Istoria Bisericeasca

Universala

Prof. Dr. Tudorie
Curs 1

09.10.2013

- prezenta nu este obligatorie (nu se face deloc)

- examen oral - bilet
- pentru a intra in examen trebuie sa implinim toate cerintele de la seminar
- examen 20 ianuarie ora 9

- sec. 11-21, spatiul rasaritean - tematica semestrului 1

- istoria relatiilor dintre partiarhia din C-pol si papalitate (sec. 11-15) - tema
mai mare, o sa ocupe mai multe cursuri
- dupa 1054 primii care au cerut reintregirea Bisericii sunt occidentalii (nu
cum am fost noi obisnuiti sa credem);
- secol cu secol, de la nasterea Mantuitorului pana in secolul 15, mesajul
doctrinar transmis de Biserica a inceput sa fie din ce in ce mai slab
(culmineaza cu momentul Ferrara-Florenza 1438-1439);
- 1453 - caderea Constantinopolului - subiect analizat din mai multe puncte
de vedere (militara-strategica, modificarea pozitiei ortodocsilor din imperiul
bizantin)
- reforma protestanta - tema care tine de occident, ne influenteaza pe noi si
istoria Bisericii noastre.
- noul sistem in care se discuta teologia in special in sistemul propus de
bisericile protestante - pana in sec 16 nu gasim tipul de manual;stabilea in
capitole foarte mici punctele de vedere asupra sistemului doctrinar (punct de
plecare in crearea lumii si un punct terminal in eshatologie - totul intr-o
brosura de 50-60 pagini);
- cele 5 marturisiri de credinta clasice din sec. 17
- raportul pe care il are Biserica Ortodoxa in prezent cu celelalte Biserici si in
interiorul ei (sec. 20-21)

16.10.2013
curs 2

- etapele principale ce tin de relatiile dintre Roma si Constantinopol din sec.

11-15
- punct de pornire: situatia din sec 9 si sec 11 (cele 2 dispute)

- schisma din 1054 - in primele secole de dupa schisma, ea nu a fost

perceputa si inteleasa cum este azi. Nu a fost un eveniment care sa fie
interpretat in transa. Peste divergentele doctrinare, a aparut un resentiment
foarte viu din partea greaca, iar dupa momentul din 1054, dialogul cu privire
la unitatea bisericii se va desfasura din ce in ce mai tacticizat (pana la
momentul respectiv sec. 5-12, toate problemele similare in care s-a ajuns
pana la pragul aruncarii unei anateme, in aceasta perioada nu s-a pus
vreodata problema sa se intruneasca un sinod sa discute despre aceasta).

-- factori externi: presiuni exercitate asupra bisericii occidentale si a imperiului

bizantin incepand cu un alt moment;
-- perioada sec. 11-15 nu poate fi punctata printr-un singur moment
eveniment care a dus la despartirea bisericii;

-- schisma din 1054, perceperea ei imediata - perceptia nu a fost una

catastrofica, exista o divergenta de opinie (mai putin importanta decat cea din
sec 9 cand s-a discutat un punct de doctrina; in secolul 11 cearta a pornit de
azima - ce fel de aluat se foloseste la facerea Painii care urma sa se
transforme in Trupul Domnului);
-- lucrurile vor fi interpretate in contextul in care acestea s-au desfasurat,
istoria rasaritului ortodox si a occidentului latin in urmatorul secol si jumatate,
nu au mai existat oameni cu mai multa disponibilitate spre a acoperi aceasta
problema, pentru ca erau situatii care presau foarte mult (in occident:
problema majora pe care papalitatea a inceput sa o aiba o data cu ridicarea
pretentiilor imperiale occidentale - de la incoronarea lui Carol cel Mare in sec.
8 si pana in sec 11 - papii erau liderii spirituali si politici ai occidentului; dupa
mij sec 11 au inceput sa apara primele fisuri in viziunea aceasta papala ce
privea supremitatea spirituala si politica a papei! - imparatii nu mai erau atat
de disponibili fata de papa - in probleme de genul: cine sa fie numit episcop
intr-o anumita parte a imperiului etc.)
-- sec 11-12, existenta pe tronul bizantului a unei dinastii foarte importanta,
expansionista

-- corespondenta personala dintre un papa (Adrian al 4-lea) si un arhiepiscop

din Ohrida (Vasile): 1154-1155

1. dialogul era de ordin dogmatic (chiar daca un papa se adresa unui

patriarh, nu unui episcop sau arhiepiscop). Adresantul scrisorii papale a
fost ales cu multa atentie
-- la 100 de ani dupa schisma exista constiinta deja a unei separari (mai mult
indepartari) intre cele 2 parti cauzate de trecerea timpului peste un eveniment
nerezolvat. Toti gandeau la mij. sec. 12 ca totul este rezolvat, ca se poate
rezolva problema dintre Humbert si Celularie.
-- problema discutata nu era schisma din 1054 ci la principalele divergente
dintre cele 2 parti
-- pozitia celor 2 oameni legata de o eventuala unificare a Bisericii: Adrian era
defavorabil unei unitati a bisericii (le limita influenta - influenta lor
raspandindu-se in toata Italia; Adrian cauta sa pastreze si sa protejeze
drepturile papale in raport cu imperiul - probleme cu incoronarea imperiala
care spunea foarte multe despre cele 2 puteri); Arhiepiscopul bizantin Vasile
se simte foarte liber sa raspunda pentru ca nu avea nicio presiune asupra sa
ci numai constiinta sa.

-- exista constiinta acestei indepartari, manifestate dupa 100 de ani, Adrian al

4lea pare ca nu vrea sa renunte la cel putin o idee, cu care papalitate a luptat
pe tot parcursul mileniului 1 - intaietatea papalitatii, recunoasterea ei ca lider
in Biserica, putere superioara de decizie in Biserica!!!
-- desi biserica de la Roma trebuia sa-si rezolve criza din mijlocul ei, papa
Adrian nu a vrut sa renunte la principiul de intaietate

Text:
-- 2 scrisori, 1 de la Adrian 4, 1 raspuns de la Vasile

-- scrisoare papei catre arhiepiscopul Vasile: diavolul a cauzat ruperea dintre

biserici; biserica este una singura, era arca sfintirii in care trebuie sa se
ascunda orice pacatos(?); Sfintii Parinti au poruncit ca biserica romana sa
aiba intaietate peste toate bisericile, Sf. Parinti au poruncit ca oricine sa se
supuna poruncii ei (bisericii romane);
-- exista atitudinea suprioara (va intoarceti la noi) - indica indirect cine a facut
greseala (chiar daca spune diavolul - au fost neatenti, indusi in eroare de
diavol si pot rezolva aceasta problema reintorcandu-se la adevar, la biserica
romana) - biserica din bizant o aseamana cu oile pierdute;

-- scrisoarea arhiepiscopului catre papa: "fiii care TI SE PARE ca s-au

instrainat de tine"; jocul pe care Vasile il face - sugereaza faptul ca exista o

oarecare comuniune, exista posibilitatea in care el ii aude glasul dar nu se

considera instrainat. Face aluzie si la filioque (problema oarecum ingropata
din sec. 9, era privita cu interes insa de partea bizantina - a lasat urme
adanci, iar cu primul prilej, se va discuta in sinod).

-- in sec 12 se discuta despre necesitatea refacerii unitatii, nu se puncteaza

cine a gresit, ci se incearca unitatea pentru reevaluarea a celor 2 probleme:
azima si indepartearea de la invataturile Sinoadelor (pt bizantini) si marirea
sferei de influenta (pt roma);
-- nu s-a cazut de acord asupra formulei asupra careia sa se faca unitatea;
arhiepiscopul dovedeste o libertate in exprimare, pe cand papa simtea
presiunea vietii :))

-- relatiile vor evolua negativ dupa cucerirea orasului Constantinopol in 1204

-- caderea Constantinopolului nu poate fi instrainata de ideea ca doamna
cruciada a fost sustinuta de biserica romana;
-- pana in 1261, Constantinopolul a fost in mainile latinilor
-- dupa 1204, chiar daca s-ar fi purtat acesta dialog de pe pozitii egale (latinii
nu ar fi cerut intaietatea papala), bizantinii nu ar mai fi fost deschisi sa
vorbeasca despre unitatea bisericii dupa acest cataclism dintre anii
1204-1261!

-- o prima incercare in ceea ce priveste unitatea Bisericii: Unirea de la Lyon

din 1274 6 iulie --

-- contextul este unul post-revenirii bizantinilor in Constantinopol; revenirea in

sine nu a adus C-polul la situatia de dinaintea 1204 pentru ca nu mai aveau
aparatul administrativ - nu au putut restaura puterea bizantina in oras;
revenirea nu a fost posibila decat prin apropierea unei alte puteri maritime genovezii (nu venetienii ca inainte);
-- cei care au fost dati la o parte, au inceput sa creeze o serie de evenimente
pentru a recuceri din nou orasul - un posibil razboi intre occident si orient
(Mihail 8 Paleologul - a avut o misiune extrem de importanta din punct de
vedere diplomatic - nu avea forta maritima, a trebuit sa opreasca actiunile
latinilor - a trebuit sa faca un joc politic cu papa pentru ca era singurul care
putea sa spuna catre occident sa mearga sa recucereasca orasul pe care lau stapanit peste 50 de ani si in care acum traiau schismaticii (bizantinii) sau
sa mergem mai bine sa eliberam Ierusalimul caci in Bizant traiesc fratii nostrii
- puterea influenta a papei);

-- Mihail 8 a fost intr-o permanenta legatura cu biserica si societatea

bizantina, nu putea sa propuna ceva care sa nu fie acceptat de tot
Constantinopolul. Dupa 1266, el si-a dat seama ca resentimentul este mult
prea pronuntat, ca la Constantinopol nu se va accepta niciodata (chiar si
formal) unirea cu biserica din Roma - toate problemele din trecut erau pe
pozitia a 2a in raport cu cataclismul dintre 1204-1261 - pierderea averilor etc.,
faceau ca raportul dintre unitate sa fie schimbat - mai intai politic si dupa
doctrinar; putea sa propuna acceptarea unirii Bisericii ca un eventual
eveniment posibil
-- Ce cereau papii? - pe langa cele 2 chestiuni, incep sa apara si corectarile
in sensul latin la dogmele si la problemele aparute, ii impun lui Mihail 8
adaosul filioque, acceptarea azimei etc.
-- fiecare papa in parte (pana la Grigore 8) vroia sa ii ramana numele in
istorie - fiecare trebuia sa dea ceva.
-- ceea ce s-a semnat la Lyon este o marturisire de credinta scrisa cu
cerneala rosie, ce contine mai multe erori de dogma, are enuntate cele 7
taine si o viziune aproape latina in ceea ce priveste Euharistia; marturisirea
nu face cinste dpdv ortodox imparatului bizantin; Mihail 8 a incercat sa obtina
recunoasterea sa, numai la acceptarea primatului papal si a apelului acestuia
la papa.

