UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “DUMITRU STĂNILOAE”

Lucrare de seminar la Noul Testament

„Robie, slujire și iconomie în epistolele

captivității”

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Coordonator:

Pr. Prof. Asist. Hârlăoanu Cezar

Susținător:

Popescu

IAȘI

2016
 Cuprins

I. Introducere ......................................................................................................... 3
II. Robia în perspectiva paulină.............................................................................. 4
II.1. Contextualizare și generalități ..................................................................... 4
II.2. Robia lui Filimon ........................................................................................ 6
III. Slujirea............................................................................................................. 8
IV. Iconomia lui Dumnezeu ................................................................................. 10
V. Concluzie ........................................................................................................ 11
Bibliografie .......................................................................................................... 12

2
 I. Introducere

În această lucrare ne propunem să tratăm problema slujirii, a iconomiei și a sclaviei, din

perspectiva Sfântului Apostol Pavel, mai exact, ceea ce reiese din cuprinsul celor patru Epistole
ale Captivității, anume: Epistola către Efeseni, Epistola către Coloseni, Epistola către Filipeni,
dar nu în ultimul rând Epistola către Filimon.

Ca și creștini autentici, noi suntem chemați să formăm Trupul lui Hristos, Biserica. Acest
Trup al lui Hristos este asigurat de comuniunea de iubire dintre fiecare membru al lui. Această
comuniune se concretizează prin dăruire reciprocă, adică prin milostenie. În această ordine de
idei, fiecare membru al comunității devine slujitor al lui Dumnezeu, în sensul că în fiecare
membru, noi trebuie să Îl vedem pe Hristos. Prin această slujire a lui Hristos se îndeplinește
iconomia lui Dumnezeu ce duce creația la El. Această creație fiind robită de stricăciune datorită
acestei iconomii depășește acest impas, precum spune Sfântul Apostol Pavel că Hristos ”a robit
robime” (Ef. 4, 8), prin slujirea Sa Arhierească. În aceasta constă importanța subiectelor pe care
le vom trata, din punct de vedere paulin.

Am considerat oportun ca această lucrare să fie împărțită în trei capitole. În primul

capitol vom încerca să arătăm câteva generalități despre perspectiva Sfântului Pavel cu privire la
sclavie. În continuare am ales sa prezentăm situația sclavului Onisim, prezentată de Apostolul
neamurilor în Epistola către Filimon. În următorul capitol vom încerca să prezentăm modul în
care Sfântul Pavel vede problema slujirii. În ultimul capitol vom aborda din perspectivă paulină,
importanța iconomiei în mântuirea omului.

Din punctul meu de vedere, robia și slujirea sunt total opuse, deoarece robia presupune
alienarea libertății umane, în timp ce slujirea reprezintă un lucru făcut în mod intenționat, voit,
fără a fi constrâns de vreun alt factor, cu scopul de a aduce beneficiu semenului. Prin iconomie,
toate acestea sunt gândite de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, urmând să dezvoltăm acest
subiect în capitolul trei.

3
 II. Robia în perspectiva paulină

Termenul de ”robie”, în ciuda faptului că a fost folosit încă din timpuri foarte
îndepărtate, el și în ziua de astăzi își găsește folosința. În acest sens, astăzi ne lovim de două
sensuri în viața de zi cu zi. Unul dintre sensurile acestui termen este acela social. Există state
care în mod legal acceptă sclavismul, adică unii oameni să fie tratați diferit față de alții. Celălalt
sens îl găsim în contextul predicilor religioase. Această robie constă în ideea că o persoană este
supusă unei patimi. În primul caz, robia este una forțată, iar în al doilea caz omul are libertatea
de a alege dependența față de o patimă.

