Practica limbii grecești, anul I (21.02.

2018)

INDICATIVUL AORIST

La indicativ, aoristul exprimă o acțiune trecută și terminată, traducându-se cu perfectul

simplu sau perfectul compus din română („mersei” / „am mers”).
Spre deosebire de celelalte timpuri, aoristul exprimă, cel mai frecvent, simplul fapt că o
acțiune a avut loc, fără să ofere informații suplimentare cu privire la aceasta. Astfel, dacă
imperfectul exprimă o acțiune în desfășurare în trecut („mergea”), perfectul o acțiune din trecut
încheiată în prezent („a mers”), mai mult ca perfectul o acțiune încheiată înaintea altui eveniment
din trecut („mersese deja”), aoristul exprimă acțiunea pur și simplu: „merse”.
De aici provine și denumirea dată acestui timp: ὁ ἀόριστος înseamnă „nedeterminatul /
nedefinitul” (< ἀ + ὁριστός – „care nu poate fi precizat / delimitat”, de la verbul ὁρίζω =
„mărginesc”, „delimitez”, cu α de negație sau privativ).

În afara indicativului, aoristul se traduce, de regulă, prin prezent, exprimând nu atât

timpul, cât aspectul acțiunii (cel mai frecvent un aspect momentan; de exemplu: imperativul
prezent are un aspect durativ („învață!”, subînțeles „mereu”), în vreme ce imperativul aorist
exprimă aspectul momentan al acțiunii („învață acum!”).

În funcție de modul de formare, există două tipuri de aorist: aorist 1 sau sigmatic (se
formează cu sufixul σ) și aorist 2 sau asigmatic (se formează fără σ). Numai unele verbe au
aorist 2 și doar un număr redus de verbe au ambele tipuri de aorist. Dicționarele ne indică dacă
un verb are sau nu aorist 2.

Aoristul 1 (sau sigmatic)

Se formează din augument (numai la indicativ) + radical + sufixul σ, de cele mai multe
ori lărgit la σα + (parțial) desinențe secundare active.
Din întâlnirea sufixului σ(α) cu desinențele secundare active rezultă următoarele
terminații care se adaugă la radicalul verbului: σα, σας, σε, σαμεν, σατε, σαν.
Simplificând, aoristul se formează din augument + radical + σα, σας, σε, σαμεν, σατε,
σαν.

NB: Ca și la imperfect, la aorist accentul stă cât mai retras posibil.

Verbul λύω („dezleg”) la indicativ aorist:

ἔλυσα ἐλύσαμεν (traducere: dezlegai / am dezlegat, … dezlegară / au dezlegat)

ἔλυσας ἐλύσατε
ἔλυσε ἔλυσαν

1
Observații:
O1. Ca și la imperfect, augumentul poate fi silabic sau temporal. Dacă augumentul este
temporal, au loc aceleași contrageri ca și la imperfect.
Exemplu: De la vb. ἑρμηνεύω vom avea indicativul aorist ἡρμήνευσα, ἡρμήνευσας, ἡρμήνευσε,
ἡρμηνεύσαμεν, ἡρμηνεύσατε, ἡρμήνευσαν (augumentul ε + ε din radical → η).

Exerciții: conjugați la indicativ aorist verbele ἀκούω („aud / ascult”) și ἐλινύω („rămân pe loc /
mă odihnesc”).

O2. Dacă radicalul verbului se termină într-o oclusivă (guturală, labială, dentală), la
întâlnirea acestor consoane cu σ (sigma) au loc aceleași modificări fonetice ca și la viitor.
Exemplu: De la verbul βλέπω („privesc”), vom avea indicativul aorist ἔβλεψα, ἔβλεψας, ἔβλεψε,
ἐβλέψαμεν, ἐβλέψατε, ἔβλεψαν.

Exerciții: conjugați la indicativ aorist verbele: γράφω, διώκω, βαπτίζω (rad. βαπτιδ-), πείθω
(rad. πειθ-), ἐλπίζω (rad. ἐλπιδ-).

O3. Dacă radicalul verbului se termină într-una din vocalele α, ε sau ο, aceste vocale se
lungesc înaintea sufixului σ (sigma), ca la viitor. Astfel, α și ε devin η, iar ο devine ω.
Exemple: νικάω (rad. νικα-) → indicativ aorist: ἐνίκησα
φιλέω (rad. φιλε-) → indicativ aorist: ἐφίλησα
στεφανόω (rad. στεφανο-) → indicativ aorist: ἐστεφάνωσα
Exerciții: conjugați la indicativ aorist verbele: τιμάω, ἀμελέω, δουλόω.