-- la Lyon, sinodul nu a avut parte de o adevarata dezbatere - nu a fost o

delegatie latina si una bizantina care sa discute termenii acestui acord
bisericesc - au fost trimisi 5 oameni bizantini, 3 au ajuns (1 laic secretar, 2
clerici - oameni care reprezentau pozitia imparatului, nu pozitia Bisericii
bizantine)
-- acord de unire venit exclusiv pe plan politic - oamenii au fost constransi sa
semneze acordul;

-- orice discutie dupa 1204 si 1261 nu se mai desfasoara prin corespondenta,

resentimentul politic dupa 1204 impune o semnatura oficiala, un act oficial
-- relatia dintre dezbaterea de la Lyon 1274(nicio discutie, obligatie politica
pentru semnarea unirii) si unirea de la Ferrara-Florenta (1 an si jumatate de
discutii);
-- unirea din 1274 a avut consecinte niste fracturi sociale, aceasta unire nu a
insemnat nimic altceva decat dorinta imparatului - temperarea problemelor
latine; sa incheie presiunea exercitata de catre biserica romana
-- latini nu au obtinut ce au vrut dupa unirea din 1274, ei au presat constant
dupa aceasta unire pentru o reala proclamare a unrii, acest lucru nu se facea
in Franta ci ar fi trebuit la Constantinopol;

-- Mihail 8 este singurul imparat care nu a murit pe campul de lupta si nu a

avut onoruri oficiale la inmormantarea sa, pana la urma a fost excomunicat
de intreaga Biserica (si latini si bizantini);

23.10.2013
curs 3

2 etape din secolele 14 si 15
AMBASADA BIZANTINA LA CURTEA PAPALA1337-1339 (tratative)

FERRARA - FLORENZA 1438-1439

-- formele preliminare ale viitorului imperiu otoman - exercita o noua presiune

care va duce la cele 2 etape din secolele 14-15;
-- dupa caderea Constantinopolului din 1204, bizantinii s-au refugiat in 3 mari
centre: Grecia continentala, Niceea, S Marii Negre;
-- in 1352 (cu aproape 100 de ani inaintea caderii C-polului) imperiul otoman
deja si-a pus piciorul in Europa;
-- a aparut o orientare politica gresita, care va deveni un dezastru pentru
imperiul Bizantin;
-- in aceasta perioada (sec 14-15), avem probleme interne in biserica latina,
fiind succedate de 2 perioade (captivitatea babilonica a papilor la Avignon si
marea schisma papala 1307-1417) - captivitatea babilonica a insemnat o
captivitate a papilor din partea cardinalilor francezi pentru o perioada de 70
de ani, pana in 1377; imediat s-a intrat in marea schisma papala (pentru ca
cei de la Avignion isi alegeau propriul candidat care acorda privilegii zonei
franceze iar cei latini isi alegeau latini);

-- sinoade conciliariste - propuneau o formula cunoscuta pentru spatiul

ortodox - orice hotarare importanta in Biserica sa nu cada pe umerii unui
singur om (papa) ci sa fie discutata intr-un sinod!
-- in cele din urma papa a reusit sa isi rezolve si sa calmeze lucrurile in partea
spirituala - si-a pastrat pana in secolul 19 aceste privilegii; in sec. 19 s-a
promulgat infaibilitatea papala;

-- relatia in imperiu bizantin dintre biserica si stat era una foarte stransa, abea
in aceasta perioada cand a inceput sa se discute despre problematici
teologice care ies de sub competenta imperiului, acum incep sa apara crizele
serioase intre cei 2 parteneri (biserica si stat);

-- prima jumatate a sec. 14 avem un dialog despre posibilitatea unirii Bisericii;

-- discursul a inceput din partea bizantina catre cea latina (nu ca papa Adrian
4 care incepe el discutia despre unirea Bisericii) - bizantinii trimit o ambasada
formata din Stefanos Dandoro si Varlaam de Calabria (bunicul lui Dandoro a
fost conducatorul venetienilor care si-au dat corabiile ajutor cavalerilor
francezi ca sa poata ajunge in Constantinopol) (Varlaam de Calabria vorbea
latina si greaca fluent, la acel moment a fost perceput ca omul care poate sa
exprime interesele imperiale bizantine in fata curtilor princiale si papale din
occident)
-- acestia 2 au fost alesi ca fiind considerati de bizantini in masura sa
proiecteze o imagine corecta dar ei amandoi erau de o origine care lasa
posibilitatea unei tradari (amandoi latini);
-- Varlaam era perfect ortodox (inaintea de discutiile sale cu Sf. Grigorie
Palama) dupa care se va refugia in occident; era profesor la universitatea din
Constantinopol;
-- Papa putea inca sa dicteze favorabil sau nefavorabil la un proiect de
seama unei cruciade;

-- acestia 2 au fost trimisi, impreuna cu mesajul imperiului si al Bisericii, la

Avignion. Nu au plecat cu vreun amendament scris, cu o scrisoare, care s-ar
fi putut pastra pana astazi.
-- a existat un amendament prin care acestia 2 ar fi trebuit sa se intoarca cu o
solutie - 1. ajutor militar pentru recucerirea si reimproprietarirea partii din asia
mica; 2. unirea religioasa - trebuia sa se desfasoare sub noi conditii - trebuiau
sa tina cont de esecul de la 1274;
-- niciunul dintre cei 2 ambasadori nu putea sa vina la Papa si sa ii promita
aceleasi lucruri ca la 1274; ultimul as pe care il puteau scoate in sensul
teologic - Sinodul Ecumenic! - in care, dupa modelul primului Sinod, sa se
discute probleme dogmatice si sa se ajunga la o rezolvare si o unire a
Bisericii - acesta este proiectul pe care il propunea ambasada bizantina la
curtea papala

-- raspunsul papei: pare ca nu a auzit nimic din aceasta propunere (pozitia

foarte radicala a papei fata de celelalte secole) - raspunde ca invatatura
despre purcederea Duhului Sfant din Fiul este perfect ortodoxa si oricine vrea
sa se uneasca cu Biserica latina trebuie s-o accepte (trebuiau sa accepte
Filioque); biserica latina detine adevarul iar ceilalati trebuie sa accepte si sa
se asocieze; unirea religioasa, conforma schemei romane, ar fi trebuit sa se
faca printr-un tip de catehizare, toate patriarhiile orientale trebuiau sa extraga
10-15 teologi de marca; ei trebuiau sa fie trimisi la papa si care sa fie invatati

in "dogma adevarului", iar acestia sa se intoarca acasa si sa fie ei insisi

luminatori pentru ceilalti;
-- Varlaam a venit cu o contrapartida si a inceput sa explice care sunt
posibilitatile pe care le-ar putea avea un astfel de comportament; explica
faptul ca daca unii teologi de marca ar putea sa accepte filioque (vorbea de o
unire care nu era fundamentata pe o dogmatica comuna) si sa gasesca o
formula de a se ajunge la unire, POPORUL nu va accepta acest lucru
niciodata;
-- realitatea unirii nu se poate face printr-o semnatura sau catehizare a 20 de
oameni, ci doar de Sinodul ECUMENIC;
-- tot mesajul lui Varlaam s-a terminat abrupt, pentru ca papa a spus ca va
respecta conditiile lui sau nimic (papa Benedict 12)

-- bizantinii propun o schema perfect acceptabila (a discursului religios)

pentru a se discuta despre diferente si de a se ajunge la o rezolvare in timp
ce papa refuza cu atotsuficienta si foarte solemn;
-- situatia a condus la agresivitatea raspunsului lui Benedict 12 (spunea ca
daca ii vor ajuta sa se elibereze de presiunea otomana, bizantinii se vor intarii
si nu vor mai vrea niciodata sa tina un Sinod Ecumenic - bizantinii erau mai
interesati de ajutorul militar decat de unirea bisericii)
-- orice papa isi dorea sa reinventeze ideea de cruciada;

II 1438-1439

-- de la acest nou esec, vom intalni un moment extrem de prielnic (inainte de

caderea C-polului) in care cele 2 biserici stau fata in fata prin delegatii lor si
isi propun macar sa discute - acest moment este cunoscut drept sinodul
unionist de la Ferrara-Florenza;
-- conditiile pentru papalitate erau destul de dificile la nivel intern dar presiuni
externe nu existau; pentru bizantini situatia era din ce in ce mai rea, fiind sub
presiunea permanenta a imperiului otoman, care la sfarsitul sec 14, in 40 de
ani, au reusit sa supuna toate popoarele balcanice (de la S de Dunare);
-- discursul bizantinilor s-a schimbat din cel de a curma presiunea otomana
sau datul afara a impriului otoman din asia mica sau europa intr-un discurs
legat de supravietuire;
-- acest discurs caracterizeaza puterea imperiala bizantina; Biserica bizantina
nu putea sa fie de acord cu acceptarea oricaror impuneri din partea latina
pentru a face unirea - lucru care s-a intamplat in prima parte a sinodului - au
discutat despre diferentele dogmatice;
-- au fost delegati din Rusia, din biserica Bizantina (majoritatea de origine
greaca); reprezentarea delegatiei bizantine este una larga si decizia de la

Ferrara-Florenza ar fi putut fi impusa in teritoriu (daca ar fi fost una favorabila)

- mai putin in Serbia (conflict intre sarbi si bizantini);
-- gasim oameni seriosi care puteau sa ofere un raspuns teologic cu
rezonanta (Maru al Efesului care din punctul de vedere al tariei raspunsului
bizantin a fost purtatorul de cuvant; Ienadie Ghenadius scolasticul; Silvestru
Siropolus);
-- in delegatia papala gasim cateva nume importante (Iuliu Cezarini, Toma
Dachino etc.)
-- pentru prima oara gasim cei 2 lideri ai institutiilor fundamentale din
societate - Imparatul Ioan Paleologul 8 si patriarhul Iosif 2

-- mai intai s-au identificat punctele florentine (si azi sunt concepute ca fiind
cele mai importane diferente intre cele 2 biserici): purgatoriu, filioque, azima
si primat papal!!!!!!!
-- s-au lungit cu discutiile despre purgatoriu 6 luni (a fost cel mai neimportant
subiect dintre cele 4);
-- ordinea fireasca ar fi trebuit sa fie primatul papal si filioque (cele mai
importante diferente) -- 6 luni au discutat pentru nimic;

-- se discuta apoi despre Filioque - raspunsurile bizantine sunt oferite in mare

parte de Sf. Marcu al Efesului, reuseste sa contraargumenteze eficient
problematica aceasta; din pacate insa era o istorie in spate, care devenise
oficiala de mai bine de 4 secole (1014 - cand s-a oficialziat dogma filioque in
Biserica latina), istorie care nu putea fi usor de sters. Au incercat sa
interpreteze si pe unii din sfintii parinti greci, care ziceau ca se exprimau in
favoarea filioque fara sa fi folosit vreodata termenul;
-- de aici s-a inceput intr-adevar o dezbatere, insa nu putea sa duca usor la
solutionarea crizei; imparatul Ioan 8 a spus ca are nevoie de aceasta unire,
vazand ca au trecut 6 luni in discutiile despre purgatoriu si 4 despre filioque;
-- in delegatia bizantina s-a creat o ruptura, multi nu au putut sa accepte o
unire pe care o intelegeau ca pe o infrangere, in interiorul delegatiei, unii au
inceput sa dezerteze, in ciuda discursului impaciuitor al patriarhului Iosif 2;