II.1. Contextualizare și generalități

Existența termenului de sclavie sau de robie presupune și prezența ideii de stăpân:

”stăpânul și sclavul sunt corelativi, ei nu pot exista unul fără celălalt. Stăpânul este o conștiință
care nu există decât în virtutea corelației sale cu un altul, cu sclavul. Dar dacă această conștiință
a stăpânului este conștiința existenței celuilalt, aflat în slujba sa, conștiința sclavului este
conștiința propriei sale existențe puse în slujba celuilalt… existența sclaviei nu este posibilă
decât în absența conștiinței sclaviei, lumea sclaviei este lumea spiritului alienat de sine.”1

Acest termen al robiei sau sclaviei îl găsim atât în Vechiul Testament, cât și în Noul
Testament. Datorită faptului că această lucrare își propune să trateze problema robiei în cărțile
pauline, mai precis în epistolele scrise de Sfântul Apostol Pavel în timp ce era în temniță (numite
și Epistolele captivității), acestea fiind Epistola către Efeseni, Epistola către Coloseni, Epistola
către Filipeni și Epistola către Filimon.

În cele ce urmează, vom încerca să prezentăm care au fost scopurile pentru care Sfântul
Apostol Pavel, Apostolul neamurilor, pentru care a scris epistolele menționate mai sus. Pe lângă
motivele care l-au făcut pe Sfântul Pavel să scrie epistolele, vom trece în revistă câteva
generalități ale acestora.

1
Nikolai Berdeaev, Despre sclavia și libertatea omului, Ed. Antaios, Oradea, 2000, p.61.

4
 Sfântul Apostol Pavel ”în timp ce evangheliza la Tesalonic (cca. 50 d. Hr.), filipenii i-au
trimis daruri pentru trebuințele sale, în două rânduri (Flp. 4, 16). Acum, în timp ce se găsea în
închisoare, ei i-au trimis prin Epafrodit, un alt dar… El scrie din închisoare pentru a le mulțumi
filipenilor pentru generozitatea lor și pentru a le spune că îl va trimite înapoi pe Epafrodit, care se
restabilise după boala pe care a primit-o în timpul șederii cu Pavel.”2 Pavel, văzându-se nevoit de
a combate sincretismul creat dintre iudei, păgâni și creștini în orașul Colose, în temniță fiind,
trimite o epistolă către această Biserică locală.3

Încă din Epistola către Efeseni, Sfântul Apostol Pavel ne întărește convingerea că ea a
fost scrisă în închisoare. În această scrisoare sunt tratate subiecte precum slujirea, unitatea și
universalitatea Bisericii.4

Cu privire la cele sus scrise, putem trage concluzia că aceste contexte în care au fost
scrise epistolele au făcut ca în ele să fie prezentă foarte proeminent ideea robiei, după cum vom
vedea mai jos, unde vom trata mai în amănunt Epistola către Filimon, în care este prezentată
”situația” unui sclav pe nume Onisim, care pleacă de la stăpânul său, care își găsește refugiul la
Pavel.

În continuare, vom prezenta situația sclaviei în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur: ”Cu
Sfântul Ioan Gură de Aur ne aflăm la începutul așa-zisei ”ere constantiniene”. Persecuțiile se
terminaseră, creștinismul devenise religie liberă și chiar de stat, iar elementele esențiale ale
doctrinei fuseseră definite la Sinodul I Ecumenic și se definesc și în această perioadă la Sinodul
II Ecumenic. Așadar suntem într-o lume creștină, liberă și liniștită să-și desfășoare și să-și
trăiască credința. Însă tabloul înfățișat de Sfântul Ioan nu reprezintă un tablou al unei autentice
epoci creștine… Sclavia era încă o instituție legală, clasele sociale fiind precis delimitate și, drept
consecință, o inegalitate în dreptul și în demnitatea umană: sistemul economic in securitatea
socială, printr-o dezechilibrată repartizare a bunurilor. Moravurile erau foarte criticabile,
superstiția în floare, cămătăria o practică liberă”5.

2
Brown Raymond, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, vol. 1, Ed. Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2007, p.
984.
3
Ibidem, pp. 1001-1002.
4
Ibidem, p. 1008.
5
Mirela Bugariu, Slujirea aproapelui, Ed. Studis, Iași, 2012, p. 26.

