IGII ORIENTALE A.

HINDUISMUL

rii
ii
Hinduismul, fiind una dintre cele mai importante religii politeiste din Asia, se deosebește de
1
celelalte religii prin faptul că nu are un întemeietor care să le descopere oamenilor calea adevărată, i
cunoașterea divinității sau legile de conduită în această viață. Religia hindusă propune mai multe căi J prin

i Istoricii plasează începutul hinduismului înjurai anului 1500 Î.Hr., când au apărat și primele texte
care oamenii pot să ajungă la adevărul suprem (astfel fiecare om putând primi iluminarea). Shiva — zeu hindus
i considerate de origine divină.
După învățătura pe care o susține și după perioadele istorice în care a apărat și s-a dezvoltat hinduismul, pot fi identificate i
mai multe etape:
J - hinduism vedic (1500 - 450 î.Hr.)',
- hinduism brahmanic (450 î.Hr. — 600 d.Hr.);
i - hinduism medieval (600 - 1000 d.Hr.)',
- hinduism modem (după anul 1000 d.Hr.)',
- hinduismul contemporan.

Hinduismul vedic
1
Punea accent pe importanța vieții din lumea aceasta, acordând atenție deosebită naturii. Specifice acestei perioade, i scrierile
Veda (Știința sacră), de origine divină, conțin multe imnuri închinate unor elemente sau puteri din natură, zeificate, j Rugăciunile,
invocațiile rituale și laudele aveau ca scop îndeplinirea cererilor către zei: viață îndelungată, recolte bogate, 1 sănătate etc. în
unele dintre aceste texte sunt abordate chestiuni legate de originea lumii, a timpului, de structura personalității i umane.
La început, ceremonialul religios era condus de către capul familiei și cuprindea ritualuri de inițiere, ritualuri de i
purificare precum și ofrande zilnice aduse zeilor. Apoi a apărat un cult public, templul aflându-se în centrul preocupărilor i
religioase.

i Hinduismul brahmanic
A luat naștere din credința că jertfele de animale erau necesare a se face în mod repetat, pentru a se menține ordinea în *
Univers și în societate.
i Scrierile de bază ale hinduismului brahmanic - Brahmana (comentarii brahmanice) - descriu rolul și importanța [ sacrificiului
pentru viața religioasă. S-a ajuns la diminuarea credinței în zei, considerați muritori căci viața lor era dependentă j de sacrificiile
aduse de oameni. Astfel, s-au impus preoții (brahmanii), care au ajuns să fie percepuți egali zeilor. Potrivit i textelor considerate
sacre, mântuirea putea fi obținută prin aducerea unei jertfe sau prin achitarea taxei pentru săvârșirea ei.
Ca urmare a abuzurilor apărute în acest context, s-au dezvoltat noi religii - jainismul și budismul. Textele Upanișadelor
1
propun ca alternativă asceza și meditația contemplativă.
i învățătura hindusă are în central său două concepte: karma (faptă) și samsara (reîncarnare). Astfel, sufletul participă la ] un
ciclu existențial continuu - naștere-moarte-renaștere — determinat de faptele bune sau rele pe care le-a săvârșit într-o viață i
anterioară.
Eliberarea din succesiunea reîncarnărilor se face prin efort propriu, prin purificarea vieții și prin exerciții psiho-fizice ]
(yoga). Acestea conduc la scopul ultim al existenței umane, când, în lipsa conștiinței și personalității care dispar, sufletul i ajunge
să se identifice cu Brahman (Ființa supremă), principiul absolut și impersonal, în care se regăsesc toate sufletele J individuale
ajunse la eliberare.
Tehnica yoga presupune însușirea mai multor exerciții fizice și spirituale care urmăresc anumite trepte:
i 1. Infrânările, adică ferirea de ucidere, minciună, furt, avariție și încurajarea abstinenței sexuale.
2. Disciplinele, adică purificarea interioară a organelor, dar și a psihicului, prin cunoașterea de sine, împăcarea.
3. Așezarea corpului în anumite poziții.
i 4. Disciplinarea ritmului respirației.
5. Suprimarea fluxului de gânduri.
1
6. Fixarea atenției într-un singur punct.
i 7. Meditația, concentrarea.
8. Dobândirea cunoașterii adevărate a sinelui, ultima treaptă a tehnicii yoghine, care eliberează pe om de ciclul
i reîncarnărilor, acesta întorcându-se în Absolutul din care a emanat.
i Cei care practică yoga au nevoie de un guru pentru a fi inițiați.
în perioada hinduismului brahmanic, societatea hindusă a cunoscut împărțirea în patru caste, ordonate ierarhic: preoții i
(brahmanii), domnitorii și războinicii (kshatriya), negustorii și agricultorii (vaisvas) și servitorii (sudras). Cei aflați în afara i
sistemului de caste erau numiți paria (pauchamas). Doar prin reincarnare se putea face trecerea de la o castă la alta.