-- despre azima s-a ajuns la aceeasi solutie de compromis ca si la purgatoriu

- si unii si altii sunt lasati sa savarseasca asa cum s-a obisnuit la fiecare
(practic nicio solutie);
-- primatul papal -- a fost expediata intr-un mod in care se subliniaza dreptul
pe care il are papa asupra intregii biserici, dar pe de alta parte se decide ca si
patriarhul are un drept similar in spatiul sau de infulenta (nicio solutie, doar ca
papa avea influenta mai mare);
-- decizii luate sub presiunea nevoii unei uniri

-- 6 iulie 1439 -- a fost promulgata unirea religioasa dintre cele 2 parti, cu

semnatura imparatului, lipsind semnatura patriarhului si a altor cativa oameni
impotanti din bizant;
-- ajutorul militar promis pentru a se ajunge la aceasta unire nu a venit pana
in 1453 la caderea Constantinopolului;

-- apar 2 factiuni in societatea bizantina: una care intelegea pozitia deficitara

in imperiu si una ultra-ortodoxa;
-- 1443 apare prima dizidenta majora, patriarhii Alexandriei, Ierusalimului si
Antiohiei s-au intrunit si au decis ca nu accepta unirea de la Florenza;
-- cu 6 luni inainte de caderea C-polului s-a intamplat ultima incercare de
unificare, in decembrie 1452

-- unirea, impreuna cu toate etapele parcurse pana in secolul 15, subliniaza

faptul ca nici dialogul, daca nu e purtat in mod liber, nu poate duce la
rezolvarea unei crize (bizantinii fiind sub presiunea unei puteri de alta religie);

ultimele 2 etape din secolul 15, din perspectiva rasaritului:

-- revigorarea spirituala din perioada isihasmului si a Sf. Grigorie Palama
-- caderea Constantinopolului

20.11.2013
Curs 4


Spiritualitatea bizantina intre secolele 5 - 14

Sf. Grigorie Palama - despre rugaciune si finalitatea ei


-- despre cum si unde trebuie sa ne duca rugaciunea
-- Sf. Grigorie Palama aduce nou partea teoretica a lucrurilor (nu cum facem
rugaciunea, pe care o stabilisera deja Parintii; de la Evagrie si pana la
Nichifor mai multi autori s-au chinuit sa gaseasca o metoda pentru care
aceasta coborare a mintii in inima sa fie independenta de niste miscari ale
corpului - in relatie cu inspiratia si respiratia);
-- Sf. Simeon Noul Teolog a fost interesat de o anumita pozitie prin care trupul
isi suspenda functiile sale vitale si astfel se poate suspenda in rugaciuena pe
care inima si mintea incearca sa o capaciteze la maxim - o anumita pozitie a
corpului in care barbia trebuie sa fie spre stern, ochii spre centrul trupului
(buric) - vine o anumita stare de depasire a conditiei umane, o ridicare peste
situatia materiala in care ne gasim.
-- aceasta e interpretarea metodica.

-- metoda teoretica o aduce Sf. Grigorie Palama: cum este rugaciunea inimii
posibila?
-- foarte multi vorbeau despre indumnezeire si despre metodele care aduc
stari mai inalte dar foarte putini reuseau sa si explice cum este posibil acest
lucru si sa nu cumva sa greseasca si sa vorbeasca despre intalnirea omului
cu un dumnezeu care in mod fiintial este transcendent;
-- acest lucru a infierbantat lucrurile in special in sec 14 - in perioada Sf.
Grigorie Palama;
-- in sec 14, intalnirea intre teologia latina si cea bizantina incepe sa ridice si
astfel de probleme - un inceput de fixare a invataturilor de credinta ddin
partea latina lui Toma DaVino; de la el s-a transmis si intr-o zona in care
ratiunea nu patrunsese atat de abrupt si tipul acesta de intrebare: pana
unde? cum? cat putem sa-L cuprindem pe Dumnezeu - aceste intrebari pana
in sec 14 nu se intalnesc in spatiul bizantin ci doar in spatiul latin;

-- multi dintre adversarii SF. Palama vor sfarsi catolicizati;

-- crevasa sociala, bazata pe o incapacitate de a intelege un punct de vedere
specific rasaritean in comparatie cu cel occidental (care se bazeaza pe
ratiune si nu pe sentiment) a avut rasunet si la nivelul mai inalt - vom vedea in
prima jumatate a sec. 15 si o serie de lupte interne pentru conducerea
imperiului (Andronic II va avea o disputa cu nepotul lui Andronic III timp de 15
ani, situatia dupa 1341 intre Ioan 5 Paleologul si Ioan 6 Cantacuzino);
-- si la nivel social e aceeasi problema care va aparea si la nivel teologic;

-- cei 2 mari actori din prima faza a disputei isihaste sunt:

-- un celebru om, Sf. Grigorie Palama, nascut la sf secolului 13, format d.p.d.v
stiintific (educatie clasica) la C-pol si format spiritual la Muntele Athos. Aici s-a
intalnit cu metoda de rugaciune inspiratie-expiratie si sa inceapa a
problematiza pentru prima oara si a cauta un raspuns cu privire la cat de mult
putem noi sa-L cunoastem pe Dumnezeu.
-- concepte: al luminii Taborice, care intr-o masura este materiala in alta
masura imateriala - nuante absolut obligatorii; el dezvolta celebra teorie care
a devenit dogma a energiilor necreate - energiile divine lucratoare in lume
sunt valabile in ambele parti ale crestinismului, problema intre creat si necreat
face posibila conexiunea omului cu Dumnezeu sau nu. Creat = creeaza
bariera intre ceea ce este necreat si apartine lui Dumnezeu si creat care
apartine omului.
-- de aici se dezvolta o intreaga teorie (anii 30 sec 14) cu privire la lumina
Taborica, cum se ajunge la aceasta pe baza marturiilor monahilor de pe
Muntele Athos care ajungeau la aceasta stare, ce reprezinta ea etc.
-- de aici incepe, de la experierea din perioada atonita, incepe sa se
teoretizeze ceea ce nu reusisera sa faca predecesorii sai - ceilalati ramasera

doar la metoda, el vrea sa explica cum este aceasta raportata la om si la

Dumnezeu.

-- vom gasi in primele variante in care el cauta raspunsuri la aceasta

problema, un limbaj care nu este perfect, in sensul in care el invoca in
aceasta chiestiune de o divinitate superioara si una inferioara, acesti 2
termeni duc imediat cu gandul la diteism - problema pe care o camufleaza
gresit este doar nuanta pe care nu a putut s-o exprime corect la inceput
(creat si necreat);
-- fiinta divina superioara = lucrurile necreate, fiinta inferioara = lucrurile
create.

-- Varlaam - un italo-grec, originar din italia de sud, bilingv, extrem de bine

pregatit, ajuns la universitatea din C-pol. Punctul de plecare prin care el
ajunge sa ia in discutie metoda rugaciunii si scrierile Sf. Palama, momentul ii
este dat tocmai de pozitia sa pe care o avea la universitate - relatia intre
contemporaneitate si filosofia greaca (se ocupa de acest subiect);
-- era destul de radical in aceasta chestiune, aparand punctul de vedere
ortodox, mergand pe totala transcendeta a lui Dumnezeu si imposibilitatea
noastra de a cunoaste relatiile intertrinitare.
-- Varlaam este plasat la catedra universitatii, influentat fiind de tipul acesta
de rationalitate excesiva, nu a avut capacitatea sa faca balansul intre
transcendenta si imanenta a lui Dumnezeu - el opteaza exclusiv pentru
transcendenta.

-- vorbeste despre posibilitatea atonitilor de a-L cunoaste pe Dumnezeu intr-o

notita a uneia dintre lucrarile sale; vorbeste despre metoda rugaciunii si o ia
in deradere si de aici incepe intregul conflict cu Palama.
-- ii asociaza pe atoniti cu mesalienii din Asia Mica (Epifanie de Salamina) - o
mica secta ce punea accentul in mod exclusiv pe rugaciune;
-- el ia cuvintele lui Palama despre divinitate superioara si inferioara fara sa
perceapa cele 2 atribute ale lui Dumnezeu (fara transcendenta si imanenta) imediat l-a stampilat cu un calificativ ce il apropia de domeniul ereziei pe
Palama - vorbea de diteism. De aici a putut sa se prezinte ca omul ce are
adevarul.

-- 1341 sinod la Constantinopol, dupa explicatia cuvenite din partea lui

Palama, lucrurile s-au rezolvat in sensul ortodox;
-- invatatura lui Palama este considerata in regula iar Varlaam este
condamnat - de aici incepe partea a doua a vietii lui Varlaam - dupa 1341
trece la apuseni si devine episcop de Ceracia - primul profesor bizantin care
a predat limba greaca in spatiul occidental;

-- Varlaam a avut o serie de discipoli Grigorie Achindin si Nichifor Gregoras

care i-au continuat ideile
-- cei 2, pe rand, au facut in asa fel incat asupra acestei teoretizari a
posibiltiatii indumnezeirii omului sa fie din nou discutata intr-un sinod in 1345,
cand totul s-a schimbat la 180 de grade, ceea ce a fost considerat corect in
1341 a fost considerat incorect in 1345, fara sa se mai aduca in discutie
condamnarea lui Varlaam
-- Palama si invatatura lui au fost trecuti ca avand accente neconforme cu
adevarul ortodox, singura explicatie pentru aceasta schimbare brutala de
atitudine a Bisericii (era acelasi patriarh) este contextul politic in care se
desfasoara acesta actiune - regenta lui Paleologul si eventualul uzurpator
Cantacuzino;
-- Cantacuzino mergea cu Palama; asa se face ca in 1345 situatia s-a
inversat radical - nu a insemnat o exacerbare a elementului latin in C-pol;
-- aceasta chestiune indica ca a fost o miza politica aici;

-- dupa 1345, in 1347 - momentul in care Cantacuzino devine imparat,

lucrurile revin la normal, Palama este numit arhiepiscop de Tesalonic; devine
autorul recunoscut al energiilor divine necreate;
-- 1351 cand Biserica oficiala a transformat si a recunoscut ca dogma teoria
prezentata de Palama - este finalul al cresterii si al dezvoltarii teologiei pe
parcursul sinoadelor ecumenice si ajungand in sec 14 cu o noua treapta pe
care a fost urcata aceasta teologie a lui Palama

-- Palama a avut o viata complicata ulterior, nu a ajuns sa isi preia sarcinile in

Tesalonic, a suferit si un prizonierat, fapt ce l-a determinat sa scrie un dialog
specific bizantin in raport cu islamicii
-- anul mortii sale este discutabil, unii spun 1357 altii 13 noiembrie 1359;
-- introducerea in 1369 (5 aprilie - ucenicul sau patriarhul Fotie al
Tesalonicului convoaca un sinoc impotriva lui Prohor Kydone) deja a fost
acceptat in calendar ca sfant iar la Vatoped exista o reprezentare murala care
dateaza din 1370 cu chipul Sf. Palama.

