Budismul
Budismul este una dintre religiile principale ale lumii în ceea ce privește adepții, distribuirea
geografică și influența socio-culturală. A apărut la mijlocul secolului al VI-lea î.Hr., când
prințul Siddhartha Gautama a decis să renunțe la viața sa luxoasă și să plece în căutarea unei
vieți spirituale. Cu toate că în mare parte este o religie „estică”, budismul devine din ce în ce
mai popular și mai influent în lumea vestică. Este o religie unică printre religiile lumii, deși
are multe în comun cu hinduismul, prin faptul că ambele învață karma (etica cauză-efect),
maya (natura iluzorie a lumii) și samsara (ciclul de reîncarnări). Budiștii cred că țelul cel mai
înalt al vieții este să dobândească „iluminarea”, după cum o percep ei.

Pentru budiști, mântuirea este obținută înțelegând felurile în care sunt lucrurile conform
Dharmei lui Buddha. Odată ce un individ devine luminat, poate mai apoi să atingă nirvana.
Nirvana este descrisă ca și eliminarea suferinței prin evaderea din ciclul continuu al
reîncărnării numit samsara. Abilitatea cuiva de a atinge iluminarea și nirvana depinde de
înțelegerea lui a dharmei. Să ne amintim că scopul final, atât pentru hinduși, cât și pentru
budiști, este să scape din ciclul samsiric al reîncarnării—dar fiecare dintre cele două are o
interpretare diferită față de cum să realizeze acest lucru.

Principiile de bază ale credinței budiste se numesc Cele Patru Adevăruri Nobile și Calea cu
Opt Cărări. Cele patru adevăruri sunt menite să ne șteargă praful din ochi oferit de lumea
seculară și să-i arate practicantului budist că:
 a trăi înseamnă să suferi (dukkha); nu suntem perfecți, precum nu este nici lumea în
care trăim.;
 suferința este cauzată de dorință (tanha, sau „atașament”);
 suferința poate fi eliminată prin eliminarea tuturor atașamentelor;
 sfârșitul suferinței este atins prin căutarea căii de mijloc. Această cale de mijloc, aflată
între cele două extreme ale auto-îngăduinței excesive și a auto-mortificării excesive,
este cea care duce la oprirea ciclului reîncarnării.

„Calea cu opt brațe”/ Calea de mijloc constă din a avea:

 o vedere;
 o intenție;
 o vorbire;
 o acțiune;
 un trai (viața de călugăr);
 un efort (energii corect direcționate);

Tudoran Erika
10H
  o înțelegere (meditare);
 o concentrare corectă.

Învățăturile lui Buddha au fost strânse în tripitaka, sau „trei coșuri”. În spatele acestor
învățături distinctive sunt învățăturile comune și hinduismului, și anume reîncarnarea, karma,
maya și o tendință de a înțelege realitatea ca fiind panteistă în orientarea ei. Budismul oferă
de asemenea o teologie elaborată a zeităților și a ființelor înălțate. Totuși, asemenea
hinduismului, budismul poate fi greu de definit în ceea ce privește felul în care Îl vede pe
Dumnezeu. Unele curente de budism ar putea fi numite în mod legitim ateiste, în timp ce
altele ar putea fi numite panteiste, iar altele teiste, cum este Budismul Țării Pure. Totuși,
budismul clasic tinde să păstreze tăcerea cu privire la realitatea unei ființe supreme și, prin
urmare, este considerat ateist.

Pe timpul lui Buddha, a existat o singură școală a budismului, aceea în care preda Buddha;
totuși, în timp au apărut diferite secte ale budismului. Aceste secte budiste au fost produse de
fisurile din cadrul ordinelor monahice. Astfel de fisuri se văd în diferențele practicilor, nu în
credința în doctrină. Cu alte cuvinte, indiferent de care sectă a budismului vorbim, toți aderă
la doctrina lui Buddha: Cele Patru Adevăruri Nobile și Calea cu Opt Cărări. Două școli
majore ale budismului sunt Theravada și Mahayana.

Theravada se traduce ca și "învățătura bătrânilor", considerată de unii ca fiind mai apropiată

de învățăturile originale ale lui Buddha. Conform budiștilor Theravada, fiecare persoană este
responsabilă pentru propria sa iluminare. Există învățători și modele, iar Buddha este
exemplar prin aceștia, dar fiecare trebuie să ajungă în cele din urmă la iluminare prin propria
sa voință. Astăzi, budismul Theravada este practicat într-o bună parte din Asia de Sud-Est și
Sri Lanka.

Budismul Mahayana a fost o școală care s-a dezvoltat în jurul anului 100 e.n. Mahayana
înseamnă literalmente "marele vehicul". Este un vehicul mare care transportă ființele
conștiente din cercul samsaric înspre iluminare și nirvana.
Unul din principiile de bază ale budismului Mahayana este compasiunea, care este vizualizată
prin apariția de bodhisattavas. Bodhisattavas sunt ființe altruiste iluminate care își întârzie
propria lor parinirvana (nirvana finală) până când fiecare ființă conștientă atinge iluminarea.
Budismul Mahayana este practicat mai ales în Asia de Est și Vietnam.

Therevada și Mahayana se diferențiază prin faptul că Mahayana consideră devenirea în

bodhisattva ca fiind țelul final. De aceea reprezentări ale bodhisattvas apar des în arta
mahayană. O altă diferență fundamentală între cele două școli este felul în care acestea îl
consideră pe Buddha. Mahayana îl consideră ca fiind aproape de natură divină—este
supraomenesc și, ca atare, este venerat în budismul mahayana.
Theravada îl consideră pe Buddha un exemplu, marele învățător.

Tudoran Erika
10H