5
6
 RELIGIILE
LUMII
Hinduismul medieval
Doctrina acestei perioade cuprinde reinterpretări ale perioadelor anterioare, unele păstrându-se și astăzi. Gândirea și viața i
religioasă aveau în prim plan trei zei: Brahma, Shiva și Vishnu, care sunt de fapt cele trei ipostaze ale realității ultime, j Brahman,
fiecare cu roluri diferite. Astfel, Brahma este considerat creatorul lumii. Shiva este Marele Distrugător, dar și 1 regeneratorul
vieții, cel care ajută lumea să se purifice prin reîncarnare și să se înalțe spiritual. Considerat protectorul asceților, i el disprețuiește
ierarhia socială, fiind venerat de membrii tuturor castelor. Vishnu este păstrător al ordinii cosmice. } Simbolizând supremația
castei brahmanilor, stabilitatea socială și bunăstarea.

Hinduismul modern
i Interpretând diferit Vedele, unii hinduși săvârșesc ritualuri din perioada vedică, alții, ritualuri sacerdotale sau idolatrizează '
zeități ale hinduismului medieval. Astfel, fiecare adept este fidel unui zeu la care se închină zilnic, dar face apel și la alte j zeități,
atunci când trebuie să depășească anumite obstacole în viață.
i
J Hinduismul contemporan
în lumea contemporană, hinduismul trece printr-un curent reformator, fiind influențat de creștinism și de cultura i
europeană.
Templele simt locașuri închinate anumitor zeități, întrucât se crede că fiecare zeitate locuiește în templul închinat ei. 1
Acesta adăpostește statuia zeului venerat de cei care vin la templu, cu prilejul anumitor sărbători, când devine loc de pelerinaj, i
Acesta are ca scop atragerea bunăvoinței zeului venerat în locașul respectiv, prin aducerea de jertfe.
La râul Gange, considerat sfânt, se desfășoară anumite ritualuri întrucât se crede că izvorăște din picioarele lui Vishnu și 1
se rostogolește peste capul și părul zeului Shiva, care locuiesc în ceruri. Hindușii intră în apa Gangelui pentru a se purifica de i
păcate. Ofrandele se aduc adesea vacilor, considerat animale sacre și mame ale naturii, existând credința că fiecare parte a
[ corpului acestui animal este locuită de o anumită zeitate.
i Din casta brahmanilor fac parte astăzi profesorii universitari, ziariștii, oamenii politici. Kshatria cuprinde prinții și ! militarii. A
treia castă, vaisyas, cuprinde pe agricultori, meșteșugari și negustori, a căror responsabilitate este de a face ca țara j să prospere.
Din ultima castă, sudras, fac parte meșteșugarii, croitorii, pescarii. Categoria paria cuprinde măturătorii de străzi, i care nu au nici
un fel de drepturi.

i Concluzie
Hinduismul nu este o religie unitară, ci un complex de curente religioase, acumulate pe parcursul a cinci milenii de viață j
religioasă. Mai mult, hinduismul nici nu este o religie în înțelesul propriu al cuvântului, ci mai degrabă un sistem i socio-religios,
un mod de viață.

Aplicații
[■] Caracterizează principalele etape ale hinduismului.

ffl Comentează afirmația: Hinduismul este ceea ce fac hindușii. încearcă apoi să înlocuiești cuvintele hinduism și hindus cu
creștinism și creștin. Crezi că ar mai fi valabilă afirmația? Argumentează.

[■] Comentează textele și găsește învățături similare în învățătura creștină. Cum se explică unele similitudini?
Cz>ie a făcut binele, renaște ca ființă bună; cine a făcut răul, ca ființă rea. El devine bun prin fapta bună și rău prin
fapta rea. De aceea se spune: „ Omul e alcătuit în lumea aceasta în întregime din dorință: iar după cum îi este dorința, așa este
și hotărârea lui: și după cum îi este hotărârea, așa săvârșește el fapta; și după cum își săvârșește fapta, așa îi este destinul. ”
(Brihadăranyaka Upanișad)
Chiar și dușmanilor care ne vizitează ca oaspeți trebuie să li se dea ospitalitatea cuvenită; copacul adăpostește cu
frunzele sale pe acela care-l taie, (din Mahabharata)
A nu face rău nimănui în gând, prin vorbă sau prin faptă, a da la alții și a fi blând cu toți: aceasta este datoria continuă a
celor buni. Cei cu suflet mare se bucură când fac bine, fără a se gândi la propriul interes; când fac un serviciu altora, ei nu se
așteaptă în schimb la favoruri, (din Mahabharata)

NOTITE 9 ----------------------------------------------------------

5
7