-- cum a fost posibil ca in sec 14 sa erupa aceasta problematica a coborarii

mintii in inima si a rationalizarii relatiei dintre om si Dumnezeu:
-- totul a avut ca punct de plecare teologia de tip scolastic extrem de
rationala, inceputa inca din sec 13 in occidentul latin. Acest moment a marcat
fara sa fie existat o linie directa cu Bizantul, a marcat si teologia bizantina,
pentru ca tipul acesta de intrebare, pe filiera rationala - cum poate omul sa se
mantuiasca, cum poate sa se apropie de Dumnezeu, cat de mult se poate
apropia de Dumnezeu, exista alternative la euharistie etc - s-a transformat

radical de la a discuta despre metoda, intr-o chestiune ce tinea foarte multe

de explicarea termninologica a raporturilor dintre umanitate si divinitate.
-- apar primele inexactitati in cuvantul lui Palama pe care va reusi sa le
revizuiasca si sa le explice asa cum trebuie astfel incat astazi ne putem
intoarce cu usurinta la textele sale si sa le interpretam cum se cuvinte
-- dificultatea de a formula astfel de nuante fine pentru o invatatura care era
atunci formulata, nu era ceva care era o invatatura mai veche care sa fie
redefinita ci era pur si simplu o explicatie si un raspuns la o intrebare
fundamentala pentru orice crestin
-- in aceeasi masura putem acorda circumstante atenuante si lui Varlaam reprezinta omul de atunci care se baza exclusiv pentru ratiune - la momentul
respectiv, influenta latina, a facut in asa fel incat el a imbratisat cu totul o
rationalizare excesiva a fiecarui raspuns pe care trebuia sa-l scoata din gura,
incat la un moment dat nu s-a mai simtit comfortabil in elementele specifice
teologiei ortodoxe - rugaciunea si ideea ca prin rugaciune putem sa depasim
ceea ce ne poate oferi in exclusivitate ratiunea
-- se inscrie in tiparul unui bizantin perfect pana in 1341 cu aceasta
incapacitate de a explica relatia dintre creat si necreat, dintre transcendenta
si imanenta in Dumnezeu - daca ar fi avut aceasta intuitie si dialogul purtat de
el cu Palama nu s-ar fi dus prin scrisori ci fata in fata in C-pol, probabil ca
toata aceata chestiune s-ar fi rezolvat.

27.11.2013

REFORMA PROTESTANTA

-- in ceea ce priveste protestantismul si reforma de la inceputu sec 16, avem

nevoie de cateva informatii referitoare la situatia bisericii romano-catolice;
-- nu mai este o reforma interna ci devine o reforma care se exteriorizeaza si
produce anumite ramuri in biserica occidentala;
-- pozitia de lider autoritar a papei a fost pusa sub semnul intrebarii de catre
sinod;
-- existenta sinoadelor conciliariste;

-- epoca cruciadelor, in care occidentali condusi de papalitate au ajuns in

orient - cruciada 4 - cucerirea C-pol = pierderea unui control de autenticitate a
multor moaste de catre C-pol; tot ce se gasea in bisericile din C-pol au
incaput pe mana unor nobili care aveau pronuntat concept feudal;
-- monopolul bizantin a fost pierdut in dauna unei impartiri in functie de
interese - asa s-a ajuns ca in sec 13-14-15 sa nu mai poata fi recunoscuta cu
precizie autenticitatea unei parti din trupul unui sfant din primul mileniu;

occidentalii au stiut sa creeze o anumita linie care sa poata fi controlata si in

secolul 15;
-- lucrul acesta a corborat cu conceptia cu privire la purgatoriu (sec 13) si
indulgente in zona occidentala;
-- purgatoriul = locul intermediar intre rai si iad in conceptia romano-catolica
(foarte fizic privit);
-- a facut sa apara al doilea concept: al indulgentelor = pentru ca unul din
familie sa nu sufere foarte mult in purgatoriu se cumparau asa numitele
indulgente care permiteau ca acela sa fie eliberat mai devreme;
-- aceste 2 idei, pana la un anumit punct, nu ar fi fost in sine o problema
fundamentala; degenerarea acestei relationari intre mantuire si plata unei
sume de bani a devenit o problema reala pt biserica latina la sf. sec. 14 si pe
tot parcursul sec 15 pentru ca, initial dreptul de a emite indulgente si perioada
in care actionau (erau date la 50 de ani exclusiv de papa si exclusiv la roma
doar la anumite sarbatori care marcau anul jubileu);
-- de la 50 de ani s-a trecut la 1 an, la 1 sapt, in fiecare duminica; de la
exclusivitatea papei de a face indulgente s-a ajuns la fiecare episcop etc. lucru intamplat foarte rapid;
-- toate tratatele care abordazea cauzalitatea reformei se ocupa in special de
o serie de pacate care au ajuns la un nivel inalt in acele secole, subliniate de
anumiti papi care faceau pacate foarte mari;

-- aceasta teama cu privire la mantuire (care nu era in sesul rasaritean ca nu

a facut suficient pentru mantuire - o teama pozitiva; ci era o teama materiala,
de focul care urmeaza sa ii astepte si pe cei care si-au indeplinit faptele
bune); aceasta teama nu s-a facut in mod inconstient si exclusiv pe linia
indulgentelor, ci teama a fost o chestiune care a fost bine gandita in esenta ei
si directionata de om; pe langa indulgente vom adauga al doilea moment care
a dus la explozia reformei: accesul la scriptura!
-- propriu-zis, crestinul catolic, nu avea acces la scriptura pentru ca sf.
Scriptura era pastrata in latina (in neconcordanta cu timpurile, deja in sec
14-15, limbile nationale incepusera sa capete un avant deosebit si incepusera
sa inlocuiasca limba latina in occident); dincolo de aceasta exista o invatatura
speciala a bisericii apuseana in legatura cu citirea si interpretarea sf. Scripturi
nu o putea face decat preotul care primea o invatatura de exegeza speciala;
credinciosului nu ii era permis nici accesul la text, nici interpretarea textului.

-- atunci cand s-a gasit o mica bresa intre ceea ce spunea de fapt cuvantul
scripturii si ce spuneau preotii catolici a facut sa explodeze reforma: Erasmus
de Rotterdam a fost primul care a descoperit (a fost laic); apoi un calugar,
care nu a mai suportat in limitele acestea impuse - spunea ca nu e bine sa

tina textul evanghelic departe de crestin; ca nu e bine sa impuna frica fata de

focul purgatoriului etc.

-- constiinta ortodoxa cu privire la ce s-a intamplat in occident este foarte

aproape de 0; biserica ortodoxa era ocupata cu alta problema politica foarte
importanta: supravietuirea intr-un context islamic in care, dupa Mahomed 2,
lucrurile sunt dramatice;
-- fiind sub dominatie islamica, misionarismul crestinilor ortodocsi a fost
ingradit;
-- incercarea a fost de a pastra credinta ortodoxa sub dominatia islamica;
presiunea islamica a fost in sec 15-17 destul de evidenta; al doilea impact
major care a zdruncinat comunitatile ortodoxe aflate sub imperiul otoman a
fost situatia intamplata in occident in sec. 16
-- multiplicarea partenerilor de dialog pentru ortodoxie in occident s-a rasfrant
negativ asupra situatiei ortodocsilor din C-pol: dupa ce lucrurile se clarifica in
europa (1555 cand se stabileste cu claritate, pana la un punct, ce confesiune
trebuie sa aiba o anumita regiune, dupa o serie de razboaie confesionale,
apare un diftong care sa presupuna cum se rezolva religia intr-o regiune: cine
are autoritatea politica poate sa impuna si autoritatea religioasa);
-- imediat dupa 1555, dupa aplicarea acestui principiu in europa: partea
mediteraneana a ramas cu Roma (nu doar dependenta bisericeasca de
papalitate ci a insemnat racordarea la istoria crestinismului, la o sursa de
autoritate istorica); jumatate din franta a trecut la calvinism, elvetia calvina,
jumatate din germania s-a imaprtit intre luteranism si calvinism, ungaria
jumatate luterana si calvina, polonia preponderent catolica, anglia a pastrat o
linie specifica si a consituit o biserica proprie - anglicana; toate tarile nordice
au devenit preponderent luterane;

-- niciunii dintre reprezentantii celor 4 biserici noi din europa occidentala nu

se puteau declara multumiti cu situatia concreta; fiecare dintre liderii celor 4
biserici nu erau multumiti cu faptul ca fie au pierdut ceva fie ca nu au castigat
mai mult - a aparut acest declic cum ca mai exista niste crestini sub
dominatie islamica din c-pol = interesul principal legat de crestinii care erau
oarecum uitati dupa ferrara-florenta, informatiile legate de reformarea
crestinilor sub dominatia islamica a venit in occident prin ambasadele
orientale de acolo;
-- interesul cu privire la crestinii rasariteni nu a venit de la roma ci de la ceilalti
3: anglicani, luterani si calvini; indepartarea de roma a celor 3 a insemnat
pierderea acestei conexiuni cu istoria crestinismului din 1 mileniu; orientarea
celor 3 catre rasariteni a insemnat nu doar raportarea teologica cu o sursa din

1 mileniu ci a insemnat in mod special aceasta nevoie de autentificare, de

racordare la o sursa de autoritate a crestinismului din primul mileniu;

-- daca una dintre cele 3 ramuri ar fi reusit sa creeze o legatura cu biserica

din c-pol si patriarhul sa le spuna ca felul in care ei isi descriu credinta este
perfect autentic atunci ei nu mai aveau niciodata nevoie de a se racorda la
roma; legitimarea de la c-pol le dadea aceeasi autoritate ca legitimarea de la
Roma;
-- se intereseaza cum gandesc ortodocsii, incepe adevaratul razboi
confesional; nu raman doar cele 3 directii protestante ci imediat se introduce
in discutie si biserica romano-catolica care cauta sa castige ceva din
apropierea fireasca cu biserica ortodoxa;
-- desi bisericile protestante au plecat de la anumite puncte care ii apropiau
natural de punctele de vedere ortodoxe s-au dezoltat foarte departat de
confesiunea ortodoxa

3 cazuri speciale in care biserica ortodoxa este partenera:

-- 1 etapa: despre dialogul a 2 teologi luterani de la Thuringen cu un patriarh

ecumenic de la C-pol
-- 2 etapa: partiarhul Chiril Lukaris, dialogul cu calvinismul si
contraablansaera actiunilor romano-catolice in c-pol;
-- 3 etapa: relatiile dintre anglicani si ortodocsi - (discutiile dintre anglicani si
biserica ortodoxa rusa - ca subpunct)

1 etapa:

-- relatiile dintre luteranism si ortodoxie; 1571-1582 - a avut loc schimb de

epistole dintre patriarhul ecumenic si cei 2 teologi lutherani de la Thuringen;
-- Martin Crutzius si Iacob Andreas, dupa trimiterea primei scrisori in care
salutau prezenta ortodoxiei si rezistenta lor sub pericolul islamic; in a doua
scrisoare trimit in limba greaca confesia augustana (marturisirea de credinta
comuna a reformatilor si acceptat de toate bisericile luterana; nu are mai mult
de 20 de pagini in care ei au cautat sa ofere raspunsuri pe scurt tuturor
problemelor importante: de la Sf. Treima pana la obtinerea mantuirii - s-au
raportat exclusiv la invatatura bisericii romane);
-- acesta este un prim contact dupa aproape 30 de ani de al conceperea
confesia augustana cu lumea ortodoxa;
-- pentru un ortodox, in sec. 16, a primi un text de 20 de pagini prin care ai
pretentia ca poti deslusi toate elementele care compun o sinteza cu privire la
dogmatica proprie era cu totul neobisnuit; un ortodox nu era obisnuit cu tipul
acesta de abordare - intr-o singura lucrare sa existe raspunsuri la toate

problemele; doar Origen, in De Principiis a incercat o sitematizare a

invataturilor crestine, cu foarte multe greseli insa; Ioan Damaschin si
Ghenadie Scolasticul;

-- Partiarhul nu putea sa le raspunda acestora, care trimisesera un tratat de

20 de pagini de sinteza, sa ii trimita la carti intregi scrise de Parinti = nu exista
acelasi limbaj; in occident era un limbaj sistematizat iar in lumea rasariteana
era limbajul marilor tratate; s-a apucat patriarhul Eremia 2 de a le raspunde
dar acestia au considerat foarte dur raspunsul lui, nerealziand ca atunci cand
s-au indepartat de biserica romana s-au indepartat atat de mult si de biserica
ortodoxa;
-- nu si-au imaginat ca la ortodocsi vor gasi atat de multa invatatura romanocatolica; ei au crezut ca opunandu-se romei va fi identic cu marturisirea de
credinta ortodoxa;
-- au gasit in raspuns aproape 10 probleme pe care acestia ii aveau,
identificate de patriarhul Eremia 2; aceste invataturi gresite au ramas ca
divergente doctrinare pana in prezent;
-- observam ca s-a permanentizat o situatie din sec. 16 pana in prezent, in
chestiunile majore,
-- punctele de acord de la sf. sec 16 dintre luteranisti si ortodoxie:
- autoritatea scripturii, inspiratia si traducerea ei in limba fiecarui popor
- Dumnezeu si Trerima in general
- pacatul stramosesc si transmiterea tuturor oamenilor
- cauza raului nu este Dumnezeu ci omul
- cele 2 firi
- capul bisericii este Iisus
- invatatura despre a doua venire, judecata, viata viitoare
- impartasirea sub ambele forme
- respingerea indulentelor, a focului purgator si a celibatului preotilor si
tezaurul sfintilor.

diferenta:
- Sf. Traditie
- Filioque
- liberul arbitru
- predestinatia dumnezeiasca
- indreptatirea
- numarul Sf. Taine
- savarsirea Botezului prin stropire sau afundare, actul baptismal
- sensul prefacerii euharistice si savarsirea acestia cu azime
- infaibilitatea bisericii si a hotararilor sinoadelor
- posturile, diferite traditii si practici bisericesti, sarbatorirea sfintilor.

-- luteranii insa nu ne-au cauzat noua cel mai mare prejudiciu sau cel mai
mare rau; calvinii si romano-catolicii au fost mai agresivi insa, incepand cu
sec. 17, in zona diverse - incepe politica uniatista in transilvania;
-- primul caz este cel din Ucraina, in care exista o biserica unita cu roma,
greco-catolica care isi are anul de plecare in 1516;

2: Sf. Chiril Lukaris

-- de numele sau se leaga o marturisire de credinta calvinizanta, care a
nascut o serie de controverse;
-- marturisirea aceasta este in 18 mici capitole, din care 7-8 sunt 100%
calvine;
-- cercetatorii ortodocsi s-au directionat in 3 linii de cercetare:
1 - cea in care Chiril Lukaris este pozitionat ca scriitorul acestei marturisiri de
credinta
2 - unii considera ca nu este Chiril Lukaris autorul, dar totusi el a lasat ca el
sa se inteleaga ca a scris-o, a facut un compormis pe care l-a acceptat intr-un
anumit context;
3 - cea specifica ortodoxiei noastre, in care se neaga orice legatura a lui Chiril
Lukaris cu aceasta marturisire.

-- Chiril a fost scolit in zona romano-catolica (la Padova);

-- a luptat direct in ucraina impotriva politice prozelitiste iezuite - anticatolic
convins
-- a fost patriarh in ALEXANDRIA 18 ani si in C-pol tot 18 ani;
-- exprima viata lui ca patriarh al C-pol, a fost schimbat din scaun de 5 ori;
-- 1620-1638 a fost patriarh in c-pol; un lider de biserica sa fie obligat sa isi
apropie cumva una din puterile europene care isi avea ambasadori la C-pol;
-- lupta incepe printr-un concept strain ortodocsilor: tiparitura! multe idei se
puteau propaga printr-o mica brosurica facuta in 100 de exemplare etc.
-- Chiril Lukaris trebuia sa gaseasca resurse pentru deschiderea unui tipar si
pentru mentinerea unui spirit ortodox;
-- cele 2 directii (romano-catolica: ambasadori spanioli si franeczi; calvini:
olanda, germania, elvetia) nu actionau intr-o deplina evidenta a relatiei lor cu
patriarhul ecumenic = obtineau drepturi pentru crestinii lor prin discutia
directa cu sultanul, nu de la patriarhia ecumenica = nevoia tiparului, de a
intari in credinta ortodoxa propriile comunitati nu tineau doar de o negociere
cu reprezentantii calvini si catolici ci de niste necesitati directe a ortodocsilor;

-- a fost primul care a reusit sa deschida o tipografie ortodoxa in 1627 prin

ajutor olandez (ambasadorul olandez va pune un cuvant bun pentru el fata de
sultan care ii da dreptul sa deschida tipografia);

-- aceasta va fi inchisa prin strategii si lupte intercrestine, catolicii au publicat

miseleste un dialog intre un crestin si un ilsamic iar tipografia va fi inchisa si
nu s-a tiparit nimic acolo;
-- 1629 apare varianta latina a marturisirii sale la Geneva;
-- varianta latineasca probabil ca nu a avut efectul spontan, la 4 ani in 1633
tot la Geneva a aparut o varianta in limba greaca - de acum incep sa apara
problemele majore ale lui Chiril; in 1633 a inceput sa fie vazut ca un patriarh
calvin pe scaunul c-polului
-- in timpul lui, s-a reusit cumva atenuarea actiunilor prozelitiste atat ale
calvinilor cat si ale catolicilor; atat iezuitii cat si calvinii deja isi stabilisera o
linie de atac - lucrau pentru una dintre variantele scripturii in limb greaca
pentru poporul ortodox, incepusera sa lucreze cu concursul sultanului in asa
numitele scoli confesionale - deschisesera in asia mica diverse scoli
profesionale - Chiril a reusit stoparea influentei atat a calvinilor si a iezuitiilor
in jurisdictia proprie;

-- exista astazi un document (varianta originala a acestei marturisiri de

credinta), in bibioteca din Geneva care poarta semnatura lui Chiril si este
considerat ca fiind indubaitabil al sau;
-- atitudinea lui pro-calvina o putem explica prin aceasta inversunare pe care
acesta o avea impotriva catolicilor care actionau si in ucraina, si in
transilvania si chiar in jurisdictia sa;

11.12.2013

Marturisirea 3:

Alte marturisiri de credinta:

-- Marturisirea de credinta a lui Nicolae Milescu si a unui patriarh al

Ierusalimului
-- Nicolae Milescu este un personaj fabulos/celebru in istorie, este cunoscut
pt activitatile sale diplomatice si de explorator, 3 ani de la Moscova pana la
Beijing 1675-1678;
-- chiar daca este singurul laic dintre cei care au dat marturisiri de credinta, el
a avut studii de teologie (incepute la Iasi si le-a continuat la C-pol); coleg de
studii cu patriarhul ierusalimului Dositei;
-- prin intermediul educatiei sale a inceput sa aiba relatii cu cei mai multi
domnitori care se peridau pe la Istanbul pt a-si gasi un loc de domnie in tarile
romanesti - in special cu Grigorie Ghica si Gheorghe Stefan;
-- acesta a detiunt mai mult functii la curtea domneasca din Moldova (in
special la secretariat);

-- dupa 1665 a intrat intr-o zona in care l-a urmat pe Gh. Stefan in Europa
Centrala, a iesit din spatiul romanesc si i-a servit lui Stefan ca un secretar
personal care mergea la curtile europene sa negocieze repunerea sa pe
tronul din moldova si sa medieze tot felul de presiuni diplomatice;

-- Stockholm, a fost trimis din Polonia de catre Stefan pt a obtine bani de la

regele suediei, 1667 a intrat in dialog cu ambasadorul frantei in regatul
suediei Simon Arno, cu care a vb mai multe saptamani.
-- cum trebuie interpretata Sfanta Euharistie - se naste o literatura pro si
contra, catolicii si protestantii cautau sa introduca in discutie o serie intreaga
de argumente; protestantii au mizat pe interpretarea scripurii intr-un mod
protestant iar catolicii s-au bazat pe scrieri ale unor autori apuseni pana in
sec. 16; introducerea in discutie nu doar a autorilor proprii ci si a autorilor
externi (calvinii au introdus marturisirea de credinta semnata in numele Sf.
Lukaris) iar catolicii o serie de marturisiri ale ortodocsilor.
-- in acest context, Simon Arno, ambasador trimis de catre reprezentatul
protestantilor Pierre ?, intra in discutie cu Nicolae Milescu;
-- spre deosebire de celalalte 2 marturisiri de credinta, aceasta a lui Milescu a
fost scrisa in 1667 iar publicarea a fost in 1669 (2 ani = timp f scurt fata de
timpul dintre celelalte 2 marturisiri intre scriere si publicare);
-- in cazul lui Milescu, pt ca informatia pe care el a cuprins-o in marturisirea
sa era pretioasa pentru cel care detinea tiparul, aceasta a fost publicata in
doar 2 ani de zile (lucru neintamplat nici pt a 4a marturisire de credinta;
Milescu = 3 marturisire despre care am vorbit);