5
 II.2. Robia lui Filimon

Epistola către Filimon este o scrisoare a Sfântului Apostol Pavel, care nu conține
învățături morale sau dogmatice, ci se referă la rezolvarea unui caz social: eliberarea (sau
primirea din nou) a unui sclav pe nume Onisim. Acest sclav plecase de la stăpânul său, Filimon,
luând cu el și câteva lucruri de-ale stăpânului. Onisim găsește refugiul la Sfântul Apostol Pavel,
iar acesta din urmă mijlocește pentru Onisim. Mai exact, Pavel roagă pe Filimon să îl primească
din nou pe Onisim la curtea sa, însă nu ca un rob, ci ca un frate. Rezolvarea acestui caz
particular pune o problemă importantă: desfințarea sclaviei, dându-i așadar o deosebită
semnificație6.

Cu privire la persoana lui Filimon avem următoarele informații: ”… era un tânăr creștin
înstărit și respectat, dintr-o cetate a Frigiei… proprietar al unei case-biserici, adică cei care
alcătuiau prima comunitate creștină. Pavel îi trimite salutările sale și Apfiei, probabil soția lui
Filimon și lui Arhip (fiul lor?), ca și ”bisericii care se adună în casa ta”. Filimon a fost convertit
la creștinism grație activității lui Pavel”7

Refugiul găsit de Onisim la Sfântul Pavel poate ridica anumite semne de întrebare: de ce
să meargă tocmai la Roma pentru a scăpa de robie sau cum l-a ajutat Sfântul Pavel pe Onisim să
scape de consecințele fugii sale? În acea perioadă, ”(la Roma), era o situație grea pentru sclavii
fugiți. Ei erau prinși, înfierați și trimiși la galere. Onisim, văzând soarta ce îl așteaptă, după
diferite căutări găsește pe Sf. Pavel – pe care probabil îl văzuse la Filimon – i se mărturisește și
rămâne alături de el. Acesta îl botează, îl face om al său, îl reține câtva timp, apoi îl retrimite lui
Filimon din Colose, dându-i la mană o epistolă – epistola noastră către Filimon - și împreună cu
Tihic, care ducea epistola către Efeseni și Coloseni. Deși scopul epistolei este rugămintea către
Filimon de a-l ierta pe Onisim și de a-l reprimi în muncă, în noua sa situație, adică, nu ca rob ci
ca un frate iubit.”8 Așadar, Sfântul Pavel încearcă rezolvarea problemei lui Onisim, aducând
aminte lui Filimon de datoria pe care acesta o are față de Pavel, fiind dator ”cu sine însuși”

6
Pr. Prof. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, Ed. Credința noastră, București, 1997, p. 289.
7
Brown Raymond, op. cit., p. 998.
8
Ibidem, p.990.

6
(Filimon 1, 19); astfel, roagă pe Filimon să îl primească pe Onisim ”ca pe un frate iubit”
(Filimon 1, 16).

Ca răspuns al întrebării: ”De ce nu l-a păstrat Pavel pe Onisim, deși a spus că îii este
folositor?!”, cuvintele lui Raymond Brown sunt explicite: ”Cu toate că Pavel ar fi dorit să-l rețină
cu sine pe Onisim, pentru că era un colaborator util în predicarea Evangheliei, el îi recunoaște lui
Filimon dreptul de stăpân și se hotărăște să-l trimită pe Onisim stăpânului său. Pavel îi scrie o
scrisoare asemănătoare în stil cu cea scrisă de Pliniu cel Tânăr, rugându-l pe Filimon să-l
primească cu sentimente umanitare pe sclavul fugit ”nu ca pe un rob, ci ca pe un frate preaiubit”.
De fapt, Pavel îi cere lui Filimon să nu-i aplice gravele pedepse permise de lege în astfel de
cazuri, dar el îi promite și de a-l compensa personal pentru daunele cauzate de Onisim, și-și
exprimă chiar dorința de a-l reavea cu sine pe Onisim ca și colaborator al său.”9

9
Ibidem, pp. 998-999.

7
 III. Slujirea

În această lucrare, precum am menționat mai sus, ne propunem să tratăm problema

slujirii din perspectiva Epistolelor Captivității. Așadar, vom expune câteva mențiuni
scripturistice cu privire la ideea de slujire.