Excepții la O3:
1) Există verbe cu radical în α pur care nu lungesc pe α la η în fața sufixului σ(α).
Exemplu: vb. κοπιάω („trudesc”) → indicativ aorist: ἐκοπίασα.
2) Există o serie de verbe care nu lungesc vocala radicalului înaintea sufixului de aorist.
Exemple: καλέω („chem”) → indicativ aorist: ἐκάλεσα
πεινάω („mi-e foame”) → indicativ aorist: ἐπείνασα
τελέω („săvârșesc”) → indicativ aorist: ἐτέλεσα

O4. La verbele cu radical terminat în lichidă (λ / ρ) sau nazală (μ / ν) aoristul se formează

din augument + radical + σα, σας, σε, σαμεν, σατε, σαν (ca și în situațiile descrise mai sus). În
acest caz însă, lichida sau nazala din radical asimilează pe σ și se dublează, apoi geminata se
reduce, iar vocala radicalului se lungește:
α → η (uneori α); ε → ει
Exemple:
Verbul φαίνω („fac să apară / arăt”) are radicalul φαν- (terminat în nazala ν). Aoristul se va
forma astfel: augumentul ἐ + radicalul φαν + σα → ἔφαννα → ἔφηνα (la fel și la celelalte
persoane: ἔφηνας, ἔφηνε, ἐφήναμεν, ἐφήνατε, ἔφηναν).

Verbul ἀγγέλλω („vestesc”) are radicalul ἀγγελ-, iar formele de aorist vor fi următoarele:
ἐ + αγγελ + σα → ἠγγελλα → ἤγγειλα, ἤγγειλας, ἤγγειλε ἠγγείλαμεν, ἠγγείλατε, ἤγγειλαν.

2
Vb. καθαίρω („purific / curăț”, rad. καθαρ-) are aoristul ἐκάθαρα (fără lungirea lui α la η,
întâlnindu-se însă și forma ἐκάθηρα.

Exerciții: conjugați la indicativ aorist verbele νέμω („împart”) și στέλλω (rad. στελ- „trimit”).

O5. Dacă verbul este compus cu o prepoziție, la adăugarea augumentului au loc aceleași
fenomene fonetice ca și la imperfect.
Exemple: προσ-βλέπω → indicativ aorist: προσέβλεψα, προσέβλεψας, προσέβλεψε κτλ.
κατα-λύω → indicativ aorist: κατέλυσα κτλ.

Aoristul 2 (sau asigmatic)

Unele verbe au un aorist 2, numit și asigmatic, pentru că se formează fără σ (sigma).
Dicționarele indică verbele care prezintă acest tip de aorist. La indicativ, aoristul 2 are terminații
de imperfect, iar la celelalte moduri terminațiile de prezent ale modului respectiv.
Aoristul 2 este de două feluri: aorist radical tematic și aorist radical atematic.

Aoristul 2 radical tematic se formează, la indicativ, astfel: augument + radical +

vocalele tematice ο / ε + desinențele secundare (de imperfect).

Exemplu: vb. βάλλω („arunc”, rad. βαλ-): ἔβαλον ἐβάλομεν

ἔβαλες ἐβάλετε
ἔβαλε ἔβαλον

Alte verbe care prezintă aorist 2 radical tematic: θνῄσκω („mor”, rad. θαν-), μανθάνω („învăț”,
rad. μαθ-), λανθάνω („fac ceva pe ascuns”, rad. λαθ-), αἱρέω („prind / iau”, rad. ἑλ-) etc.

Deși are terminații de imperfect la indicativ și terminații de prezent la celelalte moduri,

aoristul 2 nu poate fi confundat cu imperfectul sau cu prezentul, deoarece aceste două timpuri se
construiesc pe tema de prezent, în vreme ce aoristul se construiește pe radical. Dacă tema de
prezent coincide cu radicalul, aoristul se servește de un radical cu un grad vocalic diferit
(apofonie vocalică), de obicei gradul zero, sau de supletism, adică de un alt radical cu sens
sinonimic.