-- informatii incluse de Nicolae Milescu in marturisirea sa de credinta (legata

de Sf. Euharistie):
-- represinta punerea de idei pe care le avea inainte pt ca nu avea carti in
suedia la care putea sa se duca;
-- a fost indreptata pt a elucida problemele care erau legate de SF. Euharistie;
-- nu e o abordare sistematica, pornind de la creatie si pana la mantuire, ci e
vorba de elucidarea unei probleme cu cateva informatii legate de Biserica
Rasaritene si ideile sale despre post, monahism etc.
-- 10-12 pagini are marturisirea;
-- are 2 mici probleme pe care le putem identifica: o problema generale pe
care o observam ca fiind una specifica sec. 17 (aceeasi greseala pe care o
face si un mitropolit Petru Movila - considera ca momentul in care se prefac
cele 2 elemente euharistice este momentul rostirii formulei din evanghelie si
nu in momentul rugaciunii adiacente) - influenta a romano-catolicismului; a
doua greseala este legata de savarsitorul special al unor taine - leaga
Mirungerea ca fiind apanajul episcopului si nu a preotului - iar influenta
catolica;


marturisirea 4:
-- marturisirea patriarhului Ierusalimului Doisitei 2 Notaras
-- in timpul sau a fost resfintita Biserica Nasterii Domnului din Betleem
-- a adunat 71 de episcopi si in acest context a hotarat sa se tine un fel de
sinod care sa discute problema generala din sec. 17 a lumii crestine:
marturisirea de credinta a lu Chiril Lukaris;
-- problema nu este daca era sau nu Chiril Lukaris cel care scrisese
marturisirea de credinta, ci efectele nocive a marturisirii in limba greaca o
poate avea in randul poporului drept-credincios; dincolo de autoritatea
textului, textul circula si putea sa influenteze in mod negativ perceptia unei
invataturi de credinta si s-a hotarat sa produca o marturisire de credinta in
oglinda (daca cea a lui Lukaris avea 18 capitole si 4 intrebari si raspunsuri tot
asa si-a structurat-o si Dositei);
-- punctul sau de vedere era perfect ortodox; el inlocuia in marturisirea din
1633 exact ce considera ca era gresit punea doctrina ortodoxa in loc de cea
calvina;
-- a vrut sa ii dea o autoritate sinodala iar a avut acest prilej cu ocazia sfintirii
bisericii din Betleem si participarea celor 71 de episcopi;
-- se inscrie in aceeasi nota a marturisirilor din sec 17 - influente catolice si
protestante; este o epoca in care ortodoxia isi cauta mijloace si cuvinte in
care sa se exprime; ortodoxia era ultima dpdv cronologic care cauta sa
exprime in formule f simple si succinte adevarurile de credinta;
-- lui Petru Movila nu i-a fost posibil sa-si vada greselile, in cazul unei adunari
sinodale, cele 2 aspecte au putut fi observate cu mai multa usurinta;
-- corectura despre purgatoriu facuta la Iasi in 1642 la marturisirea lui Movila
este regasita abea peste 30 de ani;

-- din toate cele 4, normativa a devenit doar cea a lui Petru Movila, doar dupa
corectura de la Iasi; cea a lui Dositei a avut ca scop de a pune in fata celor ce
citeau marturisirea lui Chiril Lukaris varianta ortodoxa;
-- descoperim 4 mici probleme in prezentarea lui Dositei: 1 despre purgatoriu;
2 legate de relationarea cu SF. Scriptura (1. o combinatie intre invatatura cu
iz protestant si una cu iz catolic = decizia lui de a introduce in canonul sfant al
scripturii toate cartile, carti pe care canonul Sf. Atanasie sau altele nu le-a
introdus -- idee ce apartine protestantilor; 2. cine are dreptul sa citeasca
scriptura? - raspunde ca dreptul il au doar cei care sunt pregatiti - doar clericii
-- iz catolic); 4. legata de prefacerea Euharistica - alegerea unui termen in
limba greca care la 20 de ani a fost hotarat ca nu este foarte ortodox (a optat
pt ??? iar in 1699 la un sinod din Ierusalim s-a optat pentru metaboule);

Concluzii asupra marturisirilor de credinta:

-- pregatirea celor 4 autori (statulul unui patriarh, mitropolit, laic)
-- momentul si locul in care este redactata o marturisire de credinta
-- cand au fost publicate si cum au fost publicate

-- acestea sunt cele 4 marturisiri mari si generale dar au existat zeci de

marturisiri personale ale mai multor teologi mari (scurte sau lungi) dar care nu
au intrat in dezbateri ample, nu au devenit simbolice, nu au avut o circulatie
extinsa;
-- nici cea a lui Milescu nu depaseste cadrul personal dar a fost introdusa in
manuale de simbolica romano-catolice intr-o problema importanta in dialog cu
protestantismul francez;

Relatiile dintre ortodoxie si romano-catolicism din acest

moment pana in prezent (sec. 18-21)

-- avem raporturi diferite, noi ortodocsii, in relatie cu ceilalti (la lutherani, mai
rar, in raport cu ortodoxia am avut o abordare extra-teologica, foarte putin
presiuni politice; la polul opus era calvinii si romano-catolicii)
-- romano-catolicii au dezvoltat o directie importanta ce viza ortientul ortodox,
au indicat iezuitilor sa se ocupe de prozelitismul agresiv si au dezvoltat
politica uniatista (alba iulia sf sec 17 si brest litovsk sec 16);
-- in epoca moderna, in pizma actelor de la alba iulia si brest litovsk, au
multiplicat peste tot jurisdictia ortodoxa;
-- in zona orientala, acest prozelitism a fost permanentizat de la 1560 incolo;
putem observa in present consecintele acestui prozelitism;
-- 1204 ca punct de pornire a prozelitismului catolic;
-- oricare dintre cei 4 patriarhi ortodocsi dupa 1600, nu mai erau dispusi,
avand in spate aceasta experienta istorica cu biserica romana, sa faca
concesii cu ei;
-- pentru ortodoxie au existat aceste 2 secole (17 si 18), secole in care s-a
exprimat putin mai greu foarte liber (practica bizantinilor de a folosi un limbaj
dublu cand se refereau la biserica latina in interiorul curtii bizantine);
-- moment cheie in sec 19 in care situatia se schimba: discursul devine mult
mai vigilent; elementul de la mijloc al dialogului - sultanul care avea un rol
foarte important in discutia intre biserici;
-- incepe in sec 19 o abordare modificata cauzata de iesirea grecilor de sub
controlul sultanului; din sec. 19 raporturile cu biserica latina sa fie mult mai
directe si mult mai corecte;

-- enciclica din 1848:

-- 1848 schimbul a 2 enciclice: una adresata din Roma catre Orient si
raspunsul venit din partea patriarhului Oriental (Papa Pius 9?);
-- totul a fost generat de decadenta politica a imperiului otoman, care nu mai
era un jucator exponential in aceasta discutie;
-- se obitine idependenta incepand cu 1848 in modul de dialog;
-- cel care a facut pentru prima oara un apel la reluarea dialogului intre
biserici a fost Pius al 9lea 1846-1875; spre sfarsitul pontificatului lui a avut loc
conciliul Vatican 1 (1869-1870), conciliu care a subliniat 2 lucruri importante
in dialogul cu biserica ortodoxa: primatul papal si infaibilitatea papala;
-- in conciliul Vatican, episcopii romani si-au negat dreptul de a face parte din
infaibilitatea mecanismului bisericii romane prin punerea a totul pe umerii
papei;

-- Pius 9 = papa longeviv care introduce foarte agresiv autoritatea suprema a

papalitatii; s-a adresat credinciosilor de pretutindeni, fara sa se adreseze
patriarhilor, in 1848, pe 6 ianuarie, intr-o enciclica "catre Orientali" la inceputul
activitatii sale; s-a adresat crestinilor ca s-au indertat putin de ei dar sa vina
inapoi ca totul e extraordinar;

-- raspunsul patriarhilor la enciclica trimisa de papa din 1848:

-- raspunsul ortodox este foarte mult centrat pe diferentele de doctrina desi
papa nu pune deloc accent pe doctrina ci ii invita sa vina in comuniune iar cu
biserica romana caci inainte sa se desparta era f bine si acum este f rau;
-- rand pe rand, de la filioque pana la purgatoriu, sunt luate toate diferentele
de doctrina si contracarate prin pupilele ortodoxe, fara menajamente (pare
chiar agresiv - din cauza lipsei presiunii cauzata de catre sultan);

08.01.2014 curs 8

Dialogul interortodox

-- relatii de dialog teologic cu vechii orientali, biserica anglicata si reformata

-- dialogul vroia sa rezolve problemele pe care incerca sa le rezolve biserica

ortodoxa in relatie cu cea romano-catolica;
-- biserica ortodoxa nu poate sa aiba o voce comuna in probleme presante:
problema organizarii in primul mileniu (perspectivele grecesti si rusesti nu au
fost in stare sa se aseze pe acelasi numitor si sa ofere bisericii ortodoxe
acelasi punct de vedere, vand vederi opusa - C-pol merge pe o vedere

ortodoxa istorica neta si Rusii merg pe o persepctiva ce merge pe situatia

concreta in care C-pol nu mai reprezinta ce a reprezentat in vechime);
-- 6 ianuarie 1848 - prima oara vedem o voce comuna impotriva greselilor de
doctrina a romano-catolicilor, din partea ortodoxilor;

-- in a doua 1/2 a sec. 19 si in 20, lucrurile in lumea ortodoxa nu au mai stat in

acest fel - am intrat intr-un abis al neintelegerilor si discutiilor purtate intre
diverse natiuni ortodoxe - schisma bulgara a durat aproape 75 de ani (intre
patriarhia ecumenica din C-pol si o autoproclamata biserica Bulgara);
-- 1870, inainte de razboiul de indepenta a Bulgariei in raport cu imperiul
otoman, bulgarii au reusit sa obtina dreptul ca in zonele in care exista o
populatie bulgara mai mare de 2/3 in raport cu populatia turca, sa aiba dreptul
sa-si aleaga un episcop din propria natie (pana atunci toti episcopii erau
greci); aceasta nu a fost recunoscuta de catre patriarhul ecumenic si schisma
a durat pana in1845; bulgarii s-au folosit de bisericile surori pentru a-si
hirotoni episcopi - a devenit o problema care s-a intins asupra balcanilor in
general - este unul dintre motivele pentru care s-a intarziat recunoasterea
autocefaliei bisericii ortodoxe romane (abea in 1885);
-- implicarea mitropoliilor romane in ajutorarea bulgarilor poate sa fie un motiv
pentru care noua ni s-a intarziat recunoasterea unei autonomii;