Însăși Sfântul Apostol Pavel se dă drept exemplu în fața discipolilor săi când spune că
este slujitorul Evangheliei lui Hristos, astfel: ”Al cărei slujitor m-am făcut după darul Harului lui
Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie prin lucrarea puterii Sale” (Efeseni 3, 7), dar îl recomandă și pe
Timotei, ca exemplu asemănător: ”Dar încercarea lui (Timotei) o cunoașteți, căci împreună cu
mine a slujit Evanghelia, întocmai ca un copil lângă tatăl său.” (Filipeni 2, 19-22). Astfel, de la el
învățăm că slujirea apostolică constă într-o slujire ”după darul Harului lui Dumnezeu”, susținând
ideea unei slujiri divino-umane.

Tot aici ne spune că sunt diferite slujiri, precum: slujirea apostolică, slujirea de păstor,
slujirea de învățător, zicând: Dumnezeu ”a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții
evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea
trupului lui Hristos”. De aici desprindem că diferitele slujiri la care suntem chemați ajută la
zidirea trupului lui Hristos, adică a Bisericii.

”Filantropia creștină nu ar avea nici un temei dacă nu s-ar baza pe faptul că toți creștinii
sunt membre ale lui Hristos, ale Trupului său tainic – Biserica. Numai în Hristos, aproapele este
un alt eu, este Hristos care vine la mine. De aceea iubirea de aproapele trebuie să fie pentru
Hristos, nu pentru recompense. Iubind aproapele, iubim Biserica, iubim mădularele care
alcătuiesc Biserica. Iubind aproapele iubim pe cel ce prin Hristos a devenit una cu noi prin
botez.”10

Tot în această epistolă, el se adresează slugilor, cât și stăpânilor. Astfel, sfătuiește pe

slujitori să fie ascultători stăpânilor cu frică și cu cutremur, ”ca și de Hristos”, pentru că faptele
bune pe care le vor face ”pe acelea le va lua ca plată de la Domnul”. Adresându-se stăpânilor, el
spune lor să facă la fel față de slugi, ”lăsând la o parte amenințarea”. (Ef. 6, 5-9).

10
Mirela Bugariu, op. cit., p. 34.

8
 În Epistola către Coloseni, Sfântul Pavel spune stăpânilor să ia aminte că și ei au un
Stăpân în ceruri. Astfel noi citim: ”Stăpânilor, dați slugilor voastre ce este drept și potrivit, știind
că și voi aveți Stăpân în ceruri” (Col. 4, 1).

9
 IV. Iconomia lui Dumnezeu

”Iconomia divină este o taină ascunsă din eternitate în Dumnezeu, dar intră în istorie, prin
nașterea trupească a Domnului, ea a revărsat în lume ”har peste har” (Ioan 1, 16): 1) nemurirea
sau îndumnezeirea omului; 2) înnoirea noastră și posibilitatea sfințeniei într-o lume nouă; 3)
orientarea lumii în general spre o stare mai bună, prin același har al mântuirii; 4) înfrățirea
oamenilor prin sacrificiul crucii și prin învierea lui Hristos; 5) unirea noastră a tuturor într-o
comuniune strânsă care se menține și se desăvârșește în Biserica Sa.”11 În acest sens, iconomia
presupune iubirea lui Dumnezeu față de creația sa.

”Având în vedere înțelesul cuvintelor de mai sus, putem spune împreună cu apostolul
(Pavel), că în Hristos sunt cuprinse toate lucrurile, ca un principiu al lor de unitate, sau că toate
lucrurile sunt readuse la Hristos, care este capul lor unic (Colos. 1, 17-18).”12 Astfel, observăm
aici că învățătura Sfântului Apostol Pavel cu privire la iconomia dumnezeiască este
hristocentrică.