Exemple:

a) Verbe care folosesc un radical cu grade apofonice diferite (e / o / zero)

Verbul λείπω are tema de prezent egală cu radicalul (λειπ-); imperfectul acestui verb va avea
forma ἔλειπον, iar viitorul indicativ forma λείψω (pe radicalul λειπ-). Aoristul 2 radical tematic
nu se poate forma însă pe același radical, la același grad apofonic (gradul e: λειπ-), deoarece s-ar
confunda cu imperfectul. În consecință, aoristul 2 se formează de la același radical, dar la un
grad apofonic diferit (gradul zero: λιπ-). Astfel, dacă imperfectul avea forma ἔλειπον ἔλειπες
ἔλειπε κτλ., aoristul 2 va avea forma ἔλιπον, ἔλιπες, ἔλιπε, ἐλίπομεν, ἐλίπετε, ἔλιπον. În felul
acesta, cele două timpuri nu pot fi confundate.

3
b) Verbe care recurg la fenomenul numit supletism. Verbul τρέχω este unul din verbele care
prezintă atât un aorist 1 (sigmatic: ἔθρεξα, format pe radicalul τρέχ-), cât și un aorist 2 radical
tematic. Aoristul 2 radical tematic nu se poate forma însă pe același radical (τρέχ-), întrucât s-ar
confunda cu imperfectul. Într-adevăr, imperfectul verbului τρέχω este ἔτρεχον, iar aoristul 2 ar fi
avut aceeași formă (augument + radicalul τρέχ + terminații de imperfect). De aceea, în cazul de
față se recurge la supletism, adică la un radical cu sens sinonimic: aoristul 2 al verbului τρέχω
are forma ἔδραμον (pe radicalul δραμ-), formă indicată în dicționar.

Exerciții: Conjugați la indicativ aorist 2 verbele: θνῃσκω (rad. θαν-), λαμβάνω (rad. λαβ-) și
κάμνω („trudesc”, rad. καμ-).

Aoristul 2 radical atematic – la acest tip de aorist (mult mai rar atestat) desinențele se adaugă
direct la radical, fără vocale tematice (de aceea se numește „atematic”). Se întâlnește la un număr
restrâns de verbe și doar la diateza activă.
Se disting două situații:

a) aorist 2 atematic la verbe cu radical în vocală:

Exemple: vb. βαίνω, rad. βα / βη (indicativul folosește radicalul lung βη):
ἔβην, ἔβης, ἔβε, ἔβημεν, ἔβητε, ἔβεσαν.
La fel, vb. γιγνώσκω, rad. γνο / γνω; indicativ aorist 2: ἔγνων, ἔγνως, ἔγνω, ἔγνωμεν, ἔγνωτε,
ἔγνωσαν.

Observații:
1) Rădăcina verbului este lungă la indicativ, imperativ și infinitiv și scurtă la celelalte moduri.
ex. vb. βαίνω rad. βα/βη
γιγνώσκω γνο/γνω
2) La conjunctiv, vocala radicalului, scurtă, se contrage cu sufixul modal
3) Optativul comportă sufixele modale ιη la sg. și ι la pl., totdeauna accentuate, ale căror iota
formează diftong cu vocala scurtă a radicalului.
4) Imperativul adaugă la rădăcina lungă desinențele de imperativ: la persoana a II-a sg. apare
desinența θι: γνῶθι
5) Participiul are sufixul -ντ, infinitivul sufixul -ναι, alipit la rădăcina lungă și accentuată.

b) aorist 2 atematic la verbe cu radical în consoană; în acest caz, terminațiile sunt α, ας, ε,
αμεν, ατε, αν.
Exemplu: de la verbul λέγω avem un aorist 2 de forma: εἶπα, εἶπας, εἶπε, εἴπαμεν, εἴπατε, εἶπαν.
Observație:
La acest tip de aorist sunt atestate aproape exclusiv formele de persoana a III-a sg și pl.

Temă pentru acasă:

Conjugați la indicativ imperfect, aorist și viitor următoarele verbe:

παιδεύω („educ”), σκευάζω („pregătesc”, rad. σκευαδ-), τάττω („orânduiesc”, rad. ταγ-); τρέφω
(„hrănesc”), φθείρω („distrug”, rad. φθερ-), ἐπιβάλλω („arunc în / arunc pe”, rad. βαλ- , verb cu
aorist 2).