-- in sec. 20, acest tip de exemple se inmultesc; primul razboi mondial a

marcat foarte mult dialogul dintre bisericile ortodoxe - s-a nascut necesitatea
unui organism care sa puna laolalta toate bisericile majore din spatiul de
european care sa aiba menirea sa opreasca aceste cataclisme universale
(razboi mondial).
-- in lumea ortodoxa s-a observat o usoara apropiere periculoasa de anumite
biserici din spatiul european: conferinta de la C-pol din 1923! sub un patriarh
care a pastorit doar 3 ani, Melethius al 4lea Metaxathis, care a reusit intre anii
1922-1925 sa bulverseze cu totul linistea anterioara.
-- prin convocarea acestei conferinte la C-pol, fara chemarea bisericii Ruse
(explicabila prin schimbarea politica -- lipsa de diplomatie din partea greciei in
contextul in care guvernul ateu incerca sa destabilizeze biserica rusa va duce
la conflictul ulterior dintre rusi si greci), observam 2 chestiuni importante
introduse in discutie:
1. calendarul --(vizibila si azi, care nici astazi nu este rezolvata) - patriarhul
Melethius este primul care a vrut sa alinieze calendarele, pronuntandu-se
in favoarea introducerii calendarului indreptat in biserica si discutia de la
C-pol a fost: fiecare biserica autocefala sa aiba un termen de dezbatere si
de abordare a acestui nou calendar - mai multe biserici autocefale a
acceptat acest calendar, utlima fiind in biserica bulgara in 1970; nu toate
bisericile accepta in final acest nou calendar (serbia, rusia, ierusalimul,

muntele athos); aceasta chestiune produce o crevasa importanta in lumea

ortodoxa.
2. atitudinea fata de ceilalti/celelalte biserici -- Melethius a luat ca exemplul
raportul cu biserica anglicana, ajungand ca patriarhia din C-pol sa declara
ca dpdv teologic sa nu fie niciun imepdiment in recunoasterea
sacramentalitatii bisericii anglicana (recunoasterea tainei hirotoniei in
biserica anglicana) - inseamna ca au har in biserica, ca au succesiune
apostolica, recunosterea corectitudinii credintei promovate de catre
biserica respectiva; mai multe biserici dupa modelul dat 1923 au urmarit
acelasi model, inclusiv in romania, in 1935, cand si romanii au recunoscut
biserica anglicana ca avand tainele valide.

-- s-au manifestat 2 optiuni: una mai lejera care punea un accent extrem de
pozitiv care punea valoare pe lucrurile pozitive din biserica anglicana si altul
care a manifestat o reticenta in a deschide o discutie cu ceilalti crestini; in
contextul primului razboi mondial se vede o lipsa a prezentei unei voci
crestine (fie catolica, fie ortodoxa, fie reformata);
-- in aceasta cheie trebuie sa acordam circumstante atenuante a celor care
au evaluat relatiile interortodoxe;

-- la C-pol s-au discutat si probleme de ordin practic: cum se raproteaza o

biserica autocerfala la o serie de canoane care nu mai sunt aplicabile in sec.
20; cum se raporteaza la situatia preotilor vaduri, care sa fie limita de varsta a
celor ce urmeaza sa intre in cler etc -- au existat 2 tipuri de raspunsuri, unul
din zona greaca si unul din zona slavilor (serbia);
-- acest moment a marcat pentru prima oara o rupere in raspunsuri si idei
intre bisericile ortodoxe; se simte nevoia din 1923 unui sinod panortodox,
nevoie simtita pana astazi;
-- exista o mare problema: sinoadele ecumenice nu au fost convocate
neaparat dintr-un ordin al unui intaistatator, ci numitorul comun nu a tinut de
biserica ci de puterea politica (imparatul), care putea dicta nevoia si
impunerea convocarii unui sinod; acest aspect nu mai exista in sec. 20, cine
convoaca? daca ar convoca grecia - se da o directie favorabila grecilor etc.

-- alte 3 exemple in aceasta perioada (inceput sec. 20):

1. 1930 - adunare la manastirea Vatopedu, de acelasi tip, care discuta

exclusiv despre convocarea unui sindo panortodox si discuta despre
agenda de lucru a unui sinod -- chestiuni despre viata bisericii, o reinnoire
a monahismului (intoarcerea la resepectarea regulilor date inca din primul
mileniu - o data cu cresterea numarului monahilor incepe si nerespectarea
regulilor vechi - se observa si in Romania); si aici va lipsi biserica Rusa;

2. 1936 - primul congres al facultatilor de teologie din spatiul ortodox de la

Atena -- tematica centrata tot pe probleme contemporane; dialogul la
niveul profesorilor de teologie functiona foarte bine, comparat cu celalalte
2 inalniri din sec. 20, se poate observa o distinctie in felul care se punea
problema cand erai trimisul unei anumite biserici caruia trebuia sa ii
reprezinti interesele si cu totul altfel cand era un teolog care reprezenta o
universitate - era o dezbatere stiintifica. Au participat si profesorii de
origine Rusa de la Saint-Serge din Paris; universitatile functionau
oarecum libere fata de puterea bisericeasca, capatau cu statutul lor de
profesori o anumita libertate de exprimare - asa a fost posibil ca rusii sa
stea langa greci fara nicio problema.
3. 1948 - Conferinta de la Moscova: au fost de fata 4 patriarhi (grandoarea
acestei conferinte); 1948 a insemnat instalarea in tot spatiul ortodox a
comunismului! A venit si o schimbare de atitudine a lui Stalin din 1948,
care a observat ca biserica ortodoxa rusa a reusit sa supravietuiasca si ca
o atitudine agresiva impotriva ei nu merita sa mai fie continuata; politica
religioasa este intoarsa intr-un mod mai parsiv, acesta nerenuntand la
ateism, ci doar a acordat o libertate a bisericii ruse si a devenit un
instrument de imagine a ceea ce se petrecerea in Rusia (diplomatie).












1 -- Problema majora care se putea observa atunci era problema
CALENDARULUI (se revine la directia data in 1923 la C-pol - fiecare
biserica putea sa accepte sau nu un calendar nou -- in 1948 s-a decis, ca
pentru unitatea bisericii, sa se tina memorarea tuturor sarbatorilor pe rit
vechi pana cand toate patriarhiile vor trece la calendarul nou).
-- singura biserica care a mai acceptat calendarul nou a fost cea a bulgariei in
1970

2 -- a doua problema este cea legata de atitudinea fata de celalalte
biserici: se adauga o directie speciala, atitudinea legata de Vatican. Vaticanul
reprezenta occidentul iar pentru comunisti occidentul insemna raul; dpdv
teologic erau multe chestiuni pe care se fundamentau problemele dintre
biserici;
-- in perioada post-primul razboi mondial nu stiam cum sa ne apropiem mai
repde de biserica anglicana, in perioada de dupa 1948 pana in 1961 ne-am
intors impotriva Vaticanului - foarte ciudat de privit dintr-un punct de vedere
neutru; este evidentiata miscarea reversata radical de catre conferinta din
1948 a atitudinii fata de occidentali, dicatata de interesele partidului comunist;
Romania nu a mai ridicat nicio pretentie asurpa jurisdictiei asupra Moldovei
dupa instalarea comunismului;

-- necesitatea convocarii unui sinod panortodox a continuat -- au aparut 4

conferinte panortodoxe si 4 comisii presinodale pregatitoare unui sinod
panortodox - in anii 1960 se redeschide aceasta problema (1960-1964 in
Rhodos au avut loc in fiecare an conferinte panortodoxe si dupa 1978 la
Chambezie? din care ultima a fost in 2009) -- s-a stabilit mai clar o lista cu
problemele care sa se discute la sinodul panortodox si despre organizarea
sinodului (sa fie invitati sau nu si catolicii etc.);

-- problemele adevarate care trebuiau discutate in sinodul panortodox:

1 --- diaspora (problema cu canonul care interzicea existenta oficiala a
mai multor episcopi in aceeasi eparhie); in mod special patriarhia din C-pol
accepta trecerea comunitatilor etnice dintr-o parte in alta;
-- inca din timpul lui Melethios 4, s-a observat faptul ca incepe sa devina o
problema pentru ortodoxie situatia din diaspora; de numele lui Melethios se
leaga si iesirea de sub jurisdictie a patriarhului din C-pol a arhiepiscopiei
Athenei in 1922 si intrarea sub jurisdictia patriarhului ecumenic;
-- din 1922, pe baza unui act, patriarhul ecumeni a capatat jurisdictia asupra
comunitatilor GRECESTI din diaspora! Din 1922, patriarhul ecumenic incepe
sa-si extinda dorintele si vrea sa aiba control asupra tuturor comunitatilor
ortodoxe din diaspora, nu doar cele grecesti; aecasta problema nu s-a
acutizat pana in 1990, dupa care bisericile ortodoxe s-au sesizat dupa 1990,
fiecare biserica cautand in fel si chip sa-si mareasca jurisdictia.
-- 70% din comunitatile din diaspora sunt la prima generatie si acestia vor sa
mearga la bisericile lor nationale; de la generatiile viitoare, lucrurile se
schimba (copiii imigrantilor invata limbile acelei tari si vor cauta sa auda in
Biserica limba care le este mai la indemana);

2 --- ordinea in diptice: importanta pentru mai multe chestiuni (nu doar
slujbele din biserica si care e ordinea) - aceasta este cheia problemelor
relatiilor dintre ortodoxi si romano-catolici; ordinea dipticelor ar trebui sa
stabileasca daca ramane pe locul 1 C-pol si Moscova pe locul 5 sau daca se
revizuieste aceasta problema intr-o viziune contemporana;

-- alte chestiuni: privesc relatia cu celelalte biserici: dialogul in care este
implicata ortodoxia cu celalalte biserici; 5 directii: cea cu vechii orientali, cea
cu greco-catolicii, cea cu luteranii, cea cu anglicanii si cea cu protestantii;

-- 1970 si 1980 au fost anii care au marcat intrarea in relatii oficiale a bisericii
ortodoxe cu aceste comunitati; aceasta perioada se inscrie in incercarile
repetate din lumea ortodoxe de a convoca un sinod panortodox si de a avea
relatii cu celalalte biserici;

-- de la ideea comunicarii cu celelalte biserici, s-a dezvoltat fiecare dialog

diferit:

1 - dialogul cu bisericile vechi orientale sunt cele care nu au acceptat
Calcedonul; dialogul a inceput in 1975 pana in 1993 cu o declaratie de unitate
ecleziala (prevede posibilitatea organisarea unei singure structuri ecleziale
acolo unde exista biserici vechi orientale si ortodoxe); cateva biserici au fost
de acord cu toate hotararile acestea (spunand ca avem o hristologie comuna
si a existat doar o interpretare gresita a unor termeni - putem avea unire
ecleziala); o mare parte, in mod special cei condusi de biserica rusa, sa dea
un aviz negativ. Totusi nu s-a facut unirea cu biserica armeana din romania,
desi noi ne-am grabit sa dam aviz favorabil inca din 1993 bisericilor vechi
orientale. Acesta este singurul dialog care s-a dus pana la sfarsit (ideea de
unitate, comisia a facut un raport favorabil).