”În planul iconomiei divine, după noțiunea recapitulării tuturor în Hristos, din Epistola
către Efeseni, Biserica există din eternitate, ca plan divin și ea este obiectul hotărârii de mai
înainte de veci a lui Dumnezeu de a ne mântui, la ”plinirea vremii”, prin Mesia Hristos.”13.
Astfel, tot în Epistola către Efeseni, el spune: ”Făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna
Lui socotință, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte, spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să
fie iarăși unite în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ – toate întru El…” (Ef. 1, 9-10).

În Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel ne arată cum Dumnezeu, prin iconomia
Sa, l-a rânduit ca slujitor al lui Hristos și al Bisericii: ”… al cărei slujitor m-am făcut, potrivit
iconomiei lui Dumnezeu ce mi-a fost dată mie pentru voi ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui
Dumnezeu” (Col. 1, 25).

11
Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu, Învățătura Ortodoxă despre Iconomia Divină și Iconomia Bisericească, Ed.
Mănăstirea Dintr-un Lemn, Jud. Vâlcea, 2001, p. 10.
12
Ibidem, p. 12.
13
Ibidem, p. 14.

10
 V. Concluzie

”Preluând de la Sfântul Apostol Pavel imaginea Bisericii ca Trup al lui Hristos, Sfântul

Ioan Gură de Aur arată că într-o asemenea realitate se impune principiul solidarității ca temei al

slujirii reciproce. Interesul personal se confundă cu interesul comun. Nimeni nu mai stă separat

de ceilalți, ca o existență independentă care trebuie și poate să se dezvolte detașat, individual”14.

Această slujire trebuie privită ca o urmare a exemplului lui Hristos ”care, Dumnezeu fiind în

chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci s-a deșertat pe Sine, chip de rob

luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfăâișare aflându-Se ca un om.” (Filipeni 2, 6-7).

Din perspectivă paulină, robia este întrecută de iubirea de frate. Drept exemplu, el îi cere

lui Filimon să îl primească pe Onisim nu ca rob, ci ”ca un frate iubit” (Fil. 1, 16). De aici reiese

ideea că mai importantă este iubirea de frate decât considerarea semenului nostru ca rob.

”Prezentând, întruparea Mântuitorului ca act de slujire, Sfântul Ioan Gură de Aur, își

orientează teologia spre viață, spre faptă, de aceea spune că faptele valorează mai mult decât

gălăgia cuvintelor, iar modelul slujirii Mântuitorului Hristos este modelul suprem pe care trebuie

să Îl urmăm: ”Iisus a venit potrivit iconomiei divine și S-a făcut rob pentru noi, a cutreierat satele

și orașele vindecând toată boala și toată neputința, săvârșind binele cu toate că era dușmănit și

batjocorit. Până ce în cea din urmă clipă a vieții Sale a făcut totul pentru noi și s-a rugat Tatălui

pentru ei, iar după ce a fost răstignit le-a trimis Apostolii și a făcut minuni. Așadar trebuie să-l

imităm pe Hristos.”15 Așadar, întreaga lucrare răscumpărătoare este de fapt bazată pe ideea de

slujire.

14
Mirela Bugariu, op. cit., p. 32.
15

11
 Bibliografie

1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită cu Binecuvântarea

Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – cu
aprobarea Sfântului Sinod, Ed. IBMBOR, București, 2008.

2. Berdeaev, Nikolai, Despre sclavia și libertatea omului, Ed. Antaios,

Oradea, 2000.

3. Bugariu, Mirela, Slujirea aproapelui, Ed. Studis, Iași, 2012.

4. Constantinescu, Pr. Prof., Ioan, Studiul Noului Testament, Ed. Credința

Noastră, București, 1997.

5. Gheorghescu, Arhim. Dr., Chesarie, Învățătura Ortodoxă despre

Iconomia Divină și Iconomia Bisericii, Ed. Mănăstirea Dintr-un Lemn, Jud.
Vâlcea, 2001.

6. Raymond, Brown, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, vol. 1,

Ed. Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2007.

12