2 - dialogul cu bisericile greco-catolice - cei care s-au rupt de biserica
catolica pentru ca nu au acceptat primatul papal la Conciliul Vatican;
problema este ca numarul greco-catolicilor este foarte mic la noi, miza
numarului nu este foarte mare. Acestia au un centru important in Olanda,
acestia au intrat in dialog cu protestantii de care sunt inconjurati. Ortodocsii sau bucurat atunci cand au reusit sa-i convinga pe greco-catolici sa renunte la
FIlioque dar in acelasi timp, acestia faceau pacte si cu anglicanii sau cu alti
protestanti - noi nu am putut sa fim prieteni cu prietenii prietenilor nostri. Ei au
relatii de unire ecleziologica cu biserici care accepta femeile sa poata deveni
preot sau episcop - nu am putut sa ne apropiem de ei. Nu avem
intercomuniune euharistica.

3 - dialogul cu bisericile anglicane: din 1975 s-a deschis dialogul oficial,
inca de atunci biserica anglicana a parut a fi destul de apropiata ca idee de
noi, ca si biserica vechilor catolici - acestia erau numerosi, nu aveau primat
papal, nu adoptasera o viziune ultra-protestanta. Un succes major l-a
reprezentat ca am reusit sa indepartam Filioque; reactia a fost diferita fata de
vechii catolici pentru ca acestia au optat pentru un alt crez - simbolul
apostolic sau atanasian. Acest succes s-a dovedit a fi neimportant in viitorul
apropiat. Din 1981 lucrurile au luat-o razna cand au inceput sa puna
problema hirotoniei femeii, acceptand acest lucru - in 2007 au hirotonit prima
femeie episcop - de aici ne-am rupt ca dialog despre unire. In prezent se
discuta probleme de teologie dar finalitatea dialogului este 0

4 si 5 - dialogul cu bisericile lutherane si reformate: reformatii au fost
exclusi din prima, lutheranii au fost mai ingaduitori 1981 cu lutheranii si 1983
cu reformatii.

15.01.2014

Evenimentele importante din cadrul bisericii

ortodoxe autocefale Rusa

-- desi a fost printre ultimele popoare care au fost crestinate (in preajma anilor
900), au recuperat intr-un mileniu orice handicap pe care l-ar avea in fata
celorlalte popoare crestinate inainte;

-- crestinarea acestui popor (si in genere cele de la sf. mileniului - bulgarilor,

moravilor, rusilor si ungurilor) au fost crestinari care au avut o puternica
coorodnare politica in actul lor (nu se pot compara cu cele din perioada
apostolica): apostolii mergeau intr-o comunitate si rosteau predici cu continut
moralizator si comunitatea era convertita; dupa sec. 4 (pana in sec. 10)
lucrurile se schimba gradual, mergand in directia unei politizari brutale, fiind
rezultatul colaborarii dintre biserica si stat (apare mituirea, bruscarea);

-- 988 rusia a facut pasul acesta major de la trecerea pagana la cea crestina;
-- neajunsul unei crestinari fortate: daca liderul face in pas in a dirija credinta
poporului intr-o anumita directie, poporul nu ramane liber si nici pe deplin
constient de ce alege crestinismul -- catehizarea lor este facuta pe fondul de
animozitate a felului in care s-a produs crestinare;
-- modelul acesta de crestinare poate sa fie o explicatie pentru probleme cu
care se va confrunta o anumita biserica locala: in mileniul al doilea au fost
mai multe probleme in interiorul ortodoxiei rusesi pe care le putem explica
prin modelul acesta de crestinare de la sf. mileniului 1;

probleme importante in mileniul 2:

-- desi au ajuns ultimii in familia statelor crestine, rusii sunt primii care se
desprind intr-un anumit context specific de C-pol dintre toate statele; din
cauza sinodului de la Ferrara-Florenta s-a despartit Rusia de C-pol;
-- 1452, decembrie,Isidor a venit la C-pol ca reprezentant al papalitatii si a
incercat sa faca o liturghie latina in biserica Sf. Sofia care sa reprezinte
impunerea bisericii rasaritene fata de cea apuseana;

-- acest Isidor ca reprezentat al poporului rus la Ferrara-Florenta, fiind izgonit,

si constientizand de toate neregulile intamplate la sinod, in 1448 si-a
autodeclarat autonomia fata de C-pol;
-- Romania si-a declarat autonomia si autocefalia abia in 1861 print-un act
politic, dar suntem oficial recunoscuti abea in 1885 dupa o serie intreaga de
negocieri;

-- orice alegere a unui episcop rus pana in 1448 trebuia sa fie validata de Cpol;

motivele declararii autonomiei si autocefaliei bisericii ruse:

-- declaratia de la Ferrara-Florenta cu care ei nu erau de acord;
-- respingerea lui Isidor si nevoia unei noi alegeri care nu a mai fost trimisa
catre C-pol pentru a fi aprobata;

-- imediat (a doua jumatate a sec. 16) Moscova a intrat in pentarhia ortodoxa

(1. C-pol, 2. Alexandria, 3. Antiohia, 4. Ierusalimul si 5. Moscova)!
-- Moscova, dupa 1453, a fost considerata a treia Roma (nu era sub presiune
religioasa externa si pentru ca, o parte dintre descendentilor paleologilor si-au
indreptat interesul catre Moscova);
-- pe baza acestei ideologii a nouai Rome, pasul al doilea, cel al declararii
patriarhiei, a venit in mod natural:
-- 1589 s-a facut declararea aceasta a statutului de patriarhie;
-- patriarhul Filotei de Pskov (?) considera ca Moscova este a treia Roma si
nu va avea cum sa cada vreodata; (legenda ca Moscova este a treia Roma a
ramas legata de numele sau);

-- Ieremia al doilea, patriarhul pe care il gasim la Thuningen in dialogul cu

protestantii, este patriarhul in timpul caruia biserica rusa este declarata
patriarhie;

monahismul rus:
-- directia: regulile studitilor, care incetul cu incetul ajunge intr-un mod propriu
de a vedea lucrurile (studitii aveau impartite ziua in cele 3 ore, in care
combinau munca, rugaciunea si studiul - 8 ore munca, 8 studiu, 8 rugaciune initial aceasta a fost regula si monahismului rus dar vom vedea ca la ei se
duce directia inspre ascultare -- se dezvolta un stil rus care este centrat,
aproape in exclusivitate, pe ascultare);
-- explozia monahismului rus si forta bisericii ruse se sprijina cumva si pe
ascultarea din mediul monahal;

-- inceputul unei crestinari nu tocmai libere, dificultatea trecerii din limba

greaca in limba slava a unor reguli tipiconale, a facut ca incetul cu incetul
(sec 16-17) sa apara ca obligatorie o anumita reforma in spatiul rus:

Reforme:

1. 1551 - Tarul Ivan al 4-lea a fost primul care a incercat sa indrepte o serie
de greseli observate la momentul sec. 16, in cultul bisericii rusesti; a fost

2.

3.

4.

5.

6.

promotorul Stog Lav, care insemna 100 de capete, cu 100 de probleme ce

ar fi trebuit receptate, recunoscute de biserica si corectate in perioada
respectiva; 2 directii: una vizeaza o corectie absolut normala indreptata
spre cler (pana atunci facea subiectul unor judecati pe linie juridica la nivel
laic - nu existau in biserica rusa instante de judecata); a doua directie,
incercarea uniformizarii a intregului crestinism rusesc (sunt o serie de
uniformizari incorecte, desi mentionau ca isi dorect corectarea unor
practici existente dar care nu erau in relatie cu practica din bisericile
vorbitoare de limba greaca, Stog Lav-ul a impus facerea semnului sf. cruci
cu 2 degete, crucea cu mai multe brate, pictarea icoanelor intr-un anumit
fel -- Stog Lav-ul, in incercarea de uniformizarea si din presiunea politica,
a produs si mai mult deranj in interiorul bisericii rusesti).
Multe au fost rezolvate peste 100 de ani, in lucrarea Patriarhului Nicon; in
perioada sa de patriarhat, avantul sau a fost in incercarea de corectarea
adevarata (a facut o comisie de rusi, vorbitori de limba greaca, care au
fost la Athos si au preluat tipic-ul grec si au incercat sa faca o traducere in
limba slava) si a impus o adevarata reforma liturgica. Textele comisiei sau lovit de o opacitate a intregului popor care nu a fost disponibil sa
schimbe ceva ce era considerat a fi perfect ortodox pana la acel moment.
(1657 a fost retras din scaun patriarhul Nicon). in 1660 a fost un Sinod la
Moscova, in care patriarhul Nicon a fost dat jos, dar toata lucrarea sa a
ramas valabila.
apare o Schima (miscare rascolica), care s-a transpus in 2 tipuri de
asociere in raport cu ierarhia: unii care respingeau puterea ierarhica (Bez
Popovsi) si altii care pastrau legaturile cu puterea ierarhica (Popovsi);
incercarea de subordonare a bisericii de catre tarul Petru I cel Mare; a fost
extrem de vivace in diplomatie cu spatiul occidental, a facut din St.
Petersburg si din toata Rusia un pol foarte important pentru Europa; a
adoptat la sf. vietii o politica extrem de dura (unii ar considera ca a
imprumutat o serie de idei protestante - a desfiintat treapta de patriarh si
sfantul sinod pentru a format un organism de conducere care avea in
frunte un laic, care trebuia sa vina sa ii raporteze tot tarului); a fost
condamnat de mai multi reprezentanti ai statelor ortodoxe; pentru biserica
ortodoxa rusa a urmat o perioada de criza, pentru 200 de ani nu a mai
avut patriarh ales;
impotriva acestor schimbari majore ale organizarii bisericii, pe parcursul
sec. 19, atentia Tzarilor a fost foarte benefica bisericii (atitudinea
misionara in special);
din pacate, revenirea la patriarhie si la conducerea patriarhala nu s-a facut
intr-un moment foarte propice: s-a intamplat dupa 1917, cand s-a
schimbat regimul in cel bolsevic; 1917-1988 (poate chiar pana in 2014)
putem observa presiuni diferite exercitate asupra bisericii din partea

politicii de stat; 1918: Tihon este primul patriarh ales dupa Petru I cel Mare
(pana in 1923 Tihon a fost un dur anti-bolsevic, dupa 1923 si-a nuantat
pozitia devenit un fel de colaborator); se ajunge la o reala decrestinare a
uniunii soviectice, incat la sf. anilor 1980, ajung sa mai fie doar 4 episcopi
activi; au fost daramate foarte multe biserici, nu s-au mai permis
savarsirea tainelor de catre preoti - comunism foarte agresiv, in special
intre 1918-1923; nu a fost o biserica-martir, care sa reinvie in comunism,
asa cum s-a intamplat cu Biserica primelor 3 secole (desi conducatorii rusi
nu au fost mai duri decat imparatii Nero sau Marcus Aurelius);

-- in ultimii 20 de ani au reusit sa dea amploare bisericii rusesti, sa isi revina

in comunitate;